ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1173/2015

Decizia nr. 1173/2015

Asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2239 din 13 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a constatat nul recursul declarat de pârâta SC A. SRL Reghin împotriva Deciziei nr. 98/A din 21 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei decizii, Înalta Curte a arătat că recurenta a invocat ca motiv de ordine publică, prin notele scrise depuse la 13 iunie 2014, nulitatea absolută a deciziei atacate pentru calificarea cererii de chemare în judecată ca fiind în obligație de a face, iar nu în pretenții, fără să pună această chestiune în discuția părților.

Referitor la această susținere, Înalta Curte a reținut că nu constituie motiv de ordine publică, întrucât pentru a fi în prezența unui asemenea motiv presupune existența unor încălcări a acelor norme legale prevăzute expres de legiuitor sub sancțiunea nulității, situație care nu se regăsește în speță. Pretinsa încălcare a principiului contradictorialității, nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care sancționează pronunțarea hotărârii recurate pentru nerespectarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același Cod, având în vedere că, în realitate, calificarea de către instanță a naturii juridice a acțiunii, constituie aprecierea acesteia asupra petitului cererii cu care a fost învestită, astfel cum rezultă fără echivoc din formularea reclamantei, iar referitor la considerentele în raport de care se formează convingerea instanței în sensul soluționării cauzei, legiuitorul nu a statuat necesitatea punerii în dezbaterea contradictorie a părților, fiind un act de deliberare.

Totodată, Înalta Curte a reținut că obligația de examinare a instanței de recurs nu subzistă în ceea ce privește motivele formulate în afara cadrului legal, care nu constituie motive de ordine publică.

În ceea ce privește criticile formulate în cuprinsul memoriului de recurs depus la dosar, Înalta Curte a constatat că pârâta, deși a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a menționat ipotezele încălcării normei de drept substanțial și interpretării eronate a legii, afirmând că ambele sunt incidente în cauză, în concret nu indicat nicio normă legală sau convențională care să fi fost încălcată sau greșit interpretată prin decizia instanței de apel.

Însă, simpla reluare a situației de fapt a cauzei și prezentarea din nou a argumentelor expuse, în întâmpinările depuse în fața instanțelor de fond, nu răspund exigențelor cerute de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor administrate la fond demonstrează preocuparea instanței de prim control judiciar în a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

S-a reținut că, prin criticile formulate, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

De aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar, iar motivele de recurs trebuie să vizeze nelegalitatea hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea apărărilor formulate în fața instanțelor devolutive.

Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță, susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât expunerea parcursului relațiilor contractuale dintre părți și a litigiului dedus judecății și reluarea apărărilor formulate de pârâtă în fața instanțelor anterioare, deja cenzurate de acestea și care au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 din același Cod, ci și în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menționat.

Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare SC A. SRL Reghin, solicitând admiterea, anularea hotărârii atacate și rejudecarea recursului cu dispunerea menținerii sentinței tribunalului ca fiind temeinică și legală, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.

A apreciat că raportat la starea de fapt dedusă judecății și la criticile concrete ale deciziei recurate, motivele de recurs se încadrau în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă instanța de recurs dintr-o eroare materială a anulat recursul pârâtei ca fiind nemotivat, sens în care consideră că în speță sunt incidente dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ.

Contestatoarea a reluat motivele de recurs, învederând, în esență, că au existat cel puțin două critici aduse hotărârii recurate, respectiv aplicarea greșită a legii în ce privește modul în care instanța de apel a interpretat natura juridică a garanției de bună execuție și neanalizarea și greșita aplicare a excepției de neexecutare a contractului, realizând o analiză detaliată a motivelor de recurs invocate.

Intimata SC B. SRL Livezeni prin administrator judiciar C. SPRL Cluj-Napoca a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare.

Examinând contestația în anulare în raport de motivele invocate și având în vedere conținutul deciziei atacate, se constată următoarele:

Prioritar, pentru a răspunde excepției inadmisibilității invocată de intimată, se constată că deși anularea unui recurs, în principiu, nu mai dă loc la contestație în anulare în temeiul art. 318 C. proc. civ., sub aspectul omisiunii de examinare a unui motiv de recurs, în cauză anularea fiind determinată tocmai de lipsa motivelor de recurs această cale de atac este admisibilă.

Pe fondul său, contestația în anulare va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.

Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile ari. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită (art. 317 C. proc. civ.) sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Potrivit art. 317 alin. (2) C. proc. civ., precizat de contestatoare ca temei de drept al căii extraordinare de atac, contestația poate fi primită pentru motivele prevăzute de pct. 1 și 2 ale alin. (1) din art. 317 din Cod, respectiv când procedura de citare a părții nu a fost îndeplinită potrivit legii și când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, în situația în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.), la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Se observă că textul cuprins la art. 318 alin. (1) din Cod are în vedere erorile materiale, respectiv cele de ordin formal, procedural săvârșite involuntar cu ocazia judecății și nu greșeli de judecată, cum ar fi aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziții legale sau rezolvarea unui incident procedural.

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

Se constată deci că pentru a învesti instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, se impune ca și criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege.

Or, în speță, așa zisa eroare materială a instanței de recurs este reprezentată de omisiunea cercetării tuturor motivelor de recurs, ceea ce presupune întrunirea și celei de a doua ipoteze reglementată de art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză însă, prin decizia atacată, nu au fost omise a fi cercetate motive de recurs, ci dimpotrivă, din analiza acestora, s-a constatat că nu pot fi primite, întrucât nu se încadrează în cele prevăzute limitativ, ca și critici de legalitate, în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., sens în care recursul declarat de contestatoare s-a constatat nul.

Împrejurarea că în contestația în anulare petenta face o reordonare a criticilor indicând totodată și oferind pentru fiecare în parte, temeiul de drept, referindu-se expres la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este de natură să conducă la concluzia că instanța de recurs a judecat pe baza unei greșeli materiale sau a omis să se pronunțe pe unul din motivele invocate.

De asemenea, împrejurarea că petenta a indicat în cererea de recurs din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, temeiul de drept - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. -, fără ca acestea să se regăsească în criticile formulate în fapt, a fost luată în examinare și cenzurată de instanța de recurs care a constatat că simpla indicare a temeiului de drept nu este suficientă și a arătat motivele pentru care examinarea recursului - în fondul său nu a putut fi făcută.

În consecință, față de cele dezvoltate de contestatoarea SC A. SRL Reghin cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile legale anterior enumerate, astfel că Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL Reghin împotriva Deciziei nr. 2239 din 13 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN