ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1550/2016

Decizia nr. 1550/20

16

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013 la data de

21 ianuarie 2013, astfel cum a fost completată și precizată în mod succesiv, reclamanta SC A. SRL a solicitat:

- anularea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare din 14 iunie 2012 și a procesului verbal de control din 14 iunie 2012, acte emise de Direcția Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale din cadrul Autorității Naționale a Vămilor;

- anularea în parte a deciziei nr. 63 din 07 martie 2013 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, respectiv a pct. 2 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația promovată împotriva deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare 14 iunie 2012, precum și a procesului verbal de control din 14 iunie 2012, prin care s-a stabilit în sarcina societății un debit în cuantum total de 104.880.551 RON.

Ca motive de nelegalitate a actelor contestate, inclusiv prin note de ședință și prin concluzii depuse pe parcursul cercetării judecătorești, reclamanta a învederat, în esență, că decizia de regularizare și procesul-verbal de control sunt neîntemeiate deoarece au fost emise în lipsa constatărilor proprii ale organelor de control, strict pe baza unor documente preliminare fără forță probantă:

- adresa OLAF din 23 mai 2012 și anexele acesteia nu constituie probă admisibilă pentru emiterea actelor atacate;

- raportul final din 16 iulie 2012 nu constituie temei pentru emiterea actelor atacate;

- controlul sumar efectuat de autoritățile vamale nu a produs noi probe;

Biodieselul importat de A. SRL are originea nepreferențială Canada și nu SUA, cum în mod eronat s-a stabilit prin actele administrative atacate:

- pe de o parte la dosar nu există probe din care să rezulte că marfa provine din lotul de import S.U.A.;

- pe de altă parte, raportat la art. 51 C. vamal, la dosar nu există documente care să ateste că biodieselul importat fie a fost extras de pe teritoriul SUA, fie a fost produs pe teritoriul SUA, astfel încât să poată fi considerată originea nepreferenițială a mărfii ca fiind SUA;

Prin raportul final OLAF s-a stabilit un cuantum diferit al taxelor antidumping și compensatorii decât cel stabilit prin actele administrative atacate;

Pentru datoriile vamale aferente lunilor martie, aprilie și mai 2009, impuse la plată potrivit actelor administrative, a intervenit prescripția.

1.2. Prin sentința nr. 7 din 05 ianuarie 2015, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantei de a nu fi avute în vedere concluziile scrise și actele anexate, depuse la dosar de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, precum și cererea de restituire a acestora pe cale de consecință, ca neîntemeiate., a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, astfel cum a fost completată și precizată, a anulat în parte decizia din 14 iunie 2012, procesul-verbal din 14 iunie 2012 și decizia nr. 63 din 07 martie 2013, respectiv în ceea ce privește debitul principal determinat prin aplicarea taxelor antidumping în cuantum de 172,20 euro/1000 kg și a taxelor compensatorii în cuantum de 237 euro/1000 kg la produsul biodiesel transportat cu nava B., a anulat, pe cale de consecință, decizia din 14 iunie 2012, procesul verbal din 14 iunie 2012 și decizia nr. 63 din 07 martie 2013 și în ceea ce privește debitul accesoriu aferent debitului principal, taxa pe valoare adăugată și debitul accesoriu aferent taxei pe valoare adăugată, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată, a luat act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a considerat neîntemeiate atât susținerea centrală a reclamantei în sensul că marfa importată ar fi de origine Canada, iar nu SUA, cât și susținerea referitoare la nelegalitatea pentru lipsa constatărilor proprii ale organelor de control.

S-a reținut că din actele dosarului rezultă că Agenția Serviciilor de Frontieră din Canada, pe baza datelor furnizate de OLAF, în cursul misiunii din iunie 2010, a inițiat o anchetă cu privire la originea reală a unor cantități de biodiesel exportat din Canada în țări membre UE, de către firma C. Inc., în perioada martie 2009 – august 2010, suspectate a fi în realitate de origine SUA.

Rezultatele anchetei au fost comunicate de către Agenția Serviciilor de Frontieră din Canada, în cadrul misiunii pe care OLAF a efectuat-o în Canada și sunt cuprinse în documentul final încheiat de părți „Agreed Minutes”, în conformitate cu art. 10 din Regulamentul nr. 1073/1999, unde se menționează fără echivoc originea SUA a biodiesel exportat din Canada în UE de către compania A.

Cu privire la forța probantă a acestui document, în opinia instanței, relevante sunt Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate de OLAF, Regulamentul (CE) nr. 515/1997 al Consiliului din 13 martie 1997 privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale statelor membre și cooperarea dintre acestea și Comisie în vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol și Acordul între Comunitatea Europeană și Canada privind cooperarea vamală și asistența reciprocă în probleme vamale.

De asemenea s-a mai reținut că întrucât OLAF avea obligația de a întocmi un raport relevant privind încheierea unei investigații, potrivit art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 1073/1999, dar și întrucât această instituție a investigat toate importurile de biodiesel din Canada în toate statele membre UE, ceea ce a implicat o activitate de documentare – investigare complexă și cooperarea cu autoritățile vamale naționale, raportul final de misiune nu a putut fi finalizat anterior demarării acțiunii de control ulterior de către autoritatea vamală română în vederea recuperării prejudiciului. În acest context, OLAF a transmis adresa din 23 mai 2012, înregistrată la Autoritatea Națională a Vămilor din 29 mai 2012, pentru a se începe controlul ulterior, ținând cont și de perioada scurtă de timp rămasă până la prescrierea recuperării prejudiciului.

De altfel, autoritatea vamală avea și obligația de a înscrie suma ce urmează a fi recuperată de îndată ce aceasta devine conștientă de situație și este în poziția de a calcula suma datorată legal și de a stabili debitorul.

În al doilea rând, Curtea a reținut că între timp OLAF a transmis raportul final de misiune din 16 iulie 2012, înregistrat la Autoritatea Națională a Vămilor din 22 august 2012, pe care l-a întocmit ca urmare a misiunii din Canada pentru stabilirea originii produsului biodiesel importat din această țară în țările membre UE.

A considerat instanța că sunt în mod evident neîntemeiate susținerile reclamantei în sensul că nu ar exista o certitudine cu privire la originea produsului.

În plus față de cele anterior expuse, s-a constatat că din actele dosarului rezultă faptul că CBSA, pentru a obține datele puse la dispoziție, a investigat companiile implicate în importul din SUA și exportul în UE (de comerț, transport și de depozitare) de biodiesel și a reușit să stabilească, pe baza documentației corespunzătoare de la aceste surse precum și din propriile evidențe, originea SUA a acestor produse.

Astfel, biodieselul în cauză a fost importat din Statele Unite ale Americii și depozitat în rezervoarele (tancurile) companiei D. Inc. amplasate în portul Quebec, unde au ajuns cu diferite mijloace de transport, dar în cea mai mare parte prin trenuri – cisterne.

Pentru fiecare transport de biodiesel din SUA, care a fost importat în Canada de către C., s-a întocmit declarație vamală de import unde s-a declarat că produsul este de origine SUA. S-a făcut conexiunea dintre fiecare declarație vamală de import și rezervorul corespunzător de depozitare administrat de D.

Compania C. a închiriat, pe perioada menționată, șase rezervoare de la D.: nr. 1, 2, 5, 7, 8 și 27. Din evidențele D. s-a făcut legătura, pentru majoritatea navelor, între biodieselul importat și rezervorul în care a fost depozitat, precum și între rezervorul de stocare și nava pe care acesta a fost ulterior încărcat pentru export (reexport) în Uniunea Europeană – România. După analize detaliate privind legătura dintre documentele disponibile (declarații vamale, documente de transport pe calea ferată, de depozitare D., etc.) s-a stabilit că toate loturile de biodiesel exportate de C. în România, conform Anexei nr. (II.1), sunt de origine SUA, cu excepția lotului de marfă transportat de nava E., în iulie 2010, lot de marfă aflat încă sub investigație OLAF.

De asemenea, s-a identificat o mică cantitate de biodiesel, depozitată în aceste rezervoare din timp în timp, pentru care încă nu s-a stabilit originea, dar s-a apreciat că aceasta nu poate influența determinarea originii produsului ținând cont și de faptul că rezervoarele D. nu permit activități de procesare.

Astfel, a apreciat instanța că în conformitate cu prevederile art. 24 din Regulamentul (CE) 2913/1992, produsul biodiesel exportat de firma C. din Canada în România și-a menținut originea nepreferențială SUA.

Așadar, a concluzionat instanța că din documentul întocmit de OLAF și autoritățile vamale din Canada, toate exporturile de biodiesel efectuate de C. în UE – România, conform Anexei nr. (I) sunt de origine SUA și nu pot fi considerate de origine Canada la întocmirea formalităților de import.

Pe de altă parte, a reținut instanța că reclamanta nu a învederat niciun argument din care să rezulte cel puțin un dubiu (cu privire la situația de fapt) și care să justifice efectuarea de investigații suplimentare din partea autorităților naționale.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat neîntemeiate și susținerile reclamantei în sensul că biodieselul achiziționat nu ar avea origine SUA deoarece pe de o parte nu ar exista probe la dosar din care să rezulte că marfa provine din lotul de import din SUA, iar pe de altă parte, raportat la prevederile art. 51 C. vamal, prin care sunt reglementate criteriile în funcție de care se stabilește originea nepreferențială, nu ar exista documente care să ateste că biodieselul importat, fie a fost extras de pe teritoriul SUA, fie a fost produs pe teritoriul SUA, astfel încât să poată fi considerată originea nepreferențială a mărfii ca fiind SUA.

Referitor la faptul că decizia de regularizare și procesul verbal de constatare au fost emise anterior raportului final, în baza unei „constatări preliminare administrative”, în opinia instanței această împrejurare este lipsită de relevanță cât timp ulterior a fost emis raportul final cuprinzând în esență aceleași concluzii, de natură a confirma verificările și constatările preliminare, și se justifică prin necesitatea preîntâmpinării prescripției.

Un alt motiv de nelegalitate invocat de reclamantă este reprezentat de pretinsa intervenție a perscripției în ceea ce privește datoria vamală aferentă lunilor martie, aprilie și mai 2009.

Primul considerent pentru care această critică nu a fost reținută în soluționarea favorabilă a contestației este reprezentat de faptul că a fost invocată pentru prima dată prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței de judecată, iar nu prin contestație administrativă.

În al doilea rând, față de dispozițiile art. 221 alin. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a C. vamal Comunitar, prin care se instituie necesitatea comunicării datoriei către debitor într-un termen de 3 ani de la data la care a luat naștere datoria vamală, invocate de reclamantă, Curtea a observat și dispozițiile art. 221 alin. (4) și ale art. 223 alin. (2) din același act.

În opinia instanței sunt relevante deopotrivă și dispozițiile art. 240 și urm. din Legea nr. 86/2006, referitoare la recuperarea cuantumului datoriei vamale, preluate din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.

S-a constatat că momentul martie-mai 2009 nu poate fi luat în considerare ca moment de la care începe să curgă termenul de prescripție, cu consecința împlinirii lui în perioada martie-mai 2012, potrivit susținerilor reclamantei, în speță intervenind modificarea declarației vamale, înăuntrul termenului prevăzut de lege.

Singurul aspect considerat de instanță fondat este în legătură cu cuantumul taxelor ce ar fi trebuit să fie aplicate pentru produsul transportat cu nava B.

Curtea a apreciat că pentru biodieselul transportat cu nava B., taxele ce ar fi trebuit aplicate erau de 219,40 euro/1000 kg (compensatorii) și respectiv de 115,60 euro/1000 kg (antidumping).

Astfel, a anulat în parte decizia din 14 iunie 2012, procesul-verbal din 14 iunie 2012 și decizia din 07 martie 2013, respectiv în ceea ce privește debitul principal determinat prin aplicarea taxelor antidumping în cuantum de 172,20 euro/1000 kg și a taxelor compensatorii în cuantum de 237 euro/1000 kg la produsul biodiesel transportat cu nava B.

Totodată, a anulat, pe cale de consecință, decizia din 14 iunie 2012, procesul-verbal din 14 iunie 2012 și decizia din 07 martie 2013 și în ceea ce privește debitul accesoriu aferent debitului principal, taxa pe valoare adăugată și debitul accesoriu aferent acesteia.

2.

Calea de atac exercitată

2.1.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs SC A. SRL prin administrator judiciar F. SPRL, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

2.2. În recursul formulat, recurenta-reclamantă SC A. SRL a invocat critici pe care le-a subsumat motivului de recurs de la pct. I, solicitând casarea și trimiterea cauzei pentru rejudecare, făcând susținerile enumerate la pct. I.A), I.B) și, respectiv, I.C) la care, însă, prin cererea depusă la dosarul ÎCCJ, a renunțat, consemnarea lor în această decizie devenind astfel de prisos.

La pct. II al cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7 și, respectiv pct. 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ. – 1865.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. – 1865, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală din moment ce nu a motivat de ce nu a ținut cont de concluziile raportului de expertiză contabilă care a fost efectuată în cauză, reținând în mod neargumentat că aceasta nu poate fi valorificată, deși fusese încuviințată ca probă.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – 1865, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a reținut fără temei că originea produsului importat ar fi fost SUA, deși originea biodiselului a fost Canada;

- în cauză există dovezi/declarații vamale în care s-a consemnat că navele maritime au făcut transportul mărfii din Canada în România;

- instanța de fond a considerat în mod greșit că actele administrative fiscale atacate au fost emise legal, deși procesul-verbal de constatare și decizia de regularizare nu au la bază un raport final; astfel, raportul final de misiune din 16 iulie 2012 este ulterior procesului-verbal din 14 iunie 2012;

- instanța a reținut fără temei ca un argument al soluției, faptul că la data de 01 iulie 2013, Curtea Internațională de Arbitraj de la Londra a stabilit că G. AG a încălcat contractele cu SC A. SRL, este vinovată și urmează să plătească toate taxele calculate de Autoritatea Națională a Vămilor – ANV, cheltuieli de judecată și daune;

- referitor la prescripția datoriilor vamale pentru lunile martie – mai 2009, invocată de reclamantă, instanța de fond a apreciat greșit și fără temei că acestea nu s-ar fi prescris, invocând în mod greșit dispozițiile art. 221 alin. (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, deși nu a fost începută nicio urmărire penală cu privire la faptele constatate.

În concluzie, referitor la aceste motive de recurs prezentate la pct. II din cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate.

2.3. Recursurile formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF și, separat, de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București – DGRFP București au un conținut similar/identic, astfel că vor fi prezentate și, ulterior, analizate unitar/împreună.

În recursurile formulate de autoritățile fiscale au fost invocate ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ. – 1865, fiind susținute, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de SC A. SRL, apreciind în mod greșit că, pentru biodieselul transportat cu nava B., taxele ar fi trebuit să fie de 219,40 euro/1000 kg (taxe compensatorii) și de 115,60 euro/1000 kg (taxele antidumping), în loc de 237 euro/1000 kg și, respectiv, 172,20 euro/1000 kg, cu, au calculat în mod corect organele de control;

- pe cale de consecință, în mod greșit instanța de fond a anulat în parte decizia din 14 iunie 2012, procesul-verbal din 14 iunie 2012 și decizia din 07 martie 2013, în ceea ce privește debitul principal, precum și debitul accesoriu aferent debitului principal, TVA și accesoriile taxei;

- instanța de fond a ignorat faptul că produsul biodisel care a fost transportat cu nava B. face obiectul declarațiilor vamale din 18 iunie 2009, din 19 iunie 2009 și din 25 iunie 2009, supuse controlului ulterior al organelor vamale;

- instanța de fond nu a observat că cele trei declarații vamale care se regăsesc în anexele actului de control la pozițiile 26, 27 și 28, cuprind doar diferențe de taxe antidumping și compensatorii, dar nu și TVA;

- astfel, instanța de fond, în mod greșit a dispus anularea TVA și a accesoriilor acestei taxei;

- instanța de fond nu a ținut cont de faptul că SC A. SRL a recunoscut integral debitul stabilit/calculat de organele de control vamal, pe care l-a recuperat integral de la G. AG ca urmare a unui litigiu soluționat de Curtea Internațională de Arbitraj de la Londra, care a stabilit că această firmă este vinovată și trebuie să plătească toate taxele calculate de Autoritatea Națională a Vămilor, dar și cheltuielile de judecată și daune.

3.1. Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarea situație de fapt:

În perioada 05 iunie 2012 – 14 iunie 2012 organele de control din cadrul ANV au efectuat un control ulterior tematic asupra operațiunilor de import din Canada, derulate de către SC A. SRL în perioada martie 2009 – octombrie 2010 cu produsul Biodiesel pe care l-a pus în circulație.

Obiectul controlului l-a constituit verificarea originii nepreferențiale declarate în vamă pentru mărfurile aferente declarațiilor vamale de punere în libera circulație.

Declanșarea verificărilor s-a efectuat în baza rezultatelor Misiunii OLAF, efectuate în Canada în aprilie 2012 și comunicate Autorității Naționale a Vămilor prin adresa OLAF din 23 mai 2012 și înregistrată la ANV din 29 mai 2012.

A rezultat că în perioada martie 2009 – octombrie 2010 SC A. SRL a depus un număr de 36 de declarații vamale solicitând regimul vamal de punere în libera circulație pentru produsul „biodiesel", declarând la întocmirea formalităților vamale originea nepreferențială Canada, așa cum reiese din anexa nr. (I) a Procesului-verbal de control. Produsul biodiesel a fost clasificat la codul tarifar 3824 90 91 din nomenclatura combinata (NC). Aceste loturi de mărfuri au fost transportate din portul Canadian Quebec-City în portul Constanța cu următoarele nave: B., H., I., J., K., L., M., N., O., E.

Produsul biodiesel a fost achiziționat de la firma canadiana P. INC., din Toronto, prin intermediul societății G. AG, din Elveția.

Prin Regulamentele (CE) nr. 193 și 194/2009, Comisia Europeană a instituit, începând cu 11 martie 2009, taxe anti-dumping și compensatorii provizorii, pentru importul produsului biodiesel (3824 90 91-CN), având originea SUA, iar ulterior prin Regulamentele (CE) nr. 598 și nr. 599 din 2009, începând cu 11 iulie 2009, au fost impuse taxe definitive anti-dumping și compensatorii pentru importul biodiesel având originea SUA.

Potrivit Regulamentelor comunitare nr. 598 și nr. 599 din 2012, în vigoare la data declarațiilor vamale, la importul de biodiesel (3824 90 91- CN), având originea SUA, în țările membre UE (inclusiv România), trebuiau percepute cu titlu definitiv taxe anti-dumping de 172,2 euro/1000 kg și compensatorii de 237 euro/1000 kg.

Ulterior intrării în vigoare a acestor regulamente comunitare, care au introdus taxele anti-dumping și compensatorii, Oficiul de Luptă Antifraudă al Comisiei Europene (OLAF) a constatat un risc de eludare a acestor măsuri, in special prin creșterea importurilor in tari membre ale UE, din Canada, stat vecin SUA, care depășesc capacitățile de producție de biodiesel din aceasta țară, existând suspiciunea ca aceste importuri de biodiesel sunt în realitate de origine SUA.

OLAF a lansat în luna iunie 2010 o misiune în Canada, pentru clarificarea acestor suspiciuni și stabilirea originii reale a importurilor de biodiesel în țările membre UE, din aceasta țara, în conformitate cu Acordul privind cooperarea și asistenta reciproca în domeniul vamal dintre Comisia Europeana și Canada, publicat în JO L. 7/98, 13 ianuarie 1998.

Agenția Serviciilor de Frontiera din Canada (CBSA), pe baza datelor furnizate de OLAF, în cursul misiunii din iunie 2010, a inițiat o anchetă cu privire la originea reală a unor cantități de biodiesel exportat din Canada în țări membre de către firma C. Inc., în perioada martie 2009 - august 2010, suspectate a fi în realitate de origine SUA.

Rezultatele anchetei au fost comunicate de către CBSA în cadrul misiunii pe care OLAF a efectuat-o în Canada, in perioada 23 - 26 aprilie și sunt cuprinse în documentul final încheiat de părți, „Agreed Minutes" - anexa nr. (III) a Procesului verbal de control - unde se menționează fără echivoc originea SUA a biodieselului exportat din Canada în UE, de către compania C.

CBSA, pentru a obține datele puse la dispoziție, a investigat companiile implicate în importul din SUA și exportul în UE (transport și depozitare) de biodiesel a reușit sa stabilească, pe baza documentației corespunzătoare de la aceste surse precum și din propriile evidente, originea SUA a acestor produse.

A fost probat faptul ca biodieselul în cauza a fost importat din SUA și depozitat în rezervoarele (tancurile) companiei D. Inc. amplasate în portul Quebec, unde au ajuns cu diferite mijloace de transport, dar în cea mai mare parte prin trenuri-cisterne.

La fiecare transport de biodiesel din SUA care a fost importat în Canada de către C., s-a întocmit declarație vamala de import unde s-a declarat ca produsul este de origine SUA. S-a făcut conexiunea dintre fiecare declarație vamala de import și rezervorul corespunzător de depozitare administrat de D.

Firma C. a închiriat, pe perioada menționată, șase rezervoare de la D.: nr. 1, 2, 5, 7, 8 și 27. Din evidențele D. s-a făcut legătură, pentru majoritatea navelor, între biodieselul importat și rezervorul în care a fost depozitat, precum și intre rezervorul de stocare și nava pe care acesta a fost ulterior încărcat pentru export (reexport) în Uniunea Europeană - România și s-a stabilit că toate loturile de biodiesel exportate de C. în România, sunt de origine SUA, cu excepția lotului de marfa transportat de nava E., în iulie 2010 pentru care cercetările au continuat.

Or, conform prevederilor art. 24 din Regulamentul (CE) 2913/1992 produsul biodiesel exportat de firma C. din Canada în România și-a menținut originea nepreferențială SUA.

Din documentul întocmit de către OLAF și autoritățile vamale din Canada, toate exporturile de biodiesel efectuate de C. în UE - România, conform anexei 1 la procesul-verbal de control, sunt din SUA și nu pot fi considerate de origine Canada la întocmirea formalităților de import.

În Anexa IV la procesul-verbal de control din 14 iunie 2012, organele de control au realizat și explicitat traseul produsului importat din SUA în Canada, depozitarea acestuia în rezervoarele D. – Quebec City, reexportul din această țară, în perioada martie 2009 – august 2010 de către firma P. Inc. Toronto și importul realizat de SC A. SRL, în România.

În cauză, este probat și necontestat că produsul biodiesel a fost importat din SUA în Canada, unde a fost depozitat în rezervoarele D. – Quebec – City, de unde a fost reexportat de către firma P. Inc. Toronto în perioada martie 2009 – august 2010, fiind importat în România de către SC A. SRL.

Regimul juridic aplicabil în cauză, în privința importurilor efectuate în România de SC A. SRL, este conturat de dispozițiile legale/reglementările care vor fi prezentate în continuare.

Astfel, prin Regulamentele (CE) nr. 193 și 194/2009, Comisia Europeană a instituit, începând cu 11 martie 2009, taxe anti-dumping și compensatorii provizorii, pentru importul produsului biodiesel (3824 90 91-CN), având originea SUA, iar ulterior, prin Regulamentele (CE) nr. 599 și 598 din 2009, începând cu 11 iulie 2009 au fost impuse taxe definitive anti-dumping și compensatorii pentru importul biodiesel având originea SUA.

Conform acestor regulamente, importul de biodiesel (3824 90 91-CN), având originea SUA, în țările membre UE, este subiectul taxelor anti-dumping de 172.2 euro/1000 kg și compensatorii de 237 euro/1000 kg.

Baza legală a reglementarilor originii nepreferențiale, când două sau mai multe țări sunt implicate în producția de bunuri, este art. 24 din Regulamentul (EEC) nr. 913/1992, conform căruia bunurile sunt considerate a fi originare în țara în care ele au suferit ultima procesare substanțială justificată economic într-un loc echipat corespunzător și are ca rezultat un produs nou sau reprezintă o etapă importantă de procesare.

În Regulamentul (EEC) nr. 2454/1993, la unele produse au fost stabilite reguli specifice pentru determinarea originii nepreferențiale.

Pentru o interpretare uniforma art. 24. Comisia Europeana a adoptat pentru fiecare produs conceptual de „ultima transformare substanțială". În cazul produsului biodiesel condițiile transformării substanțiale constau în schimbarea a șase cifre din codul de clasificare tarifara a produsului sau efectuarea unor operațiuni menționate în Capitolul 38. În plus, dacă produsul este compus din materiale originare din una sau mai multe țări, originea unui astfel de produs ar fi țara care aparține originii componentei majoritare a acestor materiale – „regula proporției majoritare". Criteriul de determinare a proporției majoritare a materialelor pentru biodiesel este greutatea, volumul sau valoarea.

Regulamentul (CE) nr. 515/97, prevede la art. 20 - (1) „În îndeplinirea obiectivelor prezentului regulament, Comisia poate, în condițiile prevăzute la art. 19, să desfășoare misiuni de cooperare administrativă și anchete administrative la nivel comunitar în țările terțe, în strânsă coordonare și colaborare cu autoritățile competente din statele membre.

(2) Misiunile comunitare desfășurate în țările terțe menționate la alin. (1) au loc în următoarele condiții: (a) pot fi întreprinse la inițiativa Comisiei, pe baza informațiilor furnizate de Parlamentul European sau la cererea unuia sau a mai multor state membre, după caz; (b) la misiuni pot participa funcționari ai Comisiei desemnați în acest scop, precum și funcționari desemnați în acest scop de către statul membru sau statele membre în cauză; (c) cu acordul Comisiei și al statelor membre în cauză și în interesul Comunităpi, pot fi, de asemenea, efectuate de către funcționari ai unui stat membru, în special în baza unui acord de asistență bilateral cu o țară terță; în acest caz, Comisia este informată cu privire la rezultatele misiunii; (d) cheltuielile aferente misiunii sunt suportate de către Comisie.

(3) Comisia informează statele membre și Parlamentul European cu privire la rezultatele misiunilor desfășurate în temeiul prezentului articol.

Art. 21 - (1) „Constatările efectuate și informațiile obținute în cadrul misiunilor comunitare menționate la articolul 20 din prezentul regulament, în special documentele transmise de către autoritățile competente din țările terțe în cauză, sunt tratate în conformitate cu art. 45 din prezentul regulament.

(2) Art. 12 se aplică mutatis mutandis constatărilor și informațiilor menționate în alin. (1).

(3) Comisia eliberează autorităților competente din statele membre, la solicitarea acestora, documentele originale sau copiile certificate pentru conformitate ale acestora, spre a le servi în scopurile prevăzute la art. 12”.

În conformitate cu C. fisc., aprobat prin Legea nr. 571/2003, art. 139: „(1) Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislației vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane și alte taxe datorate în afara României, precum și cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepția taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută.

(2) Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele și cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, care intervin până la primul loc de destinație a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost prinse în baza de impozitare stabilită conform alin. (1). Primul loc de destinație a nurilor îl reprezintă destinația indicată în documentul de transport sau în orice alt document însoțitor al bunurilor, când acestea intră în România, sau, în absența unor astfel de documente, primul loc de descărcare a bunurilor în România”.

Potrivit Regulamentului (CEE) nr. 2454/1993 al Comisiei de aplicare a C. vamal Comunitar, art. 199: „fără a se aduce atingere eventualei aplicări a dispozițiilor penale, depunerea la biroul vamal a unei declarații semnate de către declarant sau reprezentantul acestuia, îl obligă pe acesta ca, în conformitate cu dispozițiile în vigoare, să răspundă de:

- corectitudinea informațiilor înscrise în declarație;

- autenticitatea documentelor anexate;

- respectarea tuturor obligațiilor ce decurg din plasarea respectivelor mărfuri sub regimul vamal avut în vedere”.

Potrivit Legii nr. 86/2006 privind C. vamal al României, art. 100: „(5) în cazul în care se constată că a luat naștere o datorie vamală sau au fost sume plătite în plus, autoritatea vamală ia măsuri pentru încasarea diferențelor în minus sau rambursarea sumelor plătite în plus, cu respectarea dispozițiilor legale. (6) În cadrul controlului ulterior al declarațiilor, autoritatea vamală stabilește, potrivit alin. (3) și diferențele în plus sau în minus privind alte taxe și impozite datorate statului în cadrul operațiunilor vamale, luând măsuri pentru încasarea diferențelor în minus constatate. Diferențele în plus privind aceste taxe și impozite se restituie potrivit normelor legale care le reglementează”.

În temeiul acestor dispoziții legale/reglementări, prin decizia de regularizare din 14 iunie 2012, autoritatea vamală a stabilit un debit total de 105.993.157 RON.

Prin decizia din 07 martie 2013 ANAF a admis în parte contestația formulată de SC A. SRL, menținând debitul pentru suma totală de 104.880.551 RON.

Prin acțiunea formulată și completată/ precizată la instanța de fond, SC A. SRL a solicitat anularea în parte a deciziei de regularizare din 14 iunie 2012 și a procesului-verbal din 14 iunie 2012, precum și a deciziei din 07 martie 2013, adică a pct. 2 din decizie, prin care s-a menținut debitul de 104.880.551 RON.

3.2. Așa cum s-a arătat la pct. 1.2 al prezentei decizii, instanța de fond, prin sentința nr. 7 din 05 ianuarie 2015, respingând cererea societății reclamante de a nu fi avute în vedere concluziile scrise și înscrisurile anexate, depuse la dosar de autoritatea fiscală pârâtă D.G.R.F.P. București, a admis în parte acțiunea formulată și precizată/completată de reclamantă, anulând în parte decizia din 14 iunie 2012, procesul-verbal din 14 iunie 2012 și decizia din 07 martie 2013, respectiv în ceea ce privește debitul principal determinat/ stabilit prin aplicarea taxelor antidumping în cuantum de 172,20 euro/1000 kg și a taxelor compensatorii în cuantum de 237 euro/1000 kg la produsul biodiesel transportat cu nava B., anulând totodată și debitul accesoriu aferent debitului principal, TVA și debitului aferent TVA, respingând în rest acțiunea.

Pentru a adopta soluția de admitere în parte a acțiunii, instanța de fond, confirmând constatările și concluziile organelor fiscale de control și, respectiv, de soluționare a contestației fiscale, în cea mai mare parte, a reținut că, în ceea ce privește transporturile/importurile efectuate cu nava B., provenite din SUA și exploatate în UE/România, prin Canada, producătorul/ furnizorul specific al acestora nu a putut fi descoperit.

Pe cale de consecință, a susținut instanța de fond, însușindu-și poziția societății reclamante, taxa antidumping ar fi trebuit să fie de 115,60 euro/1000 kg biodisel, iar nu 172,20 euro/1000 kg, cât au colectat organele fiscale, iar taxa compensatorie ar fi trebuit să fie de 219,40 euro/1000 kg, iar nu 237 euro/1000 kg, cât au calculat organele fiscale.

3.3. Recursurile formulate de ANAF și, respectiv, DGRFP București vizează exclusiv soluția de admitere în parte a acțiunii de către instanța de fond, așa cum s-a arătat la pct. 2.3 și, respectiv, pct. 3.2. al acestor considerente, recursurile fiind întemeiate pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat că produsul biodiesel în litigiu a fost importat din SUA în Canada, de unde a fost exportat în UE/România de către compania C. și importat de societatea A. SRL.

Astfel fiind, concluzia instanței de fond că în cazul produsului biodiesel transportat/importat cu nava B. nu a putut fi descoperit producătorul/furnizorul, este lipsită de temei, nefiind în măsură să răstoarne constatările și concluziile organelor române și canadiene de control care au stabilit în mod neechivoc faptul că produsele biodiesel exportate din Canada în țări UE/România de către firma C. Inc., în perioada martie 2009 – august 2010 au avut, în realitate, proveniență/origine SUA.

Referitor la TVA și accesoriile aferente TVA pentru produsele transportate/importate cu nava B., autoritățile fiscale recurente au susținut că produsele transportate cu această navă fac obiectul declarațiilor vamale din 18 iunie 2009; din 19 iunie 2009 și din 25 iunie 2009, în care nu sunt menționate diferențe de TVA.

Într-adevăr, în anexa „Calculul cuantumului taxelor antidumping, de compensație și diferențelor de TVA”, la procesul-verbal de control din 14 iunie 2012, sunt prezentate cele trei declarații vamale care la penultima rubrică, nu includ/nu menționează diferențe de TVA, soluția instanței de fond, de admitere în parte a acțiunii și de anulare în parte a actelor fiscale, fiind greșită și din acest punct de vedere.

3.4. Recursul formulat de SC A. SRL, în insolvență, prin administrator judiciar, vizează, așa cum s-a arătat la pct. 2.2. al acestei decizii, soluția de respingere „în rest” a acțiunii formulate și precizate/completate de reclamantă, renunțând la criticile/motivele menționate la pct. I (spct. I.A, spct. I.B și spct. I.C) prin cererea depusă la dosarul Înaltei Curți, confirmată și cu ocazia dezbaterilor.

3.4.1. La pct. II al cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susținut critici pe care le-a subsumat motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. – 1865, apreciate de instanța de recurs ca nefondate.

În esență, în criticile subsumate acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a reținut în mod argumentat că expertiza efectuată în cauză nu poate fi valorificată, deși administrarea acestei probe fusese încuviințată de judecătorul fondului.

În realitate, instanța de fond a înlăturat concluziile expertizei întrucât expertul contabil și-a depășit limitele competenței legale, substituindu-se instanței în analizarea probatoriului administrat și emițând spre exemplu, opinia că produsul/produsele în litigiu ar fi de origine Canada, deși organele de specialitate de control din Canada și UE au stabilit că aveau origine SUA, fiind exportate în Canada.

Astfel, la obiectivul de la pct. 1, expertul afirmă că „marfa importată de A. SRL nu este dovedită ca nefiind de origine Canada”, pentru ca la obiectivul de la pct. 2 al expertizei, să afirme „deoarece nu se poate stabili cu exactitate originea produsului biodiesel importat de societatea A. SRL (...) se poate considera că răspunsul la obiectul nr. 1 este afirmativ, adică produsul biodiesel este de origine canadiană (...)”.

Astfel fiind, judecătorul fondului a procedat în mod corect înlăturând/ignorând concluziile nelegale, ezitante și confuze ale expertizei efectuate în cauză.

3.4.2. Tot la pct. II al cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susținut critici pe care le-a subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – 1865, critici care se referă în cea mai mare parte la problema originii produsului biodiesel importat de SC A. SRL în România.

Referitor la aceste critici, instanța de recurs reține că sunt neîntemeiate, argumentele instanței de fond fiind pertinente și convingătoare în raport cu probatoriul administrat în cauză, pe care instanța de recurs și le însușește pe deplin.

Criticile referitoare la înlăturarea de către instanța de fond a susținerilor recurentei-reclamante privind nelegalitatea actelor administrative fiscale atacate, sunt de asemenea neîntemeiate.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod judicios că împrejurarea că raportul final de misiune din 16 iulie 2012 este, cronologic, ulterior încheierii procesului-verbal din 14 iunie 2012 și emiterii deciziei de regularizare din 14 iunie 2012, nu afectează legalitatea actelor administrative fiscale atacate din moment ce conținutul/concluziile acestora este același/sunt aceleași.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței de fond și în legătură cu faptul că s-a referit în considerentele sentinței la aspecte străine de obiectul cauzei cu care fusese învestită, anume la faptul că la data de 01 iulie 2013 Curtea Internațională de Arbitraj de la Londra a stabilit că firma G. AG a încălcat contractele cu SC A. SRL, este vinovată și urmează să plătească toate taxele calculate de Autoritatea Națională a Vămilor – ANV, cheltuieli de judecată și daune, în legătură cu importul produsului biodiesel din Canada.

În opinia instanței de recurs, referirea instanței de fond la faptul prezentat mai sus nu este un aspect străin de cauza de față, din moment ce privește conduita recurentei-reclamante cu privire la aceleași tranzacții cu biodiesel și la taxele calculate de Statul Român în legătură cu aceleași operațiuni economice.

Mai mult, din înscrisurile aflate la dosar, este necontestat că în contul de insolvență al recurentei-reclamante, așa cum dispusese CIA Londra ulterior, la 19 august 2013, firma G. AG a virat suma de 107.783.478 RON, ceea ce echivalează cu o recunoaștere integrală a debitului stabilit de organele fiscale vamale în sarcina sa.

În ceea ce privește criticile referitoare la modul în care instanța de fond a soluționat prescripția invocată de recurenta-reclamantă pentru datoriile vamale aferente operațiunilor economice din perioada martie – mai 2009, instanța de recurs reține că sunt neîntemeiate.

Referitor la aceste critici, instanța de recurs constată că instanța de fond a argumentat în mod judicios referindu-se la disp. art. 221 alin. (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a C. vamal comunitar, precum și la prevederile art. 100, art. 223 alin. (2), art. 240 și urm. C. vamal, reținând în mod corect că termenul de prescripție nu a început să curgă din perioada martie – mai 2009, din moment ce recurenta-reclamantă a fost obligată/nevoită să-și modifice declarațiile vamale în cadrul termenului de prescripție prevăzut de lege.

În concluzie, având în vedere considerentele prezentate mai sus, Înalta Curte va:

- lua act că recurenta SC A. SRL, prin administrator judiciar F. SPRL a renunțat la motivele de recurs care vizau casarea cu trimitere spre rejudecare a hotărârii instanței de fond;

- respinge recursul SC A. SRL ca nefondat;

- admite recursurile ANAF – DGRFP și ANAF împotriva sentinței nr. 7 din 05 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal;

- casa sentința recurată și va respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act că recurenta SC A. SRL prin administrator judiciar F. SPRL a renunțat la motivele de recurs care vizau casarea cu trimitere spre rejudecare a hotărârii instanței de fond.

Respinge recursul declarat de SC A. SRL prin administrator judiciar F. SPRL împotriva sentinței nr. 7 din 5 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București și de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 7 din 5 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar F. SPRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2016.