ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2305/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2305/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei

constată următoarele:

Prin încheierea din data de 17 aprilie 2013,

pronunțată de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 641/119/2009, a fost admisă

cererea de înlocuire a expertului L.M., ce a efectuat expertiză, în cauză, în

specialitatea topografie cadastru, cu expertul S.I.

Totodată, L.M. a fost

obligat să restituie, în contul biroului local pentru expertize tehnice

judiciare, în întregime, în termen de 30 de zile, suma primită pentru

activitatea de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză, urmând ca suma

restituită să constituie avans pentru lucrarea ce va fi efectuată în cauză de noul

expert.

Pentru a pronunța

această, hotărâre, tribunalul a reținut aplicarea dispozițiilor art. 22

1

din O.G. 2/2000, conform cărora "1) Dacă expertul tehnic judiciar numit

este înlocuit din motive imputabile acestuia, (...) instanțele judecătorești

(...) pot dispune, odată cu înlocuirea, și restituirea în contul biroului local

pentru expertize tehnice judiciare, în tot sau în parte, în termen de 30 de

zile, a sumelor primite pentru activitatea de expertiză tehnică judiciară

efectuată în cauza respectivă. (2) Nerestituirea sumelor în termenul stabilit

în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare constituie abatere

disciplinară".

De asemenea, instanța

de fond a constatat că raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul L.M.

nu a corespuns exigențelor instanței și nu a putut fi folosit în cauză, cu atât

mai mult cu cât expertul nu a răspuns la obiecțiuni, tergiversându-se în acest

fel soluționarea cauzei.

Prin Decizia civilă

nr. 750/Ap din data de 9 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov,

secția civilă, a fost respins apelul promovat de apelantul "L.M. împotriva

încheierii Tribunalului Covasna, ca nefondat.

În ce privește

chestiunea de drept a admisibilității caii de atac, curtea a reținut că

situației expertului înlocuit în cauză i se aplică, prin asemănare, normele din

procedura necontencioasă, dată fiind inexistența vreunui drept potrivnic ce

s-ar stabili față de o altă persoană, procedură în cadrul căreia, calea de atac

poate fi exercitată de orice persoană interesată, potrivit art. 336 alin. (3)

C. proc. civ. care, deși se referă la calea de atac a recursului, se aplică și

pentru cazul apelului, admisibil în cauză. S-a mai reținut că petentului nu i

se poate interzice accesul la justiție, în temeiul art. 21 din Constituție și art.

13 din Convenția Europeană asupra Drepturilor și Libertăților Fundamentale,

care garantează accesul la justiție și la un "recurs efectiv", adică

la posibilitatea de a exercita o cale de atac.

Pe fond, curtea a

reținut ca apelul nu este fondat, întrucât de la data de 4 aprilie 2012, când

s-a dispus, în funcție de obiecțiunile depuse de părți, completarea raportului

de expertiză pe care petentul l-a întocmit, au trecut nu mai puțin de 11

termene de judecată, mai mult de un an de zile, timp în care expertul nu și-a

executat obligația și nici nu a adus la cunoștința instanței situația sa în ce

privește starea de sănătate, invocată în motivele de apel, astfel încât,

temeinic și legal, tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 22

1

din O.G. nr. 2/2000, când a dispus înlocuirea sa și restituirea sumelor

încasate drept onorariu. A mai reținut instanța că restul susținerilor din

apel, referitoare la procedura administrativă în curs la Ministerul Justiției,

exced cadrului procesual determinat de soluția și considerentele încheierii

atacate și nu pot determina schimbarea hotărârii primei instanțe.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs expertul L.M., la data de 22 iulie 2015.

Prin motivele de

recurs, întemeiate de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

recurentul a arătat că, în cauza de față, ce are ca obiect im litigiu privind

proprietatea asupra unui teren situat în centrul orașului Sfântu Gheorghe, jud.

Covasna, a efectuat o expertiză în specialitatea topo, în anul 2010.

Arată că, datorită

intrării în vigoare a Ordinului nr. 1882/2011 al Ministerului Justiției, care a

stabilit obligația instanței de a solicita viza OCPI pe orice expertiză

topografică și datorită prelungirii procesului, prin solicitări neclare și

obiecțiunile la expertiză formulate de părți, s-a ajuns ca, abia în anul 2012,

să fie depusă expertiza judiciară la OCPI, pentru viză.

Susține că a răspuns

la obiecțiuni, una dintre ele fiind legată de instalațiile din infrastructură,

care nu intrau în specialitatea sa și a anunțat acest lucru, legea interzicând

să efectueze expertiză în altă specialitate decât cea pentru care este

autorizat. În același timp, a arătat că pentru viza OCPI era necesară o

adaptare a expertizei din 2010, făcută sub alte reglementări și că această adaptare

are amploarea unei noi expertize în cazul respectiv. Or, deoarece era foarte

bolnav, având piciorul amputat datorită diabetului și se deplasa greu, a cerut

să fie schimbat. Susține că expertiza pe care a efectuat-o a desțelenit

situația, a clarificat aspectele cadastrale și de teren, deci putea fi folosită

de un alt expert numit de instanță, care să adapteze lucrarea la noile cerințe.

Mai arată că a fost

deficitară comunicarea cu instanța și nu a fost ținut la curent cu evoluția

cauzei în cei 3 ani care au urmat depunerii raportului. Instanța a numit alt

expert care, însă, a preferat să facă o nouă expertiză și a solicitat onorariul

întreg, iar nu numai pentru completări. Cum părțile au refuzat o nouă plată,

noua expertiză nu s-a efectuat până în anul 2015.

Pentru aceste motive,

instanța de fond l-a obligat la restituirea onorariului pentru raportul depus,

fără să îi comunice încheierea ca să o pot ataca sau să stabilească im mod de

colaborare cu noul expert. Totodată, s-a adresat direct Ministerului Justiției,

Biroul Central de Expertize, pentru a-i aplica sancțiunea disciplinară,

deoarece nu a returnat onorariul, iar ministerul a emis o decizie de

sancționare cu avertisment, contestată la Ministrul Justiției, care a respins-o

nemotivat. Ulterior, pe motivul că încheierea nu era definitivă la data când

s-a dispus sancționarea sa și că nu este în culpă profesională, a contestat

decizia administrativă la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Arată că, deși Curtea

de Apel Brașov a recunoscut dreptul său de a ataca decizia Tribunalului

Covasna, nu a mai urmat un alt termen pentru dezbaterea fondului, după

pronunțarea pe admisibilitate și nu i s-a dat efectiv ocazia să lămurească

situația.

Susține faptul că, în

cauză, se pun în speță mai multe probleme de legalitate, de reglementare a

regimului juridic al expertizelor în vechea procedură și după intrarea în

vigoare a Ordinului Ministerului de Justiție nr. 1882/2011, respectiv: dacă

expertul judiciar este obligat să urmărească personal evoluția cauzei și să se

informeze ce anume vor părțile care nu formulează obiecții coerente din punct

de vedere tehnic, sau instanța are obligația să îl cheme în fața ei pentru a

lămuri cu întrebări clare, cenzurate de ea; dacă informarea expertului intră și

în obligația părților și dacă da, unde este culpa expertului; dacă instanța a

numit alt expert datorită trecerii timpului sau datorită specializării în

instalații a acestui expert, recurentul nefiind competent decât pentru partea

de topografie teren; dacă noul expert a avut doar sarcina de a obține viza OCPI

sau a trebuit, pe baza unor obiective clare, să refacă expertiza inițială, dacă

a refăcut-o și a considerat-o complet greșită, care ar fi onorariul specific în

aceste cazuri și cine îl plătește; daca instanța poate decide returnarea

onorariului el nefiind în culpă, deoarece culpa trebuie dovedită, iar simpla

trecere a 12 luni nu este relevantă în speță, câtă vreme raportul a fost depus

și este valabil; dacă instanța poate solicita sancționarea administrativă (sau

de altă natură) de către Biroul Central, ținând seama că expertul este o

Persoană Fizică Autorizată, deci agent economic independent pe piața expertizei

judiciare, iar mai nou este funcționar public, punându-se problema dacă

expertul se supune regulilor răspunderii funcționarilor publici, care nu sunt

preluate în legislația specială; dacă instanța poate anula un raport de

expertiză depus în timp și reglementar, sau este nevoie de o contraexpertiză

care să facă acest lucru, motivat.

Mai arată că încheierea

apelată nu menționează suma de returnat, o parte din onorariu fiind încasată

înaintea sa, de alt expert și niciun termen pentru aceasta.

Analizând cu

prioritate posibilitatea încadrării criticilor formulate în dispozițiile

imperative și limitative ale art 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata

nulitatea recursului, în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, cu respectarea

termenului legal, imperativ, de decădere pentru motivarea recursului.

Dispozițiile legale

stipulează, în art. 303 C. proc. civ., că recursul se motivează prin însăși

cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs

urmând a fi expus și dezvoltat în mod distinct, în sensul formulării unor

veritabile critici de nelegalitate, conform celor statuate de art. 304 pct. 1 -

9 C. proc. civ.

Totodată, instanța

este obligată să verifice dacă nu devin aplicabile dispozițiile înscrise în

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora: "indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, daca dezvoltarea acestora face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304".

Sancțiunea

nerespectării acestor exigențe legale este cea reglementată de art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., potrivit căruia recursul este nul, dacă nu a fost motivat în

termenul legal, cu excepția cazurilor care se referă la motivele de ordine

publică.

De aceea, atunci când

se constată de către instanță imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate

de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., se

aplică sancțiunea nulității recursului întrucât nu orice nemulțumire a părții

poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.

În materia nulității

recursului, astfel cum este reglementată această sancțiune de art. 306 C. proc.

civ., există, deci, numai excepția care privește motivele de ordine publică, ce

pot fi puse în dezbaterea părților ex officio, în ipoteza de principiu,

instanța de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia

atacată, formulate de părțile interesate, care fac posibilă încadrarea în

motivele expres prevăzute de art. 304.

În speță însă,

reclamantul, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile

critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz

de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.,

pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de

analiză în recurs.

Astfel, în cuprinsul

cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei

pronunțate în apel și nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate,

prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele

arătate de instanță în fundamentarea hotărârii de respingere, ca nefondat, a

apelului declarat împotriva încheierii din data de 17 aprilie 2013, pronunțată

de Tribunalul Covasna.

Prin urmare, fără să

combată în vreun fel raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel de

critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul se limitează numai la

a-și arăta nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de fond în

legătură obligarea expertului la restituirea onorariului încasat, precum și cu

privire la procedura administrativă în cursul căruia a fost sancționat,

procedură ce nu face obiect ai cauzei de față. Totodată, fără a arăta care sunt

motivele de nelegalitate subsumate dispozițiilor art. 304 pct, 7 și 9 C. proc.

civ., invocate în mod formal de recurent, în cuprinsul motivelor de recurs,

acesta se limitează la a face interogații retorice la adresa legislației în vigoare

sau a situației de fapt reținute de instanțele de fond și de apel.

În acest context, în

ipoteza în care se invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în oricare dintre

tezele descrise în cuprinsul acestui text legal, (când hotărârea pronunțată

este lipsita de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii), recurentul era dator să argumenteze rațiunea pentru care consideră că

hotărârea atacată este lipsită de temei legal și să indice în mod expres care

sunt dispozițiile legale încălcate sau aplicate în mod greșit.

În ceea ce privește

indicarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se poate constata, de asemenea, că

nici acestui temei juridic nu îi este circumscrisă nicio argumentație juridică,

motivarea prezentată neputându-se substitui motivele de drept invocate.

În același sens,

potrivit normei ce reglementează acest caz de nelegalitate, modificarea sau

casarea unei hotărâri se poate solicita când hotărârea nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Ipotezele în care se

poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor legale menționate sunt

dintre cele mai diferite: existența unei contrarietăți între considerentele

hotărârii; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este

cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a

soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției

din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate

a unor considerente străine de natura pricinii.

Or, recurentul nu

dezvoltă acest pretins motiv de nelegalitate, putându-se constata, de altfel,

că, în cauză, instanța de apel a expus într-o manieră clară, precisă și concisă

argumentele de fapt și de drept ce au stat la baza adoptării hotărârii

pronunțate.

În aceste

circumstanțe, Înalta Curte reține că susținerile reclamantului, din cuprinsul

cererii de recurs, nu se circumscriu unor critici de nelegalitate care să

vizeze soluția pronunțată prin decizia instanței de apel, chiar dacă, în mod

formal, au fost indicate, ca temei de drept, dispozițiile înscrise în art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Dată fiind

soluționarea, cu prioritate, a excepției nulității recursului, în conformitate

cu dispozițiile art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 137

alin. (1) din același Cod, coroborat cu art. 316 C. proc. civ. și art. 298 C.

proc. civ., excepția analizată fiind o excepție absolută și peremptorie, ce

face de prisos analiza fondului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului

de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de recurentul L.M. împotriva Deciziei civile nr. 750Ap din 09 iunie

2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2015.

Procesat

de GGC - NN