SECȚIUNEA A TREIA CAUZA TEȚU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 10108/02) HOTĂRÂREA Satisfacție echitabilă STRASBURG 31 martie 2009 DEFINITIVF 30/06/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Tețu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 10 martie 2009, a fost adoptat la această dată, la originea cauzei se află o cerere (n 10108/02) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Virgil Valentin Tețu ( La 24 septembrie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenia de salvgardare a drepturilor la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1, ca urmare a vânzării de către statul în care se află apartmentul, în pofida confirmării prin hotărâre definitivă a dreptului reclamantului la restituirea acestuia. Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamantul solicita o satisfacție echitabilă de 89 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. Problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat și a invitat guvernul și reclamantul să-i prezinte în scris observațiile lor cu privire la această chestiune în termen de șase luni, în special să-i dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În memoria sa din 25 martie 2008, se estimează că valoarea apartamentului confiscat este 95 370 EUR. În observațiile sale din 29 septembrie 2008, reclamantul solicită, cu titlu alternativ, restituirea în natură a imobilului sau plata unei despăgubiri echitabile, la care se adaugă 20, Guvernul contestă aceste pretenții și arată că Curtea ar trebui să țină cont de faptul că reclamantul nu a achitat integral prețul apartamentului naționalizat în 1981. Guvernul a indicat în acest sens că, la data la care a părăsit țara pentru a se stabili în străinătate, în 1981, reclamantul avea încă de plătit 38 În această privință, guvernul consideră că această situație ar trebui luată în considerare la acordarea unei satisfacții echitabile. În memoria sa din 7 noiembrie 2008, prezentată după ce hotărârea la fond pronunțată în prezenta cauză a devenit definitivă, guvernul estimează că 49 576,19 EUR, valoarea bunului, deducere a unei părți terțe corespunzătoare restului prețului care ar fi trebuit să fie plătit de reclamant în 1981. Reclamantul susține că statul i-a confiscat, de asemenea, mașina și toate bunurile imobile care au părăsit România în 1981, astfel cum reiese din hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din Brașov din 28 noiembrie 1983. În opinia sa, valoarea acestor bunuri ar putea compensa valoarea restului prețului pe care ar fi trebuit să îl plătească pentru apartamentul său. În plus, acesta indică faptul că a suferit, de asemenea, o neplăcere a bunului pentru mai mult de 15 ani, ca urmare a refuzului autorităților de a efectua restituirea sa. Această deficiență ar putea compensa și partea neplătită a prețului inițial al apartamentului său. 10. Curtea reamintește că a ajuns la concluzia încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 Convenției din cauza vânzării de către stat către terțe părți de bună-credință, a binelui pe care reclamantul avea dreptul să îl primească înapoi în natură, combinat cu absența totală a despăgubirii. 11. Comisia observă că, în observațiile sale din 29 septembrie 2008, reclamantul solicită fie restituirea în natură a imobilului, fie valoarea sa de piață. Curtea apreciază, în circumstanțele din speță, că restituirea bunului în litigiu, astfel cum a fost identificat în hotărârea din 22 ianuarie 2002, a instanței judecătorești din Brașov, și anume apartamentul n 5 și terenul său din clădirea 42, clădirea C, sis boulevardul Victoriei din Brașov, ar plasa reclamantul cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 13. În lipsa unei astfel de restituiri pentru statul pârât în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că: trebuie să plătească reclamantului, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului de 55 000 EUR. Celelalte cereri nu pot fi luate în considerare în prezenta cauză 14. În plus, Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut cauza reclamantului o stare de incertitudine și suferință care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării; Curtea consideră că suma de 3 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit de solicitant. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care l-a solicitat. Prin urmare, în speță, Curtea nu acordă reclamanților nicio sumă în acest sens. Interese restante 17. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L 5 din clădirea 42, clădirea C, vândută chiriașilor, sis boulevard de la Victory, Brașov, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen de trei luni, 55 000 EUR (cinci-cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen, 3 000 EUR (trei mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 31 martie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
ȚEȚU c. ROUMANIE
(Requête n
o
10108/02)
ARRÊT
(
Satisfaction équitable
)
31 mars 2009
30/06/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Țețu c. Roumanie,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 mars 2009,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
10108/02) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Virgil Valentin Țețu («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 24 septembre 1998 en vertu de l’ancien article
25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 7 février 2008 («
l’arrêt au principal
»), la Cour a jugé qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1, en raison de la vente par l’État de l’appartement litigieux, malgré la confirmation par décision de justice définitive du droit du requérant à la restitution de celui-ci.
3.
En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, le requérant réclamait une satisfaction équitable de 89
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et moral qu’il aurait subi.
4.
La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et le requérant à lui soumettre par écrit, dans les six mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir.
5.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations.
6.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
7.
Le requérant réclamait, dans un premier temps, 69
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 20
000 EUR au titre du préjudice moral qu’il aurait subi. Dans son mémoire du 25 mars 2008, il estime à 95
370
EUR la valeur de l’appartement confisqué. Dans ses observations du 29
septembre 2008, le requérant demande, à titre alternatif, la restitution en nature de l’immeuble ou le payement d’une indemnité équitable, à laquelle s’ajoute 20
000 EUR au titre du dommage moral.
8.
Le Gouvernement conteste ces prétentions et indique que la Cour devrait tenir compte du fait que le requérant n’avait pas acquitté l’intégralité du prix de l’appartement nationalisé en 1981. Le Gouvernement indique à ce titre, qu’à la date où il a quitté le pays pour s’établir à l’étranger, en 1981, le requérant avait encore à payer 38
338 anciens lei roumains (ROL) du prix total de l’appartement qui était de 118
997 ROL. A cet égard, le Gouvernement considère que cette situation devrait être prise en considération lors de l’octroi d’une satisfaction équitable. Dans son mémoire du 7 novembre 2008, présenté après ce que l’arrêt au fond rendu dans la présente affaire soit devenu définitif, le Gouvernement estime à 49
576,19 EUR, la valeur du bien, déduction faite d’un tiers correspondant au restant du prix qui aurait dû encore être payé par le requérant, en 1981.
9.
Le requérant fait valoir que l’État lui a également confisqué sa voiture et tous ces biens immeubles à son départ de Roumanie en 1981, tel qu’il ressort du jugement du tribunal de première instance de Brașov, du 28
novembre 1983. Selon lui, la valeur de ces biens pourrait compenser la valeur du restant du prix qu’il aurait dû encore payer pour son appartement. En outre, il indique, qu’il a subi également un défaut de jouissance du bien pendant plus de quinze ans, du fait du refus des autorités de procéder à sa restitution. Ce défaut de jouissance pourrait également compenser, d’après lui, la partie non payée du prix initial de son appartement.
10.
La Cour rappelle qu’elle a conclu à la violation de l’article 1
er
du Protocole n
o
1 à la Convention en raison de la vente par l’État à des tiers de bonne foi, du bien que le requérant avait le droit de se voir restituer en nature, combinée avec l’absence totale d’indemnisation.
11.
Elle observe que dans ses observations du 29 septembre 2008, le requérant demande soit la restitution en nature de l’immeuble, soit sa valeur marchande. Elle note ensuite l’écart important entre la valeur de l’immeuble telle qu’indiquée par les parties.
12.
La Cour estime, dans les circonstances de l’espèce, que la restitution du bien litigieux, telle qu’identifié dans l’arrêt du 22 janvier 2002, de la cour d’appel de Brașov, à savoir l’appartement n
o
5 et son terrain afférent de l’immeuble 42, bâtiment C, sis boulevard de la Victoire, à Brașov, placerait le requérant autant que possible dans une situation équivalant à celle où il se trouverait si les exigences de l’article
1 du Protocole n
o
1 n’avaient pas été méconnues.
13.
A défaut pour l’État défendeur de procéder à pareille restitution dans un délai de trois mois à compter du jour où le présent arrêt sera devenu définitif, la Cour décide qu’il devra verser au requérant, pour dommage matériel, une somme correspondant à la valeur actuelle du bien. Compte tenu des informations dont elle dispose sur les prix du marché immobilier local et des éléments fournis par les parties, la Cour estime la valeur marchande actuelle du bien à 55 000 EUR.
Les autres demandes ne peuvent pas entrer en ligne de compte dans la présente affaire.
14.
De surcroît, la Cour considère que les événements en cause ont pu provoquer chez le requérant un état d’incertitude et des souffrances qui ne peuvent pas être compensés par le constat de violation. Elle estime que la somme de 3 000 EUR représente une réparation équitable du préjudice moral subi par le requérant.
B.
Frais et dépens
15.
Le requérant n’a formulé aucune nouvelle demande à ce titre, après l’adoption de l’arrêt au principal.
16.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où il l’a demandé. Dès lors, en l’espèce, la Cour n’octroie aux requérants aucune somme à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
17.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Dit
a)
que l’État défendeur doit restituer au requérant l’appartement n
o
5 de l’immeuble 42, bâtiment C, vendu aux locataires, sis boulevard de la Victoire, à Brașov, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention
;
b)
qu’à défaut d’une telle restitution, l’État défendeur doit verser au requérant, dans le même délai de trois mois, 55
000 EUR (cinquante-cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage matériel
;
c)
qu’en tout état de cause, l’État défendeur doit verser au requérant, dans le même délai, 3 000 EUR (trois mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral
;
d)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 31 mars 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président