ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3588/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3588/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 87 din 15 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a

dispus condamnarea inculpatului T.D., după cum urmează:

1)

- În baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 lit. a)

și c), art. 76 lit. c) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., la

pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

2)

- În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 74 lit.

a) și c), art. 76 lit. d) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., la

pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În

temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele

aplicate inculpatului și s-a stabilit ca acesta să execute pedeapsa cea mai

grea de: 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Au

fost aplicate dispozițiile art. 71 și art. 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C.

pen., pe durata executării pedepsei.

În

baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit în conformitate

cu art. 82 C. pen. și potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen.

Conform

art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a

executării pedepsei principale.

Pe

latură civilă, în baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ.,

a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal

de A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dâmbovița și a fost obligat inculpatul la

plata sumei de 124.136 lei, cu dobânzi și accesorii aferente, calculate până în

ziua plății integrale.

În

temeiul art. 353 C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a

dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile

proprietatea inculpatului, până la concurența valorii de 124.136 lei.

Inculpatul

a fost obligat la 1.100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut,

în esență, că inculpatul a fost administratorul SC "L.C." SRL cu

sediul în comuna Potlogi, sat Românești, județul Dâmbovița și că prin

încheierea din 22 octombrie 2009 a Tribunalului Dâmbovița - Secția Comercială

și de Contencios Administrativ s-a admis cererea pentru deschiderea procedurii

simplificate de insolvență, dispunându-se dizolvarea acestei societăți și

ridicarea dreptului de administrare al debitorului. în temeiul art. 107 alin. (2)

lit. b) din Legea privind procedura de insolvență, s-a numit lichidator

judiciar „Cabinetul individual de insolvență „V.D.", cu sediul în

municipiul Târgoviște.

La

data de 13 aprilie 2009 (anterior pronunțării încheierii de dizolvare a

societății), s-a efectuat de către Serviciul de Inspecție Fiscală al D.G.F.P.

Dâmbovița o inspecție a activității societății cuprinzând perioadele 01

ianuarie 2004 - 30 iunie 2008 și 25 martie 2009 - 13 aprilie 2009.

Cu

ocazia acestei inspecții, s-au constatat nereguli în activitatea contabilă

desfășurată de societate și în activitatea administratorului de drept a acesteia,

inculpatul T.D., aceste nereguli constând, în principal, în aceea că acesta ar

fi stabilit cu rea credință impozitul datorat statului, obținând fără drept

rambursări de TVA și evidențiind în actele contabile ale societății operațiuni

comerciale fictive.

S-a

mai reținut că potrivit raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză a

rezultat că inculpatul, în calitate de administrator al SC L.C. SRL Potlogi, a

cauzat statului un prejudiciu în sumă de 124.136 lei, sumă neacoperită de către

acesta până la soluționarea în fond a cauzei.

Prezent

personal în instanță și asistat de apărător ales, inculpatul a învederat faptul

că recunoaște integral săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și că dorește

ca în cauză să i se aplice dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.,

solicitând judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală.

Referitor

la această cerere a inculpatului, deși a existat opoziție din partea

reprezentantului Ministerului Public, instanța de fond a apreciat-o ca fiind

admisibilă, cercetarea judecătorească fiind la începutul cercetărilor

judecătorești, chiar dacă dosarul a mai suferit amânări, însă toate justificate

și anterioare declanșării efective a procedurii de judecată.

Ca

urmare, prima instanță a admis cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. și, analizând toate probele administrate în

dosarul de urmărire penală, dar și înscrisurile în circumstanțiere depuse de

inculpat, a pronunțat soluția de condamnare a acestuia pentru cele două

infracțiuni reținute în sarcina sa și aflate în concurs real.

În

favoarea aceluiași inculpat s-au reținut și circumstanțe atenuante raportat la

comportamentul avut de acesta pe parcursul întregului proces penal și s-a

făcut, de asemenea, aplicarea dispozițiilor prevăzute în alin. (7) al art. 320

1

C. proc. pen., conform cărora limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor

pentru infracțiunile de care se face vinovat inculpatul se reduc cu o treime.

Apreciind

că scopul educativ preventiv al legii penale poate fi atins și fără privarea de

libertate a inculpatului, care este la prima abatere penală, instanța de fond a

făcut aplicarea art. 81 și 82 C. pen., dispunând suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate inculpatului, precum și a art. 71 - 64 și art. 71 alin.

(5) C. pen.

La

aceste soluții a ajuns prima instanță reținând că în mod corect organele de

cercetare penală au stabilit starea de fapt și au făcut o justă și corectă

apreciere asupra probelor administrate, în sensul că inculpatul T.D. se face

vinovat pentru săvârșirea ambelor infracțiuni, fapte penale recunoscute

integral de către acesta din urmă.

Sub

aspect civil, pentru recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat prin

faptele comise de inculpat, prejudiciu dovedit în cauză pe baza expertizei

contabile efectuate în faza de urmărire penală și care a fost apreciat de

instanță ca fiind o probă pertinentă și obiectivă, instanța, în baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat să

plătească statului, reprezentat prin A.N.A.F. București, suma de 124.136 lei,

cu dobânzi și accesorii aferente calculate până la ziua plății integrale.

La

această ultimă soluție a ajuns prima instanță sub aspectul laturii civile

constatând că pretențiile părții civile sunt întemeiate și că acestea rezultă

în urma probatoriului administrat în acest sens, anume raportul de expertiză

contabilă, pretențiile suplimentare solicitate de aceeași parte civilă până la

suma de 1.533.890 lei nefiind dovedite în vreun fel de aceasta.

În

speța dedusă judecății, văzând și atitudinea de recunoaștere manifestată de

către inculpat (dispus să acopere prejudiciul așa cum este el stabilit în urma

raportului de expertiză contabilă), a rezultat cu certitudine că există atât

fapta cauzatoare de prejudiciu, cât și răspunderea civilă delictuală a

inculpatului, acesta însă putând fi obligat doar la sumele certe stabilite prin

proba științifică sus menționată.

Pentru

celelalte sume de bani solicitate de către partea civilă, s-a reținut că

aceasta avea obligația de a produce probe concludente, pertinente și utile care

să le dovedească, la dosarul cauzei neexistând asemenea dovezi.

Prin

urmare, s-a constatat că cererea de constituire parte civilă formulată de A.N.A.F.

- prin D.G.F.P. Dâmbovița este admisibilă în parte, în sensul celor sus

arătate.

S-a

mai reținut în cauză că sunt aplicabile, de asemenea, și dispozițiile art. 11

din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora, în caz de săvârșire a infracțiunii de

evaziune fiscală, instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor

inculpatului este obligatorie.

Pornind

de la dispozițiile legale arătate, prima instanță a instituit această măsură

asiguratorie asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la

concurența valorii prejudiciului de 124.136 lei cu dobânzi și accesorii

aferente.

În

termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița, A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dâmbovița și inculpatul T.D.,

criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, după cum urmează:

În

recursul declarat, Parchetul a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut

și a făcut aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen., art. 74 și art. 76

C. pen., în favoarea inculpatului și a aplicat pedepse la mai puțin de jumătate

din limitele reduse, pedepse care nu își pot atinge scopul preventiv educativ,

conform art. 52 C. pen.

Al

doilea motiv de apel al parchetului a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art.

165 C. proc. pen., în sensul că nu au fost identificate și evaluate bunurile

sechestrate.

În

apelul său, A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dâmbovița, a criticat sentința în

latură civilă și a solicitat, în esență, admiterea apelului, desființarea

sentinței în parte și obligarea inculpatului la plata sumei de 1.533.890 lei, așa

cum s-a constituit parte civilă și instituirea măsurilor asigurătorii până la

concurența acestei sume.

În

apelul declarat, inculpatul T.D. a solicitat, în esență, admiterea apelului,

reindividualizarea pedepsei, față de circumstanțele atenuante și respingerea

apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de partea

civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, ca nefondate.

Prin

decizia penală nr. 109 din 10 iulie 2012, Curtea de Apel Ploiești - Secția

Penală și Pentru Cauze cu Minori și de Familie a dispus următoarele:

A

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița împotriva

sentinței penale nr. 87 din 15 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița -

Secția Penală, privind pe inculpatul T.D.

A

desființat, în parte, sentința atacată în latură penală și, în consecință:

A

descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, în pedepsele

componente de 1 an și 6 luni și, respectiv, 1 an închisoare.

A

înlăturat dispozițiile art. 320

x

C. proc. pen. și circumstanțele

atenuante personale prevăzute de art. 74 lit. a) și c) și, respectiv, art. 76 lit.

c) și d) C. pen.

A

majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 241/2005, de la 1 an și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare

și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005, de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

A

înlăturat dispozițiile art. 81 - 83 C. pen.

În

baza art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani, prev. de art. 86

2

C. pen.

Conform

art. 86

3

C. pen., s-a dispus că pe durata termenului de încercare,

condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)

- să se prezinte la datele fixate la

judecătorul desemnat cu supravegherea lui la Serviciul de Protecție a

Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor din cadrul Tribunalului Dâmbovița;

b)

- să anunțe în prealabil orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea;

c)

- să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d)

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform

art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor

prevăzute de art. 86

4

C. pen.

A

menținut restul dispozițiilor sentinței.

Prin

aceeași decizie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Agenția

Națională de Administrație Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dâmbovița și de inculpatul T.D. împotriva sentinței penale anterior menționate.

A

fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

100 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales ce se avansează din fondul Ministerului Justiției în contul

Baroului Prahova, iar apelanta A.N.A.F. București - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dâmbovița la 100 lei, cu același titlu.

Curtea de apel, examinând hotărârea apelată în raport de

situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate,

precum și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 371 alin. (2) și art. 378

C. proc. pen., a constatat că apelul declarat de Parchet este întemeiat, în

timp ce apelurile declarate de A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dâmbovița și de

inculpat sunt nefondate.

S-a

constatat că situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a

infracțiunilor au fost corect reținute de prima instanță, în sensul că

inculpatul T.D. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prev.

de art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu

aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen. întrucât, în perioada 01 ianuarie

2009 - 13 aprilie 2009, în calitate de administrator al SC L.C. SRL Potlogi, a stabilit

cu rea credință impozitul către stat, obținând fără drept rambursări de TVA,

evidențiind în actele contabile ale societății operațiuni comerciale fictive și

producând statului un prejudiciu de 124.136 lei.

S-a

reținut că probele administrate în cauză, respectiv: procesul verbal de

efectuare a inspecției fiscale, declarațiile inculpatului și fișa de cazier

judiciar a acestuia, actele contabile, raportul de expertiză contabilă

judiciară, au fost bine analizate și interpretate de prima instanță, astfel că

încadrarea juridică stabilită corespunde faptelor săvârșite.

Cât

privește însă reținerea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și

circumstanțele atenuante personale prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen. în

favoarea inculpatului, curtea de apel a apreciat că în raport de actele și

lucrările dosarului și comportamentul inculpatului pe parcursul procesului

penal, nu se impuneau a fi reținute.

Astfel,

s-a constatat că Tribunalul Dâmbovița a admis în mod greșit cererea

inculpatului privind aplicarea dispozițiilor art. 320

x

C. proc. pen.

în acest sens, s-a reținut că au fost acordate numeroase termene de judecată

(chiar la cererea inculpatului) pentru asigurarea apărării, pentru a plăti

prejudiciul creat, inculpatul fiind citat cu mandat de aducere. Ca atare, s-a

apreciat că nu ne mai regăsim la începutul cercetării judecătorești pentru a se

putea aplica procedura simplificată și, pe cale de consecință, reducerea

limitelor de pedeapsă cu o treime, astfel că instanța de fond nu trebuia să

procedeze în acest mod, ci să urmeze procedura obișnuită.

Mai

mult decât atât, s-a avut în vedere că Tribunalul Dâmbovița a reținut în

favoarea inculpatului circumstanțe atenuante în mod neîntemeiat, cu consecința

reducerii limitelor de pedeapsă. Astfel, s-a constatat că inculpatului T.D. i

s-a reținut și dovedit în sarcină săvârșirea a două infracțiuni de evaziune

fiscală cu consecințe importante asupra bugetului consolidat al statului și,

chiar în condițiile în care în cauză s-a aplicat procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. (în mod nejustificat în opinia instanței de apel), este de

remarcat faptul că inculpatul a fost citat în repetate rânduri, chiar

emițându-se pe numele lui mandat de aducere; pe de altă parte, s-a apreciat că

nici conduita procesuală a inculpatului nu poate fi considerată bună (chiar și

în condițiile recunoașterii faptelor), în sensul că a solicitat acordarea de

timp pentru plata integrală a prejudiciului, cerere căreia evident nu i s-a dat

curs în cele din urmă. S-a considerat că toate aceste împrejurări de fapt,

coroborate, nu pot conduce la o clemență și un tratament atât de blând din

punct de vedere sancționator din partea instanței de judecată.

Totodată,

s-a reținut că aplicarea pedepselor în cuantumul stabilit de către Tribunalul

Dâmbovița - la mai puțin de jumătate din limitele deja reduse ca urmare a

aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., este nejustificată

și în dezacord cu scopul instituit prin dispozițiile art. 52 alin. (1) C. pen.

În

raport de cele arătate mai sus, curtea de apel a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a desființat, în parte, în latură

penală, sentința penală nr. 87 din 15 martie 2012 pronunțată de Tribunalul

Dâmbovița, a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare în

pedepsele componente și a înlăturat dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen., art. 74 lit. a) și c) și, respectiv, art. 76 lit. c) și d) C. pen.,

majorând pedepsele aplicate de la 1 an și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare

și de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare, în final inculpatul având de

executat, după contopirea pedepselor, 3 ani închisoare.

Ca

modalitate de executare, s-a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei

se va realiza și fără executare în regim privativ de libertate, astfel că, în

temeiul art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, prevăzut de art.

86

2

C. pen.

Cu

privire la apelul declarat de inculpatul T.D., prin care s-a solicitat

redozarea pedepsei aplicate, instanța de apel a apreciat că acesta este

nefondat.

Referitor

la A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dâmbovița, s-a reținut că în apelul său, pe

parcursul a două motive, a solicitat, pe de o parte, majorarea cuantumului

despăgubirilor de la 124.136 lei la 1.533.890 lei, așa cum s-a constituit

inițial parte civilă, iar pe de altă parte, constituirea măsurilor asigurătorii

până la concurența sumei solicitate.

Cu

privire la primul motiv de apel, curtea de apel a observat că o probă

științifică (expertiza judiciar - contabilă) a stabilit că prejudiciul real

creat de inculpat prin activitatea infracțională este de 124.136 lei, la care

se adaugă dobânzi și accesorii aferente calculate până în ziua plății integrale

(conform sentinței apelate) și nu 1.533.890 lei, așa cum a solicitat partea

civilă.

Al

doilea motiv de apel a vizat instituirea măsurilor asigurătorii până la

concurența sumei solicitate, așa cum de altfel a solicitat și Parchetul,

deoarece Tribunalul Dâmbovița a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra

bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului, dar nu le-a

individualizat și evaluat, așa cum prevăd disp. art. 165 C. proc. pen. în

vederea lămuririi cauzei sub acest aspect, curtea de apel a înaintat adresă la

Primăria comunei Potlogi, județul Dâmbovița, pentru a comunica bunurile mobile

și imobile cu care figurează la rol inculpatul, iar prin adresa nr. 11266 din 02

iulie 2012, Primăria comunei Potlogi, județul Dâmbovița a comunicat faptul că

inculpatul T.D. nu figurează la rol agricol și fiscal înregistrat cu bunuri

mobile și imobile.

Așa

fiind, apelul declarat de A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dâmbovița, a fost

respins, ca nefondat.

Împotriva

deciziei anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs partea civilă

A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dâmbovița și inculpatul T.D.

Recursul

inculpatului a fost fundamentat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., critica formulată vizând redozarea pedepsei, având în

vedere poziția de recunoaștere și regret a faptelor comise, dar și

circumstanțele personale ale inculpatului.

Pe calea motivelor scrise depuse la dosar, recurenta parte

civilă A.N.A.F București prin D.G.F.P. Dâmbovița a solicitat admiterea

recursului și, pe fond, admiterea cererii de constituire ca parte civilă pentru

suma de 1.533.890 lei, la care se adaugă obligații fiscale accesorii calculate

până la data acoperirii integrale a prejudiciului.

Înalta

Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și

din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt

fondate pentru considerentele care urmează.

Situația

de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control

judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care

rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor

reținute în sarcina sa, respectiv cele prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr.

241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, constând în aceea că, în

perioada 01 ianuarie 2009 - 13 aprilie 2009, în calitate de administrator al SC

L.C. SRL Potlogi, a stabilit cu rea credință impozitul către stat, obținând

fără drept rambursări de TVA, evidențiind în actele contabile ale societății

operațiuni comerciale fictive și producând statului un prejudiciu de 124.136

lei.

Sub

aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către

recurentul inculpat nu sunt întemeiate, înalta Curte apreciind că în speță s-a

făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanța de apel, prin

evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii

celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză

negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta

Curte reține că, în cauză, instanța de apel a procedat în mod corect atunci

când a înlăturat dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. (având în

vedere că acestea nu erau incidente în speță întrucât trecuseră mai multe

termene cu procedură completă până la momentul la care inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptelor), art. 74 lit. a) și c) și, respectiv, art. 76 lit. c) și d)

C. pen., majorând pedepsele aplicate de prima instanță.

Astfel,

în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale

prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului de

instanța de prim control judiciar au fost stabilite într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, precum și

circumstanțelor personale ale recurentului inculpat, nefiind justificată

reducerea acestora.

De

altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea

realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub

aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât

gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în

mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta

sub influența pedepsei.

În

prezenta cauză, înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar,

constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea

inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de

pericol social al faptelor comise, care rezultă din limitele de pedeapsă

stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea

infracțională, precum și conduita inculpatului pe parcursul procesului penal.

Pe de altă parte, se reține că datele personale favorabile inculpatului nu pot

constitui argumente apte să conducă la adoptarea unei soluții de reducere a

cuantumului pedepsei întrucât acestor împrejurări nu li se poate acorda o

pondere mai mare în procesul individualizării judiciare a pedepsei, față de

modalitatea concretă de comitere a faptelor.

Ca

atare, pedeapsa aplicată inculpatului apare ca fiind temeinică și legală, aptă

să răspundă scopului preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art.

52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a

faptelor și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea

aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei fiind, de

asemenea, corect stabilită.

În

ceea ce privește criticile formulate de recurenta parte civilă A.N.A.F

București prin D.G.F.P. Dâmbovița care, de altfel, au fost invocate și în calea

de atac a apelului, se constată că acestea nu pot fi primite, având în vedere

că în mod corect inculpatul a fost obligat la plata sumei de 124.136 lei, cu

dobânzi și accesorii aferente, calculate până în ziua plății integrale, acesta

fiind prejudiciul produs bugetului de stat prin faptele comise de inculpat,

stabilit pe baza raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză. în acest

context, nefiind administrate în cauză alte probe care să susțină pretențiile

suplimentare ale părții civile, până la concurența sumei de 1.533.890 lei,

inculpatul nu poate fi obligat decât la plata sumelor certe, dovedite prin

proba științifică anterior menționată.

În

lumina acestor considerații, criticile formulate de partea civilă și de către

inculpat în calea de atac a recursului apar ca nefiind întemeiate, astfel că,

neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor,

recursurile declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit acelorași dispoziții legale, recurentul inculpat va

fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include

și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. București prin

D.G.F.P. Dâmbovița și de inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr. 109 din

10 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu

Minori și de Familie.

Obligă

recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din pare suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 5 noiembrie 2012