Decizia nr. 2830/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună: (i) anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 10628 din 16 iunie 2014 încheiat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași privind cererea de plată nr. CL-5593 din 26 aprilie 2012, depusă de SC A. SRL și, pe cale de consecință, anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 11230 din 01 august 2014 emisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași; (ii) anularea deciziei nr. 2988714 din 05 iunie 2014, de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2012, prin care au fost aplicate reduceri/sancțiuni, respectiv sancțiunea multianuală constituită de suma 1.135.972,48 RON și excluderea de la plată ca urmare a supra-declarării suprafețelor și, pe cale de consecință, anularea Notificării de respingere a contestației nr. 13321 din 01 august 2014; (iii) anularea creanței de 3.021.034,26 RON și a accesoriilor acesteia, stabilite în sarcina reclamantei SC A. SRL; (iv) suspendarea deciziei și a procesului-verbal contestate, până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. La data de 17 decembrie 2014, petenta SC B. SRL a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași, prin care a solicitat respingerea acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta SC A. SRL și, pe fondul cererii de intervenție, admiterea acesteia.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea din data de 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași, ca inadmisibilă. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că SC B. SRL nu justifică un interes de a interveni în prezenta cauză având în vedere că actele contestate nu produc niciun efect față de intervenient, iar intervenientul nu are niciun raport juridic nici cu reclamantul și nici cu pârâtele din această cauză.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din data de 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat apel în termen legal petenta SC B. SRL, pentru următoarele motive: Argumentele invocate de prima instanță sunt total străine de cele prezentate în susținerea cererii de intervenție accesorie. Nu are nicio relevanță faptul că actul administrativ a cărui anulare se solicită nu produce efecte față de petenta SC B. SRL și că aceasta nu a făcut dovada unui raport juridic direct cu părțile litigante. Petenta a făcut dovada folosului practic urmărit prin formularea cererii de intervenție accesorie, raportat la următoarele: - domnul C., în calitate de asociat participant în contractul de asociere în participațiune nr. 59 din 31 martie 2005 încheiat cu SC A. SRL, a transmis posesia și folosința terenului concesionat de la Agenția Domeniului Statului către o altă societate, împrejurare reținută și de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în cuprinsul notei de control nr. 237041 din 22 aprilie 2013 și care a determinat, pe cale judiciară, rezilierea contractului de concesiune nr. 11 din 20 mai 2013; - petenta SC B. SRL exploatează suprafețe de teren aflate în vecinătatea terenurilor ce au fost concesionate domnului C.; - petenta a solicitat Agenției Domeniului Statului, prin adresa nr. 90033 din 13 ianuarie 2014, concesionarea suprafeței de teren ce face obiectul contractului de concesiune nr. 11 din 20 mai 2013; - terenul ar urma să fie scos la licitație în vederea concesionării; - în cazul în care ar urma să fie scos la licitație, terenul nu ar trebui să aibă datorii sau o situație juridică nelămurită, iar asemenea pretinse datorii sau nelămuriri ar putea influența demararea procedurilor de licitație, a condițiilor de participare la licitație sau conținutul caietului de sarcini; - SC A. SRL, reclamantă în prezenta cauză, nu va putea să participe la licitație atâta timp cât va figura cu datorii la Agenția Domeniului Statului în ceea ce privește această suprafață de teren. În susținerea poziției sale procesuale, petenta a invocat practica judiciară pentru situații similare, în care instanțele au admis în principiu cererile sale de intervenție (Dosarele nr. x/98/2008, nr. x/116/2008 și nr. x/116/2013) și, mai mult, au admis pe fond cererea de intervenție formulată în favoarea A.P.I.A. - Centrul Județean Călărași și au respins acțiunea formulată de reclamantă SC A. SRL (Dosarul nr. x/2/2014 înregistrat pe rolul Curții Apel București). Petenta a apreciat că, pentru identitatea de rațiune, și în prezenta cauză prima instanță trebuia să dispună admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie în favoarea pârâtei A.P.I.A. - Centrul Județean Călărași. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 64 alin. (4) și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010).

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului declarat de petenta SC B. SRL, cu consecința menținerii încheierii din data de 11 februarie 2015 a Curții de Apel București, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată provocate de prezentul demers procesual. Apărările de care s-a prevalat intimata-reclamantă au vizat, în esență, următoarele: Soluția primei instanțe reprezintă rezultatul aplicării corecte a dispozițiilor art. 61 alin. (3), art. 63 și art. 33 C. proc. civ., în speța de față nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de intervenție accesorie. Mai mult, recurenta nu prezintă motivele pentru care susține pretinsa aplicare a dispozițiilor legale și nici nu aduce dovezi în susținerea afirmațiilor sale, reluând motivele formulate prin intermediul cererii de intervenție și enumerând dosare în care instanțele ar fi admis în principiu cereri de intervenție formulate de aceasta. Recurenta-petentă nu justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, ci doar un interes economic, eventual comercial, nefiind îndeplinite astfel, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 61 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. De altfel, într-o speță similară, Curtea de Apel București a reținut că petenta justifică doar un interes economic, eventual comercial, în baza căruia solicită introducerea în calitate de intervenient în prezenta cauză, contrar dispozițiilor art. 64 C. proc. civ. (încheierea de ședință din data de 25 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, dată în Dosarul nr. x/2/2014). În mod similar au hotărât și alte instanțe chemate să judece cereri de intervenție formulate de recurentă și de societăți din grupul din care aceasta face parte. În drept, intimata-reclamantă a invocat dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. civ., precum și celelalte dispoziții legale la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării. Intimatele pârâte Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, deși au fost legal citate, nu au formulat întâmpinare în cauză.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin cererea înregistrată la instanță la data de 22 septembrie 2015, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat sancționarea recurentei-petente SC B. SRL cu amendă judiciară pentru introducerea cu rea-credință atât a cererii de intervenție accesorie în favoarea autorității pârâte, cât și a prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În motivarea acestei cererii, s-a arătat că au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri reprezentând practică judiciară din care rezultă (i) comportamentul constant al societăților din grupul deținut de D. de a formula cereri de intervenție accesorie în dosarele în care societățile E. SRL și A. SRL, deținute de F., sunt parte și (ii) respingerea, ca inadmisibile, a acestor cereri și amendarea intervenienților pentru introducerea cererilor cu rea-credință. Mai mult, în prezenta cauză cererea de intervenție și calea de atac împotriva încheierii de respingere a acesteia au fost formulate în mod abuziv, prin voința aceleiași persoane, respectiv dl. D., aceste cereri fiind similare și raportându-se la motive identice cu cele depuse în alte cauze și reținute în practica judiciară depusă la dosar. De asemenea, s-a precizat că în calea de atac formulată împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție accesorie, nu se regăsesc motivele pentru care se susține pretinsa aplicare eronată a dispozițiilor legale și nici nu sunt aduse dovezi în susținerea afirmațiilor formulate, ci sunt reluate motivele prezentate în cererea de intervenție. În aceste circumstanțe, intimata-reclamantă a apreciat că, de fapt, intenția petentei SC B. SRL este de a tergiversa judecata litigiului ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2014, suspendat încă de la data de 11 februarie 2015, pentru soluționarea căii de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenție accesorie, ca inadmisibilă. II. Considerentele Înaltei Curți asupăra căii de atac declarată de petenta SC A. SRL Observație preliminară Înalta Curte constată că împotriva încheierii prin care prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie, petenta SC B. SRL a înțeles să formuleze apel, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ. (2010), text de lege care a instituit pentru o asemenea ipoteză o singură cale de atac, apel ori recurs, după cum încheierea a fost pronunțată în primă instanță sau în apel. Chiar dată petenta și-a intitulat calea de atac împotriva încheierii ca fiind „apel”, Înalta Curte are obligația de a-i da calificarea juridică exactă, ținând seama de natura litigiului dedus judecății și de faptul că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin art. 28 alin. (1), se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată prin prezenta lege. Una dintre aceste incompatibilități este prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia: „(1) Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”. Această derogare de la normele dreptului comun este aplicabilă atât hotărârilor prin care se rezolvă fondul cauzei, cât și celor pronunțate în cursul judecății, întrucât textul din legea specială folosește sintagma „hotărârea pronunțată în primă instanță”, fără a se face distincție în funcție de tipul hotărârilor, sentințe ori încheieri. Pe de altă parte, art. 9 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede că: „Dacă legea specială nu cuprinde dispoziții referitoare la procedura de judecată, felul hotărârii instanței ori cale de atac și termenul de exercitare a acesteia, se aplică în mod corespunzător prevederile Codului de procedură civilă”. În cauza dedusă judecății, deși art. 64 alin. (4) precizează că încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel, din interpretarea art. 20 alin. (1), art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 9 din Legea nr. 76/2012, Înalta Curte reține că încheierea atacată este supusă numai recursului și va soluționa cauza ca fiind recurs. Argumente de fapt și de drept relevante În esență, soluția primei instanțe a fost determinată de modalitatea în care titularul cererii de intervenție accesorie a înțeles să justifice interesul în a solicita introducerea sa în litigiul de contencios administrativ aflat în desfășurare, pentru a apăra drepturile autorității pârâte în favoarea căreia a intervenit. În condițiile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes. Stabilind cerințele interesului, art. 33 teza I prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Legitimitatea interesului presupune conformitatea acestuia cu ordinea de drept și cu regulile de conviețuire socială. În legătură cu această cerință, se are în vedere ca interesul să fie unul juridic, adică să vizeze obținerea unui folos practic prin sesizarea instanței și să se refere la un raport juridic recunoscut de lege. Aceasta înseamnă că un interes pur economic sau de principiu nu ar justifica exercițiul acțiunii civile. Din această perspectivă, este rațională analiza la care a recurs prima instanță, apreciind că „(…) B. SRL nu justifică un interes de a interveni în prezenta cauză, având în vedere că actele contestate nu produc niciun efect față de intervenient, iar intervenientul nu are niciun raport juridic nici cu reclamantul și nici cu pârâtele din această cauză”. Elementele furnizate de petentă în justificarea interesului promovării cererii de intervenție accesorie, concretizate în intenția sa de a obține concesionarea suprafeței de teren cu privire la care reclamanta a formulat cererea de plată și în imposibilitatea reclamantei de a participa la o eventuală procedură de licitație, atât timp cât va figura cu datorii legate de suprafața de teren ce face obiectul contractului de concesiune, se circumscriu unui interes pur economic, astfel că în mod legal prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie. 3. Asupra cererii de aplicare a unei amenzi judiciare formulate de intimata-reclamantă SC A. SRL În condițiile art. 187 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., intimata-reclamantă a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare pentru introducerea cu rea-credință atât a cererii de intervenție accesorie în favoarea autorității pârâte, cât și a prezentului recurs. Pentru aplicarea acestui text de lege, nu este suficient ca cererile la care se referă să fie respinse ca urmare a inadmisibilității ori netemeiniciei acestora, ci trebuie să fie introduse cu rea-credință adică, să fi existat elementul subiectiv exprimând atitudinea ilicită a titularului acestora. În speța de față, eroarea de apreciere a petentei în privința legitimității interesului în promovarea cererii de intervenție nu reprezintă o dovadă de rea-credință în sensul avut în vedere de legiuitor în art. 187 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În plus, se constată că nu este conturată o jurisprudență a instanțelor în sensul respingerii acestor cereri de intervenție, ca inadmisibile, petenta însăși făcând referire la o hotărâre judecătorească prin care cererea sa de intervenție a fost admisă în principiu și, ulterior, pe fond. Pe de altă parte, nu poate fi reținută reaua-credință în declararea recursului, cât timp petenta nu a făcut decât să uzeze de o cale de atac reglementată de lege, iar intimata-reclamantă nu a dovedit că ar fi urmărit un alt scop decât acela de a critica încheierea atacată. În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. (2010) și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, va fi respinsă cererea de aplicare a unei amenzi judiciare, față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.