ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursurilor de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 4724 din 10 iunie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis

în parte cererea principală modificată și precizată formulată de

reclamanta-pârâtă SC P.G.C.I. SA, a admis în parte cererea reconvențională

modificată și precizată formulată de pârâta-reclamantă SC M.R.F. SRL, a obligat

pe pârâta reclamantă să plătească reclamantei pârâte suma de 848.097,55 RON +

TVA (200.567 euro + TVA) reprezentând rest de plată servicii de proiectare, a

respins capătul de cerere principală privind instituirea unui privilegiu ca

neîntemeiată, a dispus rezilierea contractului de proiectare din anul 2008

încheiat între reclamantă în calitate de proiectant și pârâta reclamantă în

calitate de client și a respins capetele de cerere reconvențională având ca

obiect anularea unor procese verbale și restituirea sumei de 412.699,41 euro ca

neîntemeiate.

Pentru

a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că întregul contract a fost

negociat pentru suma de 1.370.000 euro, reclamanta angajându-se să proiecteze

un ansamblu de locuințe format din UTR 1, UTR 2, UTR 3. Prin acordul

neconstatat în scris, dar necontestat depărți, s-a decis, pentru început,

proiectarea UTR 2. Această împrejurare a generat neînțelegeri între părți

deoarece practic a fost modificat obiectul contractului prin reducerea

substanțială, fapt ce impunea încheierea unui act aditional în care să fie

indicată valoarea de proiectare numai pentru UTR 2.

Analizând

valoarea lucrărilor executate de reclamantă, din probele administrate a

rezultat că valoarea lucrărilor de proiectare (inclusiv DTAD, studii, dosare

vânzări+film, avize și verificare proiect) se ridică la suma de 584.068 euro.

În

opinia instanței, într-adevăr, în oferta financiară în care este detaliată

modalitatea în care valoarea proiectării a fost de 1.370.000 euro, subsolurile

apar la valoarea de proiectare 350 euro/mp. Deci valoarea corectă de proiectare

a subsolurilor este de 158.174 euro + 13.974 euro.

În

ceea ce privește valoarea baIcoanelor, aceasta este cea indicată de expertul

desemnat de instanță deoarece în ofertă nu apare valoarea de proiectare a

acestora, iar expertul parte al reclamantei pârâte a extras valoarea de 500

euro din OAR - ed.2, deși s-a prevăzut în preambulul ofertei ordinului arhitecților

- onorarii 2005.

Față

de considerentele expuse, instanța a reținut că valoarea de proiectare este

următoarea:

- valoarea de

proiectare suprateran (la o valoare de 500 euro/mp, conform ofertei) - 507.998

euro;

- valoarea de

proiectare balcoane - 31.962 euro (la o valoare de 200 euro/mp, ghidului

arhitectului 2005);

- valoarea de

proiectare subsol 1, 2 - 158.174 euro (la o valoare de 350 euro/mp) + valoare

subsol 3 de 13.974 euro (la o valoare de 350 euro/mp).

Privitor

la proiectarea de către reclamanta pârâtă a trei subsoluri, în loc de două (așa

cum apare în oferta financiară), tribunalul a apreciat că reclamanta pârâtă nu

a respectat voința părților și pârâta nu poate fi obligată la plata valorii

proiectării subsolului ALA - 13.974 euro în lipsa unui act adițional însușit de

părți. De asemenea, nu poate fi obligată pârâta decât la plata valorii de

proiectare a unui singur subsol, pentru cel de al doilea neprobându-se acordul

său.

Față

de cele reținute, instanța a apreciat că valorii stabilite de expertul B.M.M.

de 584.068 euro trebuie să i se adauge suma de 26.177 [52.354 euro / 2

rezultată din diferența dintre valoarea subsolurilor 1, 2 datorată (158.174

euro) și cea stabilită de expert (105.820 euro), precum și din faptul însușirii

proiectării numai a unui sigur subsol]. De asemenea, trebuie scăzută valoarea

subsolului ALA (3) de 9081 euro.

Astfel,

în opinia instanței, reclamanta pârâtă a executat lucrări de proiectare

complexă în valoare de 601.164 euro. În această valoare, așa cum rezultă din

calculul detaliat întocmit de expert, este inclusă valoarea DTAD - 20.858 euro,

studii - 10.959 euro, dosare vânzări și film, avize și verificare proiect.

În

factura fiscală, reclamanta a facturat servicii de proiectare prestate

suplimentar, în temeiul art. 22 din contract, deși niciun act adițional nu s-a

perfectat de către părți.

Instanța

a fost de acord cu opinia expertului parte desemnat de reclamanta-pârâtă

conform căruia desfășurarea firească a proiectării nu permite evaluarea

anticipată a unor spații, dar față de dispozițiile contractuale sus menționate

și obligațiile asumate de proiectant (să informeze pe client asupra tuturor

împrejurărilor neconform cu situația avută în vedere la contractare și să

participe la soluționarea problemelor ivite pe baza de act adițional, unde este

cazul) s-a apreciat de instanță că reclamanta trebuia să-I convoace pe client

și să-i prezinte spațiile tehnice a căror prezență generează mărirea

considerabilă a valorii proiectate. Expertul numit de instanță a reținut în

răspunsul la obiecțiuni că prin ilustrarea de tema proiectantul trebuia să

prezinte proiectul care urma să fie executat cu planurile tuturor nivelelor, cu

fațade, secțiuni, plan învelitoare, planuri amenajări exterioare, rețele

exterioare etc. Această prezentare, urmată de însușirea ilustrării de temă nu a

existat. Nu există nici un temei legal sau contractual care să permită

instanței să echivaleze avizarea PUD-ului cu însușirea ilustrării de temă. Deși

tribunalul a admis că, în raport de art. 10 lit. g) din contract, pârâta putea

invoca lipsa anumitor documente numai în termenul de 15 zile de la predarea

acestora, nu a putut admite că predarea documentației echivalează cu acordul

tacit al pârâtei asupra lucrărilor și valorii suplimentare de proiectare.

Coroborând art. 11 lit. b) cu art. 22 din contract, tribunalul a reținut că

pentru lucrările suplimentare trebuia încheiat un act adițional.

S-a

apreciat că plata parțială a facturii nu echivalează cu recunoașterea întregii

valorii facturate atâta timp cât obiectul facturării este divizibil.

În executarea

obligației de plată a prețului, pârâta reclamantă a achitat sumele de 137.000

euro (avans) + TVA și 263.597 euro + TVA, adică un total de 400.597 euro + TVA.

Aceste

sume au fost imputate în mod corect de către reclamantă pentru plata facturilor

(137.000 euro+ TVA) și (parțial, cu un rest neachitat de 31.440,48 euro + TVA,

valoarea totală a facturii fiind de 295.037 euro + TVA).

Potrivit

raportului de expertiză analizat și corectat de instanță, valoarea executată a

lucrărilor este de 601.164 euro + TVA, din care pârâta a achitat 400.597 euro +

TVA. Prin urmare, ținând cont de valoarea achitată deja de pârâta reclamantă,

rezultă că aceasta mai datorează reclamantei pârâte doar suma de 200.567

euro+TVA.

Instanța

a apreciat ca întemeiată apărarea pârâtei privind greșita invocare de către

reclamantă a art. 4 din contract pentru a justifica cererea de plată a

lucrărilor suplimentare. Potrivit art. 11 lit. b) din contract, reclamanta

pârâtă s-a obligat să convoace pe client pentru definitivarea și însușirea

ilustrării de temă elaborată pe baza temei de proiectare. Așadar, pentru

lucrările suplimentare (un subsol + subsolul ALA) trebuia să existe acordul

expres al pârâtei reclamante.

Faptul

că reclamanta nu a finalizat UTR 2 nu poate fi imputat acesteia, în condițiile

în care pârâta reclamantă a solicitat în februarie 2008 suspendarea efectelor

contractului, deci voința sa a fost de predare a lucrărilor executate, chiar

nefinalizate.

Pentru

ilustrarea de temă trebuia acordul expres al pârâtei, dar în ceea ce privește

obiecțiunile pârâtei în sensul că proiectul tehnic și detaliile de execuție nu

sunt complete, tribunalul a reținut că la primirea documentației pârâta trebuia

să verifice documentele și să comunice lipsurile. Faptul că planșele desenate

pot fi înțelese doar de arhitect nu este pertinent din moment ce, prin contract,

părțile au fixat un termen de 15 zile pentru verificare, timp în care pârâta

putea apela la asistență de specialitate.

În

ceea ce privește susținerea pârâtei reclamante, în sensul că proiectul nu este

complet, instanța a reținut că prin procesele verbale din datele de 07

octombrie 2008 și 27 martie 2009 i s-au comunicat pârâtei reclamante piese

scrise și desenate, conform borderourilor anexate. Conform art. 10 lit. g) din

contract, pârâtei îi revenea obligația de a cere reclamantei în termen de 15

zile completarea eventualelor lipsuri din documentație, iar depășirea acestui

termen prezumă acceptarea lucrărilor.

În

cauză, pârâta-reclamantă nu a formulat obiecțiuni, acest lucru însemnând că nu

poate invoca eventuale lipsuri din documentație, fără să echivaleze cu dreptul

reclamantei de a ignora voința părții contractante și de a proiecta lucrări

suplimentare, care măresc substanțial valoarea contractului, fără acordul

beneficiarului.

Prin

urmare, deși tribunalul a admis că, în raport de art. 10 lit. g) din contract,

pârâta putea invoca lipsa anumitor documente numai în termenul de 15 zile de la

predarea acestora, nu a putut admite că predarea documentației echivalează cu

acordul tacit al pârâtei asupra lucrărilor și valorii suplimentare de

proiectarea. Coroborând art. 11 lit. b) cu art. 22 din contract, tribunalul a

reținut că pentru lucrările suplimentare trebuia încheiat un act adițional.

Totodată,

s-a reținut că, așa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară, în

derularea contractului reclamanta pârâtă nu a respectat obligațiile

contractuale și că există o neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale

de către reclamantă, impunându-se rezilierea contractului.

Tribunalul

a precizat că, deși raportul contractual a fost vătămat de către reclamantă,

rezilierea produce efecte pentru viitor, aceasta fiind îndreptățită să

primească contravaloarea lucrărilor proiectate și acceptate de către pârâtă.

Din acest punct de vedere nu se poate reține o contradicție în soluția

instanței întrucât refuzul de plată al pârâtei reclamante nu apare ca fiind

unul nejustificat.

Analizând

capătul de cerere privind anularea proceselor–verbale de predare primire

tribunalul a constatat că în susținerea nulității se invocă eroarea, însă,

această eroare nu este probată. Așa cum rezultă din contractul încheiat între

părți, pârâta avea la dispoziție 15 zile pentru verificarea documentației, timp

suficient pentru verificarea documentelor de către un specialist. Împrejurarea

că aceste verificări s-au efectuat tardiv nu poate constitui motiv de nulitate

a acestor acte juridice.

Curtea

de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 414 din 05

noiembrie 2013 a admis apelul formulat de pârâta­reclamantă SC M.R.F. SRL, a

schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă să

plătească reclamantei-pârâte suma de 649.831,65 RON + TVA (153.679 euro+TVA),

reprezentând rest de plată servicii de proiectare. A fost obligată pârâta­

reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 17.824,80 RON cheltuieli

de judecată. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și a fost

obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 3.269 RON cheltuieli de

judecată.

În

argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, faptul că

documentația proiectului predat apelantei nu putea duce la obținerea

autorizației de construire, susținerile apelantei fiind confirmate de

concluziile raportului de expertiză arhitectură efectuat în cauză de dna expert

B., însă acest aspect nu are relevantă, câtă vreme, astfel cum a reținut de

altfel și prima instanță, prin convenția pe care au încheiat-o părțile au

convenit cât se poate de clar (art. 6 din contractul de proiectare din anul 2008)

că plata lucrărilor de proiectare nu este condiționată de obținerea avizelor și

aprobărilor eliberate de autoritățile competente (deci nici de obținerea

autorizației).

Aceasta

cu atât mai mult cu cât apelanta însăși recunoaște, în motivele de apel, că nu

a mai dorit autorizația de construire, de unde concluzia că nu poate reproșa

intimatei neobținerea unei autorizații de care ea însăși nu mai era interesată.

S-a

apreciat că nu pot fi reținute susținerile apelantei referitoare la faptul că

nu a mai dorit autorizația este justificat de problemele de proiectare, câtă

vreme potrivit art. 10 lit. g) din contract aceasta trebuia ca în termen de 15

zile de la primirea documentației să semnaleze proiectantului

(intimatei-reclamante) eventualele lipsuri, în caz contrar prezumându-se

acceptarea în forma și cu conținutul predat, astfel că, atât timp cât a lăsat

să treacă termenul de 15 zile fără a formula obiecțiuni nu mai poate invoca

acum aceste neregularități.

Instanța

de apel a apreciat însă ca fiind întemeiate celelalte critici formulate de

apelantă la pct. 1 din motivele de apel, respectiv cele referitoare la

cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată de prima instanță, deoarece

valoarea corectă a lucrărilor de proiectare nu este cea reținută de Tribunal,

ci, după calculele instanței de apel, este în cuantum de 619.047 euro.

Cu

privire la suma de 79.087 euro valoarea de proiectare pentru un singur subsol

s-a reținut (aspect observat și de către Tribunal) că în Oferta de proiectare

părțile au stabilit valoarea de proiectare a subsolului la 350 euro/mp, iar nu

la 220 mp, astfel cum a avut în vedere expertul B. în raportul său, de unde

concluzia că valoarea de proiectare pentru cele 2 subsoluri este de 158.174

euro (conform modului de calcul al expertului parte al intimatei).

Instanța

de apel a apreciat că la valoarea de proiectare trebuie avută în vedere pentru

subsol doar suma de 79.087 euro (adică 1/2 din 158.174 euro) pentru că

Tribunalul a reținut că pârâta nu poate fi obligată la plată decât pentru un

singur subsol, nu și pentru cel de-al doilea și nici pentru subsolul ALA

(pagina 10 sentință), iar reclamanta (singura interesată) nu a formulat apel

pentru a critica această soluție, astfel că soluția primei instanțe în sensul

că pârâta datorează plata doar pentru proiectarea unui singur subsol a intrat

în puterea lucrului judecat.

Față

de faptul că valoarea de proiectare corectă este de 619.047 euro, iar nu de

654.861 euro, astfel cum s-a reținut în raportul de expertiză judiciară

specialitatea arhitectură, s-a constatat că reiese, pe cale de consecință, că

și celelalte calcule ale expertului Barnaure trebuie refăcute, întrucât au

pornit de la o bază greșită.

În

consecință, s-a apreciat că valoarea PAC corectă este de 396.190 euro (iar nu

de 419.111 euro cum a stabilit expertul B.), iar a PT de 99.047 euro (din care

scăzându-se 2% se obține 97.066 euro), astfel că valoarea proiectată (adică

lucrările executate de intimată) este de 493.256 euro, iar nu cea retinută de

Tribunal de 601.164 euro.

Suma

de 493.256 euro a fost obținută prin adunarea sumelor de 396.190 euro și 97.066

euro la care s-a făcut referire mai sus.

Mergând

mai departe cu calculul, s-a constatat că valoarea pentru avize și verificare

proiect este de 21.703 euro (4,4% din valoarea proiectată corectă de 493.256

euro, iar nu din cea reținută de expert), astfel că reiese un total executat de

554.276 euro (493.256 euro + 21.703 euro, indicate mai sus, la care se adaugă

celelalte sume avute în vedere și de expertul B.: 20.858 euro DTAD, 10.959 euro

studii și 7.500 euro dosar vânzări +film).

În

consecință, față de faptul că intimata reclamantă a executat lucrări în cuantum

de 554.276 euro + TVA și că apelanta a achitat 400.597 euro + TVA (după cum

reiese din susținerile concurente ale părților și a reținut și prima instanță),

instanța de apel a reținut că apelanta mai datorează intimatei suma de 153.679

euro + TVA, într-un cuantum deci inferior celui avut în vedere de Tribunal,

criticile apelantei fiind deci întemeiate în măsura acestei diferențe.

Cât

privește celelalte susțineri ale apelantei din cadrul pct. 1 al motivelor de

apel, s-a reținut că acestea nu sunt fondate, deoarece în privința subsolurilor

în mod corect s-a făcut raportarea la suma indicată în Oferta de proiectare

(350 euro/mp), în ceea ce privește detaliile de execuție dintr-un total de 30%

stabilit conform OAR 2005 s-a avut în vedere doar 15%, despre care expertul

arată că a fost cuprins în PT + PAC (care au fost executate) și, de asemenea,

calculul a fost refăcut de Curte prin raportarea doar la un singur subsol,

nefiind luate în seamă subsolurile 2 și ALA.

Totodată,

s-a apreciat ca nefiind fondate motivele de apel prin care se critică soluția

din sentință referitoare la respingerea cererii de anulare a procesului-verbal

din data de 31 martie 2009.

S-a

avut în vedere că prin cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată,

pârâta a solicitat, printre altele, anularea procesului-verbal de predare

primire din 31 martie 2009, cu motivarea că la momentul predării nu a

participat din partea sa nici un specialist, astfel că nu a putut verifica dacă

documentele predate respectă tema de proiectare, aspect pe care l-a aflat abia

mai târziu.

S-a

apreciat că acest proces-verbal nu poate fi lovit de sancțiunea nulității

întrucât nu este un act juridic susceptibil de anulare, respectiv nu constituie

o manifestare de voință făcută cu intenția de a naște, modifica sau stinge un

raport juridic civil concret.

Procesul-verbal

nu dă naștere unor drepturi și obligații și nici nu modifică sau stinge, prin

el însuși, un raport juridic civil concret. Prin intermediul său părțile doar

au consemnat predarea unor înscrisuri (piese scrise și desenate conform

borderoului anexat) și au procedat la întocmirea acestui înscris doar pentru a

servi ca mijloc de probă.

Acest

proces verbal este însă un mijloc de probă ca oricare altul iar partea care

neagă cele consemnate în cuprinsul său nu poate invoca sancțiunea nulității,

însă are posibilitatea de a administra probe contrarii pentru a dovedi că

situația de fapt este alta decât cea consemnată în scris.

S-a

reținut că în cauză apelanta nu a putut face dovada unei alte situații decât

cea reținută în procesul-verbal (respectiv a faptului că documentele predate la

31 martie 2009 nu respectă tema de proiectare) întrucât față de conținutul art.

10 lit. g) din convenția încheiată între părți și de necontestarea în termenul

de 15 zile a intervenit prezumția acceptării lucrărilor în forma și cu

conținutul predat.

Au

fost apreciate ca nefondate și motivele de apel referitoare la restituirea

avansului achitat constatându-se că la art. 5 din contract părțile au convenit

plata unui avans în cuantum de 10% din valoarea contractului, care a și fost

plătit, și că acest avans a acoperit lucrările facturate de intimata reclamantă

cu factura din 10 mai 2008, astfel cum reiese din situația detaliată prezentată

de aceasta la dosar, reieșind astfel că în mod nefondat se susține că această

sumă a fost încasată necuvenit.

Față

de susținerea apelantei referitoare la faptul că, după raționamentul primei instanțe,

M.R.F. ar fi trebuit să achite atât 1.370.000 euro + TVA, cât și avansul de

137.000 euro + TVA, câtă vreme de niciunde nu reiese o asemenea opinie a

Tribunalului și, mai mult, prima instanță a constatat că avansul a fost imputat

asupra plății datorate pentru prima factură emisă, instanța de apel a reținut

că apelanta nu observă că suma la care a fost obligată la plată de către prima

instanță a fost stabilită tocmai prin luarea în seamă a avansului, pentru că

dacă s-ar accepta opinia M.R. în sensul că avansul este datorat doar pentru

partea din contract executată ar însemna ca, implicit, să se rețină că pârâta a

achitat din totalul lucrărilor executate o sumă mai mică și pe cale de

consecință să fie obligată la plata unei diferențe mai mari.

În

ce privește cheltuielile de judecată, instanța de apel a obligat pârâta la

plata sumei de 12.169 RON taxă judiciară de timbru (corespunzător pretențiilor

admise de 649.931,65 RON), 5 RON timbru judiciar și 5.650,80 RON onorariu

avocațial, reieșind deci un total de 17.824,80 RON și că pârâta nu va fi

obligată și la plata sumei reprezentând onorariul expertului parte al

reclamantei, considerând că aceste onorarii nu intră în categoria cheltuielilor

judiciare.

Împotriva

acestei decizii, atât reclamanta cât și pârâta au declarat recursuri.

Recursul

reclamantei SC P.G.C.I. SA a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7

și 9 C. proc. civ.

În

argumentarea motivelor invocate, recurenta a susținut, în esență, că instanța

de apel prin admiterea apelului formulat de către intimata M.R.F. și prin

schimbarea în parte a soluției pronunțate de către instanța de fond în sensul

obligării intimatei M.R.F. la plata către recurenta P. a sumei de 649.831,65 RON

+ TVA (153.679 euro + TVA), a acordat mai mult decât s-a cerut de către

intimata M.R.F., instanța pronunțându-se cu privire la aspecte nemenționate în

cuprinsul cererii de apel formulate de către intimata M.R.F. și cu privire la

care nu fusese investită.

Recurenta

susține că instanța de apel nu motivează în mod corect și complet reținerea sa

cu privire la calculul valorii de proiectare, iar raționamentul utilizat în

acest calcul este contradictoriu.

Astfel,

susține recurenta, deși valoarea de proiectare stabilită de instanța de apel

este mai mare cu 17.883 euro decât cea reținută de instanța de fond, în mod

contradictoriu instanța de apel înțelege să scadă valoarea la plata căreia a

fost obligată intimata M.R.F. cu suma de 46.888 euro, iar nu să o mărească cu

suma de 17.883 euro, astfel cum în mod logic și legal ar fi trebuit să dispună,

potrivit aprecierilor și calculelor sale.

Mai

mult decât atât, arată recurenta, în corectarea modului de calcul al valorii de

proiectare și a sumei la plata căreia a fost obligată intimata M.R.F., instanța

de apel în mod greșit confundă valoarea de proiectare cu valoarea de execuție,

valori despre care atât expertul desemnat de către instanța de apel cât și

experții parte ai părtilor au stabilit că sunt diferite.

În

opinia recurentei hotărârea este lipsită de temei legal și este dată cu încălcarea

dispozițiilor legale în vigoare și cu aplicarea lor greșită, având în vedere

inexistența unui probatoriu pe care să se întemeieze soluția pronunțată de

instanța de apel, probatoriul administrat nerelevând valorile de calcul ale

proiectării dispuse de către instanța de apel, nefiind dispusă o nouă

expertiză, iar în absența unei noi expertize tehnice specialitatea

"Arhitectura" hotărârea recurată este lipsită de temei legal.

De

asemenea, susține recurenta, instanța de apel nu a verificat obiecțiunile formulate

de către intimata pârâtă la raportul de expertiză, aceasta validând prin

neobiectare raportul de expertiză administrat în cauză în ceea ce privește

valorile de proiectare care intră în calculul valorii de proiectare complexă și

algoritmul de calcul al acestora.

Instanța

de apel, susține recurenta, a procedat în mod nelegal și a aplicat în mod

greșit dispozițiile legale prin extracția unor valori din conținutul raportului

de expertiză tehnică specialitatea "Arhitectura", întocmit de expert

B.M. și modificarea acestora pornind de la un calcul matematic simplist,

considerând fără temei că poate folosi în motivare raportul astfel corectat,

fără a analiza materialul probator pe care au fost întemeiate concluziile

expertului.

Pentru

aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

recurate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței de fond.

Recursul

declarat de pârâta SC M.R.F. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ.

În

susținerea motivelor invocate, recurenta a arătat, în esență, că instanța de

apel a apreciat în mod greșit că neobținerea autorizației de construire este

vina pârâtei, pentru că nu a mai dorit autorizația din cauza problemelor de

proiectare.

Recurenta

apreciază că instanța a stabilit în mod greșit valoarea de 805.791,24 RON +

TVA, întrucât valoarea de proiectare avută în vedere de instantă a fost greșit

scoasă din contextul expertizei.

În

continuarea motivării recurenta a prezentat concluziile raportului de

expertiză, și modul de calcul susținând că instanța face un calcul cu totul

greșit întrucât adaugă la valoarea de 584.068 euro, valoare ce cuprinde

studiile preliminare, documentația DTAD, corect calculate, dar și dosarele de

vânzări și valoarea avizelor și a verificării, deși acestea fin urmă au fost

executate după suspendare.

Recurenta

susține că instanța consideră în mod greșit că pârâta trebuia să își asume să

achite proiectul executat, deși acesta nu poate duce la obținerea autorizației

de construire în varianta agreată de pârâtă și pentru faptul depășirii PUD-ului

aprobat, neluând în calcul nici reaua­credință a proiectantului, nici faptul că

proiectul pe care îi obliga să-I plătească este complet nefolositor.

Ultima

critică a recurentei este adusă sentintei instantei de fond, care, în opinia

recurentei, trebuia să anuleze procesul-verbal din 31 martie 2009 și reținând

greșit că nu a probat susținerile.

Pentru

aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

recurate în sensul admiterii cererii SC M.R.F. SRL de restituire a avansului

achitat pentru restul proiectului pentru care a fost admisă rezilierea în sumă

de 127.21,2 euro și de anulare a procesului verbal de predare primire încheiat

la 31 martie 2009.

Recursul

reclamantei SC P.G.C.I. SA, va fi respins ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a pune în

discuție încălcarea principiului disponibilității exprimat de altfel de art.

129 alin. (6) C. proc. civ. care obligă instanța ca în toate cazurile să se

pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Ipoteza

plus petita pusă în discuție prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 6 C. proc. civ. respectiv obligarea intimatei M.R.F. la plata către

recurenta P. a sumei de 649.831,65 RON + TVA (153.679 euro + TVA), nu poate fi

reținută, întrucât raționamentul instanței și argumentele prezentate sunt în

acord cu respectarea principiului disponibilității procesuale.

De

altfel, critica recurentei nu constituie plus petita, întrucât instanța de apel

în virtutea caracterului devolutiv al apelului, analizând cauza în fond și

probele administrate își formează propria convingere și poate admite sau

respinge în tot sau în parte acțiunea. Astfel, instanța de apel constatând că

instanța de fond a determinat în mod eronat valoarea corectă a lucrărilor de

proiectare, în mod corect a apreciat că apelanta mai datorează intimatei suma

de 153.679 euro + TVA (649.831,65 RON).

Art.

304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă, vizează nemotivarea hotărâri

judecătorești atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau când nu

se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar, decizia atacată cuprinde

motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând contrarietate între considerentele

acestei hotărâri sau între aceasta și dispozitiv, context în care nu pot fi

primite criticile referitoare la motivarea contradictorie a deciziei recurate,

aspectele invocate de recurentă neconstituind contrarietatea hotărârii, în

sensul acestui motiv de recurs.

Instanța

de apel a examinat în mod real problemele esențiale ce i-au fost supuse și a

respins argumentele invocate.

Pentru

a exista contrarietate între considerente trebuie ca acestea să se excludă

reciproc. Or, motivele invocate de recurentă nu sunt în situația de a se

exclude reciproc dată fiind sinonimia termenilor invocați.

Faptul

că în urma analizei probatoriului administrat și a reanalizei calcului efectuat

de către instanța de fond, instanța de apel a reținut o altă valoare de

proiectare, nu poate fi asimilat ipotezei prevăzută de dispozițiile pct. 7 al

art. 304 C. proc. civ.

Observând

considerentele deciziei pronunțată de instanța de apel, se constată că

motivarea este convingătoare și pertinentă și, în fine, că argumentele aduse în

sprijinul soluției de admitere a apelului sunt concludente și la obiect. Prin

urmare critica nu va fi reținută.

Motivul

de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi

invocat pentru a solicita modificarea sau casarea unei hotărâri atunci

"când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Pentru

a răspunde lipsei temeiului legal, recurenta se afla în situația de a demonstra

lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din

conținutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu

corect aplicată.

lndicarea

generică a art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nedezvoltarea acestui motiv în

sensul precizării normelor legale încălcate sau greșit aplicate de instanță nu

îndeplinește cerințele legale pentru promovarea și susținerea acestei căi de

atac.

Din

expunerea motivării recursului rezultă că s-au antamat chestiuni de fond care

nu vizează nelegalitatea recurenta punând în discuție situația de fapt,

interpretarea probelor, a raportului de expertiză tehnică specialitatea

arhitectură, a obiecțiunilor la concluziile raportului de expertiză, cu trimitere

la fondul litigiului, urmărind ca pe această cale extraordinară de atac să se

reconsidere judecata în fond.

De

altfel, se observă că sub pretextul unei pretinse încălcări și aplicări greșite

a unor norme legale recurenta tinde la reanaliza probatoriului administrat,

argumente ce constituie o chestiune de fapt și care nu pot fi analizate în

această etapă procesuală, instanța de apel ca instanță devolutivă având

plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză,

fiind suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în

proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora.

Nu

în ultimul rând, trebuie retinut că recursul nu are caracter devolutiv pentru

ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, lucru

firesc câtă vreme recurenta a beneficiat de o astfel de cale de atac.

Pentru

aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

Recursul

declarat de pârâta SC M.R.F.

Înalta

Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului.

Din

expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că deși au fost invocate motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticile la

adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații,

nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din

cazurile de casare sau modificare. Prin urmare, în recurs, cale de atac

extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze

legalitatea și temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate

și argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Prin

criticile invocate recurenta, și-a exprimat nemulțumirea privind modul de

interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând

încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C.

proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi

reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

Astfel,

în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o

devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind

exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

De

aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C.

proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se

demonstra motivele pentru care este eronat și nelegal raționamentul instanței

de apel, dar recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar critici vizând

situația sa particulară, care se circumscrie unei situații de fapt, ce nu poate

determina modificarea solutiei pronuntate în apel.

În

alți termeni față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la

justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea

unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a

constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC P.G.C.I. SA prin administrator

judiciar S.Q. Filiala București SPRL împotriva deciziei civile nr. 414 din 5

noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC M.R.F. SRL împotriva

deciziei civile nr. 414 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția

a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronuțată

în ședintă publică, astăzi 5 februarie 2015.