ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2305/2015

Asupra cauzei constată următoarele: Prin încheierea din data de 17 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 641/119/2009, a fost admisă cererea de înlocuire a expertului L.M., ce a efectuat expertiză, în cauză, în specialitatea topografie cadastru, cu expertul S.I. Totodată, L.M. a fost obligat să restituie, în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, în întregime, în termen de 30 de zile, suma primită pentru activitatea de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză, urmând ca suma restituită să constituie avans pentru lucrarea ce va fi efectuată în cauză de noul expert. Pentru a pronunța această, hotărâre, tribunalul a reținut aplicarea dispozițiilor art. 22 1 din O.G.

2/2000, conform cărora "1) Dacă expertul tehnic judiciar numit este înlocuit din motive imputabile acestuia, (...) instanțele judecătorești (...) pot dispune, odată cu înlocuirea, și restituirea în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, în tot sau în parte, în termen de 30 de zile, a sumelor primite pentru activitatea de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauza respectivă. (2) Nerestituirea sumelor în termenul stabilit în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare constituie abatere disciplinară". De asemenea, instanța de fond a constatat că raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul L.M. nu a corespuns exigențelor instanței și nu a putut fi folosit în cauză, cu atât mai mult cu cât expertul nu a răspuns la obiecțiuni, tergiversându-se în acest fel soluționarea cauzei.

Prin Decizia civilă nr. 750/Ap din data de 9 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost respins apelul promovat de apelantul "L.M. împotriva încheierii Tribunalului Covasna, ca nefondat. În ce privește chestiunea de drept a admisibilității caii de atac, curtea a reținut că situației expertului înlocuit în cauză i se aplică, prin asemănare, normele din procedura necontencioasă, dată fiind inexistența vreunui drept potrivnic ce s-ar stabili față de o altă persoană, procedură în cadrul căreia, calea de atac poate fi exercitată de orice persoană interesată, potrivit art. 336 alin. (3) C. proc. civ. care, deși se referă la calea de atac a recursului, se aplică și pentru cazul apelului, admisibil în cauză.

S-a mai reținut că petentului nu i se poate interzice accesul la justiție, în temeiul art. 21 din Constituție și art. 13 din Convenția Europeană asupra Drepturilor și Libertăților Fundamentale, care garantează accesul la justiție și la un "recurs efectiv", adică la posibilitatea de a exercita o cale de atac. Pe fond, curtea a reținut ca apelul nu este fondat, întrucât de la data de 4 aprilie 2012, când s-a dispus, în funcție de obiecțiunile depuse de părți, completarea raportului de expertiză pe care petentul l-a întocmit, au trecut nu mai puțin de 11 termene de judecată, mai mult de un an de zile, timp în care expertul nu și-a executat obligația și nici nu a adus la cunoștința instanței situația sa în ce privește starea de sănătate, invocată în motivele de apel, astfel încât, temeinic și legal, tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 22 1 din O.G.

nr. 2/2000, când a dispus înlocuirea sa și restituirea sumelor încasate drept onorariu. A mai reținut instanța că restul susținerilor din apel, referitoare la procedura administrativă în curs la Ministerul Justiției, exced cadrului procesual determinat de soluția și considerentele încheierii atacate și nu pot determina schimbarea hotărârii primei instanțe. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs expertul L.M., la data de 22 iulie 2015. Prin motivele de recurs, întemeiate de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., recurentul a arătat că, în cauza de față, ce are ca obiect im litigiu privind proprietatea asupra unui teren situat în centrul orașului Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, a efectuat o expertiză în specialitatea topo, în anul 2010. Arată că, datorită intrării în vigoare a Ordinului nr. 1882/2011 al Ministerului Justiției, care a stabilit obligația instanței de a solicita viza OCPI pe orice expertiză topografică și datorită prelungirii procesului, prin solicitări neclare și obiecțiunile la expertiză formulate de părți, s-a ajuns ca, abia în anul 2012, să fie depusă expertiza judiciară la OCPI, pentru viză. Susține că a răspuns la obiecțiuni, una dintre ele fiind legată de instalațiile din infrastructură, care nu intrau în specialitatea sa și a anunțat acest lucru, legea interzicând să efectueze expertiză în altă specialitate decât cea pentru care este autorizat.

În același timp, a arătat că pentru viza OCPI era necesară o adaptare a expertizei din 2010, făcută sub alte reglementări și că această adaptare are amploarea unei noi expertize în cazul respectiv. Or, deoarece era foarte bolnav, având piciorul amputat datorită diabetului și se deplasa greu, a cerut să fie schimbat. Susține că expertiza pe care a efectuat-o a desțelenit situația, a clarificat aspectele cadastrale și de teren, deci putea fi folosită de un alt expert numit de instanță, care să adapteze lucrarea la noile cerințe. Mai arată că a fost deficitară comunicarea cu instanța și nu a fost ținut la curent cu evoluția cauzei în cei 3 ani care au urmat depunerii raportului. Instanța a numit alt expert care, însă, a preferat să facă o nouă expertiză și a solicitat onorariul întreg, iar nu numai pentru completări.

Cum părțile au refuzat o nouă plată, noua expertiză nu s-a efectuat până în anul 2015. Pentru aceste motive, instanța de fond l-a obligat la restituirea onorariului pentru raportul depus, fără să îi comunice încheierea ca să o pot ataca sau să stabilească im mod de colaborare cu noul expert. Totodată, s-a adresat direct Ministerului Justiției, Biroul Central de Expertize, pentru a-i aplica sancțiunea disciplinară, deoarece nu a returnat onorariul, iar ministerul a emis o decizie de sancționare cu avertisment, contestată la Ministrul Justiției, care a respins-o nemotivat. Ulterior, pe motivul că încheierea nu era definitivă la data când s-a dispus sancționarea sa și că nu este în culpă profesională, a contestat decizia administrativă la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

Arată că, deși Curtea de Apel Brașov a recunoscut dreptul său de a ataca decizia Tribunalului Covasna, nu a mai urmat un alt termen pentru dezbaterea fondului, după pronunțarea pe admisibilitate și nu i s-a dat efectiv ocazia să lămurească situația.

Susține faptul că, în cauză, se pun în speță mai multe probleme de legalitate, de reglementare a regimului juridic al expertizelor în vechea procedură și după intrarea în vigoare a Ordinului Ministerului de Justiție nr. 1882/2011, respectiv: dacă expertul judiciar este obligat să urmărească personal evoluția cauzei și să se informeze ce anume vor părțile care nu formulează obiecții coerente din punct de vedere tehnic, sau instanța are obligația să îl cheme în fața ei pentru a lămuri cu întrebări clare, cenzurate de ea; dacă informarea expertului intră și în obligația părților și dacă da, unde este culpa expertului; dacă instanța a numit alt expert datorită trecerii timpului sau datorită specializării în instalații a acestui expert, recurentul nefiind competent decât pentru partea de topografie teren; dacă noul expert a avut doar sarcina de a obține viza OCPI sau a trebuit, pe baza unor obiective clare, să refacă expertiza inițială, dacă a refăcut-o și a considerat-o complet greșită, care ar fi onorariul specific în aceste cazuri și cine îl plătește; daca instanța poate decide returnarea onorariului el nefiind în culpă, deoarece culpa trebuie dovedită, iar simpla trecere a 12 luni nu este relevantă în speță, câtă vreme raportul a fost depus și este valabil; dacă instanța poate solicita sancționarea administrativă (sau de altă natură) de către Biroul Central,

ținând seama că expertul este o Persoană Fizică Autorizată, deci agent economic independent pe piața expertizei judiciare, iar mai nou este funcționar public, punându-se problema dacă expertul se supune regulilor răspunderii funcționarilor publici, care nu sunt preluate în legislația specială; dacă instanța poate anula un raport de expertiză depus în timp și reglementar, sau este nevoie de o contraexpertiză care să facă acest lucru, motivat. Mai arată că încheierea apelată nu menționează suma de returnat, o parte din onorariu fiind încasată înaintea sa, de alt expert și niciun termen pentru aceasta. Analizând cu prioritate posibilitatea încadrării criticilor formulate în dispozițiile imperative și limitative ale art 304 C. proc.

civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, în considerarea următoarelor argumente. Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, cu respectarea termenului legal, imperativ, de decădere pentru motivarea recursului. Dispozițiile legale stipulează, în art. 303 C. proc. civ., că recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a fi expus și dezvoltat în mod distinct, în sensul formulării unor veritabile critici de nelegalitate, conform celor statuate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Totodată, instanța este obligată să verifice dacă nu devin aplicabile dispozițiile înscrise în art. 306 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora: "indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, daca dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304". Sancțiunea nerespectării acestor exigențe legale este cea reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor care se referă la motivele de ordine publică. De aceea, atunci când se constată de către instanță imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc.

civ., se aplică sancțiunea nulității recursului întrucât nu orice nemulțumire a părții poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate. În materia nulității recursului, astfel cum este reglementată această sancțiune de art. 306 C. proc. civ., există, deci, numai excepția care privește motivele de ordine publică, ce pot fi puse în dezbaterea părților ex officio, în ipoteza de principiu, instanța de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată, formulate de părțile interesate, care fac posibilă încadrarea în motivele expres prevăzute de art. 304. În speță însă, reclamantul, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.

civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii de respingere, ca nefondat, a apelului declarat împotriva încheierii din data de 17 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Covasna. Prin urmare, fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul se limitează numai la a-și arăta nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de fond în legătură obligarea expertului la restituirea onorariului încasat, precum și cu privire la procedura administrativă în cursul căruia a fost sancționat, procedură ce nu face obiect ai cauzei de față.

Totodată, fără a arăta care sunt motivele de nelegalitate subsumate dispozițiilor art. 304 pct, 7 și 9 C. proc. civ., invocate în mod formal de recurent, în cuprinsul motivelor de recurs, acesta se limitează la a face interogații retorice la adresa legislației în vigoare sau a situației de fapt reținute de instanțele de fond și de apel. În acest context, în ipoteza în care se invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal, (când hotărârea pronunțată este lipsita de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), recurentul era dator să argumenteze rațiunea pentru care consideră că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și să indice în mod expres care sunt dispozițiile legale încălcate sau aplicate în mod greșit.

În ceea ce privește indicarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se poate constata, de asemenea, că nici acestui temei juridic nu îi este circumscrisă nicio argumentație juridică, motivarea prezentată neputându-se substitui motivele de drept invocate. În același sens, potrivit normei ce reglementează acest caz de nelegalitate, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate solicita când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipotezele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor legale menționate sunt dintre cele mai diferite: existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii. Or, recurentul nu dezvoltă acest pretins motiv de nelegalitate, putându-se constata, de altfel, că, în cauză, instanța de apel a expus într-o manieră clară, precisă și concisă argumentele de fapt și de drept ce au stat la baza adoptării hotărârii pronunțate.

În aceste circumstanțe, Înalta Curte reține că susținerile reclamantului, din cuprinsul cererii de recurs, nu se circumscriu unor critici de nelegalitate care să vizeze soluția pronunțată prin decizia instanței de apel, chiar dacă, în mod formal, au fost indicate, ca temei de drept, dispozițiile înscrise în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Dată fiind soluționarea, cu prioritate, a excepției nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 137 alin. (1) din același Cod, coroborat cu art. 316 C. proc. civ. și art. 298 C. proc. civ., excepția analizată fiind o excepție absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de recurentul L.M. împotriva Deciziei civile nr. 750Ap din 09 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015. Procesat de GGC - NN