ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 995/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 995/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 995/2016

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 474 din data de 4 decembrie 2014 Tribunalul Satu

Mare a

respins cererea formulată și precizată de

reclamanta A. Viile Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta, B. Viile Satu Mare,

având ca obiect acțiune în constatare, a respins cererea

reconvențională formulată și precizată de pârâtă B.

Viile Satu Mare), fără cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre prima instanță a

reținut că în urma restrângerii acțiunii de către

reclamantă prin notele de ședință (fila 273 din Dosarul nr.

x/83/2009 al Tribunalului Satu Mare precum și prin respingerea ca tardivă

a precizării de cerere a reclamantei prin încheierea din 19 aprilie 2013

(fila 171 din Dosar nr. x/83/2009 al Tribunalului Satu Mare), instanța a

rămas învestită cu următoarele capete de cerere conform notelor

de la fila 273 din dosar:

1.

Să se constate că reclamanta a construit casa cantorală

compusă din 2 camere și dependințe situată în Viile Satu

Mare, pe terenul înscris în C.F. Satu Mare sub nr. top. vechi ... (nr. top. nou

...) având valoarea de circulație de 39.034 lei (8.678 euro) și să

se dispună notarea ei în CF;

2.

Să se constate că reclamanta a construit în anul 1978 D. P+1

compusă din 2 apartamente situată în Viile Satu Mare, pe terenul

înscris în C.F. Satu Mare sub nr. top. vechi ... (nr. top. nou ...) având

valoarea de circulație de 26.137 euro - 117.563 lei și să se

dispună notarea în cartea funciară;

3.

Să se atribuie cele două construcții pârâtei, cu obligarea ei la

plata sultei de 34.815 euro (156.597 lei) în favoarea reclamantei.

Cererea

reconvențională având ca obiect revendicarea formulată de

pârâtă nu a mai fost susținută conform declarațiilor

reprezentantului acesteia av .Ungur Horia, consemnate în încheierea

ședinței publice din 14 noiembrie 2014.

Conform

C.F. Satu Mare E. - Viile Satu Mare este proprietara tabulară a imobilului

redobândit cu titlu juridic restabilirea situației și rectificare din

oficiu, încheiere C.F. din 2006, căruia în natură îi corespunde conform

descrierii din cartea funciară: construcții-biserică, casă

la nr. 24 și 25 și terenuri, cimitir, arător, rât,

grădină și curte.

Cu

privire la D. reclamanta a depus autorizație pentru executare de

lucrări din 07 iulie 1978, adresa emisă de C. - Oradea privind

documentația tehnică privind demolarea și construcția casei

parohiale la Viile Satu Mare.

În

cadrul raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de

ing. F. s-a realizat identificară topografică a celor

construcții, astfel conform cadastrului nou (Legea nr. 18/1991) D. se

află amplasată pe nr. top ..., iar casa cantorală pe nr. top ...,

conform cadastrului vechi D. se află pe nr. top ... iar casa

cantorală pe nr. top ..., aceste construcții au fost ridicate în 1970.

De

la edificarea acestor construcții proprietatea asupra terenul pe care sunt

amplasate cele două edificii s-a modificat respectiv în urma restabilirii

situației de carte funciară prin anularea inscripțiunilor din C.F.,

E. Viile Satu Mare a redobândit proprietatea asupra terenului atât printr-o

acțiune de drept comun cât și în baza reconstituirii dreptului de

proprietate asupra terenului de 3 ha 925 mp prin T.P emis de Comisia

județeană Satu Mare pe teritoriul com. Viile Satu Mare, intravilan

sub nr. ....

Prin

sentința civilă nr. 1129 din 15 februarie 2012,Judecătoria Satu

Mare în Dosar nr. x/296/2011 a respins acțiunea de fond funciar formulată

de reclamanta A. Viile Satu-Mare, în contradictoriu cu pârâtele B. Viile

Satu-Mare, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Viile Satu-Mare

și Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Satu Mare,

pentru anularea Titlului de proprietate emis de către Comisia

Județeană Satu-Mare.

Prin

Decizia civilă nr. 699/2012 Tribunalul Satu Mare a respins recursul declarat

de A. Viile Satu Mare, împotriva sentinței nr. 1129 din 15 februarie 2012

a Judecătoriei Satu Mare reținând în considerentele deciziei:”

că nu pot fi ignorate hotărârile pronunțate anterior, care au

intrat în puterea lucrului judecat și care au hotărât asupra

terenului în contradictoriu cu recurenta, respectiv sentința civilă nr.

3030/2007 a Judecătoriei Satu Mare prin care se respinge cererea recurentei

de emitere a titlului de proprietate asupra terenului de sub nr. top. ...

și Decizia civilă nr. 940/R/2006 a Curții de Apel Oradea prin

care s-a dispus anularea inscripțiunilor din CF 926 Satu Mare de sub B2,

fiind restabilită situația de sub B1 în favoarea E. Viile Satu Mare (…).

Deși invocă dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România,

recurenta totuși a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991,

în ce privește terenul de sub nr. top. ... cererea sa fiind respinsă

privind emiterea titlului de proprietate prin sentința civilă nr.

3030/2007 a Judecătoriei Satu Mare și nu a făcut dovada că

s-ar fi adresat comisiei speciale investită în baza O.U.G. nr. 94/2000.”

La

data formulării acțiunii de către reclamant în urma

modificării dreptului de proprietate asupra terenului conform celor de mai

sus, s-a conturat ipoteza în care proprietarul terenului nu e și

proprietarul construcției, prerogativa de a exercita un eventual drept de

accesiune aparține proprietarului terenului.

Având

în vedere că instanța nu a fost învestită cu o astfel de cerere

și autorul construcției respectiv reclamanta, are eventual un drept

de proprietate sub condiție suspensivă. S-a apreciat că nu se

poate constata dobândirea unui drept de proprietate asupra construcțiilor

și nici edificarea construcției de către aceasta (capăt de

cerere care tinde la constatarea unei stări de fapt) cu consecința

notării construcției pe terenul altuia. S-a respins și

capătul de cerere privind atribuirea construcțiilor pârâtei

capăt de cerere care are putea să intre în conținutul dreptului

de accesiune exercitarea căruia aparține proprietarului terenului,

terenul fiind considerat ca bun principal în raport cu construcția.

Excepțiile

formulate de pârâtă au fost analizate în cadrul încheierii din 07 iulie 2010

în Dosar nr. x/296/2010, fiind respinse, în motivare instanța a reținut

că excepția prescripției dreptului la acțiune în sens

material în ceea ce privește primul capăt este nefondată

deoarece obiectul acestei cereri este o acțiune în constatare,

imprescriptibilă extinctiv. Cu privire la excepția lipsei

calității procesuale active raportată la capetele de cerere 3, 4

și 5, a reținut că reclamanta solicită să se constate

că a edificat prin efort propriu unele construcții pe terenul în

litigiu, construcții asupra cărora tinde să-și realizeze un

drept propriu, prin urmare, are calitate procesuală activă.

Din

analiza cererii de chemare în judecată, în ansamblul ei, s-a observat

că aceasta nu este o simplă acțiune în constatare, ci o

veritabilă acțiune în realizarea dreptului de proprietate asupra unor

imobile, excepția inadmisibilității a fost respinsă.

Asupra

excepției nelegalei timbrări, instanța s-a pronunțat în

sensul respingerii acesteia în ședința publică din data de 26

noiembrie 2010.

Față

de argumentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 111 V.C.C. a respins

cererile, fără cheltuieli de judecată acestea nefiind

justificate.

Împotriva

acestei sentințe și a încheierii de ședință din data

de 19 aprilie 2013 a declarat apel reclamanta A. Viile Satu Mare, solicitând

instanței admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii

atacate în sensul admiterii acțiunii precizate, cu cheltuieli de

judecată.

În

motivarea apelului, critică sentința ca fiind nelegală și

netemeinică, în parte, respectiv cu privire la respingerea acțiunii

precizate și cu privire la modul de soluționare a precizării de

acțiune prin încheierea de ședință din data de 19 aprilie

2013, prin care nelegal s-a apreciat de către instanță că

precizarea de acțiune este tardivă.

Consideră

că precizarea acțiunii nu era tardivă, fiindcă în

speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 132 alin. (1) C.

proc. civ. vechi deoarece acțiunea nu a fost întregită sau

modificată, precizarea de acțiune fiind făcută în temeiul art.

132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. potrivit căruia „cererea nu se

socotește modificată (…) când înlocuiește cererea în constatare

printr-o cerere în realizare dreptului sau dimpotrivă în cazul în care

cererea în constatare poate fi primită”.

Arată

că a înlocuit cererea în constatare cu acțiunea în realizare

fiindcă a solicitat notarea construcțiilor proprii în cartea

funciară și înscrierea dreptului de superficie care era preconstituit

în momentul rectificării de carte funciară respectiv s-a convertit

dreptul de proprietate în drept de superficie. Acest drept s-a născut în

momentul rectificării C.F. Satu Mare în favoarea intimatei, deoarece la

momentul construirii reclamanta era proprietar de drept și de fapt asupra

terenului.

Apreciază

că dacă instanța a considerat că precizarea de acțiune

este formulată tardiv trebuia să o disjungă și să o

trimită pentru a fi înregistrată sub un număr de dosar separat.

Susține

că a formulat precizarea de acțiune datorită faptului că

acțiunea acesteia de fond funciar în anularea titlului de proprietate ce a

făcut obiectul Dosarului nr. x/246/2011 a fost respinsă.

Consideră

că, în mod nelegal, instanța a dispus prin sentința atacată

respingerea acțiunii și a apreciat greșit că procedura de

citare pentru data de 14 noiembrie 2014 este îndeplinită deși

reclamanta apelantă nu a primit citația, iar din probele administrate

rezultă că A. a construit casa cantorală situată în Viile

Satu Mare, pe terenul înscris în C.F. Satu Mare sub nr. topo vechi ..., nr. cadastral

actual și D. P+1 situată în Viile Satu Mare, spre terenul înscris în

C.F., topo vechi, nr. cadastral nou, teren care în prezent este proprietatea

intimatei pârâte și că valoarea actuală a acestora este de 34.815

euro/156.597 lei.

Apreciază

că în mod greșit a reținut instanța că la data

formulării acțiunii în urma modificării dreptului de proprietate

asupra terenului, s-a conturat ipoteza în care proprietarul terenului nu este

și proprietarul construcției, că prerogativa de a exercita un

drept de accesiune aparține proprietarului terenului sau că până

la exercitarea unui drept de accesiune din partea proprietarului terenului

autorul construcțiilor are un drept de proprietate sub condiție

suspensivă pentru următoarele aspecte:

-

în situația creată între părți ca urmare a

rectificării de carte funciară de către B. Viile Satu Mare

există două variante în care se poate soluționa litigiul având

în vedere că cele două construcții au fost edificate de

reclamantă în perioada în care era proprietarul terenului pe care s-au

edificat, respectiv ori să i se recunoască dreptul de proprietate

asupra construcțiilor și dreptul de superficie asupra terenului,

fiind constructor de bună-credință, ori proprietarul invocă

accesiunea și devine proprietarul bunului accesoriu, în această

situație fiind obligat la plata de despăgubiri în virtutea

principiului îmbogățirii fără justă cauză;

-

din materialul probator rezultă că reclamanta a edificat cele

două construcții/autorizația de construire, adresa C. Oradea

pentru demolarea și construcția casei parohiale noi, raportul de

expertiză efectuat în cauză;

-

de la edificarea construcțiilor, proprietatea terenului pe care sunt

amplasate s-a modificat în favoarea intimatei pârâte prin rectificarea C.F. și

prin titlul de proprietate emis în baza Legii fondului funciar.

-

este constructor de bună-credință fiind la data edificării

construcțiilor proprietarul terenului.

Consideră

că în mod greșit a apreciat instanța de fond că se tinde la

constatarea unei stări de fapt în condițiile în care acțiunea în

constatarea edificării construcțiilor și notarea lor nu prevede

exclusiv o situație de fapt ci o situație juridică din care

decurg anumite efecte juridice inclusiv dreptul de proprietate asupra

construcțiilor sens în care invocă art. 21 din Constituție la art.

6 alin. (1) parag. din 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și a libertăților Fundamentale care stipulează că

orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, public și

în termen rezonabil a cauzei sale de o instanță independentă

și imparțială, fiind invocate și prevederile art. 1 din

Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Susține

că din interpretarea art. 494 alin. (3) partea finală C. civ. vechi rezultă

că proprietarul terenului are dreptul de a despăgubi și

obligația corelativă de a-și însuși construcțiile, iar

solicitarea sa de obligare a pârâtei la plata contravalorii construcțiilor

noi edificate de aceasta (cele vechi intabulate în C.F. fiind demolate) este

legală și justă, prin respingerea acțiunii fiind

privată aceasta de un drept legitim.

Prin

Decizia nr. 441/Ap din 18 iunie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția I

civilă, a admis apelul declarat de reclamanta A. Viile Satu Mare împotriva

sentinței civile nr. 474/D din 04 decembrie 2014 și a încheierii din data

de 19 aprilie 2013 a Tribunalului Satu Mare, pe care le-a schimbat în parte, în

sensul că a respins excepția de tardivitate a precizării

acțiunii invocată de pârâtă, a admis acțiunea

precizată și a constatat că reclamanta a construit o casă

cantorală compusă din 2 camere și dependințe, situată

în Viile Satu Mare, pe terenul proprietatea pârâtei, înscris în C.F. Satu Mare,

nr. top. vechi ..., nr. top nou ....

A mai constatat

că reclamanta a construit în anul 1978 D. P+1 nivel, compusă din

două apartamente, situată în Viile Satu Mare, pe terenul proprietatea

pârâtei, înscris în C.F. Satu Mare, nr. top vechi ..., nr. top nou ... și

a dispus notarea în cartea funciară a construcțiilor menționate

în favoarea reclamantei.

S-a constatat

că reclamanta are un drept de superficie asupra terenului pe care se

află amplasate cele două construcții edificate de

reclamantă și s-a dispus notarea acestui drept în cartea

funciară în favoarea reclamantei A. Viile Satu Mare.

S-au

menținut restul dispozițiilor sentinței și încheierii

atacate.

A fost obligată

intimată B. la plata către A. Viile Satu Mare a sumei de 3500 lei

cheltuieli de judecată în fond și apel.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a reținut

că, în mod greșit, prin încheierea din 19 aprilie 2013, instanța

de fond a respins ca tardivă precizarea de acțiune deoarece nu sunt

incidente dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., reținând

eronat că reclamanta și-a înlocuit acțiunea inițială,

care avea atât capete de cerere în constatare, cât și capete de cerere în

realizare, cu o acțiune în constatare, contrar condițiilor

prevăzute de art. 132 pct. 4 C. proc. civ., iar capătul subsidiar al

cererii modificatoare reprezintă o acțiune în realizare, fiind

formulată în subsidiar capătului de cerere principal, precizarea de

acțiune fiind formulată tardiv, după prima zi de

înfățișare, respectiv după termenul de judecată din 26

octombrie 2010, care coincide cu momentul în care instanța a început

cercetarea procesului.

Astfel, în

condițiile în care reclamanta și-a precizat pretențiile

formulate inițial, în sensul că și-a restrânscapetele de cerere

din petitul inițial, cum a reținut și instanța de fond,

solicitând constatarea edificării construcțiilor și a dreptului

de superficie și notarea în C.F. sau obligarea pârâtei la plata

contravalorii acestora, sunt incidente dispozițiilor art. 132 alin. (2)

și (4) C. proc. civ., potrivit cărora cererea nu se socotește

modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de

ședință declarațiile verbale făcute în

instanță, când reclamantul mărește sau micșorează

câtimea obiectului cererii, sau când înlocuiește cererea în constatare cu

o cerere în realizarea dreptului sau, dimpotrivă, în cazul în care cererea

în constatare poate fi primită (alin. (4)).

S-a

reținut că, de altfel, și după admiterea excepției de

tardivitate a precizării de acțiune, instanța a administrat

toate probele solicitate de pârâtă raportat la precizarea de acțiune.

În atare situație, instanța de apel a apreciat că se impune

respingerea excepției de tardivitate și schimbarea în parte a

încheierii din 19 aprilie 2013 în acest sens.

S-a

reținut, totodată, că au fost corect respinse celelalte

excepții invocate de pârâtă vizând lipsa calității

procesuale active,inadmisibilității acțiunii și a nelegalei

timbrări.

S-a

considerat că nu poate fi primită, însă, critica apelantei cu

privire la neîndeplinirea procedurii de citare, din care rezultă că

reclamanta a fost legal citată pentru data când a fost

soluționată cauza, și mai mult, au fost acordate două

termene pentru pronunțarea hotărârii și pentru a da

posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise.

În ceea ce

privește fondul cauzei, instanța de apel a reținut că,

potrivit C.F. Satu Mare, E. Viile Satu Mare este proprietara tabulară a

imobilului redobândit cu titlu juridic conform încheierii C.F. din 2006,

căruia în natură îi corespund: construcții, biserică,

casă și terenuri, cimitir, arător, rât, grădină

și curte.

S-a

reținut că, potrivit expertizei tehnice întocmite la 10 ianuarie 2014,

rezultă că pe nr. top ... se află D., iar pe nr. top ... se

află casa cantorală, aceste construcții fiind ridicate în anii

1970 de către A.

Viile Satu Mare.

De la

momentul edificării acestor construcții, în urma restabilirii

situației de carte funciară, prin anularea inscripțiunilor din C.F.,

E. Viile Satu Mare a redobândit proprietatea asupra terenului atât printr-o

acțiune de drept comun, cât și în baza reconstituirii dreptului de

proprietate asupra terenului de 3 ha și 925 mp prin Titlul de proprietate emis

de Comisia Județeană Satu-Mare pe teritoriul com. Viile Satu Mare.

De asemenea, instanța

de apel a constatat că pârâta nu contestă existența

construcțiilor edificate de reclamantă pe terenul asupra căruia

a devenit proprietară în urma rectificării de carte funciară, invocând

doar aspecte procedurale pentru respingerea cererii.

Având în

vedere că aceste construcții au fost edificate în perioada când

reclamanta era proprietară a terenului, modificarea dreptului de

proprietate în favoarea pârâtei B. Viile Satu Mare intervenind ca urmare a

rectificării de carte funciară prin Decizia civilă nr. 940R/2006

a Curții de Apel Oradea, s-a apreciat că această situație

nu a fost determinată de conduita culpabilă a reclamantei, fiind

datorată modificărilor legislației în materie, motiv pentru care

s-a considerat că reclamanta nu poate fi privată de drepturile

dobândite prin edificarea construcțiilor cu bună-credință,

în condițiile în care pârâta nu a invocat și nu a solicitat un

eventual drept de accesiune asupra construcțiilor, în calitate de

proprietară a terenului.

Instanța

de apel a motivat soluția admiterii acțiunii reclamantei și pe

împrejurarea că reclamanta, care a edificat construcțiile în calitate

de proprietar al terenului la acel moment, are un bun în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar

nerecunoașterea dreptului asupra acestui bun ar conduce la privarea de

proprietate a reclamantei în lipsa oricărei despăgubiri, în

condițiile în care proprietarul actual al terenului nu și-a exercitat

și nici nu are interesul de a-și exercita dreptul de accesiune

imobiliară prevăzut de art. 494 C. civ.

În

consecință, instanța de apel a apreciat că sunt incidente

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., privind constatarea existenței

unui drept, în speță dreptul de proprietate asupra

construcțiilor edificate de reclamantă și dreptul de superficie

raportat la art. 492 C. civ., cât și dispozițiile art. 22 alin. (3)

și art. 40 din Legea nr. 7/1996, care prevede posibilitatea notării

în cartea funciară a drepturilor constatate prin hotărâre

judecătorească.

Împotriva

deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta B. Viile

Satu Mare, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea acesteia în sensul

respingerii acțiunii reclamantei.

Dezvoltând

motivele de recurs, pârâta-recurentă a invocat prescripția dreptului

la acțiune, raportat la momentul redobândirii dreptului de proprietate (de

către pârâtă), lipsa calității procesuale și a

interesului juridic pentru lipsa dreptului actual și cert asupra bunului,

în condițiile în care acțiunile în valorificarea unor

dezmembrăminte ale dreptului de proprietate în regim de carte

funciară nu sunt la îndemâna reclamantei, care nu este proprietar de carte

funciară.

Cea de-a

treia critică formulată prin motivele de recurs a vizat

inadmisibilitatea acțiunii în constatare, în condițiile în care

reclamanta a învestit instanța cu o veritabilă acțiune în

revendicare, ce presupune dovada proprietății bunului pretins, care

în regim de carte funciară poate fi făcută numai cu întabularea

dreptului real imobiliar.

Cel de-al

patrulea motiv de recurs a vizat tardivitatea precizării acțiunii,

întemeiată pe dispozițiile art. 492 C. civ., cu mult după prima

zi de înfățișare, în al doilea ciclu procesual. Totodată, a

arătat că nu numai temeiul juridic al acțiunii, ci și

obiectul acesteia a fost modificat, introducându-se pretenții noi, cum

sunt acelea privind obligarea sa la plata contravalorii imobilelor D. și

casa cantorului, precum și solicitarea constatării unui drept de

superficie.

Recurenta a

criticat decizia atacată și în ceea ce privește fondul cauzei,

susținând ignorarea prevederilor art. 178 alin. (3) din H.G. nr. 53/2008,

potrivit cărora D. se consideră anexă a lăcașului de

cult și urmează regimul juridic al acestuia.

Invocând

încălcarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. și

inadmisibilitatea acțiunii prin care se solicită constatarea unei

situații de fapt, recurenta a arătat că autorizația de

construcție este un act administrativ și nu atestă un drept de

proprietate, după cum nu poate conduce la schimbarea proprietății

asupra imobilului.

S-a învederat

că nu se poate reține buna-credință a reclamantei asupra

bunurilor aflate în patrimoniul proprietarului tabular.

În finalul

motivelor de recurs, pârâta-recurentă a precizat că s-a ignorat

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, care a

statuat că repararea unui abuz înfăptuit de regimul totalitar nu

poate fi considerată un act de nelegalitate, condamnând România pentru

discriminare religioasă contra E.

Intimata-reclamantă

A. Viile Satu-Mare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului,

cu cheltuieli de judecată.

Examinând

recursul pârâtei Înalta Curte reține următoarele:

Criticile

formulate prin primele motive de recurs vizând modul de soluționare a

excepțiilor prescripției dreptului la acțiune, lipsei

calității procesuale active și lipsei interesului în formularea

cererii au fost soluționate de Tribunalul Satu-Mare, secția I civilă,

prin încheierea de la 19 aprilie 2013, prin considerentele căreia prima

instanță a reținut că asupra acestor excepții invocate

de pârâtă prin întâmpinare și reiterate în cadrul notelor de

ședință, instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea

ședinței publice din 7 iulie 2011.

Astfel,

excepția prescripției dreptului material la acțiune privind

primul capăt de cerere a fost respinsă cu motivarea că

acțiunea în constatare este imprescriptibilă extinctiv.

Totodată,

a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active

cu argumentul că reclamanta solicită să se constate că a

edificat prin efort propriu unele construcții pe terenul în litigiu,

construcții asupra cărora tinde să-și realizeze un drept

propriu.

Modul de

soluționare a acestor excepții, la care s-a făcut referire

și prin considerentele sentinței primei instanțe, nu a

făcut obiect al vreunei căi de atac, motiv pentru care instanța

de apel a menținut sentința tribunalului și încheierea prin care

s-au respins excepțiile.

S-a

menținut soluția primei instanțe și sub aspectul modului de

soluționare a cererii reconvenționale formulate de pârâtă având

ca obiect revendicarea, cerere ce nu a mai fost susținută, conform

consemnărilor din încheierea ședinței publice din 14 noiembrie 2014.

Examinând

motivul de recurs referitor la prescripția dreptului material la

acțiune, excepție de ordine publică vizând încălcarea unor

norme cu caracter imperativ cuprinse în art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958,

în condițiile în care sunt întrunite cerințele art. 162 C. proc. civ.

privind invocarea acestei excepții, Curtea va constata că aceasta a

fost corect respinsă.

Dreptul la

acțiune nu este prescris în sens material, în momentul rectificării

cărții funciare nr. 926 Satu Mare în favoarea recurentei-pârâte

născându-se dreptul pretins de reclamantă asupra construcțiilor

edificate pe terenul ce s-a aflat în patrimoniul său.

Sub imperiul

reglementării C. civ. de la 1864, aplicabile în speță, dreptul

de superficie era calificat ca fiind un drept imprescriptibil, caracter ce

derivă din perpetuitatea sa, fiind considerat perpetuu raportat la durata

existenței construcției pe terenul proprietatea altei persoane,

fără a se putea stinge prin neuz.

Prin urmare,

raportat la caracterele menționate ale dreptului de superficie pretins,

dreptul material la acțiune nu este prescris, constatarea existenței

sale putând fi cerută oricând.

Excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, ca excepție de

fond a fost, de asemenea, corect soluționată.

Calitatea

procesuală activă presupune existența unei identități

între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.

În speță, reclamanta a solicitat să se constate dreptul său

asupra construcțiilor edificate prin efort propriu pe terenul în litigiu

și să se noteze în cartea funciară dreptul de superficie. Prin

urmare, a justificat un interes legitim și calitatea procesual activă.

Critica

recurentei privind inadmisibilitatea acțiunii este, de asemenea,

nefondată.

Contrar

susținerilor formulate de recurentă prin cel de-al treilea motiv de

recurs, acțiunea reclamantei nu este o acțiune în revendicare, astfel

încât să se impună dovedirea dreptului real de proprietate pretins,

în regim de carte funciară și nicio acțiune de ieșire din

indiviziune.

Ceea ce

reclamanta A. Viile Satu Mare a pretins prin acțiune, astfel cum aceasta a

fost precizată, a fost constatarea dreptului de proprietate asupra

construcțiilor edificate pe terenul proprietatea pârâtei și a

dreptului de superficie, în condițiile art. 492 C. civ. și ale art. 22

alin. (3) și (4) din Legea nr. 7/1996, referitoare la posibilitatea

notării în cartea funciară a drepturilor constatate prin

hotărâre judecătorească.

Nici critica

vizând tardivitatea precizării acțiunii nu va fi primită.

Precizarea de

către reclamantă a pretențiilor formulate prin acțiunea

inițială a reprezentat, în realitate o restrângere a acestora, cu

respectarea dispozițiilor art. 132 alin. (2) și (4) C. proc. civ.

De altfel,

și după admiterea excepției de tardivitate a precizării

acțiunii, prima instanță a cărei hotărâre sub acest

aspect a fost infirmată de instanța de apel, a administrat toate

probele solicitate de pârâtă raportat la precizarea de acțiune,

considerând că nu se impune disjungerea.

Criticile

vizând fondul cauzei sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Recurenta a

susținut că prin hotărâre judecătorească,

pronunțată în contradictoriu cu intimata reclamantă a fost repusă

în dreptul de proprietate, inclusiv asupra casei parohiale, astfel că prin

pronunțarea deciziei recurate au fost încălcate dispozițiile art.

178 alin. (3) din H.G. nr. 53/2008, potrivit căreia D. este anexă a

lăcașului de cult și urmează regimul acesteia.

Așa cum

corect au reținut instanțele de fond și apel, potrivit C.F. Satu

Mare, E. Viile Satu Mare este proprietar tabular al imobilului redobândit prin

restabilirea situației anterioare și rectificarea din oficiu, conform

încheierii de carte funciară din 2006, căruia în natură îi

corespund conform descrierii din cartea funciară: construcție,

biserică, casă și terenuri, cimitir, arător, rât,

grădină și curte.

D. a fost

edificată cu autorizația pentru executare de lucrări din 7 iulie

1978, conform adresei emise de C. - Oradea, în cadrul raportului de

expertiză tehnică judiciară efectuat de ing. F., realizându-se

identificarea topografică a acestei construcții.

Cele

două construcții, D. și casa cantorală sunt edificate pe

terenul înscris în C.F. Viile Satu Mare (D.).

Așa cum

rezultă din expertiza tehnică omologată de instanță,

aceste construcții au fost edificate în anii 1970, fiind evident că

la acel moment nu puteau fi edificate de B., recurenta neavând capacitatea de

folosință.

Prin urmare,

susținerea recurentei în sensul că reclamanta-intimată nu poate

avea calitate de constructor de bună credință, ci de detentor

precar, și nu ar putea emite pretenții întrucât autorizația de

construcție de care se prevalează este un act administrativ, ce nu atestă

dreptul de proprietate, nu poate fi primită.

Modificarea

titularului dreptului de proprietate asupra terenului în persoana

recurente-pârâte B. Viile Satu Mare a intervenit ca urmare a rectificării

cărții funciare prin Decizia civilă nr. 940/R/2006 a Curții

de Apel Oradea, prin care s-a dispus anularea inscripțiilor din C.F. Satu

Mare de sub B2 și restabilirea situației anterioare de C.F. de sub B1

în favoarea recurentei.

Această

situație nu a fost determinată de conduita culpabilă a

intimatei-reclamante, ci de modificările legislative în această

materie, abuzurile săvârșite împotriva E. în timpul regimului

comunist neputând fi imputate A.

Ca atare, nu

poate fi negat dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor

edificate pe terenul ce se afla la acel moment în proprietatea sa.

Într-adevăr,

prerogativa de a exercita un eventual drept de accesiune aparține

proprietarului terenului, în temeiul art. 494 C. civ., însă în

condițiile în care pârâta nu a solicitat constatarea unui asemenea drept, în

calitate de proprietară a terenului, nu poate fi privată reclamanta

de drepturile dobândite asupra construcțiilor edificate cu

bună-credință și nici nu poate fi lăsată la

latitudinea pârâtei posibilitatea recunoașterii acestui drept și, pe

cale de consecință a unui drept de superficie, în condițiile art.

492 C. civ.

Nerecunoașterea

dreptului de proprietate asupra construcțiilor ar conduce la privarea

reclamantei de un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al

Convenției Europene a Drepturilor Omului, în lipsa oricărei

despăgubiri, în condițiile în care proprietarul actual al terenului

nu și-a exercitat dreptul de accesiune imobiliară, în condițiile

art. 494 C. civ.

Pentru toate

aceste considerente, Curtea va constata că nu este întrunit motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în

consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În

majoritate,

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta B. Viile Satu Mare împotriva Deciziei nr.

441/Ap din 18 iunie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 mai 2016.