ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1633/2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 5 iunie 2013, sub nr. x/3/2013, reclamantul A., prin fiul său, avocat B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Ministerul de Finanțe, obligarea acestuia la plata unor daune morale în cuantum de 135.000.000 lei. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin Sentința civilă nr. 952 din 2 septembrie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., decedat la 17 ianuarie 2014, și continuată de moștenitorul său, B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamantul B.

Apelantul a susținut că, așa după cum a reținut și prima instanță în sentința atacată, reclamantul A. a fost supus măsurii arestării timp de 16 zile fără a fi vinovat de comiterea vreunei infracțiuni, pe numele acestuia fiind trimis de către autoritățile austriece un mandat de aducere ca martor într-un proces având ca obiect furtul unui automobil și nu un mandat european de arestare, așa cum eronat s-a constatat.

Reclamantul a fost arestat fără existența unui mandat de arestare, în mod nelegal, în baza unui mandat de aducere, spre a depune mărturie într-un proces având ca obiect furtul și tăinuirea unui automobil, înscris redactat în limba germana și netradus în limba română. Nefiind tradus din limba germană în limba română, înscrisul emis de autoritățile austriece a fost interpretat greșit. Organele abilitate române erau solicitate prin respectivul mandat de aducere să-l aducă pe reclamantul A. în fața instanțelor austriece pentru a depune mărturie într-un proces având ca obiect furtul și tăinuirea unui automobil. Acesta nu era învinuit de nicio infracțiune.

Instanțele române au dispus totuși măsura arestării preventive împotriva reclamantului pentru o perioadă totală de 16 zile, fără existența unui mandat real european de arestare. Ele au considerat mandatul de aducere spre a depune mărturie, în mod eronat mandat european de arestare, acest fapt petrecându-se din cauza faptului că actul în limba germană emis de autoritățile austriece nu a fost tradus și astfel, nu i s-a cunoscut adevăratul conținut, adică solicitarea făcută organelor române de a-l aduce pe reclamant să depună mărturie.

Astfel, în mod nelegal, reclamantul a fost ținut în arestul IPJ Bacău, fapt care i-a cauzat vătămări grave ale sănătății și i-au grăbit decesul intempestiv. Ulterior acestor zile, reclamantul a fost trimis cu avionul de pe Aeroportul Otopeni pentru a depune mărturie în procesul din fața instanțelor austriece.

Instanțele care au dispus măsura arestării preventive împotriva reclamantului A. și în situația în care acesta ar fi fost, așa cum în mod eronat și fals au scris, vinovat de săvârșirea infracțiunii de tăinuire, tot nu ar fi trebuit să dispună măsura arestării preventive împotriva acestuia, întrucât această măsură încalcă dispozițiile art. 148 C. proc. pen., respectiv ale art. 148 alin. (2) C. proc. pen. care dispune că "în cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) - e) măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 4 ani." Or, așa cum a reținut și prima instanță, pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 229 alin. (1) C. pen. sancțiunea este "pedeapsa prevăzută de art. 227 sau art. 228 ale cărei limite speciale se reduc cu o treime", astfel, rezultă că pedeapsa pentru furtul care are ca obiect un vehicul este mai mică de 4 ani.

În drept, a invocat dispozițiile art. 466 C. proc. civ., art. 1391 C. civ. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin Decizia civilă nr. 401/A din 23 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelantul-reclamant B., moștenitorul lui A., împotriva Sentinței civile nr. 952 din 2 septembrie 2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/3/2013, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost anulată sentința apelată și, evocând fondul, s-a dispus respingerea cererii, ca neîntemeiată. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant B., moștenitorul lui A., aducându-i următoarele critici:

Concluziile instanței de apel sunt eronate. Astfel, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că înainte de intrarea reclamantului în starea de arest nelegal, starea sănătății sale era ameliorată, așa după cum rezultă din biletul de externare emis la 1 august 2012 și din scrisoarea medicală emisă la 7 septembrie 2012, însă după arest, starea sănătății sale era mult agravată și s-a agravat progresiv până la deces, așa după cum rezultă din certificatul de încadrare în grad de handicap din 7 ianuarie 2013, scrisoarea medicală din 11 martie 2013, biletele de externare din 1 aprilie 2013 și 19 aprilie 2013, respectiv certificatul de deces.

Recurentul-reclamant consideră că hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece, deși, s-a reținut caracterul nelegal al arestului, nu s-a reținut și faptul că această stare de arest a produs grăbirea deteriorării stării de sănătate a defunctului A. și că acesta avea dreptul la despăgubiri.

S-a arătat că în speță sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 252, art. 253 și art. 1391 C. civ. F. Apărările formulate de către intimatul-pârât.

La data de 29 februarie 2016, intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii delictuale civile.

La data de 16 martie 2016, recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei un răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului și acordarea despăgubirilor morale solicitate, arătând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1391 C. civ., dar că instanța de apel, în mod eronat, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, susținând că fapta ilicită constă în arestarea nelegală a reclamantului; organele statului au săvârșit cu vinovăție fapta ilicită, prin aceea că au pronunțat hotărâri împotriva dispozițiilor legale aplicabile; atât reclamantul, înainte de a deceda, cât și familia sa au suferit un prejudiciu de ordin moral (decedatul a suferit și un prejudiciu fizic pe timpul arestării), există raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. G. Hotărârea instanței de recurs.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta necuprinzând motivele pe care se întemeiază.

Această hotărâre este extrem de lapidară în considerente, necuprinzând, practic, analiza susținerilor reclamantului în ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1391 C. civ., respectiv ale răspunderii delictuale civile.

Astfel, instanța de apel nu a analizat dacă arestarea a fost nelegală, respectiv dacă mandatul ce privea pe reclamantul decedat era un mandat de aducere sau un mandat de arestare, dacă eventuala arestare nelegală a acestuia a produs consecința înrăutățirii stării sale de sănătate, conducând, în final, la deces și dacă, în aceste împrejurări, reclamantul continuator al acțiunii avea dreptul la despăgubirile prevăzute de art. 1391 C. civ. și în ce cuantum.

Pentru a se proceda la administrarea probelor ce se impun, în baza art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.