ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 722/2016

Decizia nr. 722/2016 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VllI-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 05 martie 2014, sub nr. x/3/2014, Sindicatul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, în numele următorilor membrii de sindicat: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, după cum urmează: - col (r). B. - suma totală de 36.453 RON, reținută în baza deciziei de revizuire din 08 decembrie 2011, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv; - col (r). C. - suma totală de 17.693 RON, reținută în baza deciziei de revizuire din 05 decembrie 2011, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv; - col.

(r). D. - suma totală de 8.850 RON, reținută în baza deciziei de revizuire din 15 decembrie 2011, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv; - col. (r). E. - suma totală de 6.770 RON, reținută tară emiterea unei decizi de revizuire, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv, cu mențiunea că ulterior a primit decizia de pensie din 01 octombrie 2013, respectiv decizia de revizuire din 21 ianuarie 2014, care are un cuantum diminuat față de cea anterioară, respectiv 3.515 RON față de 4.125 RON, decizie pe care de asemenea a contestat-o; - col (r). F. - suma totală de 3.997 RON, reținută în baza deciziei de revizuire din 28 decembrie 2011, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv; - cpt.

cdor. (r). G. - suma totală de 1.660 RON, reținută în baza deciziei de revizuire din 11 aprilie 2013, începând cu luna mai 2013 până în luna septembrie 2013, inclusiv; - lt. col. (r). H. - suma totală de 19.068 RON, reținută în baza deciziei de revizuire din 07 decembrie 2011, începând cu luna ianuarie 2012, până în luna septembrie 2013, inclusiv; - It. col. (r). I. - suma totală de 17.272 RON, reținută în baza deciziei de revizuire din 08 decembrie 2011, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv; - lt. cl. (r). J. - suma totală de 7.210 RON, reținută în baza deciziei de revizuire din 13 decembrie 2011, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv; - mr.

(r). K. - suma totală de 9.878 RON, reținută în baza deciziei de revizuire din 12 decembrie 2011, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv; - mr. (r). L. - suma totală de 9.132 RON, reținută în baza deciziei de revizuire 07 decembrie 2011, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv; - mr. (r). M. - suma totală de 14.702 RON, reținută în baza deciziei de revizuire din 15 decembrie 2011, începând cu luna martie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv; - mr.

(r). N. - suma totală de 15.569 RON, reținută în baza deciziei de revizuire din 07 decembrie 2011, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv; - obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumelor reținute menționate mai sus, la care să se adauge dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate, dobândă calculată până la data plății efective a acestora, precum și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimilor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013, anual, începând cu anul 2013, în funcție de inflație și de creșterea salariului real. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 C. proc.

civ. și pe cele ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea tribunalelor din ragă teritorială unde își au domiciliul reclamanții. În motivarea excepției necompetenței teritoriale, pârâții au arătat, cu referire la reclamantul D., că are domiciliul în municipiul Timișoara, județul Timiș, iar începând cu data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, care la art. 154 alin. (1) prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei raza teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

În ședința publică de Ia 02 februarie 2015, Tribunalul București, secția al VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a procedat la disjungerea cererii formulate în numele reclamantului D., fiind format Dosarul nr. x/3/2015, iar prin sentința civilă nr. 3088 din 30 martie 2015, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevăd o competență teritorială exclusivă, în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă cererea de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, norma fiind una imperativă de la care părțile nu pot deroga.

Cum cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 05 martie 2014, dată la care era în vigoare Legea nr. 263/2010, iar reclamantul are domiciliul în municipiul Timișoara, județul Timiș, competența teritorială exclusivă revine Tribunalului Timiș. Pe rolul Tribunalului Timiș dosarul a fost înregistrat la data de 23 iulie 2015, sub nr. x/3/2015. Prin sentința civilă nr. 64 din 27 ianuarie 2016, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționarea acestuia, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc.

civ. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiș a reținut că, astfel cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată, aceasta a fost formulată de reclamantul Sindicatul A. în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, în numele următorilor membrii de sindicat: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale. Art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede o competență teritorială exclusivă a tribunalului de la domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă cererea de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, norma fiind una imperativă de la care părțiie nu pot face derogare.

Însă, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2013, pronunțată în recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant. Cum sediul sindicatului reclamant este în București, sector 1, competența teritoriala exclusivă revine Tribunalului București.

Examinând conflictul negativ de competență, înalta Curte reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată în numele reclamantului D., domiciliat în municipiul Timișoara, județul Timiș, de Sindicatul A., cu sediul în municipiul București, sector 1, disjunsă din Dosarul nr. x/3/2014 (constituit la data de 04 septembrie 2015 pe rolul Tribunalului București) și înregistrată sub nr. x/3/2015, s-a solicitat obligarea pârâților Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, la plata sumei de 8.850 RON (reținută în baza deciziei de revizuire a drepturilor de pensie din 15 decembrie 2011), cu dobânda legală și actualizată cu indicele de inflație, precum și indexarea cuantumului pensiei.

Tribunalul București a reținut incidența dispozițiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care prevăd următoarele „cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei raza teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul". În mod implicit, această instanță a apreciat că, în speță, calitatea de reclamant aparține persoanei fizice D., iar nu Sindicatului A. La rândul său, Tribunalul Timiș s-a raportat la prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, sus-menționate, dar și la decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) și a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În consecință, a apreciat că este competent să soluționeze cauza Tribunalul București, în a cărui rază teritorială are sediul Sindicatul A. Față de considerentele expuse, rezultă că pentru deteminarea instanței competente este necesar a se analiza dacă cererea de chemare în judecată se circumscrie ipotezei deciziei nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Înalta Curte reține că din cuprinsul deciziei date în recurs în interesul legii, sus-menționate, care recunoaște calitate procesuală activă organizațiilor sindicale, cu consecințe și în planul competenței teritoriale, rezultă iară nici un dubiu că dezlegarea în drept se referă ia soluționarea conflictelor de muncă, respectiv la litigiile în care organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor care decurg din legislația muncii, din statutele funcționarilor publici, din contractele colective de muncă, din contractele individuale de munca și din raporturile de serviciu ale funcționarilor publici. Cum cererea de chemare în judecată ee face obiectul cauzei de față nu se încadrează în sfera conflictelor de muncă ci este un litigiu de asigurări sociale, Înalta Curte apreciază că Tribunalul Timiș este competent să o soluționeze, întrucât, potrivit înscrisurilor de Ia dosar, reclamantul D. are domiciliul în municipiul Timișoara.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2016.