ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 995/2016

Decizia nr. 995/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 474 din data de 4 decembrie 2014 Tribunalul Satu Mare a respins cererea formulată și precizată de reclamanta A. Viile Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta, B. Viile Satu Mare, având ca obiect acțiune în constatare, a respins cererea reconvențională formulată și precizată de pârâtă B. Viile Satu Mare), fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în urma restrângerii acțiunii de către reclamantă prin notele de ședință (fila 273 din Dosarul nr. x/83/2009 al Tribunalului Satu Mare precum și prin respingerea ca tardivă a precizării de cerere a reclamantei prin încheierea din 19 aprilie 2013 (fila 171 din Dosar nr. x/83/2009 al Tribunalului Satu Mare), instanța a rămas învestită cu următoarele capete de cerere conform notelor de la fila 273 din dosar: 1. Să se constate că reclamanta a construit casa cantorală compusă din 2 camere și dependințe situată în Viile Satu Mare, pe terenul înscris în C.F. Satu Mare sub nr. top. vechi ... (nr. top. nou ...) având valoarea de circulație de 39.034 lei (8.678 euro) și să se dispună notarea ei în CF; 2. Să se constate că reclamanta a construit în anul 1978 D. P+1 compusă din 2 apartamente situată în Viile Satu Mare, pe terenul înscris în C.F.

Satu Mare sub nr. top. vechi ... (nr. top. nou ...) având valoarea de circulație de 26.137 euro - 117.563 lei și să se dispună notarea în cartea funciară; 3. Să se atribuie cele două construcții pârâtei, cu obligarea ei la plata sultei de 34.815 euro (156.597 lei) în favoarea reclamantei. Cererea reconvențională având ca obiect revendicarea formulată de pârâtă nu a mai fost susținută conform declarațiilor reprezentantului acesteia av .Ungur Horia, consemnate în încheierea ședinței publice din 14 noiembrie 2014. Conform C.F. Satu Mare E. - Viile Satu Mare este proprietara tabulară a imobilului redobândit cu titlu juridic restabilirea situației și rectificare din oficiu, încheiere C.F. din 2006, căruia în natură îi corespunde conform descrierii din cartea funciară: construcții-biserică, casă la nr. 24 și 25 și terenuri, cimitir, arător, rât, grădină și curte.

Cu privire la D. reclamanta a depus autorizație pentru executare de lucrări din 07 iulie 1978, adresa emisă de C. - Oradea privind documentația tehnică privind demolarea și construcția casei parohiale la Viile Satu Mare. În cadrul raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de ing.

F. s-a realizat identificară topografică a celor construcții, astfel conform cadastrului nou (Legea nr. 18/1991) D. se află amplasată pe nr. top ..., iar casa cantorală pe nr. top ..., conform cadastrului vechi D. se află pe nr. top ... iar casa cantorală pe nr. top ..., aceste construcții au fost ridicate în 1970. De la edificarea acestor construcții proprietatea asupra terenul pe care sunt amplasate cele două edificii s-a modificat respectiv în urma restabilirii situației de carte funciară prin anularea inscripțiunilor din C.F., E. Viile Satu Mare a redobândit proprietatea asupra terenului atât printr-o acțiune de drept comun cât și în baza reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului de 3 ha 925 mp prin T.P emis de Comisia județeană Satu Mare pe teritoriul com.

Viile Satu Mare, intravilan sub nr… Prin sentința civilă nr. 1129 din 15 februarie 2012,Judecătoria Satu Mare în Dosar nr. x/296/2011 a respins acțiunea de fond funciar formulată de reclamanta A. Viile Satu-Mare, în contradictoriu cu pârâtele B. Viile Satu-Mare, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Viile Satu-Mare și Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Satu Mare, pentru anularea Titlului de proprietate emis de către Comisia Județeană Satu-Mare.

Prin Decizia civilă nr. 699/2012 Tribunalul Satu Mare a respins recursul declarat de A. Viile Satu Mare, împotriva sentinței nr. 1129 din 15 februarie 2012 a Judecătoriei Satu Mare reținând în considerentele deciziei:” că nu pot fi ignorate hotărârile pronunțate anterior, care au intrat în puterea lucrului judecat și care au hotărât asupra terenului în contradictoriu cu recurenta, respectiv sentința civilă nr. 3030/2007 a Judecătoriei Satu Mare prin care se respinge cererea recurentei de emitere a titlului de proprietate asupra terenului de sub nr. top… și Decizia civilă nr. 940/R/2006 a Curții de Apel Oradea prin care s-a dispus anularea inscripțiunilor din CF 926 Satu Mare de sub B2, fiind restabilită situația de sub B1 în favoarea E. Viile Satu Mare (…). Deși invocă dispozițiile O.U.G.

nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, recurenta totuși a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, în ce privește terenul de sub nr. top… cererea sa fiind respinsă privind emiterea titlului de proprietate prin sentința civilă nr. 3030/2007 a Judecătoriei Satu Mare și nu a făcut dovada că s-ar fi adresat comisiei speciale investită în baza O.U.G. nr. 94/2000.” La data formulării acțiunii de către reclamant în urma modificării dreptului de proprietate asupra terenului conform celor de mai sus, s-a conturat ipoteza în care proprietarul terenului nu e și proprietarul construcției, prerogativa de a exercita un eventual drept de accesiune aparține proprietarului terenului.

Având în vedere că instanța nu a fost învestită cu o astfel de cerere și autorul construcției respectiv reclamanta, are eventual un drept de proprietate sub condiție suspensivă. S-a apreciat că nu se poate constata dobândirea unui drept de proprietate asupra construcțiilor și nici edificarea construcției de către aceasta (capăt de cerere care tinde la constatarea unei stări de fapt) cu consecința notării construcției pe terenul altuia. S-a respins și capătul de cerere privind atribuirea construcțiilor pârâtei capăt de cerere care are putea să intre în conținutul dreptului de accesiune exercitarea căruia aparține proprietarului terenului, terenul fiind considerat ca bun principal în raport cu construcția.

Excepțiile formulate de pârâtă au fost analizate în cadrul încheierii din 07 iulie 2010 în Dosar nr. x/296/2010, fiind respinse, în motivare instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material în ceea ce privește primul capăt este nefondată deoarece obiectul acestei cereri este o acțiune în constatare, imprescriptibilă extinctiv. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active raportată la capetele de cerere 3, 4 și 5, a reținut că reclamanta solicită să se constate că a edificat prin efort propriu unele construcții pe terenul în litigiu, construcții asupra cărora tinde să-și realizeze un drept propriu, prin urmare, are calitate procesuală activă. Din analiza cererii de chemare în judecată, în ansamblul ei, s-a observat că aceasta nu este o simplă acțiune în constatare, ci o veritabilă acțiune în realizarea dreptului de proprietate asupra unor imobile, excepția inadmisibilității a fost respinsă.

Asupra excepției nelegalei timbrări, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia în ședința publică din data de 26 noiembrie 2010. Față de argumentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 111 V.C.C. a respins cererile, fără cheltuieli de judecată acestea nefiind justificate. Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din data de 19 aprilie 2013 a declarat apel reclamanta A. Viile Satu Mare, solicitând instanței admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată. În motivarea apelului, critică sentința ca fiind nelegală și netemeinică, în parte, respectiv cu privire la respingerea acțiunii precizate și cu privire la modul de soluționare a precizării de acțiune prin încheierea de ședință din data de 19 aprilie 2013, prin care nelegal s-a apreciat de către instanță că precizarea de acțiune este tardivă.

Consideră că precizarea acțiunii nu era tardivă, fiindcă în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. vechi deoarece acțiunea nu a fost întregită sau modificată, precizarea de acțiune fiind făcută în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. potrivit căruia „cererea nu se socotește modificată (…) când înlocuiește cererea în constatare printr-o cerere în realizare dreptului sau dimpotrivă în cazul în care cererea în constatare poate fi primită”. Arată că a înlocuit cererea în constatare cu acțiunea în realizare fiindcă a solicitat notarea construcțiilor proprii în cartea funciară și înscrierea dreptului de superficie care era preconstituit în momentul rectificării de carte funciară respectiv s-a convertit dreptul de proprietate în drept de superficie.

Acest drept s-a născut în momentul rectificării C.F. Satu Mare în favoarea intimatei, deoarece la momentul construirii reclamanta era proprietar de drept și de fapt asupra terenului. Apreciază că dacă instanța a considerat că precizarea de acțiune este formulată tardiv trebuia să o disjungă și să o trimită pentru a fi înregistrată sub un număr de dosar separat. Susține că a formulat precizarea de acțiune datorită faptului că acțiunea acesteia de fond funciar în anularea titlului de proprietate ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/246/2011 a fost respinsă. Consideră că, în mod nelegal, instanța a dispus prin sentința atacată respingerea acțiunii și a apreciat greșit că procedura de citare pentru data de 14 noiembrie 2014 este îndeplinită deși reclamanta apelantă nu a primit citația, iar din probele administrate rezultă că A. a construit casa cantorală situată în Viile Satu Mare, pe terenul înscris în C.F.

Satu Mare sub nr. topo vechi ..., nr. cadastral actual și D. P+1 situată în Viile Satu Mare, spre terenul înscris în C.F., topo vechi, nr. cadastral nou, teren care în prezent este proprietatea intimatei pârâte și că valoarea actuală a acestora este de 34.815 euro/156.597 lei.

Apreciază că în mod greșit a reținut instanța că la data formulării acțiunii în urma modificării dreptului de proprietate asupra terenului, s-a conturat ipoteza în care proprietarul terenului nu este și proprietarul construcției, că prerogativa de a exercita un drept de accesiune aparține proprietarului terenului sau că până la exercitarea unui drept de accesiune din partea proprietarului terenului autorul construcțiilor are un drept de proprietate sub condiție suspensivă pentru următoarele aspecte: - în situația creată între părți ca urmare a rectificării de carte funciară de către B. Viile Satu Mare există două variante în care se poate soluționa litigiul având în vedere că cele două construcții au fost edificate de reclamantă în perioada în care era proprietarul terenului pe care s-au edificat, respectiv ori să i se recunoască dreptul de proprietate asupra construcțiilor și dreptul de superficie asupra terenului, fiind constructor de bună-credință, ori proprietarul invocă accesiunea și devine proprietarul bunului accesoriu, în această situație fiind obligat la plata de despăgubiri în virtutea principiului îmbogățirii fără justă cauză; - din materialul probator rezultă că reclamanta a edificat cele două construcții/autorizația de construire, adresa C. Oradea pentru demolarea și construcția casei parohiale noi, raportul de expertiză efectuat în cauză;

- de la edificarea construcțiilor, proprietatea terenului pe care sunt amplasate s-a modificat în favoarea intimatei pârâte prin rectificarea C.F. și prin titlul de proprietate emis în baza Legii fondului funciar. - este constructor de bună-credință fiind la data edificării construcțiilor proprietarul terenului. Consideră că în mod greșit a apreciat instanța de fond că se tinde la constatarea unei stări de fapt în condițiile în care acțiunea în constatarea edificării construcțiilor și notarea lor nu prevede exclusiv o situație de fapt ci o situație juridică din care decurg anumite efecte juridice inclusiv dreptul de proprietate asupra construcțiilor sens în care invocă art. 21 din Constituție la art. 6 alin. (1) parag.

din 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților Fundamentale care stipulează că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, public și în termen rezonabil a cauzei sale de o instanță independentă și imparțială, fiind invocate și prevederile art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Susține că din interpretarea art. 494 alin. (3) partea finală C. civ. vechi rezultă că proprietarul terenului are dreptul de a despăgubi și obligația corelativă de a-și însuși construcțiile, iar solicitarea sa de obligare a pârâtei la plata contravalorii construcțiilor noi edificate de aceasta (cele vechi intabulate în C.F. fiind demolate) este legală și justă, prin respingerea acțiunii fiind privată aceasta de un drept legitim.

Prin Decizia nr. 441/Ap din 18 iunie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta A. Viile Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 474/D din 04 decembrie 2014 și a încheierii din data de 19 aprilie 2013 a Tribunalului Satu Mare, pe care le-a schimbat în parte, în sensul că a respins excepția de tardivitate a precizării acțiunii invocată de pârâtă, a admis acțiunea precizată și a constatat că reclamanta a construit o casă cantorală compusă din 2 camere și dependințe, situată în Viile Satu Mare, pe terenul proprietatea pârâtei, înscris în C.F. Satu Mare, nr. top. vechi ..., nr. top nou … A mai constatat că reclamanta a construit în anul 1978 D. P+1 nivel, compusă din două apartamente, situată în Viile Satu Mare, pe terenul proprietatea pârâtei, înscris în C.F.

Satu Mare, nr. top vechi ..., nr. top nou ... și a dispus notarea în cartea funciară a construcțiilor menționate în favoarea reclamantei. S-a constatat că reclamanta are un drept de superficie asupra terenului pe care se află amplasate cele două construcții edificate de reclamantă și s-a dispus notarea acestui drept în cartea funciară în favoarea reclamantei A. Viile Satu Mare. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței și încheierii atacate. A fost obligată intimată B. la plata către A. Viile Satu Mare a sumei de 3500 lei cheltuieli de judecată în fond și apel. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, în mod greșit, prin încheierea din 19 aprilie 2013, instanța de fond a respins ca tardivă precizarea de acțiune deoarece nu sunt incidente dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., reținând eronat că reclamanta și-a înlocuit acțiunea inițială, care avea atât capete de cerere în constatare, cât și capete de cerere în realizare, cu o acțiune în constatare, contrar condițiilor prevăzute de art. 132 pct. 4 C. proc. civ., iar capătul subsidiar al cererii modificatoare reprezintă o acțiune în realizare, fiind formulată în subsidiar capătului de cerere principal, precizarea de acțiune fiind formulată tardiv, după prima zi de înfățișare, respectiv după termenul de judecată din 26 octombrie 2010, care coincide cu momentul în care instanța a început cercetarea procesului. Astfel, în condițiile în care reclamanta și-a precizat pretențiile formulate inițial, în sensul că și-a restrânscapetele de cerere din petitul inițial, cum a reținut și instanța de fond, solicitând constatarea edificării construcțiilor și a dreptului de superficie și notarea în C.F.

sau obligarea pârâtei la plata contravalorii acestora, sunt incidente dispozițiilor art. 132 alin. (2) și (4) C. proc. civ., potrivit cărora cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță, când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii, sau când înlocuiește cererea în constatare cu o cerere în realizarea dreptului sau, dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită (alin. (4)). S-a reținut că, de altfel, și după admiterea excepției de tardivitate a precizării de acțiune, instanța a administrat toate probele solicitate de pârâtă raportat la precizarea de acțiune.

În atare situație, instanța de apel a apreciat că se impune respingerea excepției de tardivitate și schimbarea în parte a încheierii din 19 aprilie 2013 în acest sens. S-a reținut, totodată, că au fost corect respinse celelalte excepții invocate de pârâtă vizând lipsa calității procesuale active,inadmisibilității acțiunii și a nelegalei timbrări. S-a considerat că nu poate fi primită, însă, critica apelantei cu privire la neîndeplinirea procedurii de citare, din care rezultă că reclamanta a fost legal citată pentru data când a fost soluționată cauza, și mai mult, au fost acordate două termene pentru pronunțarea hotărârii și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel a reținut că, potrivit C.F. Satu Mare, E. Viile Satu Mare este proprietara tabulară a imobilului redobândit cu titlu juridic conform încheierii C.F. din 2006, căruia în natură îi corespund: construcții, biserică, casă și terenuri, cimitir, arător, rât, grădină și curte. S-a reținut că, potrivit expertizei tehnice întocmite la 10 ianuarie 2014, rezultă că pe nr. top ... se află D., iar pe nr. top ... se află casa cantorală, aceste construcții fiind ridicate în anii 1970 de către A. Viile Satu Mare. De la momentul edificării acestor construcții, în urma restabilirii situației de carte funciară, prin anularea inscripțiunilor din C.F., E. Viile Satu Mare a redobândit proprietatea asupra terenului atât printr-o acțiune de drept comun, cât și în baza reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului de 3 ha și 925 mp prin Titlul de proprietate emis de Comisia Județeană Satu-Mare pe teritoriul com.

Viile Satu Mare. De asemenea, instanța de apel a constatat că pârâta nu contestă existența construcțiilor edificate de reclamantă pe terenul asupra căruia a devenit proprietară în urma rectificării de carte funciară, invocând doar aspecte procedurale pentru respingerea cererii.

Având în vedere că aceste construcții au fost edificate în perioada când reclamanta era proprietară a terenului, modificarea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei B. Viile Satu Mare intervenind ca urmare a rectificării de carte funciară prin Decizia civilă nr. 940R/2006 a Curții de Apel Oradea, s-a apreciat că această situație nu a fost determinată de conduita culpabilă a reclamantei, fiind datorată modificărilor legislației în materie, motiv pentru care s-a considerat că reclamanta nu poate fi privată de drepturile dobândite prin edificarea construcțiilor cu bună-credință, în condițiile în care pârâta nu a invocat și nu a solicitat un eventual drept de accesiune asupra construcțiilor, în calitate de proprietară a terenului.

Instanța de apel a motivat soluția admiterii acțiunii reclamantei și pe împrejurarea că reclamanta, care a edificat construcțiile în calitate de proprietar al terenului la acel moment, are un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar nerecunoașterea dreptului asupra acestui bun ar conduce la privarea de proprietate a reclamantei în lipsa oricărei despăgubiri, în condițiile în care proprietarul actual al terenului nu și-a exercitat și nici nu are interesul de a-și exercita dreptul de accesiune imobiliară prevăzut de art. 494 C. civ. În consecință, instanța de apel a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., privind constatarea existenței unui drept, în speță dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate de reclamantă și dreptul de superficie raportat la art. 492 C. civ., cât și dispozițiile art. 22 alin. (3) și art. 40 din Legea nr. 7/1996, care prevede posibilitatea notării în cartea funciară a drepturilor constatate prin hotărâre judecătorească. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta B. Viile Satu Mare, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâta-recurentă a invocat prescripția dreptului la acțiune, raportat la momentul redobândirii dreptului de proprietate (de către pârâtă), lipsa calității procesuale și a interesului juridic pentru lipsa dreptului actual și cert asupra bunului, în condițiile în care acțiunile în valorificarea unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate în regim de carte funciară nu sunt la îndemâna reclamantei, care nu este proprietar de carte funciară. Cea de-a treia critică formulată prin motivele de recurs a vizat inadmisibilitatea acțiunii în constatare, în condițiile în care reclamanta a învestit instanța cu o veritabilă acțiune în revendicare, ce presupune dovada proprietății bunului pretins, care în regim de carte funciară poate fi făcută numai cu întabularea dreptului real imobiliar.

Cel de-al patrulea motiv de recurs a vizat tardivitatea precizării acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 492 C. civ., cu mult după prima zi de înfățișare, în al doilea ciclu procesual. Totodată, a arătat că nu numai temeiul juridic al acțiunii, ci și obiectul acesteia a fost modificat, introducându-se pretenții noi, cum sunt acelea privind obligarea sa la plata contravalorii imobilelor D. și casa cantorului, precum și solicitarea constatării unui drept de superficie. Recurenta a criticat decizia atacată și în ceea ce privește fondul cauzei, susținând ignorarea prevederilor art. 178 alin. (3) din H.G. nr. 53/2008, potrivit cărora D. se consideră anexă a lăcașului de cult și urmează regimul juridic al acestuia.

Invocând încălcarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. și inadmisibilitatea acțiunii prin care se solicită constatarea unei situații de fapt, recurenta a arătat că autorizația de construcție este un act administrativ și nu atestă un drept de proprietate, după cum nu poate conduce la schimbarea proprietății asupra imobilului. S-a învederat că nu se poate reține buna-credință a reclamantei asupra bunurilor aflate în patrimoniul proprietarului tabular. În finalul motivelor de recurs, pârâta-recurentă a precizat că s-a ignorat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, care a statuat că repararea unui abuz înfăptuit de regimul totalitar nu poate fi considerată un act de nelegalitate, condamnând România pentru discriminare religioasă contra E. Intimata-reclamantă A. Viile Satu-Mare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Examinând recursul pârâtei Înalta Curte reține următoarele: Criticile formulate prin primele motive de recurs vizând modul de soluționare a excepțiilor prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale active și lipsei interesului în formularea cererii au fost soluționate de Tribunalul Satu-Mare, secția I civilă, prin încheierea de la 19 aprilie 2013, prin considerentele căreia prima instanță a reținut că asupra acestor excepții invocate de pârâtă prin întâmpinare și reiterate în cadrul notelor de ședință, instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea ședinței publice din 7 iulie 2011. Astfel, excepția prescripției dreptului material la acțiune privind primul capăt de cerere a fost respinsă cu motivarea că acțiunea în constatare este imprescriptibilă extinctiv.

Totodată, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active cu argumentul că reclamanta solicită să se constate că a edificat prin efort propriu unele construcții pe terenul în litigiu, construcții asupra cărora tinde să-și realizeze un drept propriu. Modul de soluționare a acestor excepții, la care s-a făcut referire și prin considerentele sentinței primei instanțe, nu a făcut obiect al vreunei căi de atac, motiv pentru care instanța de apel a menținut sentința tribunalului și încheierea prin care s-au respins excepțiile.

S-a menținut soluția primei instanțe și sub aspectul modului de soluționare a cererii reconvenționale formulate de pârâtă având ca obiect revendicarea, cerere ce nu a mai fost susținută, conform consemnărilor din încheierea ședinței publice din 14 noiembrie 2014. Examinând motivul de recurs referitor la prescripția dreptului material la acțiune, excepție de ordine publică vizând încălcarea unor norme cu caracter imperativ cuprinse în art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, în condițiile în care sunt întrunite cerințele art. 162 C. proc. civ. privind invocarea acestei excepții, Curtea va constata că aceasta a fost corect respinsă. Dreptul la acțiune nu este prescris în sens material, în momentul rectificării cărții funciare nr. 926 Satu Mare în favoarea recurentei-pârâte născându-se dreptul pretins de reclamantă asupra construcțiilor edificate pe terenul ce s-a aflat în patrimoniul său.

Sub imperiul reglementării C. civ. de la 1864, aplicabile în speță, dreptul de superficie era calificat ca fiind un drept imprescriptibil, caracter ce derivă din perpetuitatea sa, fiind considerat perpetuu raportat la durata existenței construcției pe terenul proprietatea altei persoane, fără a se putea stinge prin neuz. Prin urmare, raportat la caracterele menționate ale dreptului de superficie pretins, dreptul material la acțiune nu este prescris, constatarea existenței sale putând fi cerută oricând. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, ca excepție de fond a fost, de asemenea, corect soluționată. Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.

În speță, reclamanta a solicitat să se constate dreptul său asupra construcțiilor edificate prin efort propriu pe terenul în litigiu și să se noteze în cartea funciară dreptul de superficie. Prin urmare, a justificat un interes legitim și calitatea procesual activă. Critica recurentei privind inadmisibilitatea acțiunii este, de asemenea, nefondată. Contrar susținerilor formulate de recurentă prin cel de-al treilea motiv de recurs, acțiunea reclamantei nu este o acțiune în revendicare, astfel încât să se impună dovedirea dreptului real de proprietate pretins, în regim de carte funciară și nicio acțiune de ieșire din indiviziune. Ceea ce reclamanta A. Viile Satu Mare a pretins prin acțiune, astfel cum aceasta a fost precizată, a fost constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul proprietatea pârâtei și a dreptului de superficie, în condițiile art. 492 C. civ.

și ale art. 22 alin. (3) și (4) din Legea nr. 7/1996, referitoare la posibilitatea notării în cartea funciară a drepturilor constatate prin hotărâre judecătorească. Nici critica vizând tardivitatea precizării acțiunii nu va fi primită. Precizarea de către reclamantă a pretențiilor formulate prin acțiunea inițială a reprezentat, în realitate o restrângere a acestora, cu respectarea dispozițiilor art. 132 alin. (2) și (4) C. proc. civ. De altfel, și după admiterea excepției de tardivitate a precizării acțiunii, prima instanță a cărei hotărâre sub acest aspect a fost infirmată de instanța de apel, a administrat toate probele solicitate de pârâtă raportat la precizarea de acțiune, considerând că nu se impune disjungerea.

Criticile vizând fondul cauzei sunt, de asemenea, neîntemeiate. Recurenta a susținut că prin hotărâre judecătorească, pronunțată în contradictoriu cu intimata reclamantă a fost repusă în dreptul de proprietate, inclusiv asupra casei parohiale, astfel că prin pronunțarea deciziei recurate au fost încălcate dispozițiile art. 178 alin. (3) din H.G. nr. 53/2008, potrivit căreia D. este anexă a lăcașului de cult și urmează regimul acesteia. Așa cum corect au reținut instanțele de fond și apel, potrivit C.F. Satu Mare, E. Viile Satu Mare este proprietar tabular al imobilului redobândit prin restabilirea situației anterioare și rectificarea din oficiu, conform încheierii de carte funciară din 2006, căruia în natură îi corespund conform descrierii din cartea funciară: construcție, biserică, casă și terenuri, cimitir, arător, rât, grădină și curte.

D. a fost edificată cu autorizația pentru executare de lucrări din 7 iulie 1978, conform adresei emise de C. - Oradea, în cadrul raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de ing. F., realizându-se identificarea topografică a acestei construcții. Cele două construcții, D. și casa cantorală sunt edificate pe terenul înscris în C.F. Viile Satu Mare (D.). Așa cum rezultă din expertiza tehnică omologată de instanță, aceste construcții au fost edificate în anii 1970, fiind evident că la acel moment nu puteau fi edificate de B., recurenta neavând capacitatea de folosință. Prin urmare, susținerea recurentei în sensul că reclamanta-intimată nu poate avea calitate de constructor de bună credință, ci de detentor precar, și nu ar putea emite pretenții întrucât autorizația de construcție de care se prevalează este un act administrativ, ce nu atestă dreptul de proprietate, nu poate fi primită.

Modificarea titularului dreptului de proprietate asupra terenului în persoana recurente-pârâte B. Viile Satu Mare a intervenit ca urmare a rectificării cărții funciare prin Decizia civilă nr. 940/R/2006 a Curții de Apel Oradea, prin care s-a dispus anularea inscripțiilor din C.F. Satu Mare de sub B2 și restabilirea situației anterioare de C.F. de sub B1 în favoarea recurentei. Această situație nu a fost determinată de conduita culpabilă a intimatei-reclamante, ci de modificările legislative în această materie, abuzurile săvârșite împotriva E. în timpul regimului comunist neputând fi imputate A. Ca atare, nu poate fi negat dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor edificate pe terenul ce se afla la acel moment în proprietatea sa.

Într-adevăr, prerogativa de a exercita un eventual drept de accesiune aparține proprietarului terenului, în temeiul art. 494 C. civ., însă în condițiile în care pârâta nu a solicitat constatarea unui asemenea drept, în calitate de proprietară a terenului, nu poate fi privată reclamanta de drepturile dobândite asupra construcțiilor edificate cu bună-credință și nici nu poate fi lăsată la latitudinea pârâtei posibilitatea recunoașterii acestui drept și, pe cale de consecință a unui drept de superficie, în condițiile art. 492 C. civ. Nerecunoașterea dreptului de proprietate asupra construcțiilor ar conduce la privarea reclamantei de un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, în lipsa oricărei despăgubiri, în condițiile în care proprietarul actual al terenului nu și-a exercitat dreptul de accesiune imobiliară, în condițiile art. 494 C. civ.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că nu este întrunit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate, Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. Viile Satu Mare împotriva Deciziei nr. 441/Ap din 18 iunie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2016.