ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2458/2015

Decizia nr. 2458/2015 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 21 din 5 februarie 2015, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtele A., B. și C. (prin curator D.) împotriva sentinței civile nr. 179/Com din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Neamț în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC E. SA, pentru următoarele considerente: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 25 mai 2010, reclamanta SC E. SA a chemat în judecată pe pârâtele A., B. și C., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 207.215,04 lei, reprezentând despăgubiri din asigurare - Dosar de dauna nr. X deschis pentru autotractor, reactualizată de la data de 29 mai 2007 până la data achitării integrale și a sumei de 13.490,00 lei, reprezentând despăgubiri din asigurare - Dosar de dauna nr. x, deschis pentru semiremorcă, reactualizată de la data de 15 iunie 2007 până la data achitării integrale, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 24 februarie 2007, pe DN 7, numitul F. - soțul, respectiv tatăl pârâtelor - conducea autoturismul pe direcția Arad-Deva și la intrarea în localitatea Gurasada, județul Hunedoara, fără să se asigure în mod corespunzător, a inițiat o manevră de depășire a autovehiculului care circula în fața sa, manevră în timpul căreia, aflându-se pe sensul opus, a intrat în coliziune cu autotrenul cu semiremorca, condus regulamentar de către G. Autoturismul a luat foc, autotractorul și semiremorca ma impactului (așa cum reiese din referatul întocmit de către Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara - Serviciul cercetări penale din data de 04 mai 2007 și din adresa din 30 martie 2007). Întrucât ansamblul (aparținând asiguratului SC H. SA/utilizator: SC I. SRL) compus din autotractorul și semiremorca, era asigurat de către societatea sa, în baza poliței de asigurare facultativă, conform anexei nr. 1 (cu valabilitate de la 25 octombrie 2006 până la 24 octombrie 2007), în urma accidentului din 24 februarie 2007 au fost deschise două dosare de daună.

Un dosar s-a întocmit pentru autotractorul (Dosarul de daună nr. x), tratat ca daună totală datorită avarierii grave și iremediabile. În baza poliței de asigurare menționate și a condițiilor generale contractuale anexă la poliță, societatea a calculat și a achitat contravaloarea despăgubirii cuvenite din asigurare - 203.917,00 lei către asiguratul SC H. SA, cu O.P. din 29 mai 2007 + compensare rate datorate, în valoare de 3.298,04 lei = 207.215,04 lei, întrucât autotractorul a suferit o daună totală, nemaiputând fi reparat. Cel de-al doilea dosar s-a întocmit pentru semiremorca (Dosarul de daună nr. x). În baza poliței de asigurare menționate și a condițiilor generale contractuale anexă la poliță, societatea a calculat și a achitat contravaloarea reparațiilor în sumă totală de 13.490,00 lei - 2.729,86 lei, cu O.P.

din 15 iunie 2007 către SC J. SRL, 10.239,40 lei cu O.P. din 15 iunie 2007 către SC K. SA și 520,74 lei (prin numerar), conform chitanței, către utilizatorul SC I. SRL, întrucât semiremorca a putut fi reparată. Ca urmare a plății despăgubirilor din asigurare, conform dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în limitele acestor sume a operat subrogarea sa legală în drepturile de regres ale asiguratului împotriva celui răspunzător de producerea pagubei. Pârâtele au depus întâmpinare prin care, pe lângă apărări pe fondul cererii, au invocat, cu prioritate, prescripția dreptului la acțiune, arătând următoarele: Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

În speță, potrivit cererii de despăgubiri, întinderea pagubei s-a cunoscut în data de 23 aprilie 2007, iar persoana răspunzătoare de producerea pagubei a fost cunoscută, conform adresei transmisă de Parchetul pe lângă Judecătoria Deva în data de 10 mai 2007 sau cel mai târziu, conform ștampilei de intrare la Sucursala SC E. SA Vâlcea în data de 21 mai 2007. Plata s-a făcut în data de 29 mai 2007, iar cererea de chemare a fost introdusă în data de 21 mai 2010. Prin sentința civilă nr. 179/Com din 20 decembrie 2012 a Tribunalului Neamț a fost respinsă excepția dreptului material la acțiune și a fost admisă, în parte, acțiunea , fiind obligate pârâtele să-i plătească reclamantei suma de 168.074,99 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând despăgubiri din asigurare pentru autotractor, reactualizată de la data de 29 mai 2007 până la data achitării integrale și suma de 11.239 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând despăgubiri din asigurare pentru semiremorca, reactualizată de la data de 15 iunie 2007 până la data achitării integrale, precum și suma de 6.030,10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței, cu privire la excepția prescripției, s-a reținut că accidentul care a dus la producerea evenimentului asigurat a avut loc în data de 24 februarie 2007, întinderea pagubei s-a cunoscut în data de 23 aprilie 2007, iar plată indemnizației de asigurare către asigurat s-a efectuat la 29 mai 2007. În cazurile în care pentru pagubele cauzate este responsabilă o terță persoană, nu are importanță dacă răspunderea terțului are natură delictuală sau contractuală, subrogarea asigurătorului intervenind indiferent că asigurarea este obligatorie sau facultativă. În limitele indemnizației plătite și din momentul plății, în asigurările de bunuri, asigurătorul este subrogat - de drept și fără nicio formalitate - în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Asigurătorul își exercită dreptul de regres în nume propriu, ca titular al creanței, iar nu ca reprezentant al asiguratului, așa încât în mod greșit susțin pârâtele că dreptul material la acțiune al asigurătorului s-a născut la data când s-a cunoscut întinderea pagubei sau cel care răspunde de ea, întrucât la acea dată asigurătorul nu deținea nici un drept de creanță, nefiind plătită indemnizația de asigurare ( despăgubirea) către asigurat, dreptul său de regres luând naștere abia din momentul plății.

Pe fondul cauzei, după confirmarea acțiunii în ceea ce privește situația de fapt referitoare la accident (vinovat de producerea acestuia fiind F., soțul pârâtei A. și tatăl pârâtelor B. și C., conform rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva) și plățile făcute, s-a reținut că, potrivit concluziilor expertului tehnic auto, autotractorul cu semiremorcă și pentru care s-au întocmit dosarele de daună sunt cele implicate în evenimentul din data de 24 februarie 2007. Reperele menționate a fi înlocuite și reparate din deviz, având data întocmirii 07 septembrie 2006, corespund cu cele menționate în Autorizația de reparație, eliberata de aga. L., la data de 24 februarie 2007, cu planșele foto întocmite cu ocazia cercetării la fața locului și de inspectorul de daune de la SC E. SA și anexei constatării avariilor la Dosarul de daune auto nr. x, în filele I, II și III.

Valoarea autotractorului, la data producerii evenimentului rutier,este de 197.735,28 lei, valoarea reparației pentru a fi adus la parametri inițiali de funcționare, conform anexei nr. 1 la raportul de expertiză, este de 262.262,24 lei, inclusiv T.V.A. - valoarea rămasă (epava) este de 49.433,82 lei, iar valoarea maximă a despăgubirii de 148.301,46 lei, inclusiv T.V.A. Expertul tehnic a calculat însă valoarea rămasă (epava) în procent maxim de 25%, deși conform contractului de asigurare facultativă, la stabilirea valorii epavei se aplică un procent de 15% (valoare care apare și în fișa de evaluare a vehiculului și a despăgubirii din Dosarul de daună nr. x - fila 33 dosar). Așadar, valoarea epavei, calculată în procent de 15%, conform contractului, este de 29,660,29 lei, iar valoarea maximă a despăgubirii este de 168.074,99 lei, inclusiv T.V.A.

(197.735,28 lei - 29.660,29 lei = 168.074,99 lei). Valoarea totală a reparației semiremorcii la data producerii evenimentului rutier din 24 februarie 2007, a fost de 11.239,0 lei, inclusiv T.V.A. Nu a fost luată în calculul despăgubirii valoarea facturii fiscale din 30 aprilie 2007, în valoare de 2.729,86 lei, reprezentând contravaloare autocolant banner folosit la inscripționarea semiremorcii, deoarece nu a fost menționat la constatarea daunelor și din planșele foto prezentate nu rezultă că prelata avariată era inscripționată. Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.

Apărarea pârâtelor că polița de asigurare nu este valabilă, cu motivarea că aceasta a fost încheiată la 24 octombrie 2005 cu valabilitate începând cu data de 24 octombrie 2006, nu a fost găsită fondată, instanța reținând opinia expertului tehnic referitoare la eroarea de redactare. Prin Decizia civilă nr. 109/2013, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat de către pârâte și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, respingând acțiunea. Prin Decizia civilă nr. 1564/103/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei, a casat Decizia nr. 109/2013 a Curții de Apel Bacău, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei s-a reținut că plata ultimei indemnizații s-a făcut la data de 15 iunie 2007, iar acțiunea a fost promovată la 25 mai 2010, aspect ce relevă faptul că termenul de prescripție nu s-a împlinit și că dreptul la acțiune al asigurătorului nu s-a prescris. Procedând la rejudecarea cauzei, instanța de apel a pronunțat Decizia nr. 21 din 5 februarie 2015, în motivarea căreia a reținut următoarele argumente: Întrucât s-a susținut că polița de asigurare, ar fi falsă, iar apelanții au cerut să se depună originalul poliței de asigurare pentru verificare, dorind să se înscrie în fals împotriva acestui înscris, la termenul de judecată următor reclamanta a depus la dosar originalul poliței de asigurare(fila 123 dos.

tribunal), care spre deosebire de copia de la dosar era însușit prin semnătură de ambele părți contractante, iar anul emiterii poliței era corectat olograf, peste cifra tehnoredactată 5 fiind trecută cifra 6, respectiv anul 2006. Apelanții nu s-au mai înscris ulterior în fals față de acest înscris, astfel că, potrivit art. 182 alin. (2) C. proc. civ., acesta a fost socotit ca recunoscut. Mai mult, din probele administrate a rezultat că nu a existat vreun fals, ci doar o eroare materială de tehnoredactare, anul corect al emiterii fiind 2006, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, astfel că polița de asigurare era valabilă.

În ceea ce privește celelalte critici ale apelanților, respectiv faptul că expertul nu a verificat nemijlocit autocamionul avariat și nu a stabilit dacă reperele trecute în deviz, apar în prezent ca schimbate la autocamionul în circulație, s-a constatat că expertul tehnic a răspuns la obiecțiunile pârâților formulate în primă instanță (filele 5, 12, 13 vol. II dos. tribunal), acesta a verificat suspiciunile pârâților privind identitatea autocamionul reparat, solicitând prin intermediul instanței date suplimentare privind activitatea autotractoarelor ce au fost asigurate prin aceeași poliță de asigurare (filele 157, 161-169 dos. tribunal) și constatând că nu era posibilă substituirea autotractorului cu semiremorcă.

Nu era necesară verificarea nemijlocită a autotractorului, deoarece mențiunile din cartea de identitate a autovehiculului asigurat au fost efectuate de către o autoritate publică, prin verificarea nemijlocită a acestuia, fiind consemnate înlocuirea autoșasiului și a motorului, mențiuni care nu ar fi fost efectuate dacă autocamionul implicat în accident nu ar fi fost în stare bună de funcționare, iar față de amploarea avariilor din fotografiile existente la dosarul cauzei nu poate subzista vreo suspiciune rezonabilă că nu ar fi fost efectuate reparațiile consemnate în devizul și celelalte înscrisuri depuse la dosar și avute în vedere de către expert. Cu atât mai puțin ar fi fost utilă o nouă expertiză în apel, astfel cum au solicitat apelanții, având în vedere că în anii care au trecut de la data reparației e posibil ca autotractorul să fi suferit din nou avarii sau anumite elemente să se fi uzat, astfel că a fost necesară înlocuirea lor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele A., B. și C., criticând-o pentru următoarele motive, în susținerea cărora au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7-9 și art. 304 1 C. proc. civ.: 1. Chiar dacă Înalta Curte s-a pronunțat în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, se solicită în continuare admiterea acestei excepții, întrucât nu poate fi vorba de o autoritate de lucru judecat, iar în rejudecare, instanța de apel putea să cenzureze sentința instanței de fond și sub acest aspect. În susținerea acestui motiv s-au arătat argumentele de fapt și de drept care le îndreptățesc în solicitarea făcută. 2. În rejudecare au fost solicitate probe, care însă nu au fost admise.

S-a solicitat refacerea raportului de expertiză, prin expertizarea nemijlocită a autocamionului, motivat de faptul că din concluziile raportului de expertiză rezultă că acest autocamion se afla încă în circulație și că are suspiciuni asupra veridicității documentelor prezentate în susținerea daunei, fiind greu de crezut că se putea avaria în totalitate un tir cu remorcă de un autoturism. Recurenții nu au participat la încheierea procesului verbal de stabilire a daunelor, nu au putut să-l conteste, motiv pentru trebuia ca expertiza sa fie efectuată prin prezentarea autocamionului aflat în circulație și pentru care s-a plătit dauna totală. 3. Au solicitat ca dovezile cu acte depuse de către intimată să fie cenzurate și îndepărtate întrucât din conținutul lor rezultă situații care nu pot fi reținute ca veridice.

Polița de asigurare a fost întocmită la data de 24 octombrie 2005, iar perioada de valabilitate a acesteia începe în data de 24 octombrie 2006, la un an de la data încheierii. Este greu de crezut că aceasta reprezintă o eroare materială, eroarea nefiind corectată decât în momentul în care s-a invocat nevalabilitatea poliței de asigurare. Devizul nr. 5881 emis de către SC K. SA, în care sunt trecute costurile daunelor produse și reperele deteriorate, poartă o dată anterioară producerii accidentului și anume 6 septembrie 2006, accidentul fiind produs în februarie 2007, ceea ce le îndreptățește să susțină că în conținutul lui sunt reperele altui autocamion, accidentat cu 6 luni înainte de cel din cauză.

SC K. SA aparține aceleiași societăți de leasing de unde a fost achiziționat autocamionul implicat în accident. Reclamanta intimată a formulat întâmpinare, prin care, cu prioritate, a invocat necompetența funcțională a secției, cu motivarea că este competentă secția a II-a a Înaltei Curți să soluționeze litigiile cu profesioniști, și nulitatea recursului pentru că dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. au fost indicate formal, cerere necuprinzând motive de nelegalitate, iar art. 304 1 C. proc. civ. nu este aplicabil în speță. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a făcut referire la decizia anterioară de recurs, iar pe fondul cauzei s-a susținut legalitatea deciziei de apel.

Înalta Curte constată că excepția nulității nu poate fi reținută, din perspectiva dispozițiilor art. 306 C. proc. civ., iar recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: 1. Prima critică, ce vizează modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., punând în discuție aplicarea dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art. 8 din Decretul nr. 167/1958. Această critică nu mai poate face însă obiectul controlului judiciar în fața prezentei instanțe, modul de dezlegare a excepției prin decizia anterioară de recurs intrând sub protecția dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

și bucurându-se astfel de putere de lucru judecat. 2. Cenzurarea neîncuviințării unor probe de către instanța de apel, prin reaprecierea argumentelor invocate în susținere de către parte, nu poate fi făcută de instanța de recurs, întrucât vizează aspecte de temeinicie ce sunt excluse în această etapă procesuală de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. 3. Celelalte critici formulate pe fondul cauzei, relativ la modul de soluționare a aspectelor invocate prin cererea de apel, nu sunt fondate.

a. În ceea ce privește polița de asigurare, instanța de apel a considerat că este o eroare materială, anul corect al emiterii fiind 2006. S-a mai reținut că la solicitarea pârâtelor, în vederea înscrierii în fals, reclamanta a depus la dosar originalul, înscris însușit prin semnătură de ambele părți contractante, în care anul emiterii poliței era corectat olograf, din cifra tehnoredactată 5 fiind trecută cifra 6, respectiv anul 2006. Ulterior, apelantele nu s-au mai înscris în fals, astfel că, potrivit art. 182 alin. (3) C. proc. civ., înscrisul a fost socotit ca recunoscut. Constatarea erorii materiale care a dus la înlăturarea criticii de apel este urmarea și a procedurii falsului declanșată în cauză prin întâmpinarea formulată de către pârâtele-recurente în fața primei instanțe și nefinalizată prin atitudinea lor procesuală (aspecte reținute în decizie și necontestate prin cererea de recurs), ce a determinat intervenția art. 182 alin. (3) C. proc.

civ. - potrivit căruia înscrisul va fi socotit ca recunoscut dacă partea care l-a defăimat ca fals lipsește sau nu voiește să răspundă sau nu stăruie în declarație. Recurenții contestă eroarea materială reținută fără a formula critici de nelegalitate vizând modul de aplicare a dispozițiilor procedurale din materia falsului înscrisurilor, pe care se bazează decizia, așa cum impune art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. - ceea ce confirmă modul de dezlegare a cauzei sub aspectul contestat. b. Criticile de apel ce vizează data devizul nr. 5881 emis de către SC K. SA (în care sunt trecute costurile daunelor produse și reperele deteriorate) și prin care se reclamă faptul că această societate aparține aceleiași societăți de leasing de unde a fost achiziționat autocamionul implicat în accident (aspect ce ar induce îndoiala în ceea ce privește devizul întocmit de aceasta) nu sunt în măsură să atragă incidența art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Aceasta deoarece din considerentele deciziei de apel rezultă că suspiciunea determinată și de aspectele invocate a fost înlăturată prin ansamblul probator administrat, avându-se în vedere fotografiile cu avariile și faptul că expertul a verificat solicitarea pârâților privind identitatea autocamionului reparat - veridicitatea constatărilor fiind confirmată prin alte probe. La obiectivul de a se verifica dacă față de procesul verbal de constatare la fața locului,de viteza autovehiculului implicat, presupusele avarii din devizul din septembrie 2006 s-au produs la autovehiculul implicat în accident sau este vorba de un alt autovehicul, expertul a răspuns că reperele menționate a fi înlocuite și reparate din devizul nr. 5881, având data întocmirii 7 septembrie 2006, corespund cu cele menționate în autorizația de reparație, eliberată de aga.

L., la data de 24 februarie 2007, cu planșele foto întocmite cu ocazia cercetării la fața locului și de inspectorul de daune de la SC E. SA, precum și anexei constatării avariilor la dosarul de daune auto. Deși în susținerea cererii s-au indicat și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., elementele ce se circumscriu acestor motive de recurs nu pot fi regăsite în cauză. Totodată, art. 304 1 C. proc. civ. nu este aplicabil, întrucât acesta vizează o situație juridică distinctă de cea din dosarul de față, respectiv cea în care hotărârea judecătorească este supusă recursului, neputând fi atacată cu apel. În considerarea acestor argumente, care susțin caracterul nefondat al criticilor formulate, în măsura în care acestea au putut fi analizate în prezenta etapă procesuală, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata reclamanta SC E. SA. București. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele C., B., A., prin curator D., împotriva Deciziei nr. 21 din data de 5 februarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2015.