Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.12.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2751/2015

HOTĂRÂRE
03.12.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2751/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: În Dosarul nr. 15639/302/2012 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, având ca obiect recursul declarat de recurenta-pârâtă H.G., împotriva deciziei civile nr. 2088 A din data de 16 decembrie 2014, pronunțată de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant H.M. și cu Autoritățile tutelare Primăria sector 5 și Primăria Măneciu, pârâta H.G. a solicitat suspendarea executării silite a deciziei civile nr. 2088 A din data de 16 decembrie 2014, pronunțată de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 15639/302/2012 până la soluționarea recursului.

Prin încheierea din 22 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în majoritate, s-a admis cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 2088 din 16 decembrie 2014, pronunțată de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, exclusiv în privința dispoziției privind stabilirea locuinței copilului. Împotriva încheierii de ședință din 22 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Ill-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul H.M., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând recursul în raport de excepția de madmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 300 alin. (2) C. proc. civ. „la cerere, instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate și în alte cazuri decât cele la care se referă alin. (1)". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că „dispozițiile art. 403 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător". Art. 403 alin. (3) arată că „asupra cererii de suspendare (...) instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs în mod separat". În speță, recursul declarat de reclamantul H.M. vizează soluția majoritară de admitere a cererii de suspendare a executării, soluție care a fost pronunțată de curtea de apei în recurs.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii". Prin urmare, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. Din analiza coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recursul declarat împotriva unei hotărâri irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

În speță, încheierea de ședință din 23 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2918/2/2014, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de suspendare a executării, formulată în cadrul unui dosar de recurs. Astfel, întrucât stadiul procesual este recursul, iar hotărârea care soluționează cauza are caracter irevocabil, și dispoziția instanței din încheierea recurată, prin care s-a soluționat un incident procedural, își însușește acest caracter, urmând soarta hotărârii finale. Raportat la dispozițiile legale menționate anterior și la considerentele expuse, recursul declarat împotriva încheierii din 22 septembrie 2015 a Curții de Apei București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 15639/302/2012, va fi respins, ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul H.M. împotriva încheierii din 22 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 15639/302/2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-05-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1460/2014
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 10 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 245 și ale art. 244 pct. 2 C. proc
ÎCCJ 2020-11-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2268/2020
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la 4 iunie 2020,
ÎCCJ 2015-10-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2057/2015
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 6 aprilie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. 2145/2/2015, petenta V.V. a solicitat, în contradictoriu cu i
ÎCCJ 2015-06-17
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1656/2015
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1680 din 12 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspe
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1328/2016
., N., M. și Municipiul București prin Primarul General. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 5748 din 26 septembrie 2012, a admis recursurile, a casat decizia și încheierea atacate, trimițând cauza spre rejudecare.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă