ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1382/2014

Prin Sentința penală nr. 292/D din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Bacău s-a dispus:

În baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) din C. pen. cu art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă din 25 ianuarie 2013 a fost condamnat inculpatul B.A.,studii 4 clase, fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore la data de 13 martie 2013.

În baza art. 86

1

din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 86

2

din C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 6 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere conform art. 86

3

din C. pen.:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

din C. pen.;

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către Spitalul Municipal Onești în sumă de 2.084,16 RON și către Serviciul de Ambulanță Bacău suma de 395 RON.

A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă C.V.C. în sumă de 1.000 RON daune materiale și suma de 2.000 euro echivalentul în lei la data punerii în executare reprezentând daune morale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 100/P/2913 din 12 aprilie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B.A. căsătorit, fără ocupație, studii 4 clase, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., constând în aceea că în seara zilei de 25 ianuarie 2013, în jurul orei 19:08, în timp ce se afla pe o uliță din com. Dofteana, jud. Bacău, pe fondul unei stări conflictuale, a înjunghiat partea vătămată C.V.C. cu un cuțit în zona toracică, cauzând victimei leziuni traumatice care i-au pus acesteia viața în primejdie.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele: între inculpatul B.A. și partea vătămată C.V.C., în vârstă de 22 de ani,  există o relație de dușmănie mai veche, determinată de existența mai multor conflicte dintre partea vătămată și o parte dintre frații săi, pe de o parte, și unii dintre fiii inculpatului, pe de altă parte.

În seara zilei de 25 ianuarie 2013, în jurul orei 18:30, partea vătămată C.V.C. se afla împreună cu martorul B.S.G., în vârstă de 14 ani, la intersecția unor drumuri, situată în apropiere de Primăria com. Dofteana, unde se jucau cu zăpadă. La un moment dat, în jurul orei 19:00, din direcția primăriei s-a apropiat inculpatul B.A., care se afla în stare de ebrietate. Acesta s-a îndreptat către martorul B.S.G., cu intenția de a-l lua în brațe, însă acesta s-a ferit. Atunci partea vătămată i-a cerut inculpatului să îl lase pe martor, însă acesta a început să îi adreseze numeroase injurii și amenințări cu moartea părții vătămate.

Inculpatul a scos la un moment dat un cuțit din buzunar și s-a îndreptat către partea vătămată care a rupt o scândură dintr-un gard cu care l-a lovit pe inculpat în zona antebrațului stâng. În același timp, inculpatul l-a înjunghiat o singură dată cu cuțitul pe C.V.C. în zona toracică. Victima a început să sângereze și a fost condusă de martorul B.S.G. la locuința sa, unde numitul B.S., tatăl martorului, a anunțat ambulanța care a transportat victima la spital.

Corpurile delicte folosite în timpul altercației nu au mai fost găsite de organele judiciare.

Din concluziile Raportului de constatare medico-legală din 29 ianuarie 2013, emis de C.M.L. Onești, rezultă că partea vătămată C.V.C. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin corp tăietor înțepător; au necesitat 25 - 30 de zile de îngrijiri medicale; au pus în primejdie viața victimei și pot data din 25 ianuarie 2013. În cuprinsul acestui raport se mai arată că victima a fost internată cu diagnosticul "plagă înjunghiată hemitorace stâng", fiindu-i evacuată cantitatea de 1000 ml de sânge.

Inculpatul a depus la dosar Certificatul medico-legal din 28 ianuarie 2013, emis de C.M.L. Onești, din concluziile căruia rezultă că a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, au necesitat 6 - 7 zile de îngrijiri medicale și pot data din 25 ianuarie 2013. Din cuprinsul certificatului mai rezultă că în momentul în care s-a prezentat la spital, inculpatului i-a fost stabilit diagnosticul "traumatism 1/3 dist. antebraț stâng - agresiune - excoriații 1/3 dist. antebraț stg.". Inculpatul nu a prezentat leziuni osoase posttraumatice.

Situația de fapt reținută este probată cu raportul de constatare medico-legală privind pe partea vătămată C.V.C., certificat medico-legal privind pe inculpatul B.A., procese-verbale de cercetare la fața locului și de conducere în teren, planșă foto, xerocopii după acte medicale privind pe partea vătămată C.V.C., declarație martor B.S.G., declarații parte vătămată C.V.C. și proces-verbal de constatare a actelor premergătoare.

Atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa însă a făcut precizarea că partea vătămată l-a lovit cu scândura peste mână situație în care a scos un cuțitaș de la o unghieră și a aplicat acestuia o lovitură, intenția fiind de a se apăra.

De altfel, cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei inculpatul prin apărător a solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art. 44 din C. pen. privind legitima apărare.

Aceste apărări ale inculpatului s-a apreciat că nu pot fi reținute de către instanța întrucât nu sunt confirmate de către probele administrate în cauză, fapta nefiind comisă în stare de legitimă apărare, din moment ce nu sunt întrunite cumulativ toate cerințele prevăzute de art. 44 alin. (2) din C. pen., respectiv existența unui atac imediat dar și datorită faptului că atacul părții vătămate nu prezintă un pericol care să amenințe grav viața inculpatului, mijloacele folosite de partea vătămată în atacul său - aplicarea unei lovituri cu scândura în momentul în care inculpatul adresa injurii, amenințări cu moartea, timp în care a scos și cuțitul - nefiind în măsură să justifice o asemenea ripostă.

C. pen. prevede în art. 44 că nu constituie infracțiune fapta săvârșită în legitimă apărare, operând pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva făptuitorului, a altei persoane sau împotriva unui interes obștesc. Pentru ca apărarea să fie legitimă, riposta trebuie în principiu și se află într-o justă proporție cu gravitatea pericolului pe care îl reprezintă atacul.

Din declarațiile părții vătămate și a martorului ocular B.S.G. s-a reținut în mod clar că incidentul a fost declanșat de către inculpat care aducea injurii și amenințări cu moartea părții vătămate iar în momentul în care inculpatul ar fi scos cuțitul atunci partea vătămată a aplicat lovitura cu scândura.

Condițiile prevăzute de art. 44 din C. pen. pentru existența legitimei apărări nu sunt întrunite deoarece agresiunea venită din partea părții vătămate nu prezintă un pericol atât de grav pentru viața inculpatului încât să justifice riposta gravă dată de acesta prin aplicarea loviturii de cuțit, partea vătămată suferind o leziune gravă la nivel toracic existând riscul pierderii vieții, intervenția chirurgicală promptă și faptul că cuțitul nu a atins inima au condus la evitarea unei tragedii.

În drept, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale tentativei la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) din C. pen., text de lege în baza căruia se va dispune condamnarea sa.

Fiind stabilită vinovăția inculpatului s-a dispus condamnarea acestuia, urmând a se ține seama la individualizarea pedepsei de criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 din C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condițiile și împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, consecințele produse asupra integrității fizice a părții vătămate, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen.

Față de datele cauzei, instanța a apreciat că scopul educativ al pedepsei aplicat inculpatului poate fi atins și fără executare într-un loc de detenție în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86

1

din C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului avându-se în vedere poziția pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale și vârsta acestuia.

În baza art. 86

2

din C. pen. s-a stabilit termen de încercare, pe durata căruia inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere potrivit art. 86

3

din C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

din C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

Pe latură civilă s-a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000 RON daune materiale reprezentând contravaloare medicamente și hrană suplimentară pe perioada spitalizării și suma de 3.000 euro daune morale, reprezentând suferința sa urmare a leziunilor suferite.

Cu privire la daunele materiale inculpatul a fost de acord să achite această sumă părții vătămate, astfel că a fost obligat la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale.

Fiind incontestabil că părții vătămate i s-a cauzat pe lângă prejudiciul material și un prejudiciu moral deoarece leziunile produse, internarea în spital, conștiința de a fi bolnav, suferința de a fi privat de o viață normală corespunzătoare vârstei, implică și o suferință psihică ce presupune o compensație sub forma unor daune morale astfel că instanța a apreciat că obligarea inculpatului la plata sumei de 2.000 euro echivalentul în lei la data punerii în executare corespunde cerințelor unei juste și integrale despăgubiri în sensul art. 14 din C. proc. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

Împotriva sentinței penale mai sus menționată au declarat apel, în termen legal, partea civilă C.V.C. și inculpatul B.A. pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele de apel fiind detaliate în preambulul prezentei decizii penale.

Prin Decizia penală nr. 184 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de apelantul parte civilă C.V.C. împotriva Sentinței penale nr. 292/D din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Bacău, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei principale, la aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., art. 86

2

C. pen., art. 86

3

C. pen., art. 86

4

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

A dispus desființarea în parte a sentinței penale menționate sub aspectele menționate.

A reținut cauza spre rejudecare și în fond:

A înlăturat aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 86

1

C. pen., art. 86

2

C. pen., art. 86

3

C. pen., art. 86

4

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul B.A. să plătească părții civile apelante C.V.C. suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat B.A., împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul inculpat să plătească statului suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Analizând sentința penală atacată, atât sub aspectul motivelor de apel invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept existente, în virtutea caracterului devolutiv al apelului prevăzut de art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul declarat de partea civilă este în parte întemeiat pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare, iar apelul declarat de inculpat este vădit nefondat.

Instanța de fond a reținut situația de fapt și vinovăția inculpatului, în concordanță cu probele administrate, încadrând corect în dispozițiile legii infracțiunea săvârșită și, constatând că inculpatul se prevalează de dispozițiile legale privind legitima apărare, că nu recunoaște cu sinceritate comiterea faptei, pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, motivat a dispus respingerea ca neîntemeiată a apărării susținută de inculpat.

Din examinarea întregului material probator administrat în cauză rezultă o concordanță necontestabilă între actele dosarului și faptele reținute de instanța de fond cu privire la încadrarea juridică dată infracțiunii comise. Mijloacele de probă administrate conduc la concluzia certă că există tentativă la infracțiunea de omor, iar inculpatul nu s-a aflat în legitimă apărare, ci doar starea de nervozitate accentuată l-a condus la comiterea unui act de agresivitate nejustificată. Deranjat de comportarea firească a victimei, a proferat, în mod repetat, injurii la adresa acesteia, a scos un cuțit pe care îl purta în buzunar și a lovit victima cu un cuțit într-o zona vitală a corpului, cu intensitate, viața acesteia fiind salvată în urma intervenției chirurgicale efectuate la timp.

Acționând în modul descris, inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale - suprimarea vieții victimei - rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat. Mijlocul folosit în agresiune, cuțitul, zona vitală vizată -hemitorace stâng", intensitatea deosebită a loviturii, constituie elemente suficiente pentru a se reține intenția de a ucide, numai intervenția în timp util, pe cale chirurgicală - au împiedicat producerea decesului victimei.

Este adevărat că partea vătămată a folosit un obiect contondent pentru a se apăra, dar această intervenție a intervenit în momentul imediat următor actului de amenințare făcut de inculpat în momentul în care s-a îndreptat spre victimă cu același cuțit pe care obișnuia să îl poarte în buzunarul de la haină, astfel că nu se poate aprecia că fapta inculpatului a fost săvârșită în legitimă apărare. Inculpatul a inițiat conflictul atât verbal, cât și fizic și în aceste condiții nu se poate aprecia justificat, întemeiat, în lipsa unor probe certe, că a acționat pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, atac de natură să îi pună în pericol grav persoana, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ potrivit textului de lege invocat.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 72 C. pen. reprezintă coordonate pe baza cărora se realizează, în mod concret, individualizarea pedepsei, în raport cu fapta comisă, astfel încât sancțiunea aplicată să răspundă cerințelor scopului preventiv, coercitiv și educativ prevăzute de art. 52 C. pen.

Pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât și al cuantumului și modalității de executare, să nu fie prea blândă dar să nu arate în nici un caz un efect intimidant datorită severității excesive.

Raportat la persoana inculpatului, persoană care nu a mai cunoscut repercusiunea penală dar care în același timp nu a avut o conduită procesuală sinceră, la valoarea socială lezată, urmările imediate ale infracțiunii, timpul și mijloacele folosite pentru săvârșirea infracțiunii, mobilul și scopul urmărit, poziția inculpatului care nu regretă infracțiune, pedeapsa aplicată ca și cuantum nu este excesivă și corespunde coordonatelor stabilite de legiuitor prin dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

Sancțiunile de drept penal nu pot fi nici prea ușoare dar nici prea severe față de infracțiunea săvârșită (iustiția in eo potissimum consistit, ut supplicium sit aequale peccato, or în cauza pendente), cu siguranță, pedeapsa nu este excesivă.

În ceea ce privește însă individualizarea modalității de executare a pedepsei, aplicarea dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, nu este de natură să realizeze scopul preventiv-educativ și sancționator al pedepsei.

În individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului, prima instanță nu a făcut o aplicare riguroasă a disp. art. 72 C. pen., nu a ținut seama de faptul că inculpatul deși nu a mai cunoscut rigorile legii penale, a avut o conduită procesuală nesinceră, lipsită de regret în pofida comiterii unui act de conduită reprobabil cu declanșarea stări de agresivitate autoinduse pe fondul existenței unei stări conflictuale preexistente între părți, dar și o atitudine necooperantă pe parcursul întregului proces penal.

Pedeapsa este o măsura de constrângere și un mijloc de reeducare al condamnatului, iar scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială și desigur, pentru a fi eficientă, pedeapsa inclusiv ca și modalitate de executare trebuie adaptată gravității faptei și personalității făptuitorului.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat că în raport cu împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, natura acesteia și ceea ce denotă ea despre personalitatea inculpatului, conduita procesuală adoptată și în fața instanței de apel, se impune executarea pedepsei în regim de detenție.

Cu privire la pretențiile civile ridicate în cauză, instanța de apel urmează să constate că instanța de fond a soluționat corect latura civilă a cauzei, acordând părții civile despăgubiri în limita celor efectiv dovedite printr-o apreciere temeinică a probelor, motivare care va fi însușită în totalitate și de instanța de control judiciar.

Reducerea cuantumului sumelor de bani sub titlul de daune materiale acordate în aceste condiții, în lipsa unor dovezi certe privind diminuarea sau majorarea acestui cuantum în afara celui efectiv dovedit în fața instanțelor judiciare nu poate fi primit ca întemeiat, hotărârea sub acest aspect fiind legală și temeinică.

Hotărârea primei instanțe nu comportă critici așa cum s-a susținut prin apelurile declarate nici sub aspectul cuantumului daunelor morale care a fost acordat părții civile, persoană care a făcut dovada lezării drepturilor nepatrimoniale și astfel nu poate fi pusă în discuție critica adusă de inculpat privind plata în sarcina acestuia a unor sume excesive, exuberante și care să confirme principiul "îmbogățirii fără just temei".

Dispozițiile legale invocate pentru admisibilitatea reparării bănești a daunelor morale au fost cele ale art. 1357 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, în temeiul cărora orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, întregite cu cele ale art. 1391 C. Civ. care prevăd că "în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială."

În privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor, instanța supremă a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport cu consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Curtea de Apel a apreciat că în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs părții civile, criterii de care prima instanță a ținut cont și a cuantificat în mod echitabil suma de bani acordată cu acest titlu părții civile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.A.

Inculpatul a depus motivele de recurs la data de 8 aprilie 2014, prin fax, cu respectarea termenului prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Prin motivele scrise de recurs inculpatul a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul greșitei respingeri a cererii de a se face aplicarea art. 44 C. pen. anterior, privind legitima apărare. De asemenea, a invocat greșita individualizarea pedepsei prin înlăturarea nejustificată, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 86

1

C. pen. anterior, privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Totodată, a solicitat să se facă aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Cu prilejul dezbaterilor, a reiterat motivele de recurs formulate în scris, solicitând menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond care a stabilit o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare prin aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen. A mai susținut că instanța de apel atunci când a dispus să execute pedeapsa aplicată în regim de detenție nu a ținut seama că a avut o atitudine procesuală sinceră, a recunoscut săvârșirea faptei încă din faza de urmărire penală, se afla la prima confruntare cu rigorile legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente penale.

Recursul formulat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 noiembrie 2013, stabilindu-se termen de judecată la data de 18 aprilie 2014.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 18 aprilie 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare, cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul, în prezenta cauză, se află în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Examinând recursul formulat de inculpatul B.A. conform dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele motive:

Cu titlu preliminar, se impun următoarele considerații de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului.

Din analiza conținutului cazurilor de casare expres prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, rezultă că, prin limitarea obiectului judecății în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislația procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce privește chestiunile de nelegalitate, menționate în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, recursul devenind așadar, o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, astfel că judecata nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

Prin urmare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situației de fapt, stabilirea vinovăției, individualizarea pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, instanța de recurs nu poate cenzura situația de fapt.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău la data de 12 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Prin cererea de declarare a recursului, inculpatul B.A. nu a indicat cazul de casare pe care înțelege să-l invoce, susținând, ca motiv de recurs, că pedeapsa ce i s-a aplicat este greșit individualizată și că în mod nejustificat nu s-a reținut că a comis fapta fiind în legitimă apărare.

Criticile recurentului vizând netemeinicia hotărârii atacate sunt excluse din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit dispoziției legale anterior menționate.

Individualizarea pedepsei aplicate s-a realizat pe baza criteriilor menționate în art. 72 C. pen. anterior, printr-o operațiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat, astfel că, așa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor ori a circumstanțelor personale de care instanțele au ținut seama în procesul de stabilire a pedepsei.

Tot astfel, existența legitimei apărări nu mai poate fi analizată în recurs, pentru că ar conduce la o modificare a situației stabilite cu caracter definitiv de către instanța de fond menținută în apel.

Așadar, individualizarea pedepsei dar și examinarea incidenței dispozițiilor art. 44 C. pen. anterior, astfel cum a solicitat recurentul, ar implica reanalizarea circumstanțelor comiterii faptei și a datelor sale personale și nu verificarea încălcării unei dispoziții legale în procesul de stabilire a pedepsei, prin urmare nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Criticile recurentului privind aplicarea unei pedepse în regim de detenție și solicitarea acestuia de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior, întrucât prin Legea nr. 2/2013 a fost modificat, prin înlăturarea tezei privind greșita individualizare a pedepsei, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei modalității de executare a pedepsei, situație exclusă cenzurii în recurs, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

În concluzie, ambele critici ale inculpatului vizează netemeinicia hotărârilor pronunțate în cauză, însă recursul este o cale ordinară de atac cu devoluție exclusivă în drept și nu mai este posibil un control integral din partea instanței, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în aceleași coordonate în care stabilirea adevărului, a situației de fapt și a vinovăției au avut loc în primele două grade de jurisdicție.

Examinând incidența legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele și în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat, precum și modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracțiune.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Controlul legalității unei hotărâri judecătorești în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond și apel ci și verificarea dacă prin ivirea unor situații ulterioare pronunțării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalității și pronunțarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanțială.

În reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situația în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.

Prin abrogarea cazului de casare menționat, în situația în care legea penală intervine înaintea soluționării cauzei în primă instanță sau în apel, iar aceste instanțe nu i-au dat eficiență, hotărârea de condamnarea va fi pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Situația în care legea penală intervine după pronunțarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidența temeiului de casare înscris - în art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunțării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunțării, și nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecății în fond și apel.

Așadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunțării poate deveni contrară legii sau să aplice greșit legea în raport cu un element ulterior pronunțării, cum ar fi intervenția unei noi legi.

În cauză, inculpatul a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs fiind invocat în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

De altfel, principiul constituțional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, instanța apreciază că alegerea legii penale mai blânde presupune într-o primă etapă stabilirea legii penale mai favorabile sub aspectul condițiilor de incriminare, a cerințelor privind tragerea la răspundere penală și a condițiilor de sancționare.

În etapele următoare, independent de legea care a fost identificată ca fiind mai blândă în prima fază, legea penală mai favorabilă trebuie determinată, distinct, pentru fiecare dintre celelalte norme penale incidente în cauză, între ele existând, de asemenea, autonomie.

Modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome și nu într-o manieră globală, se întemeiază pe interpretarea atât a dispozițiilor legale (art. 5 alin. (2) și art. 173 C. pen. care demonstrează că noțiunea de "lege penală" se referă la norme de drept cu caracter individual și nu legea în integralitatea ei) cât și a normelor tranzitorii în materia tratamentului pluralității de infracțiuni, a pedepselor complementare și accesorii, a suspendării condiționate a executării pedepsei și a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei (art. 10, art. 12, art. 15 și art. 16 din Legea nr. 187/2012).

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă, cu suficientă evidență, voința legiuitorului de a consacra mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile pe instituții autonome.

Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiții, se constată că infracțiunea de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, așadar, corespondent în noua reglementare.

Astfel, fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 C. pen. fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

La momentul comiterii, infracțiunea era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior fiind sancționată cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.

Spre deosebire de vechea reglementare, noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracțiunii de omor.

Înlăturarea elementului circumstanțial agravant influențează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reținută infracțiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prev. de art. 188 C. pen. și nu are efecte cu privire la incriminarea faptei de a ucide o persoană care a rămas în continuare prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește condițiile de existență a tentativei și cele privind tratamentul sancționator, Înalta Curte constată că acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate și cu aceleași consecințe în art. 32 și 33 din noul C. pen.

În favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, fiind valorificate exclusiv datele ce vizau persoana inculpatului, respectiv faptul că nu avea antecedente penale.

Potrivit legii noi, asemenea circumstanțe atenuante referitoare la persoana inculpatului nu mai pot fi reținute, legea nouă prevăzând doar circumstanțe atenuante legate de fapta comisă.

Astfel, în conformitate cu art. 75 alin. (2) C. pen., pot constitui circumstanțe atenuante judiciare eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii și împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Pe de altă parte, circumstanțele atenuante judiciare nu pot fi analizate separat de încadrarea juridică și sancțiune. Prin urmare, faptul că prin hotărârile atacate s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, urmează să fie avut în vedere doar în ceea ce privește încadrarea dată faptei potrivit legii vechi, în vigoare la data comiterii faptei.

Concluzionând, Înalta Curte reține că potrivit legii vechi, fapta comisă de inculpat era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, sancțiune care, prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 21 C. pen. anterior, era redusă la limite cuprinse între 7 ani și 6 luni și 12 ani și 6 luni închisoare. Pedeapsa aplicată pentru această infracțiune a fost de 4 ani închisoare ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante, fiind stabilită sub minimul special, în conformitate cu art. 76 alin. (2) C. pen. anterior.

Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracțiunii prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 33 alin. (2) C. pen. limitele de pedeapsă sunt de la 5 ani la 10 ani închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi.

În speță, prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, instanța de fond a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare, situată sub minimul special, așa încât, în condițiile în care, potrivit legii noi, aceste circumstanțe atenuante nu mai pot fi reținute, instanța de recurs respectând modul în care pedeapsa a fost individualizată de către instanța de apel, ar trebui să stabilească o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de legea nouă, de 5 ani închisoare, mai mare decât cea care a fost aplicată pe baza legii vechi.

În consecință, legea penală mai favorabilă inculpatului este vechea reglementare penală și nu se impune admiterea recursului pe acest aspect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2014.

Procesat de GGC - N