ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1065/2015

Decizie nr. 1065/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Deciziace face obiectul contestației în anulare;

Prin Decizia nr. nr. 543 din 6 februarie 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 5011 din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că, în ceea ce privește procedura prealabilă sesizării instanței de judecată, prevăzute de art. 7 și 8 din O.U.G. nr. 24/2008, filele 14 - 26 dosar de fond cuprind toate demersurile legale legate de întocmirea, avizarea și aprobarea notei de constatare, inclusiv cererea de sesizare a B. și procesul - verbal al ședinței din data de 10 aprilie 2012 prin care C., analizând nota de constatare din 25 ianuarie 2012, a dispuspromovarea „acțiunii în constatare” în privința pârâtului A.

În ceea ce privește aplicarea art. 2 lit. b) tezele a II-a și a III-a din O.U.G. nr. 24/2008, condițiile acestui text de lege nu sunt îndeplinite și nu au fost dovedite în cauză, pârâtul nefurnizând respectivele informații „în timpul anchetei și procesului” în cauza în care ar fi fost fie cercetat, fie judecat și condamnat. Pârâtul nu a fost în măsură să prezinte vreo dovadă în sensul că ar fi fost anchetat de organele statului din acea perioadă deși, în recurs, face referire la dosare ale securității pe care el însuși ar fi trebuit să le solicite B. în baza dreptului de acces la propriul dosar, sarcina probei revenindu-i ca parte ce a făcut o susținere în fața instanței.

Contestația în anulare exercitată în cauză;

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare recurentul A.

În susținerea contestației în anulare, contestatorul a invocat dispozițiile art. 503 pct. 2 și 3 C. proc. civ., deși în cauză sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. de la 1865, menționând că instanța de control judiciar nu a luat în considerare argumentele sale referitoare la faptul că nu a fost implicat în activitățile fostei securități.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare;

Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de contestatoare, prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 317, „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.”

Conform dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

Analizând susținerile din motivarea contestației în anulare, Înalta Curte constată că nu se regăsesc argumente care să susțină în fapt aceste motive de contestație.

Din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului resjudicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Înalta Curte subliniază că prevederile art. 318 teza I C. proc. civ. se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca de exemplu respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greșită ca netimbrat și alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, nu însă și o greșeală materială de natură să justifice contestația în anulare.

Totodată, privitor la art. 318 teza a II-a C. proc. civ., instanța reține că această normă legală are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care în mod constant reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental”. De asemenea, Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului resiudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs.România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Prin urmare, demersul părții apare ca inadmisibil, contestatorul invocând formal motivele contestației în anulare prevăzute C. proc. civ., ceea ce face imposibil controlul judiciar în această cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 543 din 6 februarie 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2015.