ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1885/2016

Decizia nr. 1885/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cerere ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2014*, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a solicitat:

- anularea procesului-verbal nr. 3954 din 17 februarie 2014 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Călărași privind cererea de plată nr. CL 2781 din 19 martie 2009 depusă de SC A. SRL și pe cale de consecință, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 5299 din 09 aprilie 2014 emisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Călărași;

- anularea creanței de 3.251.825, 89 RON și a accesoriilor acesteia stabilite în sarcina reclamantei;

- suspendarea Deciziei și a Procesului-verbal contestate până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La data de 16 septembrie 2014, petenta SC B. SRL a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași, arătând că exploatează suprafețe de teren aflate în vecinătatea terenurilor ce au fost concesionate lui C. și că a solicitat concesionarea acestora din urmă, așa încât are interesul ca reclamanta să nu se poată înscrie la licitație.

Soluția instanței de fond

Prin Încheierea din 18 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de petenta SC B. SRL în favoarea pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași, apreciind că, prin raportare la dispozițiile art. 61 și urm. C. proc. civ. petenta nu a făcut dovada interesului în sensul art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Astfel, a apreciat instanța de fond că, interesul terțului intervenient trebuie să fie actual pentru a preveni un prejudiciu eventual, acesta urmărind ca, prin pronunțarea hotărârii judecătorești în dosarul în care intervine, drepturile sale, conexe cu această situație juridică, să nu fie cu nimic afectate.

Or, în dovedirea interesului său, SC B. SRL a invocat intenția sa de a participa la licitația la care se va pune în vânzare terenul ce a făcut obiectul concesiunii.

Astfel, a constatat Curtea de Apel București că interesul invocat de intervenientă nu este născut și nici actual, iar în favoarea SC B. SRL nu a luat naștere un drept ce ar fi lezat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești în prezenta cauză, motiv pentru care a respins cererea ce intervenție formulată de petenta SC B. SRL, în interesul APIA Călărași, ca inadmisibilă.

Recursul

Împotriva Încheierii din data de 18 martie 2016 prin care Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în principiu, petenta SC B. SRL a formulat apel, în temeiul art. 64 alin. (4) teza finală din noul C. proc. civ.

În motivarea cererii sale SC B. SRL a susținut, printre altele, următoarele:

Din analiza art. 33 noul C. proc. civ. se observă faptul că legiuitorul s-a oprit la anumite caracteristici ale interesului, și anume să fie unul determinat, legitim, personal, născut și actual.

Se arată că SC B. SRL a făcut dovada folosului practic urmărit prin formularea cererii de intervenție, însă instanța de fond în mod greșit a reținut contrariul.

În ceea ce privește recurenta se arată că ADS, în calitate de concedent, a notificat pe domnul C. cu privire la rezilierea contractului de concesiune, iar ulterior a solicitat, pe cale judiciară, rezilierea contractului de concesiune nr. 11 din 20 mai 2003 urmare a încălcării de către concesionarul C. a prevederilor contractuale prevăzute la art. 7.1.4 și art. 7.1.5. referitoare la interdicția de a subconcesiona suprafața de teren fără acordul ADS-ului.

Se precizează că recurenta exploatează, la rândul ei, suprafețe de teren aflate exact în vecinătatea terenurilor ce au fost concesionate numitului C.

Recurenta, prin adresa nr. x din 13 ianuarie 2014 a solicitat ADS-ului concesionarea suprafeței de teren ce face obiectul contractului de concesiune nr. 11 din 20 mai 2003 urmare a faptului că acest contract va fi reziliat de Curtea de Arbitraj și se va deschide calea organizării în viitor a unei licitații în vederea concesionarii suprafeței de teren amintite mai sus.

- Se arată pe de altă parte că SC A. SRL (reclamanta în prezenta pricină) nu va putea să participe la licitație atâta timp cât va figura cu datorii la ADS în ceea ce privește această suprafață de teren și de aceea înțelege să sprijine poziția procesuală a pârâtei APIA - Centrul Județean Călărași, în vederea obținerii unei soluții favorabile acesteia și din această perspectivă apreciază că societatea justifică un interes legitim, născut, direct și actual, conform cerințelor art. 33 C. proc. civ.

- S-a mai arătat că, în situații similare, pentru aceeași suprafață de teren pe care ADS urma să o scoată la licitație, spre concesionare, recurenta și-a manifestat expres interesul, într-un număr de 4 litigii, iar instanțele au admis în principiu cererile de intervenție ale acesteia (Dosarele nr. x/98/2008, nr. x/116/2008, nr. x/116/2013 și nr. x/2/2014)

- Deși prin cererea de apel, calificată recurs de către instanță, nu s-au încadrat în drept motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile speciale specifice materiei contenciosului administrativ, respectiv art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, raportat la criticile aduse soluției dată de instanța de fond la cererea de intervenție, apreciază că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situația "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Apărările intimaților

Reclamanta SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului, ca nemotivat în termenul prevăzut de art. 64 alin. (4) coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., și în subsidiar, a se respinge, ca neîntemeiat, cu consecința menținerii ca fiind temeinică și legală a Încheierii de ședință din 18 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București și sancționarea recurentei SC B. SRL cu amendă judiciară pentru introducerea cu rea-credință a recursului. În ședință publică, apărătorul intimatei-reclamante SC A. SRL prin lichidator judiciar D., din partea E., a invocat nulitatea recursului pentru că acesta nu a fost motivat, în sensul că nu au fost aduse critici soluției date de instanța de fond.

Se mai susține de aceeași parte că, soluția primei instanțe reprezintă rezultatul aplicării corecte a dispozițiilor art. 61 alin. (3), art. 63 și art. 33 C. proc. civ., în speța de față nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de intervenție accesorie.

Pe fondul recursului, se solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat întrucât recurenta SC B. SRL nu justifică un interes juridic în promovarea cererii sale și pe cale de consecință, menținerea, ca temeinică și legală, a Încheierii de ședință din data de 18 martie 2016.

În motivarea cererii de sancționare a recurentei cu amendă judiciară pentru introducerea cu rea-credință a recursului, susține intimata-reclamantă că, dat fiind comportamentul recurentei, prin care insistă în depunerea unei cereri de recurs nemotivată, urmărind astfel tergiversarea procesului, se impune sancționarea acesteia cu amendă judiciară pentru introducerea cu rea-credință a recursului, conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Reaua-credință rezultă inclusiv din neprezentarea la termenele de judecată în vederea susținerii cererii de intervenție și a recursului împotriva Încheierii de respingere ca inadmisibilă a acesteia, precum și din nemotivarea acestuia și nedepunerea unor înscrisuri care să demonstreze interesul pe care îl are pentru a interveni în prezentul litigiu.

Pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare și a arătat că SC B. SRL a făcut dovada folosului său practic urmărit prin cererea de intervenție în favoarea APIA, solicitând, admiterea cererii de recurs, modificarea în tot a Încheierii atacate și admiterea în principiu a cererii de intervenție formulate în favoarea APIA - Centrul Județean Călărași.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În prealabil, Înalta Curte constată că împotriva Încheierii prin care prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie, petenta SC B. SRL a înțeles să formuleze apel, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ. (2010), text de lege care a instituit pentru o asemenea ipoteză o singură cale de atac, apel ori recurs, după cum încheierea a fost pronunțată în primă instanță sau în apel.

Chiar dată petenta și-a intitulat calea de atac împotriva încheierii ca fiind "apel", Înalta Curte are obligația de a-i da calificarea juridică exactă, ținând seama de natura litigiului dedus judecății și de faptul că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin art. 28 alin. (1), se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată prin prezenta lege.

Una dintre aceste incompatibilități este prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia:

"(1) Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Această derogare de la normele dreptului comun este aplicabilă atât hotărârilor prin care se rezolvă fondul cauzei, cât și celor pronunțate în cursul judecății, întrucât textul din legea specială folosește sintagma "hotărârea pronunțată în primă instanță", fără a se face distincție în funcție de tipul hotărârilor, sentințe ori încheieri.

Pe de altă parte, art. 9 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede că:

"Dacă legea specială nu cuprinde dispoziții referitoare la procedura de judecată, felul hotărârii instanței ori cale de atac și termenul de exercitare a acesteia, se aplică în mod corespunzător prevederile Codului de procedură civilă".

În cauza dedusă judecății, deși art. 64 alin. (4) precizează că încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel, din interpretarea art. 20 alin. (1), art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 9 din Legea nr. 76/2012, Înalta Curte reține că încheierea atacată este supusă numai recursului și va soluționa cauza ca fiind recurs.

În ceea ce privește nulitatea recursului invocată de reclamanta SC A. SRL, s-a reținut prin practicaua acestei hotărâri că cererea cuprinde mențiunile prevăzute la art. 486 C. proc. civ.; inclusiv motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea și dezvoltarea lor; acestea fiind încadrate de instanță în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, această încadrare fiind arătată chiar de recurent în cererea sa".

În ceea ce privește cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, de amendare a recurentei pentru exercitarea cu rea-credință a căii de atac, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 187 alin. (1) lit. a) din noul C. proc. civ. prevăd următoarele: "(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel: 1. cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei: a) "introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice".

Analizând acest text de lege, reține Înalta Curte că, pentru aplicarea acestuia, nu este suficient ca cererile la care se referă să fie respinse ca urmare a inadmisibilității ori netemeiniciei acestora, ci trebuie să fie introduse cu rea-credință adică, să fi existat elementul subiectiv exprimând atitudinea ilicită a titularului acestora.

În speța de față, eroarea de apreciere a petentei în privința legitimității interesului în promovarea cererii de intervenție nu reprezintă o dovadă de rea-credință în sensul avut în vedere de legiuitor în art. 187 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În plus, se constată că nu este conturată o jurisprudență a instanțelor în sensul respingerii acestor cereri de intervenție, ca inadmisibile, petenta însăși făcând referire la 4 litigii ce au avut ca obiect aceeași suprafață de teren în care instanțele au admis în principiu cererile de intervenție.

Pe de altă parte, nu poate fi reținută reaua-credință în declararea recursului, cât timp petenta nu a făcut decât să uzeze de o cale de atac reglementată de lege, iar intimata-reclamantă nu a dovedit că ar fi urmărit un alt scop decât acela de a critica încheierea atacată. Faptul că o cerere de intervenție este respinsă ca fiind inadmisibilă, nu poate fi interpretat, obligatoriu, în sensul că aceasta a fost formulată cu rea-credință. Prin urmare, respinge cererea de amendare a recurentei, neexistând suficiente elemente privind dovedirea relei-credințe, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Fondul recursului

Argumente de fapt și de drept relevante

În motivarea cererii de intervenție accesorie a SC B. SRL în favoarea pârâtei APIA s-a arătat că recurenta a solicitat ADS-ului să acorde concesionarea suprafeței de teren pentru care acesta solicită în contradictoriu cu reclamanta rezilierea contractului de concesiune nr. 11 din 20 mai 2003, și că pentru a participa la licitație, reclamanta trebuie să nu aibă datorii sau situație nelămurită.

În conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) și (3) noul C. proc. civ. - (1) Orice are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

Înalta Curte reține că și în ipoteza cererii de intervenție accesorii, terțul trebuie să justifice un interes personal constând în apărarea unui drept sau interes propriu, iar hotărârea ce s-ar putea pronunța împotriva părții pentru a cărei apărare intervine, i-ar putea prejudicia dreptul sau interesul propriu.

Așa cum a arătat și în motivele de recurs, SC B. SRL dorește ca reclamanta să piardă procesul cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - în ceea ce privește rezilierea contractului de concesiune pentru ca aceasta să aibă mai multe șanse de a câștiga licitația viitoare privind aceste terenuri.

Înalta Curte constată că acest interes al recurentului de a acționa nu este în accepțiunea prevederilor art. 33 noul C. proc. civ. conform căruia "Interesul trebuie să fie determinat, personal, născut și legitim. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu se poate repara."

Așa cum corect a reținut instanța de fond, interesul invocat de recurentă nu este născut și actual, iar în favoarea SC B. SRL nu a luat naștere un drept ce ar putea fi lezat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești în prezenta cauză.

De altfel, cererea de intervenție în interesul pârâtei nu relevă un caracter legitim, câtă vreme recurenta sprijină apărarea pârâtei în sensul de a stabili că datoriile reclamantei sunt întemeiate și justificate. Reclamanta și intervenienta activează în același domeniu agricol, fiind posibile concurente la procedura de licitație organizată de pârâta APIA, iar pentru a participa la licitație reclamanta trebuie să nu aibă datorii.

În esență, Înalta Curte constată că, soluția primei instanțe a fost determinată de modalitatea în care titularul cererii de intervenție accesorie a înțeles să justifice interesul în a solicita introducerea sa în litigiul de contencios administrativ aflat în desfășurare, pentru a apăra drepturile autorității pârâte în favoarea căreia a intervenit.

În condițiile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Legitimitatea interesului presupune conformitatea acestuia cu ordinea de drept și cu regulile de conviețuire socială.

În legătură cu această cerință, se are în vedere ca interesul să fie unul juridic, adică să vizeze obținerea unui folos practic prin sesizarea instanței și să se refere la un raport juridic recunoscut de lege. Aceasta înseamnă că un interes pur economic sau de principiu nu ar justifica exercițiul acțiunii civile.

Din această perspectivă, este rațională analiza la care a recurs prima instanță, apreciind că interesul invocat de SC B. SRL nu este născut și actual, în condițiile în care aceasta a invocat doar intenția sa de a participa la licitația la care se va pune în vânzare terenul ce a făcut obiectul concesiunii; neluând încă naștere un drept ce au putea fi lezat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești în prezenta cauză.

Elementele furnizate de petentă în justificarea interesului promovării cererii de intervenție accesorie, concretizate în intenția sa de a obține concesionarea suprafeței de teren cu privire la care reclamanta a formulat cererea de plată și în imposibilitatea reclamantei de a participa la o eventuală procedură de licitație, atât timp cât va figura cu datorii legate de suprafața de teren ce face obiectul contractului de concesiune, se circumscriu unui interes pur economic, astfel că în mod legal prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie.

Totodată, Înalta Curte apreciază că recurenta-intervenientă nu se poate substitui reprezentantului statului în domeniu - respectiv APIA - pentru a se proba în cauză săvârșirea unei nereguli conform O.U.G. nr. 66/2011 și stabilirea creanțelor bugetare.

Soluția adoptată în recurs și temeiul legal al acesteia

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a Încheierii de ședință pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 martie 2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC B. SRL împotriva soluției dată de instanța de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 18 martie 2016, la cererea de intervenție în interesul APIA Călărași, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT