ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2128/2015

Decizia nr. 2128/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura anularea adresei pârâtei din 25 octombrie 2012 privitoare la rezilierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabili de vânzare din 28 octombrie 2005 (astfel cum acesta a fost modificat și completat prin acte adiționale ulterioare); anularea adresei pârâtei din  26 octombrie 2012 privitoare la rezilierea contractului de concesiune atribuire directă din 18 august 2006 (astfel cum acesta a fost modificat și completat prin acte adiționale ulterioare); repunerea părților în situația anterioară actelor administrative contestate, în sensul constatării valabilității contractului de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare din 28 octombrie 2005 și a contractului de concesiune atribuire directă din 18 august 2006.

Curtea de Apel Constanța prin sentința nr. 9/CA din 14 ianuarie 2014 a respins acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată, reținând, în esență, că în raport de clauzele contractuale și de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, momentul desființării contractelor se situează la data de 26 octombrie 2012 și nu la 2 noiembrie 2012, cum eronat a susținut reclamanta și s-a menționat în raportul de expertiză, facturile fiind emise pentru perioade de timp diferite iar termenul de plată de 30 de zile a fost depășit.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Recurenta critică hotărârea recurată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Consideră recurenta că în mod greșit, cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 969, art. 1020-1021 C. proc. civ., instanța de fond a reținut că, în speță, s-ar verifica întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor necesare pentru a opera rezilierea celor două contracte, ca efect al pactelor comisorii stipulate în cuprinsul lor.

Subliniază recurenta că instanța de fond nu a observat că executarea obligațiilor s-a produs chiar la data la care pârâta a înțeles a se folosi de dreptul său de a desființa contractul, respectiv la data de 26 octombrie 2012.

S-a susținut că în mod eronat instanța de fond nu a observat că rezoluțiunea/rezilierea poate fi cerută/declarată doar de creditorul care și-a executat sau s-a arătat gata a-și executa obligațiile.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Criticile formulate de recurentă care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Rezultă din cuprinsul contractului de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare din 28 octombrie 2005, încheiat între recurenta-reclamantă și Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, respectiv Cap.III - Obligațiile părților, pct. 3.2. lit. c) și respectiv Cap. VII - Pact comisoriu expres de gradul IV, că recurenta, în calitate de utilizator, avea obligația să efectueze plățile în cuantumul valoric stabilit și la datele fixate, iar în cazul neexecutării mai mult de 30 de zile a obligațiilor contractuale de natură financiară, părțile sunt de acord ca acest contract să fie desființat de plin drept, fără somație sau punere în întârziere și fără intervenția instanței de judecată.

În conformitate cu prevederile Contractului de concesiune atribuire directă din 18 august 2006, respectiv Cap. VII - Obligațiile părților, Cap. VIII - Garanții și asigurări și Cap. X - Pact comisoriu expres de gradul IV, recurentei-reclamante în calitate de concesionar îi revenea îndeplinirea obligațiilor prevăzute în contract, iar în cazul neexecutării obligațiilor contractuale de natură financiară mai mult de 30 de zile, contractul se desființa de plin drept, fără somație sau punere în întârziere și fără intervenția instanței de judecată.

Aceste prevederi contractuale au fost acceptate și asumate de recurenta-reclamantă.

Potrivit notificărilor nr. N1 și nr. N2 din 13 iulie 2012, recurentei-reclamante i-a fost comunicat că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, figurând cu debite în cuantum de 30.771,14 RON și respectiv, 71.672,67 RON, la data de 7 iunie 2012, aceste sume fiind plătite la 26 octombrie 2012 prin OP din 26 octombrie 2012, fapt confirmat și în cuprinsul raportului de expertiză.

Deci, obligațiile scadente la 7 iunie 2012 au fost achitate de recurenta-reclamantă la 26 octombrie 2012, dată la care au fost emise și adresele nr. A1 și nr. A2 prin care pârâta a comunicat rezilierea contractelor menționate anterior.

Prin urmare, rezultă cu evidență, că recurenta-reclamantă nu a respectat prevederile contractuale, astfel că în mod corect creditorul a dat eficiență pactelor comisorii și a reziliat contractele, în prealabil recurenta fiind încunoștințată de nerespectarea obligațiilor și cuantumul debitelor acumulate și necontestate.

Faptul că la data de 26 octombrie 2012 când a intervenit rezilierea au fost achitate și debitele, nu poate conduce la schimbarea soluției instanței de fond, cât timp debitele erau scadente la 7 iunie 2012, deci neachitate în termenul contractual și, mai mult, achitate după 4 luni de la data notificării.

Astfel, în mod corect instanța de fond a statuat că rezilierea contractelor a intervenit în mod legal la 26 octombrie 2012, neavând relevanță că la aceeași dată au fost plătite debitele, cât timp obligațiile contractuale nu au fost îndeplinite în conformitate cu clauzele, respectiv termenele contractuale exprese, asumate și acceptate de recurenta-reclamantă.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că pârâta nu și-a executat la rândul său obligațiile, nu pot infirma soluția instanței de fond. Obiectul cauzei deduse judecății nu vizează cereri legate de neîndeplinirea obligațiilor pârâtei, aceasta nefiind notificată în vreun fel cu privire la neîndeplinirea vreunor obligații contractuale.

Mai mult, prevederile privind pactele comisorii inserate în contractele menționate nu lasă loc de interpretare în ceea ce privește desființarea de plin drept a contractelor în cazul neexecutării mai mult de 30 de zile a obligațiilor contractuale.

În concluzie, soluția instanței de fond este temeinică și legală.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 9/CA din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2015.