ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3238/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1550 din 7 mai 2013, Curtea

de Apel București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de I.N.M. și ca neîntemeiată acțiunea reclamantei D.M.E., în

contradictoriu cu pârâții I.N.M. și C.S.M., privitor la anularea Deciziei de

încadrare nr. 473 din 10 octombrie 2012 și a Deciziei de soluționare a

contestației nr. 529 din 13 decembrie 2012, cu obligarea la emiterea unei noi

decizii de încadrare.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că excepția lipsei calității

procesuale invocate de pârâtul I.N.M. este neîntemeiată, întrucât potrivit art.

105 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, Consiliul științific

al I.N.M. propune proiectul de buget și hotărăște asupra problemelor care

privesc organizarea și funcționarea Institutului, la propunerea directorului

acestei instituții.

S-a apreciat că în

raport de prevederile art. 106 din Legea nr. 304/2004, art. 106 și 107 din

aceeași lege, pârâtul I.N.M. are buget propriu, structură proprie de personal,

finanțarea realizându-se prin C.S.M., de la bugetul de stat, totodată această

instituție cu personalitate juridică, aflându-se sub coordonarea C.S.M.

Pe fondul cauzei s-a

avut în vedere că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta își

desfășoară activitatea începând cu data de 1 ianuarie 2010, în cadrul I.N.M.,

ca expert-personal de specialitate juridică asimilat magistraților. Anterior

acestei perioade, respectiv, între 1 octombrie 2009 - 31 decembrie 2009, a

îndeplinit funcția de consilier juridic.

Reclamanta a apreciat

că, datorită faptului că, perioada cât a fost consilier juridic, potrivit art. 86

din Legea nr. 303/2004, constituie vechime în magistratură, începând cu data de

1 octombrie 2012, i s-ar fi cuvenit un salariu calculat pe baza coeficientului

de multiplicare de 13,5, corespunzător vechimii în magistratură de 3 ani.

Prima instanță a considerat

că prin Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit

din fonduri publice, s-au prevăzut pentru personalul din sistemul justiției,

coeficienții de ierarhizare, în vederea stabilirii salariului și gradațiile

pentru vechimea în muncă, în Anexa VI.

Acești coeficienți de

ierarhizare s-au raportat la vechimea în funcție, iar potrivit art. 1 din Nota

la Anexa VI, prin vechime în funcție se înțelege vechimea în funcția de

judecător, procuror, personal de specialitate asimilat magistraților, magistrat

asistent.

Art. 8 din Anexa VI

la Legea nr. 284/2010, a prevăzut că, judecătorii, procurorii, personalul de

specialitate juridică asimilat acestora, magistrații asistenți, au dreptul

pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare stabilită în

raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu

vechimea în muncă și în funcție.

Ca urmare, la data de

1 octombrie 2012, dată la care erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 284/2010,

reclamanta nu avea vechimea în funcție de 3 ani, această vechime presupunând ca

în ultimii 3 ani să fi lucrat ca personal de specialitate asimilat

judecătorilor și procurorilor. Deși funcția de consilier juridic deținută în

perioada 1 octombrie 2009 - 31 decembrie 2009, este și va rămâne vechime în

magistratură, în sensul art. 86 din Legea nr. 303/2004, vechimea în magistratură

nu este unul și același lucru cu vechimea în funcție, prima fiind avută în

vedere în alte situații, precum stabilirea vechimii în vederea pensionării,

stabilirea vechimii necesare pentru înscrierea la diferite examene de

promovare, însă nu și pentru stabilirea coeficientului de ierarhizare

salarială.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta D.M.E.

1.1. Motivele de

recurs

În motivele de recurs

s-a susținut că potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004 constituie vechime în

magistratură perioada în care judecătorul, procurorul sau persoana de

specialitate juridică prevăzută la art. 87 alin. (1) a îndeplinit funcția de

judecător, procuror sau consilier juridic.

A precizat că urmare

acestei prevederi legale, în mod greșit s-a exclus de la calculul vechimii în

magistratură, în vederea acordării coeficientului corespunzător acestei

vechimi, perioada cât a ocupat funcția de consilier juridic. În drept cererea

de recurs a fost încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) din N.C.P.C.

1.2. Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare, s-a

solicitat respingerea recursului, cu motivarea că prevederile art. 8 din O.U.G.

nr. 27/2006 au fost abrogate la 1 octombrie 2010, prin Legea nr. 330/2009, iar

decizia de stabilire a drepturilor salariale a fost emisă la 1 noiembrie 2012,

fiind aplicabile prevederile Legii nr. 284/2010.

1.3. Analiza

motivelor de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs și sentința primei instanțe, constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

În materia

salarizării magistraților s-au succedat mai multe acte normative.

Astfel,

O.U.G. nr. 27/2006 a reglementat salarizarea magistraților până la data

intrării în vigoare a Legii nr. 330 din 5 noiembrie 2009, care a stabilit o

nouă grilă de salarizare. Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010,

în cuprinsul căreia s-a prevăzut în art. 1 alin. (2) că începând cu data

intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului din

sectorul bugetar sunt exclusiv cele prevăzute în această lege.

În Anexa VI a legii,

care reglementează familia ocupațională de funcții în justiție, art. 8, se

prevede ca judecătorii, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat

acestora au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de

încadrare în raport cu nivelul instanței, funcția deținută și vechimea în muncă

și în funcție.

Potrivit Notei de la cap.

I, Anexa VI, prin vechime în funcție se înțelege vechime în funcția de

judecător, procuror, personal asimilat sau magistrat asistent.

La data adoptării

deciziei de salarizare a reclamantei erau în vigoare prevederile Legii nr. 284/2010

și cum vechimea în funcție, în vederea salarizării, avea o determinare legală, în

mod corect s-a avut în vedere la stabilirea coeficientului de ierarhizare numai

vechimea în funcția de personal asimilat.

Vechimea prevăzută de

art. 86 din Legea nr. 303/2004 constituie vechime în magistratură, însă aceasta

nu este aplicabilă în vederea salarizării, pentru că printr-o lege specială s-a

definit noțiunea de vechime în funcție, în vederea salarizării.

Actul normativ a

reglementat vechimea în funcție, în vederea salarizării, ca fiind vechimea în

funcția de judecător, procuror, personal asimilat sau magistrat asistent.

Astfel cum s-a

explicat și mai sus, în speță sunt aplicabile prevederile Legii nr. 284/2010 și

nu cele ale art. 86 din Legea nr. 303/2004, raportul dintre normele legale

aflate în discuție fiind cel dintre general și special, context în care se

aplică principiul general de drept specialia generalibus derogant.

În considerarea

conținutului normativ al Anexei VI, cap. I, care enumeră limitativ categoriile

profesional ce se circumscriu noțiunii de vechime în funcție, actul de stabilire

a drepturilor salariale este legal.

Instanța de fond a

făcut o corectă aplicare a normelor de drept material, astfel că în baza art.

496 N.C.P.C., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta D.M.E. împotriva sentinței civile nr. 1550 din 7 mai 2013

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 septembrie 2014.