ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2260/2015

Decizia nr. 2260/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtei SC C. SA la plata daunelor în valoare de 1.000.000 euro, echivalentul a 4.500.000 RON.

Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, prin sentința civilă nr. 3197 din 19 iunie 2014 a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. și a fost obligată pârâta SC C. SA la plata către reclamanta A. a sumei de 50.000 euro în echivalent în RON la cursul B.N.R. la data plății cu titlu de daune morale, respectiv 25.000 RON (eroare îndreptată ulterior prin înlocuirea monedei cu euro) în echivalent în RON la cursul B.N.R. la data plății către reclamantul B. și la plata către reclamanți a sumei de 6.820 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 1058 din 19 noiembrie 2014 a admis apelul formulat de pârâta SC C. SA, a schimbat în tot sentința civilă nr. 3197 din 19 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în sensul că a admis excepția prescripției. A fost respinsă acțiunea ca prescrisă și au fost obligați reclamanții A. și B. la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului de 6.820 RON (onorariu avocat) și aferente căii de atac de 3.430 RON (taxă judiciară de timbru).

Împotriva acestei decizii reclamanții A. și B. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat recurenții au susținut, în esență, că argumentul instanței de apel cum că „reclamanții au cunoscut paguba și persoana răspunzătoare de producerea acesteia de la data decesului lui D., din împrejurările producerii accidentului fiind cunoscută persoana vinovată, iar prejudiciul moral fiind imediat decesului” este netemeinic și nelegal.

Recurenții susțin că instanța de apel a nesocotit faptul că la data de 25 mai 2011, reclamanții s-au constituit parte civilă, ceea ce înseamnă promovarea acțiunii civile în procesul penal și implicit, activarea efectului întreruptiv al prescripției conform art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

În opinia recurenților dreptul de a investi instanța civilă pentru validarea jurisdicțională a pretențiilor sale civile, s-a născut pentru reclamanți în momentul în care aceștia au luat cunoștință de respingerea cererii de constituire parte civilă.

În argumentarea cererii de recurs recurenții au prezentat și aspectele de fond privind acordarea daunelor morale.

Pentru aceste motive recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile nr. 1058 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă SC C. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 25 iunie 2015 a fost încuviințat, în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat pârtilor la data de 30 iunie 2015.

Intimata pârâtă SC C. SA a depus note scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, urmând a respinge recursul pârâtei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva acestui motiv recurenții reclamanți au criticat hotărârea pentru greșita stabilire a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, cu referire la activarea efectului întreruptiv al prescripției conform art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

Prescripția este o sancțiune civilă aplicabilă atitudinii culpabile, inactive, a celui care își lasă dreptul nevalorificat înăuntrul termenului prevăzut de lege.

Dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, ca regulă generală, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul generai de prescripție fiind de 3 ani potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, termen care începe să curgă, potrivit art. 7 din decret, de la data când se naște dreptul la acțiune.

În privința prescripției dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită, legiuitorul stabilește regula specială potrivit căreia acesta începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

În cauză, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu este reprezentată de accidentul de circulație, având ca autor pe numita E., soldat cu decesul numiților D. și F.

Instanța de apel a constatat că termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului lui D., moment față de care acțiunea, introdusă la 08 ianuarie 2014 este prescrisă, iar reclamanții susțin că termenul de prescripție curge de la data de 25 mai 2011, data la care au fost respinse ca tardive cererile de constituire ca parte civilă în procesul penal.

Înalta Curte apreciază ca fiind corect raționamentul instanței de apel care a procedat la o corectă interpretare și aplicare a legii în materia prescripției.

Astfel, ca regulă, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut de existența pagubei și a persoanei vinovate.

În speță, faptul ilicit cauzator de prejudicii și existența prejudiciului au fost cunoscute la data decesului lui D., astfel încât de la această dată reclamanții au avut cunoștință de existența prejudiciului, iar persoana făptuitorului a fost cunoscută încă de la momentul producerii accidentului.

Susținerea reclamanților că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție ar fi cel când reclamanții s-au constituit parte civilă în procesul penal, respectiv data de 25 mai 2011 și că acest moment ar întrerupe cursul prescripției conform art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, va fi înlăturată.

Este adevărat că potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, însă pentru a produce efect întreruptiv, cererea de chemare în judecată trebuie să întrunească anumite condiții respectiv să fie introdusă la o instanță judecătorească sau alt organ cu atribuții jurisdictionale, să fie serioasă (adică cu scopul de a fi admisă) și să fie admisă printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă.

În speță, se constată că cererea reclamanților de constituire parte civilă în procesul penal a fost respinsă ca tardivă, situație ce nu poate întrerupe cursul prescripției din perspectiva dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, astfel încât în mod corect instanța de apel nu a primit susținerile apelantei.

În consecință, Înalta Curte apreciază că reclamanții puteau cere antrenarea răspunderii civile delictuale, față de ei, a autorului accidentului soldat cu decesul numitului D. în termenul de trei ani ce a început să curgă de la data la care au cunoscut despre existența prejudiciului și persoana vinovată, neexistând o dispoziție legală care să întrerupă cursul acestui termen de prescripție.

Celelalte susțineri privind fondul cauzei nu vor fi analizate având în vedere că acțiunea a fost soluționată prin prisma excepției prescripției dreptului material la acțiune și nu pe fond.

Față de aceste împrejurări, reținând corecta interpretare a dispozițiilor legale aplicabile de către instanța de apel, nefiind incident motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1058 din 19 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 noiembrie 2015.