SECȚIUNEA A Treia CAUZA ORHA c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 1486/02) HOTĂRÂREA Satisfacției în mod echitabil mai întâi STRASBURG 4 noiembrie 2008 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.
În cauza Orha c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 octombrie 2008, Rend la hotărâre că, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 1486/02) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Ioan Alexandru Orha și M Ligia-Mariana Orha, au sesizat Curtea la 24 iulie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( 1 din cauza executării, de către administrație, a hotărârii din 10 iulie 1998, care a devenit definitivă la 28 octombrie 1999, prin care tribunalul județ d'Argeș a constatat exproprierea imobilelor reclamanților, efectuată ca urmare a acordului încheiat între autoritățile locale Satu Mare și reclamanți, și a fixat indemnizațiile de expropriere Orha c. România, 1486/02, 12 octombrie 2006). Pe baza articolului 41 din Convenție, pe lângă lipsa de câștig alocată de hotărârea neexecutată, estimată la 85 932 dolari americani (USD), reclamanții au solicitat 214 830 USD reprezentând pierderea de câștig pentru perioada 2000-2005 sau,
alternativ, dobânda la suma de 85 932 USD. Cu privire la problema aplicării articolului 41 din Convenție care nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat cererea și a invitat guvernul și reclamanții să-i prezinte în scris observațiile lor cu privire la această chestiune în termen de trei luni și, în special, să-i dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 44 și punctul 5 din dispozitiv. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații. DEFINIREA faptelor ulterioare datei pronunțării hotărârii din acțiunea principală figurează în continuare. La 26 iulie 2007, recurenta semnează în fața notarului o declarație prin care a decis, printre altele, să renunțe la orice pretenții împotriva autorităților române privind dreptul de proprietate al reclamanților pe teren.
Printre acestea se numărau plata sumelor stabilite prin hotărârea din 10 iulie 1998, actualizarea acestora și sumele care ar putea fi acordate de Curte cu titlu de satisfacție echitabilă pentru încălcările constatate prin hotărârea din 12 octombrie 2006. La 30 iulie 2007, reclamantul semnează în fața notarului o declarație similară, adăugând totuși că această renunțare ar fi efectivă, cu condiția ca autoritățile din Satu Mare să anuleze interdicția de construcție impusă prin declarația de interes public a terenului în cauză și să emită un nou certificat de urbanism, în termen de 30 de zile de la data declarației sale. Printr-o decizie administrativă din 16 august 2007, Consiliul departamental din Satu Mare a anulat declarația de interes public privind terenurile reclamanților.
10. La 24 august 2007, noul certificat de urbanism a fost eliberat, care menționa această anulare și faptul că terenurile erau proprietate privată. 11. La 7 septembrie 2007, guvernul a informat Curtea cu privire la termenii declarațiilor făcute de reclamanți la 26 și 30 iulie 2007. Pe de altă parte, reclamanții susțin că autoritățile nu au respectat condițiile prevăzute în declarația din 30 iulie 2007, în măsura în care hotărârea din 10 iulie 1998 a Curții nu a fost anulată printr-o hotărâre. 14. Având în vedere termenii neechivoci ai declarațiilor reclamanților ( Neumeister c. Austria (art. 50), 7 mai 1974, § 36, seria 17), Curtea constată că acordul încheiat între părți are un caracter echitabil în sensul articolului 75 alineatul (4) din Regulamentul Curții și că respectă drepturile omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură].
Comisia observă că, în termenul stabilit, autoritățile și-au îndeplinit obligațiile impuse de solicitanți și că, în prezent, reclamanții sunt cei care figurează în registrul funciar ca proprietari ai terenului, fără a pune la îndoială acest drept. 16. Curtea consideră, prin urmare, că reclamanții sunt și ei obligați de angajamentele asumate în declarațiile lor (Paritchi c. Moldova) (dec.), nr. 54396/00, 1 martie 2005) și que … În aceste condiții, refuzul reclamanților de a respecta obligațiile asumate de aceștia în cadrul aceleiași declarații apare ca fiind nefondat; prin urmare, Curtea ia act de realizarea termenilor acordului încheiat între părți și consideră că este adecvat să se elimine cauza din rolul în temeiul articolului 37 alineatul (1) în fine din convenție.
18. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza de la rol. PE CESUL, CURȚA, ÎN L
AFFAIRE ORHA c. ROUMANIE (Requête n o 1486/02) ARRÊT ( Satisfaction équitable – règlement amiable ) STRASBOURG 4 novembre 2008 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Orha c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, juges, et de Stanley Naismith, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 octobre 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 1486/02) dirigée contre la Roumanie et dont deux ressortissants de cet Etat, M. Ioan ‑ Alexandru Orha et M me Ligia-Mariana Orha (« les requérants »), ont saisi la Cour le 24 juillet 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Par un arrêt du 12 octobre 2006 (« l’arrêt au principal »), la Cour a jugé qu’il y avait eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 en raison de l’inexécution, par l’administration, du jugement du 10 juillet 1998, devenu définitif le 28 octobre 1999, par lequel le tribunal départemental d’Argeș constatait l’expropriation des immeubles des requérants, faite à la suite de l’accord intervenu entre les autorités locales de Satu Mare et les requérants, et fixait les indemnités d’expropriation ( Orha c. Roumanie , n o 1486/02, 12 octobre 2006).
3.En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, outre le manque à gagner alloué par l’arrêt non exécuté, estimé à 85 932 dollars américains (USD), les requérants réclamaient 214 830 USD représentant le manque à gagner pour la période allant de 2000 à 2005 ou, alternativement, les intérêts sur la somme de 85 932 USD. Ils réclamaient aussi 500 000 USD au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.
4.La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir ( ibidem , § 44, et point 5 du dispositif).
5.Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations. EN FAIT
6.Un descriptif des faits postérieurs à la date du prononcé de l’arrêt au principal figure ci-après.
7.Le 26 juillet 2007, la requérante signa devant le notaire une déclaration par laquelle elle s’engagea, notamment, à renoncer à toutes prétentions à l’encontre des autorités roumaines concernant le droit de propriété des requérants sur les terrains. Etaient inclus le paiement des sommes fixées par le jugement du 10 juillet 1998, leur actualisation et les sommes qui pourraient être octroyées par la Cour au titre de la satisfaction équitable pour les violations constatées par l’arrêt du 12 octobre 2006. Elle s’engagea également à ne plus poursuivre la présente affaire.
8.Le 30 juillet 2007, le requérant signa devant le notaire une déclaration similaire, en ajoutant, toutefois, que cette renonciation serait effective à condition que les autorités de Satu Mare annulent l’interdiction de construction imposée par la déclaration d’utilité publique des terrains concernés et délivrent un nouveau certificat d’urbanisme, dans un délai de trente jours à compter de la date de sa déclaration.
9.Par une décision administrative du 16 août 2007, le conseil départemental de Satu Mare annula la déclaration d’utilité publique touchant les terrains des requérants.
10.Le 24 août 2007, le nouveau certificat d’urbanisme fut délivré, lequel faisait état de cette annulation et du fait que les terrains étaient une propriété privée.
11.Dans l’extrait du livre foncier envoyé par les requérants le 11 mars 2008, les requérants figuraient comme propriétaires des terrains en cause. EN DROIT
12.Le 7 septembre 2007, le Gouvernement a informé la Cour des termes des déclarations faites par les requérants les 26 et 30 juillet 2007.
13.Les requérants, quant à eux, allèguent que les autorités n’ont pas respecté les conditions prévues dans la déclaration du 30 juillet 2007, dans la mesure où le jugement du 10 juillet 1998 constatant l’expropriation n’a pas été annulé par une décision judiciaire.
14.Compte tenu des termes non équivoques des déclarations des requérants ( Neumeister c. Autriche (article 50), 7 mai 1974, § 36, série A n o 17), la Cour constate que l’accord intervenu entre les parties revêt un caractère équitable au sens de l’article 75 § 4 du règlement de la Cour et s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
15.Elle note que les autorités ont rempli, dans le délai fixé, les obligations imposées par les requérants et, qu’à présent, ce sont les requérants qui figurent, dans le livre foncier, comme propriétaires des terrains, sans qu’aucune autorité ne conteste ce droit.
16.La Cour estime dès lors que les requérants sont tenus eux aussi par les engagements pris dans leurs déclarations ( Paritchi c. Moldova (déc.), n o 54396/00, 1 er mars 2005) et qu’il n’est pas opportun à ce stade d’ajouter la condition de l’annulation du jugement du 10 juillet 1998. En définitive, ce jugement n’a fait que fixer l’indemnité, l’expropriation ayant été faite auparavant après l’accord des parties. Or, par leurs déclarations de juillet 2007, les requérants ont renoncé expressément au paiement de ces indemnités.
17.Dans ces conditions, le refus des requérants de respecter les obligations assumées par eux dans le cadre de la même déclaration apparaît comme non justifié ; en conséquence, la Cour prend acte de la réalisation des termes de l’accord intervenu entre les parties et estime approprié de rayer l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention.
18.Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer le restant de l’affaire du rôle. Fait en français, puis communiqué par écrit le 4 novembre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Stanley Naismith Josep Casadevall Greffier adjoint Président