ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3588/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 87 din 15 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a dispus condamnarea inculpatului T.D., după cum urmează: 1) - În baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. c) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare. 2) - În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. d) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului și s-a stabilit ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de: 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Au fost aplicate dispozițiile art. 71 și art. 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit în conformitate cu art. 82 C. pen. și potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen. Conform art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale. Pe latură civilă, în baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de A.N.A.F.

București prin D.G.F.P. Dâmbovița și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 124.136 lei, cu dobânzi și accesorii aferente, calculate până în ziua plății integrale. În temeiul art. 353 C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului, până la concurența valorii de 124.136 lei. Inculpatul a fost obligat la 1.100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul a fost administratorul SC "L.C." SRL cu sediul în comuna Potlogi, sat Românești, județul Dâmbovița și că prin încheierea din 22 octombrie 2009 a Tribunalului Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ s-a admis cererea pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, dispunându-se dizolvarea acestei societăți și ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

în temeiul art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea privind procedura de insolvență, s-a numit lichidator judiciar „Cabinetul individual de insolvență „V.D.", cu sediul în municipiul Târgoviște. La data de 13 aprilie 2009 (anterior pronunțării încheierii de dizolvare a societății), s-a efectuat de către Serviciul de Inspecție Fiscală al D.G.F.P. Dâmbovița o inspecție a activității societății cuprinzând perioadele 01 ianuarie 2004 - 30 iunie 2008 și 25 martie 2009 - 13 aprilie 2009. Cu ocazia acestei inspecții, s-au constatat nereguli în activitatea contabilă desfășurată de societate și în activitatea administratorului de drept a acesteia, inculpatul T.D., aceste nereguli constând, în principal, în aceea că acesta ar fi stabilit cu rea credință impozitul datorat statului, obținând fără drept rambursări de TVA și evidențiind în actele contabile ale societății operațiuni comerciale fictive.

S-a mai reținut că potrivit raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză a rezultat că inculpatul, în calitate de administrator al SC L.C. SRL Potlogi, a cauzat statului un prejudiciu în sumă de 124.136 lei, sumă neacoperită de către acesta până la soluționarea în fond a cauzei. Prezent personal în instanță și asistat de apărător ales, inculpatul a învederat faptul că recunoaște integral săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și că dorește ca în cauză să i se aplice dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., solicitând judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Referitor la această cerere a inculpatului, deși a existat opoziție din partea reprezentantului Ministerului Public, instanța de fond a apreciat-o ca fiind admisibilă, cercetarea judecătorească fiind la începutul cercetărilor judecătorești, chiar dacă dosarul a mai suferit amânări, însă toate justificate și anterioare declanșării efective a procedurii de judecată.

Ca urmare, prima instanță a admis cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și, analizând toate probele administrate în dosarul de urmărire penală, dar și înscrisurile în circumstanțiere depuse de inculpat, a pronunțat soluția de condamnare a acestuia pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa și aflate în concurs real. În favoarea aceluiași inculpat s-au reținut și circumstanțe atenuante raportat la comportamentul avut de acesta pe parcursul întregului proces penal și s-a făcut, de asemenea, aplicarea dispozițiilor prevăzute în alin. (7) al art. 320 1 C. proc. pen., conform cărora limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunile de care se face vinovat inculpatul se reduc cu o treime.

Apreciind că scopul educativ preventiv al legii penale poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, care este la prima abatere penală, instanța de fond a făcut aplicarea art. 81 și 82 C. pen., dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, precum și a art. 71 - 64 și art. 71 alin. (5) C. pen. La aceste soluții a ajuns prima instanță reținând că în mod corect organele de cercetare penală au stabilit starea de fapt și au făcut o justă și corectă apreciere asupra probelor administrate, în sensul că inculpatul T.D. se face vinovat pentru săvârșirea ambelor infracțiuni, fapte penale recunoscute integral de către acesta din urmă.

Sub aspect civil, pentru recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat prin faptele comise de inculpat, prejudiciu dovedit în cauză pe baza expertizei contabile efectuate în faza de urmărire penală și care a fost apreciat de instanță ca fiind o probă pertinentă și obiectivă, instanța, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat să plătească statului, reprezentat prin A.N.A.F. București, suma de 124.136 lei, cu dobânzi și accesorii aferente calculate până la ziua plății integrale. La această ultimă soluție a ajuns prima instanță sub aspectul laturii civile constatând că pretențiile părții civile sunt întemeiate și că acestea rezultă în urma probatoriului administrat în acest sens, anume raportul de expertiză contabilă, pretențiile suplimentare solicitate de aceeași parte civilă până la suma de 1.533.890 lei nefiind dovedite în vreun fel de aceasta.

În speța dedusă judecății, văzând și atitudinea de recunoaștere manifestată de către inculpat (dispus să acopere prejudiciul așa cum este el stabilit în urma raportului de expertiză contabilă), a rezultat cu certitudine că există atât fapta cauzatoare de prejudiciu, cât și răspunderea civilă delictuală a inculpatului, acesta însă putând fi obligat doar la sumele certe stabilite prin proba științifică sus menționată. Pentru celelalte sume de bani solicitate de către partea civilă, s-a reținut că aceasta avea obligația de a produce probe concludente, pertinente și utile care să le dovedească, la dosarul cauzei neexistând asemenea dovezi. Prin urmare, s-a constatat că cererea de constituire parte civilă formulată de A.N.A.F.

- prin D.G.F.P. Dâmbovița este admisibilă în parte, în sensul celor sus arătate. S-a mai reținut în cauză că sunt aplicabile, de asemenea, și dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora, în caz de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală, instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului este obligatorie. Pornind de la dispozițiile legale arătate, prima instanță a instituit această măsură asiguratorie asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența valorii prejudiciului de 124.136 lei cu dobânzi și accesorii aferente. În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, A.N.A.F.

București prin D.G.F.P. Dâmbovița și inculpatul T.D., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, după cum urmează: În recursul declarat, Parchetul a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut și a făcut aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 și art. 76 C. pen., în favoarea inculpatului și a aplicat pedepse la mai puțin de jumătate din limitele reduse, pedepse care nu își pot atinge scopul preventiv educativ, conform art. 52 C. pen. Al doilea motiv de apel al parchetului a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 165 C. proc. pen., în sensul că nu au fost identificate și evaluate bunurile sechestrate. În apelul său, A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dâmbovița, a criticat sentința în latură civilă și a solicitat, în esență, admiterea apelului, desființarea sentinței în parte și obligarea inculpatului la plata sumei de 1.533.890 lei, așa cum s-a constituit parte civilă și instituirea măsurilor asigurătorii până la concurența acestei sume.

În apelul declarat, inculpatul T.D. a solicitat, în esență, admiterea apelului, reindividualizarea pedepsei, față de circumstanțele atenuante și respingerea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, ca nefondate. Prin decizia penală nr. 109 din 10 iulie 2012, Curtea de Apel Ploiești - Secția Penală și Pentru Cauze cu Minori și de Familie a dispus următoarele: A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița împotriva sentinței penale nr. 87 din 15 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Penală, privind pe inculpatul T.D.

A desființat, în parte, sentința atacată în latură penală și, în consecință: A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, în pedepsele componente de 1 an și 6 luni și, respectiv, 1 an închisoare. A înlăturat dispozițiile art. 320 x C. proc. pen. și circumstanțele atenuante personale prevăzute de art. 74 lit. a) și c) și, respectiv, art. 76 lit. c) și d) C. pen. A majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, de la 1 an și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

A înlăturat dispozițiile art. 81 - 83 C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani, prev. de art. 86 2 C. pen. Conform art. 86 3 C. pen., s-a dispus că pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) - să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor din cadrul Tribunalului Dâmbovița; b) - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 86 4 C. pen. A menținut restul dispozițiilor sentinței. Prin aceeași decizie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Agenția Națională de Administrație Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și de inculpatul T.D. împotriva sentinței penale anterior menționate. A fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorului ales ce se avansează din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova, iar apelanta A.N.A.F. București - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița la 100 lei, cu același titlu.

Curtea de apel, examinând hotărârea apelată în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 371 alin. (2) și art. 378 C. proc. pen., a constatat că apelul declarat de Parchet este întemeiat, în timp ce apelurile declarate de A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dâmbovița și de inculpat sunt nefondate. S-a constatat că situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor au fost corect reținute de prima instanță, în sensul că inculpatul T.D. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen.

întrucât, în perioada 01 ianuarie 2009 - 13 aprilie 2009, în calitate de administrator al SC L.C. SRL Potlogi, a stabilit cu rea credință impozitul către stat, obținând fără drept rambursări de TVA, evidențiind în actele contabile ale societății operațiuni comerciale fictive și producând statului un prejudiciu de 124.136 lei. S-a reținut că probele administrate în cauză, respectiv: procesul verbal de efectuare a inspecției fiscale, declarațiile inculpatului și fișa de cazier judiciar a acestuia, actele contabile, raportul de expertiză contabilă judiciară, au fost bine analizate și interpretate de prima instanță, astfel că încadrarea juridică stabilită corespunde faptelor săvârșite. Cât privește însă reținerea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. și circumstanțele atenuante personale prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen. în favoarea inculpatului, curtea de apel a apreciat că în raport de actele și lucrările dosarului și comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, nu se impuneau a fi reținute. Astfel, s-a constatat că Tribunalul Dâmbovița a admis în mod greșit cererea inculpatului privind aplicarea dispozițiilor art. 320 x C. proc. pen. în acest sens, s-a reținut că au fost acordate numeroase termene de judecată (chiar la cererea inculpatului) pentru asigurarea apărării, pentru a plăti prejudiciul creat, inculpatul fiind citat cu mandat de aducere. Ca atare, s-a apreciat că nu ne mai regăsim la începutul cercetării judecătorești pentru a se putea aplica procedura simplificată și, pe cale de consecință, reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, astfel că instanța de fond nu trebuia să procedeze în acest mod, ci să urmeze procedura obișnuită.

Mai mult decât atât, s-a avut în vedere că Tribunalul Dâmbovița a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante în mod neîntemeiat, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă. Astfel, s-a constatat că inculpatului T.D. i s-a reținut și dovedit în sarcină săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală cu consecințe importante asupra bugetului consolidat al statului și, chiar în condițiile în care în cauză s-a aplicat procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. (în mod nejustificat în opinia instanței de apel), este de remarcat faptul că inculpatul a fost citat în repetate rânduri, chiar emițându-se pe numele lui mandat de aducere; pe de altă parte, s-a apreciat că nici conduita procesuală a inculpatului nu poate fi considerată bună (chiar și în condițiile recunoașterii faptelor), în sensul că a solicitat acordarea de timp pentru plata integrală a prejudiciului, cerere căreia evident nu i s-a dat curs în cele din urmă.

S-a considerat că toate aceste împrejurări de fapt, coroborate, nu pot conduce la o clemență și un tratament atât de blând din punct de vedere sancționator din partea instanței de judecată. Totodată, s-a reținut că aplicarea pedepselor în cuantumul stabilit de către Tribunalul Dâmbovița - la mai puțin de jumătate din limitele deja reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., este nejustificată și în dezacord cu scopul instituit prin dispozițiile art. 52 alin. (1) C. pen. În raport de cele arătate mai sus, curtea de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a desființat, în parte, în latură penală, sentința penală nr. 87 din 15 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare în pedepsele componente și a înlăturat dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., art. 74 lit. a) și c) și, respectiv, art. 76 lit. c) și d) C. pen., majorând pedepsele aplicate de la 1 an și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare și de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare, în final inculpatul având de executat, după contopirea pedepselor, 3 ani închisoare. Ca modalitate de executare, s-a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei se va realiza și fără executare în regim privativ de libertate, astfel că, în temeiul art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, prevăzut de art. 86 2 C. pen. Cu privire la apelul declarat de inculpatul T.D., prin care s-a solicitat redozarea pedepsei aplicate, instanța de apel a apreciat că acesta este nefondat.

Referitor la A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dâmbovița, s-a reținut că în apelul său, pe parcursul a două motive, a solicitat, pe de o parte, majorarea cuantumului despăgubirilor de la 124.136 lei la 1.533.890 lei, așa cum s-a constituit inițial parte civilă, iar pe de altă parte, constituirea măsurilor asigurătorii până la concurența sumei solicitate. Cu privire la primul motiv de apel, curtea de apel a observat că o probă științifică (expertiza judiciar - contabilă) a stabilit că prejudiciul real creat de inculpat prin activitatea infracțională este de 124.136 lei, la care se adaugă dobânzi și accesorii aferente calculate până în ziua plății integrale (conform sentinței apelate) și nu 1.533.890 lei, așa cum a solicitat partea civilă.

Al doilea motiv de apel a vizat instituirea măsurilor asigurătorii până la concurența sumei solicitate, așa cum de altfel a solicitat și Parchetul, deoarece Tribunalul Dâmbovița a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului, dar nu le-a individualizat și evaluat, așa cum prevăd disp. art. 165 C. proc. pen. în vederea lămuririi cauzei sub acest aspect, curtea de apel a înaintat adresă la Primăria comunei Potlogi, județul Dâmbovița, pentru a comunica bunurile mobile și imobile cu care figurează la rol inculpatul, iar prin adresa nr. 11266 din 02 iulie 2012, Primăria comunei Potlogi, județul Dâmbovița a comunicat faptul că inculpatul T.D.

nu figurează la rol agricol și fiscal înregistrat cu bunuri mobile și imobile. Așa fiind, apelul declarat de A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dâmbovița, a fost respins, ca nefondat. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs partea civilă A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dâmbovița și inculpatul T.D. Recursul inculpatului a fost fundamentat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., critica formulată vizând redozarea pedepsei, având în vedere poziția de recunoaștere și regret a faptelor comise, dar și circumstanțele personale ale inculpatului. Pe calea motivelor scrise depuse la dosar, recurenta parte civilă A.N.A.F București prin D.G.F.P.

Dâmbovița a solicitat admiterea recursului și, pe fond, admiterea cererii de constituire ca parte civilă pentru suma de 1.533.890 lei, la care se adaugă obligații fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale a prejudiciului. Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, respectiv cele prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, constând în aceea că, în perioada 01 ianuarie 2009 - 13 aprilie 2009, în calitate de administrator al SC L.C. SRL Potlogi, a stabilit cu rea credință impozitul către stat, obținând fără drept rambursări de TVA, evidențiind în actele contabile ale societății operațiuni comerciale fictive și producând statului un prejudiciu de 124.136 lei.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanța de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că, în cauză, instanța de apel a procedat în mod corect atunci când a înlăturat dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. (având în vedere că acestea nu erau incidente în speță întrucât trecuseră mai multe termene cu procedură completă până la momentul la care inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor), art. 74 lit. a) și c) și, respectiv, art. 76 lit. c) și d) C. pen., majorând pedepsele aplicate de prima instanță.

Astfel, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului de instanța de prim control judiciar au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat, nefiind justificată reducerea acestora. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

În prezenta cauză, înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, precum și conduita inculpatului pe parcursul procesului penal. Pe de altă parte, se reține că datele personale favorabile inculpatului nu pot constitui argumente apte să conducă la adoptarea unei soluții de reducere a cuantumului pedepsei întrucât acestor împrejurări nu li se poate acorda o pondere mai mare în procesul individualizării judiciare a pedepsei, față de modalitatea concretă de comitere a faptelor.

Ca atare, pedeapsa aplicată inculpatului apare ca fiind temeinică și legală, aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptelor și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei fiind, de asemenea, corect stabilită. În ceea ce privește criticile formulate de recurenta parte civilă A.N.A.F București prin D.G.F.P. Dâmbovița care, de altfel, au fost invocate și în calea de atac a apelului, se constată că acestea nu pot fi primite, având în vedere că în mod corect inculpatul a fost obligat la plata sumei de 124.136 lei, cu dobânzi și accesorii aferente, calculate până în ziua plății integrale, acesta fiind prejudiciul produs bugetului de stat prin faptele comise de inculpat, stabilit pe baza raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

în acest context, nefiind administrate în cauză alte probe care să susțină pretențiile suplimentare ale părții civile, până la concurența sumei de 1.533.890 lei, inculpatul nu poate fi obligat decât la plata sumelor certe, dovedite prin proba științifică anterior menționată. În lumina acestor considerații, criticile formulate de partea civilă și de către inculpat în calea de atac a recursului apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit acelorași dispoziții legale, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dâmbovița și de inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr. 109 din 10 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din pare suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2012