- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 17 iunie 2008
- Stat pârât
- ROU
Matache și alții împotriva României
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MATACHĂ ȘI ALTE C. ROMÂNIA (solicitarea nr. 38113/02) HOTĂRÂREA Satisfacție echitabilă STRASBURG 17 iunie 2008 DEFINITIVF 17/09/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă.
În cauza Matache și alte c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Bo šjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 27 mai 2008, Rend la hotărâre, adoptată la această dată, PROCEDURA DE INIȚIERE A cauzei se află o cerere (n 3821/02) îndreptată împotriva României și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, domnul Constantin Matache și domnii mei Elena Matache și Zenova Sprinceane, au sesizat Curtea la 14 octombrie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Prin hotărârea din 19 octombrie 2006, Curtea a statuat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza executării, de către administrație, a hotărârii definitive din 23 mai 2002 prin care a fost stabilită la 13 233 970 592 vechi lei românești suma indemnizațiilor datorate reclamanților ca urmare a naționalizării bunurilor lor, precum și a eficienței legilor de restituire (Matache și altele c. România, n 38113/02, 19 octombrie 2006). Pe baza articolului 41 din Convenție,
reclamanții au solicitat o satisfacție echitabilă de 2 234 850 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale; ei au considerat că au suferit un prejudiciu moral, dar au pus la îndoială înțelepciunea Curții în ceea ce privește repararea. Problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat o cerere și a invitat guvernul și reclamanții să îi prezinte în scris, în termen de șase luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, alineatul 47 și punctul 4 din plan). Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.
Daune Teza p ă r ț ilor P ă r ț ilor P ă r ț ilor P ă r ț ii reclamanților au solicitat 2 234 850 EUR (EUR) pentru prejudiciul material, din care 1 124 857 EUR pentru pierderea de câștig începând cu data naționalizării bunurilor lor până în mai 2002, 934 992 EUR pentru valoarea actualizată a sumei stabilite prin hotărârea din 23 mai 2002 pentru perioada 2002-2004 și 175 000 EUR pentru bunurile mobile ale morii care fuseseră distruse. În observațiile lor formulate după adoptarea hotărârii pe fond a cauzei, reclamanții au solicitat reactualizarea sumelor de mai sus, ținând cont de interesul pentru anii 2004-2007, pentru a ajunge la o sumă de 2 406 515 EUR. De asemenea, au solicitat 500 000 EUR pentru prejudiciul moral.
Poziția guvernului 10. ((dec.), nr. 46312/99, 11 iunie 2002), guvernul considera că inculpații nu aveau dreptul de a primi contravaloarea proprietății confiscate și lipsa de câștig. În orice caz, el contesta modalitățile de calculare a daunelor de către solicitanți. În opinia guvernului, suma stabilită de instanță la 23 mai 2002, reactualizată în conformitate cu datele furnizate de Institutul Național de Statistică, și anume de 641 783,61 EUR și de nu a fost plătită înainte de adoptarea Legii speciale privind repararea bunurilor naționalizate. 11. În observațiile sale din 31 august 2007, guvernul a susținut că legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile care au fost luate în mod abuziv de la … Mai 2002. De asemenea, acesta a informat Curtea că cererea formulată de solicitanți în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost analizată de Comisia Centrală instituită în temeiul acestei legi, care a decis să o trateze cu prioritate.
12. Guvernul a informat, de asemenea, că cererile suplimentare ale reclamanților ar trebui respinse de Curte, deoarece scrisoarea care conține pretențiile nu a fost semnată de toți reclamanții. 13. În ceea ce privește suma solicitată pentru prejudiciul moral, guvernul a arătat că nicio legătură de cauzalitate între încălcările constatate de Curte și aceste pretenții nu putea fi stabilită și a considerat că aceasta era în orice caz excesivă. Aprecierea Curții 14. Curtea amintește în primul rând că semnătura reclamanților cu privire la cererea formulată în temeiul articolului 41 nu este impusă prin art. 60 din Regulamentul de procedură al Curții. Prin urmare, nu poate fi reținută. 15. De asemenea, aceasta nu este convinsă de afirmațiile guvernului cu privire la posibilitatea de a obține plata pentru persoanele care au dreptul la plata sumei în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 în ultima sa versiune.
16. În această privință, Comisia amintește că regula epuizării căilor de atac interne nu se aplică în domeniul articolului 41 (De Wilde, Ooms și Versyp c. Belgia (art. 50), Hotărârea din 10 martie 1972, seria A n 14 pp. 7-9, § 15-16, Guzzardi c. Italia, Hotărârea din 6 noiembrie 1980, seria A n 39, p. 41, § 113, și Bozano c. Franța, Hotărârea din 18 decembrie 1986, seria A n 111, p. 28-29, § 66 17. În orice caz, presupunând chiar că reclamanții sunt obligați să utilizeze procedura indicată de guvern, Curtea are îndoieli cu privire la eficacitatea celor două opțiuni oferite părților interesate, din următoarele motive (pentru o descriere detaliată a procedurii în fața Comisiei Centrale instituite în temeiul Legii nr. 10/2001, a se vedea Tudor c. România, 29035/05, §§ 15 mai 20, 11 decembrie 2007). 18. Pe de o parte, reclamanții ar putea solicita plata sumei stabilite prin hotărârea din 23 mai 2002. Or, Ön a putut indica termenul în care reclamanții ar primi efectiv această sumă.
În plus, nu este prevăzută nicio actualizare a sumei stabilite în 2002 pentru a ține seama de rata inflației. Cu toate acestea, în cazul în care reclamanții ar accepta plata valorii nominale, aceștia ar fi supuși devalorizării sumei fără a face vreo greșeală în întârzierea cu mai mult de șase ani a plății. 19. Pe de altă parte, Curtea constată că nu există nicio garanție pentru reclamanți în ceea ce privește durata sau rezultatul reevaluării bunurilor, propusă ca a doua opțiune prin această procedură 20. Curtea constată, în sfârșit, că, deși au trecut opt luni de la data la care Comisia a decis să prelucreze cu prioritate dosarul reclamanților, nu a fost furnizată nicio informație cu privire la demersurile concrete întreprinse de autoritățile din România.
21. Prin urmare, Curtea nu poate concluziona decât că reclamanții au suferit un prejudiciu material care nu a fost remediat de autoritățile române 22. În plus, Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării cauzate de faptul că a fost executată hotărârea pronunțată în favoarea lor și că acest prejudiciu nu este compensat suficient printr-o constatare a încălcării. 23. În aceste circumstanțe, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și hotărând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41 din convenție, Curtea alocă în comun reclamanților suma globală de 650 000 EUR orice prejudiciu. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 24. Instanța nu a solicitat sume suplimentare pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate după pronunțarea hotărârii pe fond a cauzei.
25. 25. Prin urmare, Curtea nu acordă nimic acestui titlu. Interese moratorii 26. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii restante pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
Prin aceste motive, Curtea, la L. UNANIMITATE, afirmă că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 650 000 EUR (șase 150 000 EUR) orice prejudiciu, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care urmează să fie convertită în moneda landului restant la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 17 iunie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE MATACHE ET AUTRES c. ROUMANIE (Requête n o 38113/02) ARRÊT ( Satisfaction équitable ) STRASBOURG 17 juin 2008 DÉFINITIF 17/09/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Matache et autres c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 mai 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 38113/02) dirigée contre la Roumanie et dont trois ressortissants de cet Etat, M. Constantin Matache et M mes Elena Matache et Zenovia Sprînceană (« les requérants »), ont saisi la Cour le 14 octobre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Par un arrêt du 19 octobre 2006 (« l’arrêt au principal »), la Cour a jugé qu’il y avait eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 en raison de l’inexécution, par l’administration, du jugement définitif du 23 mai 2002 par lequel il a été fixé à 13 233 970 592 anciens lei roumains le montant des indemnités dûes aux requérants à la suite de la nationalisation de leurs biens, ainsi qu’en raison de l’inefficacité des lois de restitution ( Matache et autres c. Roumanie , n o 38113/02, 19 octobre 2006).
En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, les requérants réclamaient une satisfaction équitable de 2 234 850 euros (EUR) au titre du préjudice matériel. Ils estimaient avoir subi un préjudice moral mais s’en remettaient à la sagesse de la Cour pour la réparation.
La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les six mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir ( ibidem , paragraphe 47, et point 4 du dispositif).
Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations. EN DROIT
Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage 1. Thèse des parties a) Position des requérants
Les requérants ont demandé 2 234 850 euros (EUR) au titre du préjudice matériel, dont 1 124 857 EUR pour le manque à gagner à compter de la date de la nationalisation de leurs biens jusqu’en mai 2002, 934 992 EUR pour la valeur réactualisée de la somme fixée par le jugement du 23 mai 2002 pour la période allant de 2002 à 2004, et 175 000 EUR pour les biens meubles du moulin qui avaient été détruits.
Dans leurs observations formulées après l’adoption de l’arrêt sur le fond de l’affaire, les requérants ont demandé la réactualisation des sommes ci ‑ dessus, compte tenu de l’intérêt pour les années 2004-2007, pour arriver à un montant de 2 406 515 EUR.
Ils ont également demandé 500 000 EUR au titre du préjudice moral. b) Position du Gouvernement
S’appuyant sur l’affaire Constandache c. Roumanie ((déc.), n o 46312/99, 11 juin 2002), le Gouvernement estimait que les requérants n’étaient pas en droit de recevoir la contre-valeur de l’immeuble confisqué et le manque à gagner. En tout état de cause, il contestait les modalités de calcul des dommages par les requérants. De l’avis du Gouvernement, la somme fixée par le tribunal le 23 mai 2002, réactualisée selon les données fournies par l’Institut National de Statistique, s’élevait à 641 783,61 EUR et n’était pas payable avant l’adoption de la loi spéciale en matière de réparation pour les biens nationalisés.
Dans ses observations du 31 août 2007, le Gouvernement a fait valoir que la loi n o 10/2001 sur le régime juridique des biens immeubles pris abusivement par l’Etat avait été modifiée et que désormais les requérants auraient la possibilité soit d’opter pour une nouvelle évaluation de leurs biens nationalisés, soit d’accepter le paiement de la somme figurant dans le jugement du 23 mai 2002. Il a également informé la Cour que la demande formulée par les requérants sur le fondement de la loi n o 10/2001 était analysée par la Commission Centrale établie en vertu de cette loi, qui avait décidé de la traiter en priorité.
Le Gouvernement a également fait savoir que les demandes supplémentaires des requérants devraient être rejetées par la Cour étant donné que la lettre contenant les prétentions chiffrées n’avait pas été signée par tous les requérants.
Quant à la somme réclamée au titre du préjudice moral, le Gouvernement a mis en avant qu’aucun lien de causalité entre les violations constatées par la Cour et lesdites prétentions ne pouvait être établi et a considéré qu’en tout état de cause cette somme était excessive. 2. Appréciation de la Cour
La Cour rappelle tout d’abord que la signature des requérants sur la demande formulée au titre de l’article 41 n’est pas exigée par l’article 60 du règlement de la Cour. Dès lors, l’argument du Gouvernement ne saurait être retenu.
Elle n’est pas non plus convaincue pas les allégations du Gouvernement quant à la possibilité pour les requérants d’obtenir le paiement de la somme en suivant la procédure prévue par la loi n o 10/2001 dans sa dernière version.
Sur ce point, elle rappelle que la règle de l’épuisement des voies de recours internes ne joue pas dans le domaine de l’article 41 ( De Wilde, Ooms et Versyp c. Belgique (article 50), arrêt du 10 mars 1972, série A n o 14, pp. 7-9, § 15-16, Guzzardi c. Italie , arrêt du 6 novembre 1980, série A n o 39, p. 41, § 113, et Bozano c. France , arrêt du 18 décembre 1986, série A n o 111, pp. 28-29, § 66).
En tout état de cause, à supposer même que les requérants soient amenés à utiliser la procédure indiquée par le Gouvernement, la Cour a des doutes quant à l’efficacité des deux options offertes aux intéressés, pour les raisons qui suivent (pour une description détaillée de la procédure devant la Commission Centrale établie en vertu de la loi n o 10/2001, voir Tudor c. Roumanie , n o 29035/05, §§ 15–20, 11 décembre 2007).
D’une part, les requérants pourraient exiger le paiement de la somme établie par le jugement du 23 mai 2002. Or, le Gouvernement n’a pu indiquer le délai dans lequel les requérants recevraient effectivement cette somme. De surcroît, aucune réactualisation de la somme fixée en 2002 pour tenir compte du taux d’inflation n’est prévue. Or, si les requérants acceptaient le paiement de la valeur nominale, ils subiraient la dévalorisation de la somme sans qu’aucune faute dans le retard de plus de six ans dans le paiement ne leur soit imputable.
D’autre part, la Cour note qu’aucune garantie n’est offerte aux requérants quant à la durée ou au résultat de la réévaluation des biens, proposée comme seconde option par cette procédure.
La Cour note enfin que, bien que huit mois se soient écoulés depuis la date à laquelle la Commission a décidé de traiter en priorité le dossier des requérants, aucune information sur les démarches concrètes faites par les autorités n’a été fournie à la Cour.
Elle ne peut donc que conclure que les requérants ont subi un préjudice matériel qui n’a pas été réparé par les autorités roumaines.
De plus, la Cour estime que les requérants ont subi un préjudice moral du fait notamment de la frustration provoquée par l’impossibilité de voir exécuter le jugement rendu en leur faveur et que ce préjudice n’est pas suffisamment compensé par un constat de violation.
Dans ces circonstances, eu égard à l’ensemble des éléments se trouvant en sa possession et statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, la Cour alloue conjointement aux requérants la somme globale de 650 000 EUR tout préjudice confondu. B. Frais et dépens
Les requérants n’ont pas demandé de sommes supplémentaires pour les frais et dépens engagés après l’arrêt sur le fond de l’affaire.
Dès lors, la Cour n’octroi rien à ce titre. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 650 000 EUR (six cent cinquante mille euros) tout préjudice confondu, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 2. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 juin 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président