ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2083/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2083/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

Ploiești sub nr. 673/42/2012 reclamanta C.N.C.F. C.F.A. SA – S. C.F. București,

a chemat în judecată pârâtul Serviciul Public Finanțe Locale Prahova,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea

deciziei de impunere din 5 iunie 2012 și desființarea în parte a raportului de

inspecție fiscală din 5 iunie 2012.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că organul

fiscal a stabilit în mod greșit că obligațiile fiscale aferente perioadei 1

ianuarie 2007-31 decembrie 2011 și semestru I al anului 2012, sunt în sumă de 2.755.163

RON, din care, suma de 780.897 RON, reprezintă obligații suplimentare aferente impozitului

pe clădiri, stabilite în mod greșit de organul fiscal și suma de 2.060.395 RON reprezintă

c/val impozit aferent imobilului „Clădire calatori km 59+500”, greșit calculat de

organul fiscal, pretins a fi datorat pentru semestrul I al anului 2012.

S-a arătat în acest sens că organul de inspecție

fiscala nu a recunoscut reevaluarea făcută de societate la data de 31 decembrie

2008 în baza dispoziției din 25 februarie 2009 a Directorului General al C.N.C.F.

C.F.R. SA (rezultatele reevaluării fiind aprobate de A.G.A. prin hotărârea din 22

iulie 2009), iar baza de impunere folosită la calculul impozitului pe clădiri nu

corespunde cu valoarea de inventar a clădirilor din evidenta contabila a societății,

ceea ce contravine art. 253 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

S-a arătat că suma de 1.987.266 RON nu este corect

calculata și nu reprezintă obligația de plată deoarece în mod greșit pentru calcularea

impozitului aferent clădirii cu numărul de inventar X „Clădire calatori km 59+500”

organul fiscal a luat ca bază de impozitare valoarea de 8.246.962 RON, deși, conform

evidentelor contabile rectificate, această clădire avea la data de 1 iulie 2007

o valoare de inventar mult mai mică, în sumă de 8.021.467 RON.

A susținut reclamanta că, după efectuarea investițiilor,

valoarea de inventar a clădirii a ajuns la suma de 13.510.473,99 RON [8.021.467

RON (valoarea de inventar rectificată) + 5.489.006,91 RON (valoarea investițiilor)]

și în mod greșit și de această dată, organul fiscal a ignorat informațiile corecte

și a luat în calcul o bază de impozitare mai mare, respectiv suma de 13.735.969

RON, adică, 8.246.962 RON (valoarea de inventar nerectificată) + 5.489.006,91 RON

(valoarea investițiilor).

S-a mai arătat că organele de inspecție fiscală

nu au luat în considerare faptul că ca mijlocul fix s-a amortizat la data de 31

decembrie 2011.

La data de 6 noiembrie 2012 pârâtul Serviciul

Public Finanțe Locale Ploiești a formulat întâmpinare prin care se apreciază că

acțiunea este neîntemeiată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 41 din 3 martie 2014 a Curții

de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a

admis în parte plângerea formulată potrivit de către reclamanta C.N.C.F. C.F.R.

SA – S. C.F. București în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public de Finanțe

Locale Prahova, s-a dispus anularea în parte a deciziei de impunere din 5 iunie

2012 și s-a constatat că impozitul datorat pentru semestrul I al anului 2012 este

696.799 RON în loc de 2.060.395 RON pentru imobilul „clădire călători km 59+500”.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel

a reținut incidența dispozițiilor art. 249 C. fisc., precum și ale art. 253 C. fisc.

Au fost avute în vedere concluziile raportului

de expertiză întocmit în cauză, reținându-se că potrivit art. 249 alin. (3) C. fisc.

pentru proprietatea publică a statului ori a unităților administrativ teritoriale

concesionate, închiriate, date în administrare, ori în folosință, după caz, persoanele

juridice, altele decât cele de drept public se stabilește taxa pe clădiri care reprezintă

sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare

sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri, concluzionându-se

că baza de impozitare corectă pe care organul fiscal trebuia să o aibă în vedere

la stabilirea impozitului aferent anilor 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2011 și primul

semestru al anului 2012, având în vedere regimul juridic, respectiv de proprietate

publică al imobilelor, care au făcut obiectul impozitării este corectă, mai puțin

pentru clădirea cu nr. de inventar X - Clădire călători - Km.59+500.

S-a reținut că bunurile de natura clădirilor și

construcțiilor au fost evidențiate distinct în actele și documentele de evidență

operativă, gestionare și contabilă, la nivelul entității administrative regionale,

respectiv sucursala „centrul regional de exploatare, întreținere și reparații C.F.

București prin subunitățile de bază”.

Raportat la prevederile art. 253 alin. (5) din

Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., s-a precizat, respectiv clădirile aflate în

patrimoniul privat al C.N.C.F. C.F.R. SA, că au fost supuse operațiunii de evaluare

în cursul anului 2005 (pentru patrimoniul privat existent la data de 31

decembrie 2004) și anul 2009 (pentru patrimoniul privat existent la data de 31

decembrie 2008).

Cu privire la neconcordanțele existente între

valorile de înregistrare în evidența contabilă aferentă clădirilor din patrimoniul

privat-așa cum au fost stabilite aceste valori în urma evaluării efectuate la 31

decembrie 2004 de către evaluatorul autorizat, s-a reținut că au fost cauzate de

modificarea valorii de inventar a clădirilor aflate în patrimoniul privat la data

de 21 ianuarie 2006 (reevaluarea efectuându-se la 31 decembrie 2004), modificare

înregistrată în ianuarie 2007, prin luarea în considerare din raportul de evaluare

de la 31 decembrie 2004 ca drept valoare de inventar, costul de înlocuire net (valoarea

justă).

S-a reținut și că prin dispoziția din 25

februarie 2009, s-a dispus reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul

companiei la data de 31 decembrie 2008, operațiune dispusă în temeiul H.G. nr. 581/1998

și în conformitate cu Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3471/2008 pentru

aprobarea normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe

corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, deși conform O.U.G. nr. 12/1998

S.N.C.F.R. SA are statut de societate comercială, forma juridică fiind stabilită

în baza prevederilor art. 49 din același act normativ prin H.G. nr. 581/1998.

S-a arătat că, prin nerecunoașterea operațiunii

de reevaluare patrimonială efectuată asupra patrimoniului existent la data de 31

decembrie 2008, din punct de vedere fiscal, consecința a fost aceea a stabilirii

bazei de impozitare luând în considerare valorile de înregistrare ale clădirilor,

așa cum acestea s-au regăsit în evidența contabilă la data încheierii precedentului

control-valori recunoscute și însușite de reclamantă prin semnarea actului de control

precedent.

În ceea ce privește însă clădirea cu nr. de inventar

X - Clădire călători - Km.59+500 s-a precizat că asupra acesteia au fost efectuate

lucrări de investiții în valoare de 5.489.007 RON (2002-17 ianuarie 2008, procesul-verbal

la terminarea lucrărilor fiind încheiat în data de 17 ianuarie 2008), înregistrate

în evidența contabilă, majorându-se valoarea de înregistrare (inventar), valoarea

de inventar ajungând la 13.735.968 RON.

Referitor la aceasta, s-a arătat că, deși era

amortizată complet din 2001, baza de impozitare nu a fost redusă cu 15% conform

art. 253 C. fisc., organele de inspecție fiscală respectând durata de amortizare

aleasă de reclamantă.

A reținut Curtea de apel că, în ceea ce privește

suma de 780.897 RON reprezentând obligații fiscale suplimentare aferente impozitului

pe clădiri, organul fiscal în mod corect a reținut cuantumul ei, susținerea în sensul

existenței unei reevaluări făcute de societate la data de 31 decembrie 2008 în baza

dispoziției din 25 februarie 2009 a Directorului general al C.N.C.F. C.F.R. SA,

nefiind de natură a conduce la o soluție contrară și înlăturarea obligațiilor suplimentare

aferente impozitului pe clădiri în condițiile în care normele metodologice aplicate,

respectiv Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3471/2008 nu își găsesc aplicabilitatea

în speță.

Totodată, s-a considerat că prin nerecunoașterea

operațiunii de reevaluare patrimonială efectuată asupra patrimoniului existent la

31 decembrie 2008, consecința a fost aceea a stabilirii bazei de impozitare luându-se

în considerare valorile de inventar ale clădirilor astfel cum acestea s-au regăsit

în evidența contabilă la data încheierii precedentului control-valori recunoscute

și însușite de reclamantă prin semnarea actului de control precedent.

Astfel, s-a menționat în considerentele sentinței

atacate că, în condițiile în care, operațiunea de reevaluare și amortizare nu s-a

realizat prin aplicabilitatea textelor de lege incidente, în mod corect organul

fiscal s-a raportat la valorile de înregistrare ale clădirilor, anterioare.

Relativ la cel de al doilea capăt de cerere, respectiv

c/val. impozit asupra imobilului Clădire călători - Km.59+500, s-a apreciat că baza

de impozitare stabilită pentru acesta și obligațiile fiscale, aferente sunt eronat

reținute de organul fiscal, în condițiile în care acest imobil era amortizat complet

în 2001, situație în care se impunea aplicarea unor alte procente la stabilirea

bazei de impozitare decât cele reținute de către organul fiscal, expertiza contabilă

prezentând în anexele sale pentru fiecare an analizat baza de impozitare calculată

paralele cu cea reținută prin raportul de inspecție fiscală și cota de impozitare

stabilită defalcat atât potrivit raportului de inspecție fiscală, cât și prin prisma

raportului de expertiză efectuat în cauză, contravaloarea impozitului aplicat imobilului

în discuție fiind cel calculat de către expert.

Prin sentința nr. 138 din 2 iunie 2014 a Curții

de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a

admis excepția tardivității formulării cererii de completare a dispozitivului sentinței

nr. 41 din data de 3 martie 2014, cerere formulată de petenta-reclamantă C.N.C.F.

C.F.R. SA – S. C.F. București.

S-a respins cererea ca fiind tardiv formulată.

Recursurile

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs

C.N.C.F. C.F.R. SA - S. C.F. București și Serviciul Public Finanțe Locale Prahova.

În motivarea cererii sale de recurs împotriva

sentinței civile nr. 41 din 3 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești

pârâtul Serviciul Public Finanțe Locale Prahova a arătat în esență următoarele:

În mod greșit, Curtea de Apel Ploiești a reținut

ca baza de impozitare stabilită pentru imobilul Clădire călători km 59+500 și obligațiile

fiscale aferente acestuia sunt eronat reținute de organele fiscale.

În mod eronat instanța de fond a reținut că, potrivit

fișei mijlocului fix, clădirea cu număr de inventar X - Clădire călători - km 59+500

a fost pusă în funcțiune în anul 1956 și nu în 1959, cum este menționat în raportul

de inspecție fiscală, având o perioada normală de funcționare de cel mult 49 de

ani, perioada care a expirat în 2001 (2004 conform raportului de inspecție fiscală),

clădirea fiind amortizată integral conform prevederilor legale.

Așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei

(din analiza fisei mijlocului fix a clădirii cu număr de inventar X „Clădire calatori

km. 59+500”), clădirea respectivă a fost pusă în funcțiune în anul 1959, având o

perioadă normală de funcționare de cel mult 45 de ani (perioadă ce ar fi trebuit

stabilită și actualizată, conform Legii nr. 62/1968 privind amortizarea fondurilor

fixe, Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale

și necorporale, H.G. nr. 266/1994 pentru aprobarea clasificației și duratei normale

de funcționare a mijloacelor fixe, H.G. nr. 964/1998 pentru aprobarea clasificației

și duratei normale de funcționare a mijloacelor fixe, H.G. nr. 2139/2004 pentru

aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a

mijloacelor fixe, perioadele fiind cuprinse între 40 și 45 de ani), perioadă care

expiră în anul 2004, clădirea fiind amortizată integral.

- Concluzia instanței de fond potrivit căreia

Clădirea calatori km 59+500 era amortizat integral încă din anul 2001 este infirmată

de înseși evidențele reclamantei care atestă faptul că în urma executării mai multor

lucrări de modernizare, activul fix corporal în cauză a fost înregistrat în evidența

contabilă și gestionară la data de 31 decembrie 2003, la valoarea de 10.217.503,416

RON - valoare neamortizată (conform Anexei C la actul de control precedent, încheiat

la data de 18 decembrie 2006), iar la data de 31 decembrie 2007, la valoarea de

8.246.962 RON din care valoarea rămasă de amortizat 5.330.053,98 RON (conform situației

patrimoniului privat - mijloace fixe neamortizate la data de 31 decembrie 2007),

respectivele valori regăsindu-se și în fisa mijlocului fix a activului Clădire calatori

km 59+500.

Se arată că, prin modernizarea imobilului în cauză,

conform prevederilor H.G. nr. 213/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea

și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, imobilul Clădire calatori

- Km 59+500 nu mai este complet amortizat.

Acest lucru este constatat și de expertul contabil

desemnat care, deși inițial prin raportul de expertiză din 3 septembrie 2013 susține

că C.F.R. SA a respectat prevederile H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului

privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, amortizând

contravaloarea modernizărilor în perioada 2008-2011, ulterior își reconsideră poziția

urmare a obiecțiunilor formulate de instituția pârâtă.

Se arată că rezultă cu claritate că la data de

31 decembrie 2011 imobilul „Clădire calatori - km 59+500” nu era complet amortizat,

neavând o durata normală de utilizare legal stabilită, deci nu putea beneficia de

cota redusă de impozitare prevăzută de art. 253 alin. (2) din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc., cota eronat utilizată de expertul contabil în calculele atașate

raportului de expertiză.

- Arată recurentul că în aceste condiții este

evident faptul că nu au fost întrunite condițiile prevăzute de art. 253 alin.

(4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., pentru reducerea valorii de impunere

cu 15%.

Imobilului „Clădire calatori-km 59+500” nu îi

sunt opozabile prevederile punctului 55 lit. a) din H.G. nr. 44/2004 (cum eronat

susține expertul contabil desemnat), în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile

pct. 55 lit. c) și lit. d) din H.G. nr. 44/2004.

Arată recurentul că imobilului în cauza îi sunt

aplicabile prevederile pct. 55 lit. c) și lit. d) din H.G. nr. 44/2004, întrucât

aceste prevederi se aplică imobilelor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) Clădirea să nu fie amortizată integral - condiție

îndeplinită.

b) Clădirea a suferit modernizări - condiție îndeplinită

– C.F.R. SA efectuând modernizări ale imobilului în valoare de 66% din valoarea

inițiala a acestuia.

c) Clădirea să nu fi fost reevaluată conform prevederilor

legale - condiție îndeplinită - conform constatărilor instanței (sentința civilă

nr. 41 din 10 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești), C.F.R. SA nu a

efectuat o reevaluare patrimonială, conform prevederilor legale aplicabile în materie.

Arată de asemenea recurentul că o modernizare

efectuată la o clădire nu înseamnă automat că aceasta este reevaluată cum eronat

susține expertul contabil desemnat în cauză, existând prevederi legale, respectiv

pct. 55 lit. c) și lit. d) din H.G. nr. 44/2004, care prevăd că o modernizare nu

este similară reevaluării.

În motivarea cererii sale de recurs împotriva

sentinței civile nr. 138 din 2 iunie 2014 a Curții de Apel Ploiești reclamanta C.N.C.F.

CFR SA – S. C.F. București a arătat în esență următoarele:

- Procedând la soluționarea cererii, instanța

în mod nelegal a reținut că, cererea de completare a dispozitivului din 3

martie 2014 este tardiv introdusă, „față de data înregistrării cererii 14 mai 2014

și data comunicării sentinței 24 aprilie 2014”.

Potrivit art. 281

2

C. proc. civ., dacă

prin hotărârea dată, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere

principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate

cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz,

apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Sentința civilă nr. 41 din 3 martie 2014 pronunțată

în Dosarul nr. 673/42/2012 de Curtea de Apel Ploiești s-a comunicat reclamantei-recurente,

potrivit dovezii de comunicare în data de 24 aprilie 2014.

Cererea reclamantei de completare dispozitiv s-a

expediat poștal la data de 12 mai 2014, cu recomandată, deci în termenul legal,

nu cum a reținut instanța data de 14 mai 2014, care este data înregistrării cererii

la Curtea de Apel.

În raport de dispozițiile art. 104 C. proc. civ.,

actul de procedură se consideră îndeplinit în termen dacă a fost trimis prin poștă,

recomandat, înainte de împlinirea termenului, chiar dacă este înregistrat la instanță

după împlinirea termenului.

Procedura în fața instanței de recurs

Pârâtul Serviciul Public Finanțe Locale Prahova

a formulat întâmpinare la cererea de recurs a reclamantei C.N.C.F. C.F.R. SA – S.

C.F. București și a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA – S. C.F. București

a formulat întâmpinare la cererea de recurs a pârâtului și a solicitat respingerea

acesteia ca nefondată. Se arată că la data procesului-verbal privind terminarea

lucrărilor (17 ianuarie 2008) în contabilitate amortizarea s-a făcut prin majorarea

duratei normale de utilizare cu până la 10% conform H.G. nr. 2139/2014.

Considerentele în soluția instanței de recurs

Analizând cererile de recurs, motivele invocate,

normele legale incidente în conformitate cu prevederile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul pârâtei Serviciul Public Finanțe Locale

Prahova este fondat

- În fapt, prin decizia de impunere din 5

iunie 2012, raportul de inspecție fiscală din 5 iunie 2012 organul fiscal a stabilit

în sarcina reclamantei obligații fiscale aferente perioadei 1 ianuarie 2007-31 decembrie

2011 în semestrul I al anului 2012 în sumă de 2755.163 RON - din care suma de 780.897

RON reprezintă obligații suplimentare aferente impozitului pe clădiri în sumă de

2060.395 RON contravaloare impozit aferent imobilului „Clădire călători km 59+500”

pentru semestrul I al anului 2012.

Reclamanta și-a precizat la 17 februarie 2014

acțiunea în sensul anulării parțiale a actelor fiscale doar pentru suma de 2.060.395

RON contravaloare impozit aferent imobilului (clădire călători km 59+500”.

În drept,

Conform art. 249 alin. (3) C. fisc. - Pentru clădirile

proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale

concesionate, închiriate, date în administrate în folosință, după caz, persoanelor

juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care

reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului

de administrare sau de folosință după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri.

Conform art. 253 alin. (5) C. fisc. modificat

și completat, în cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform reglementărilor

contabile, valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultă în urma

reevaluării înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului, persoană juridică.

Art. 253 alin. (4) C. fisc. - În cazul unei clădiri

a cărei valoare fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă

se reduce cu 15%.

- În ceea ce privește suma de 2.060.395 RON contravaloare

impozit aferent imobilului Clădire călători km 59 + 500.

Se reține că în mod eronat instanța de fond a

apreciat că imobilul în cauză era amortizat complet în 2001 și ca atare sunt eronate

baza de impozitare și obligațiile fiscale aferente.

Așa cum rezultă din fișa mijlocului fix - Clădire

călători Km 59 + 500 anul dării în folosință este de 1959 și nu 1956 și ca urmare

față de perioada normală de funcționare între 40 –45 ani, în anul 2004 expira perioada

de funcționare (fiind deci amortizată complet clădirea) arătată de expert (Legea

nr. 62/1968, H.G. nr. 2139/2004).

Prin dispoziția din 25 februarie 2009 s-a dispus

reevaluarea și amortizarea activelor aflate în patrimoniul societății la data de

31 decembrie 2008.

Potrivit art. 55 lit. c) și lit. d) din H.G.

nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor de aplicare ale Legii nr. 571/2003 privind

C. fisc. „În cazul unei clădiri a cărei valoare nu a fost recuperată - integral

pe calea amortizării și la care s-au efectuat și lucrări de modernizare; c) impozitul

pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct.

53 cota mică nemajorată, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care

se înregistrează în contabilitate reevaluarea în urma lucrărilor de modernizare;

e) pentru clădirea prevăzută la lit. d) data la care nu a fost efectuată reevaluarea

în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, impozitul pe clădiri se recalculează

prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 54 alin. (1) (cota majoritară)

asupra valorii rezultate din însumarea valorii de inventar a clădirii și a valorii

lucrărilor de modernizare.

Asupra clădirii s-au efectuat lucrări de investiții

în valoare de 5.489.007 RON (2002 - 16 ianuarie 2008) procesul-verbal la terminarea

lucrărilor fiind încheiat în data de 17 ianuarie 2008, înregistrate în evidența

contabilă majorându-se valoarea de înregistrare contabilă, valoare de inventar la

13.735.968 RON.

Conform H.G. nr. 2139/2006 pentru aprobarea „Catalogului

privind clasificarea în duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe” în cazul

clădirilor, investițiile efectuate trebuie să asigure protecția valorilor umane

și materiale și îmbunătățirea gradului de confort în ambient sau reabilitarea și

modernizarea tehnică a acestora. Amortizarea acestor investiții se face fie pe durata

normală de utilizare rămasă, fie prin majorarea duratei normale de utilizare cu

până la 10% sau în cazul instituțiilor publice până la 20%. Dacă cheltuielile ulterioare

se fac după expirarea duratei normale, se va stabili o nouă durată normală de către

o comisie tehnică sau expert tehnic independent.

Așa cum a reținut și expertiza efectuată în cauză

Clădirea cu numărul de inventar X Clădire călători km 59 + 500 deși era amortizată

complet la data procesului verbal de terminare a lucrărilor (17 ianuarie 2008) noua

durată normală de utilizare nu a fost stabilită conform celor arătate mai sus.

Rezultă că fiind supusă unui proces de modernizare,

clădirea în cauză nu mai poate fi considerată complet amortizată, cu ocazia lucrărilor

de investiții se reevaluează întregul patrimoniu - se stabilește o nouă valoare,

o nouă durată de utilizare economică.

Cum această reevaluare nu a fost luată în considerare

de către organul fiscal, s-au avut în vedere pentru determinarea valorilor impozabile

rezultatele evaluării patrimoniului existent la data de 31 decembrie 2004, înregistrate

în evidența contabilă în mai 2005 și menținute la 31 decembrie 2006.

Expertul din cauză deși a reținut corect situația

de fapt și a răspuns la obiecțiuni în sensul că baza de impozitare este corectă,

a stabilit eronat cota de impozit aplicabilă pentru semestrul I 2012, considerând

eronat că se împlinesc 3 ani de la data înregistrării procesului - verbal privind

investiția în cauză și deci aplicabilitatea, pct. 55 lit. a) din H.G. nr. 44/2004.

Față de cele arătate mai sus, instanța de fond

a pronunțat o sentință nelegală în netemeinică.

În ceea ce privește recursul reclamantei C.N.C.F.

C.F.R. SA – S. C.F. București

- Înalta Curte constată că recursul în ceea ce

privește motivul pentru care s-a respins cererea de completare a dispozitivului

sentinței civile nr. 41/2014 este fondat.

Concret, sentința civilă nr. 41/2014 a Curții

de Apel Ploiești a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 24 aprilie 2014,

iar recursul a fost înregistrat la data de 12 mai 2014 la oficiul poștal, încadrându-se

în termenul de 15 zile de la comunicare conform art. 301 C. proc. civ. raportat

la art. 101 respectiv art. 104 C. proc. civ.

Prin urmare sub acest aspect recursul reclamantei

este fondat și va fi admis în conformitate cu art. 312 alin. (1).

Având în vedere însă admiterea recursului pârâtei

și modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată,

nici cererea de cheltuieli nu va putea fi în acest context analizată decât prin

prisma acestei modificări, fiind respinsă acțiunea, vor fi respinse și pretențiile

privind cheltuielile de judecată deoarece pârâtul nu a căzut în pretenții pentru

a se putea valorifica prevederile art. 274 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere considerentele mai sus arătate,

în conformitate cu art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

se va admite recursul pârâtei Serviciul Public Finanțe Locale Prahova, se va modifica

sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Se va admite conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul reclamantei va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge

cererea privind cheltuielile de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Serviciul Public Finanțe

Locale Prahova împotriva sentinței nr. 41 din 3 martie 2014 a Curții de Apel Ploiești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

acțiunea, ca nefondată.

Admite recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R SA

- S. C.F. București împotriva sentinței nr. 138 din 2 iunie 2014 a Curții de Apel

Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul respingerii

cererii privind completarea dispozitivului sentinței nr. 41 din 3 martie 2014 a

Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2015.