ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 612/2013

Decizia nr. 612/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2010, reclamanta Asociația pentru Apărarea Libertăților Publice a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății:

- obligarea pârâtului să facă publice informațiile de interes public - raportul de activitate al instituției, cu referire la politica instituției în domeniul cardului electronic de sănătate - agenda publică referitoare la etapele și termenele de implementare, studii despre tehnologia smart card, aplicații, riscuri și care sunt standardele tehnice aferente și arhitectura sistemului, informații despre inițierea procedurilor de adoptare a acestor standarde de către organismul național de standardizare și a anchetei publice; modalitatea de realizare a consultărilor publice referitoare la introducerea noilor documente doveditoare ale calității de asigurat și dreptul la opțiune; formularele și procedura pentru asigurarea respectării datelor cu caracter personal; informații despre costuri, modalitățile de cooperare cu entitățile private și cadrul juridic de recuperare a cheltuielilor și în general de constituire a oricărui parteneriat public-privat; asigurarea transparenței administrative și a informării publice suficient de explicite cu privire la activitatea de participare a funcționarilor la diverse grupuri de lucru internaționale; proiectele de acte normative în temeiul cărora se eliberează cardul electronic de sănătate și se stabilește modelul acestora (iar dacă sunt în faza de proiect, proiectul acestor documente); proiectul întocmit pentru normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență de modificare a Legii nr. 957/2006;

- obligarea pârâtului să emită un document public și să realizeze un studiu de impact al tehnologiei de tip smart card care va fi utilizată la introducerea cardului electronic de sănătate și care să cuprindă cel puțin următoarele informații: aplicații, riscuri asociate, studii de armonizare legislativă și adoptarea unor soluții legislative, tehnice etc. pentru asigurarea respectării protecției datelor cu caracter personal, dreptul de opțiune etc.; suficiente explicații și informații tehnice referitoare la tehnologia folosită pentru noul model de card electronic de sănătate, dacă este utilizată o tehnologie de tip RFID, ce înseamnă tehnologia de tip smart card, elementele de securitate, modalitatea de citire etc., pentru ca cetățenii să poată alege în condiții de respectare a libertății de religie și conștiință noua carte de identitate, fără a contraveni unor convingeri ale acestora;

- obligarea pârâtului, potrivit dreptului la bună administrare, să organizeze consultări publice, ocazie cu care cetățenii să fie întrebați și consultați cel puțin următoarele probleme: dacă sunt de acord cu introducerea noului card electronic de sănătate, dacă sunt de acord cu introducerea tehnologiei de tip smart card și asigurarea interoperabilității acestei tehnologii, consultarea în legătură cu felul datelor cu caracter personal stocate și asigurarea unui drept de opțiune anterior introducerii noului card electronic de sănătate;

- obligarea pârâtului să organizeze dezbaterea publică a proiectului Ordonanței de urgență de modificare a Legii nr. 95/2006 în condițiile Legii nr. 52/2004;

- obligarea pârâtului la publicarea hotărârii, pe cheltuiala sa, într-un cotidian de largă circulație și pe site-ul propriu.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 31 mai 2011, pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea poziției sale procesuale, pârâtul a invocat pe de o parte excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe de altă parte excepția lipsei de obiect, în raport de care arată că toate cererile reclamantului sunt formulate prin raportare la „Proiectul Ordonanței de urgență de modificare a Legii nr. 95/2006”, respectiv la „introducerea cardului electronic de sănătate.

Pe fond, a invocat netemeinicia acțiunii reclamantei, cardul național de asigurări de sănătate fiind reglementat de Legea nr. 95/2006 încă de la data publicării legii (Titlul IX - cardul european și cardul național de asigurări sociale de sănătate, art. 330 și următoarele).

Prin Sentința civilă nr. 3910 din 1 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea reclamantei Asociația pentru Apărarea Libertăților Publice în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca rămasă fără obiect.

Totodată, a constatat că reclamanta a renunțat la judecarea capetelor de cerere privind obligarea la publicarea raportului de activitate, la emiterea documentului public și studiu de impact, la organizarea de consultări publice și la publicarea hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reprezentantul reclamantei, președinte A., a declarat oral, depunând și în scris, că renunță la judecarea capetelor de cerere privind comunicarea de acte și informații potrivit Legii nr. 544/2001, arătând că înțelege să solicite doar obligarea pârâtei să organizeze dezbaterea publică conform Legii nr. 52/2003.

Instanța a respins excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, reținând că obiectul unicului capăt de cerere cu care a rămas investită vizează urmarea procedurii privind asigurarea transparenței decizionale, procedură care trebuie urmată ex lege, iar nu la cererea reclamantei, cu atât mai puțin nu poate fi vorba despre o eventuală procedură prealabilă, cât timp nu se atacă vreun act administrativ tipic.

Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că reglementarea vizată de reclamantă a fost deja adoptată, anume O.U.G. nr. 133 din 28 decembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 893/30 decembrie 2010, astfel că cererea reclamantei privind organizarea dezbaterii publice apare ca lipsită de obiect.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta Asociația pentru Apărarea Libertăților Publice a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, asociația recurentă susține, în esență, următoarele aspecte:

Primul motiv de casare este că instanța de fond a interpretat greșit natura actului dedus judecății, care poate fi calificat ca o operațiune administrativă (organizarea de dezbateri publice, potrivit Legii nr. 52/2003), iar dezbaterile publice și asigurarea transparenței administrative nu s-au realizat, ci numai o „întâlnire” între reprezentanții autorităților implicate și cetățeni și anterior nu au fost prezentate un studiu de impact, documente de politici publice referitoare la anumite măsuri controversate (proiectul cardului național de sănătate care promovează o tehnologie antidemocratică de tip RFID - smart card).

Mai arată recurenta că deși nu face obiectul prezentei cauze verificarea legalității prevederilor referitoare la cardul național de sănătate și a drepturilor asiguraților încălcate de introducerea obligatorie a acestui document doveditor a calității de asigurat, instanțele nu pot reține deliberat că nu au fost împărtășite punctele de vedere.

Al doilea motiv de casare este interpretarea contrară legii și principiului transparenței administrative, cu motivarea că nu există remedii post factum a încălcării procedurii prevăzute de legea transparenței administrative; instanța de fond face o greșită aplicare a legii, întrucât nu este interesată să verifice conformitatea cu prevederile legale a dezbaterii publice din 18 noiembrie 2010.

În opinia recurentei, instanța de control trebuie să statueze asupra următoarei chestiuni: odată ce s-a constatat încălcarea principiului transparenței administrative, care sunt sancțiunile care se pot aplica?

Recurenta mai susține că, având în vedere că legea trebuie să fie echitabilă, previzibilă, rodul unor consultări publice etc., și că dezbaterea publică este o operațiune administrativă, se poate dispune obligarea pârâtului Ministerul Sănătății să organizeze o nouă dezbatere publică, iar în urma acesteia pot rezulta amendamente noi, soluții legislative etc.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, în ședința publică din 1 iunie 2011, reprezentantul reclamantei a declarat oral și în scris că renunță la judecarea capetelor de cerere privind comunicarea de acte și informații potrivit Legii nr. 544/2001, arătând că înțelege să solicite doar obligarea pârâtei să organizeze dezbaterea publică conform Legii nr. 52/2003.

În consecință, în mod legal instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 246 C. proc. civ. și a constatat intervenția actului de dispoziție al reclamantei, în sensul renunțării la judecarea capetelor de cerere privind obligarea la publicarea raport de activitate (capătul 1 de cerere), la emiterea documentului public și studiului de impact (capătul 2 de cerere), la organizarea de consultări publice (capătul 3 de cerere) și la publicarea hotărârii (capătul 5 de cerere).

În ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtului să organizeze dezbaterea publică potrivit Legii nr. 52/2003, instanța de fond a soluționat în mod just excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, în raport de caracteristicile procedurii privind asigurarea transparenței decizionale.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține temeinicia și legalitatea soluției pronunțate de prima instanță. Astfel, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a rămas învestită cu un singur capăt de cerere, respectiv obligarea Ministerului Sănătății „să organizeze dezbaterea publică conform Legii nr. 52/2003”. Astfel, cererea de chemare în judecată așa cum a fost modificată a fost în mod corect respinsă ca fiind rămasă fără obiect de instanța de fond, în condițiile în care nu doar pârâtul, dar și reclamantul au precizat faptul că a fost organizată și a avut loc o dezbatere publică pentru actul normativ în cauză - O.U.G. nr. 133/2010. Mai mult, reprezentantul reclamantei a recunoscut faptul că a fost prezent la această ședință.

Astfel cum a precizat și autoritatea intimată, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă completează obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând instanței de fond să aplice sancțiuni în considerarea faptului că ministerul pârât nu a procedat la consultarea publicului.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, analizate prin raportare la faptul că actul normativ în discuție este o ordonanță de urgență, "(9) În cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările în vigoare".

Pe de altă parte, legea reglementează parcurgerea unei dezbateri publice în anumite condiții:

- dezbaterea să privească un proiect de act normativ;

- dezbaterea publică să fie cerută în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică;

- dezbaterea publică nu este obligatorie pentru proiectele de acte normative ce se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările în vigoare (proiectul să nu fie o ordonanță de urgență).

Astfel, solicitările recurentului-reclamant de a organiza "consultări publice" și "dezbatere publică a proiectului Ordonanței de urgență de modificare a Legii nr. 95/2006 în condițiile Legii nr. 52/2003" sunt rămase fără obiect, deoarece Guvernul României a aprobat proiectul fiind emisă O.U.G. nr. 133/2010 și pentru că autoritatea publică, Ministerul Sănătății, a parcurs această etapă.

Față de împrejurarea că la data de 30 decembrie 2010 a fost publicată în M. Of. al României nr. 893 O.U.G. nr. 133/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în vederea eficientizării unor instituții și activități în acest domeniu, cererea reclamantului privind proiectul legislativ este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Asociația pentru Apărarea Libertăților Publice împotriva Sentinței civile nr. 3910 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - LM