ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1163/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1163/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 1163/2016

Asupra cauzei de față,

prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin recursul declarat la data de 28 martie 2016 împotriva

încheierii de ședință din data de 17 decembrie 2014 și a deciziei

civile nr. 48A din 3 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013, prin care a fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile

nr. 503 din 15 aprilie 2014 a Tribunalului București, secția a V-a civilă,

a fost admis apelul declarat de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și Societatea Comercială de Transport cu Metroul

A. SA și a fost schimbată sentința în sensul respingerii acțiunii

formulate, reclamanta SC B. SRL a solicitat casarea deciziei recurate în sensul

trimiterii cauzei spre o nouă judecată la instanța de apel.

În sinteză, subsumat dispozițiilor

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că instanța

de apel a depășit limitele efectului devolutiv al apelului și principiul

disponibilității, dispunând efectuarea unei expertize tehnice în alte

condiții decât cele prevăzute de lege.

Subsumat dispozițiilor

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat faptul că:

- Instanța de apel a reținut

greșit că potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, corelat cu

Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, momentul transferului dreptului

de proprietate în raport de care se calculează valoarea despăgubirilor

este după consemnarea despăgubirilor, respectiv la 17 mai 2013, astfel

încât valorile bunurilor din acest moment au fost considerate cu relevanță.

- A făcut aplicarea greșită

a art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, când s-a stabilit suprafața de teren

expropriată care trebuie luată în considerare.

- A încălcat dispozițiile

art. 5 alin. (1) și ale art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010, refuzând

fără temei să permită completarea obiectivelor raportului de

expertiză actualizată de Camera Notarilor Publici determinând artificial

reducerea despăgubirilor.

- Instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 deoarece, pe de o parte,

instanța de apel nu a stabilit valoarea reală a imobilului expropriat

deoarece s-a raportat în mod discreționar la un singur contract de vânzare-cumpărare

analizat, iar, pe de altă parte, instanța de apel nu a stabilit valoarea

daunelor suplimentare cuvenite proprietarului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție Ia data de 7 aprilie 2016.

La data de 19 aprilie 2016, s-a

procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu

a recursului, prin raport consiatându-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C2, constatând

că simt întrunite condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus,

prin rezoluția din 19 aprilie 2016, comunicarea raportului privind admisibilitatea

în principiu a recursului către părți, pentru ca acestea să

depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art.

493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul

de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a

fost comunicat părților la data de 29 aprilie 2016 și respectiv la

3 mai 2016.

La data de 11 mai 2016, reclamanta

SC B. SRL a depus punct de vedere la raport prin care a arătat că recursul

este admisibil deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.

483 alin. (2) C. proc. civ., nefiind soluționată o cerere în materie de

expropriere, ci una evaluabilă în bani, cu o valoare mai mare de 500.000 RON.

În sinteză reclamantul a susținut că litigii în materie de expropriere

sunt numai cele reglementate de art. 21 din Legea nr. 33/1994, prin care tribunalul

este sesizat de expropriator pentru a se pronunța asupra exproprierii, iar

nu șt cele întemeiate de art. 23 din Legea nr. 33/1994 care vizează cuantumul

despăgubirilor acordate în urma exproprierii, ce au ca obiect pretenții.

La rândul lor, la data de 9 mai

2016 și respectiv la 11 mai 2016, au depus puncte de vedere la raport Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și intimatul Statul Român prin SC A. SA, solicitând respingerea recursului

ca inadmisibil.

La data de 17 mai 2016, constatându-se

că se poate trece la examinarea recursului, s-a fixat, termen de judecată

pentru data de 24 mai 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără

citarea părților.

Înalta Curie constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

2.1. Prezenta cauză are ca

obiect un litigiu de expropriere, întemeiat pe prevederile Legii nr.

255/2010, coroborat cu dispozițiile

Legii nr. 33/1994.

Astfel, prin cererea înregistrată

la data de 5 decembrie 2013, pe rolul Tribunalului București, secția a

V-a civilă, reclamanta SC B. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Societatea

Comercială de Transport cu Metroul A. SA,

pentru ca instanța să modifice

hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 14 din 17 mai 2013 pentru

imobilul compus din teren și construcții, situat în București, sector

1, să stabilească cuantumul despăgubirii și să oblige pârâtul

să-i plătească suma de 12.547.640 RON, actualizată cu rata inflației,

reprezentând valoarea reală a imobilelor expropriate șl a prejudiciului

suferit prin expropriere.

În drept, au fost invocate dispozițiile

art. 205-208 C. proc. civ., Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994.

Se reține, contrar punctului

de vedere depus de reclamantă, că litigiul de față nu este un

simplu litigiu având ca obiect pretenții, deoarece partea își valorifică,

prin intermediul acestui proces, dreptul la despăgubiri stabilit prin Legea

nr. 33/1994 ce reglementează exproprierea pentru cauză de utilizate publică.

Prin dispozițiile art. 22-27 din Legea nr. 33/1994 este reglementat modul în

care se determină cuantumul despăgubirilor acordate pentru caz de expropriere.

În consecință, materia în care se judecă este cea specială,

a exproprierii, deoarece partea nu solicită pretenții a căror determinare

să se realizeze pe calea dreptului comun.

Totodată, se reține că

dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, pentru ipoteza exproprierii pentru

cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective

de interes național, județean și local, sunt modificate implicit

prin dispozițiile art. 9 din Legea nr. 255/2010, în sensul că exproprierea

se realizează prin decizia de expropriere emisă de expropriator, iar nu

prin hotărârea tribunalului. În consecință, dacă s-ar admite

că sunt litigii în materie de expropriere

numai cele prevăzute de art. 21 din

Legea nr. 33/1994, s-ar ajunge la concluzia, absurdă, că nici un litigiu

întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, coroborat cu prevederile Legii

nr. 255/2010, nu mai este un litigiu în materia exproprierii.

Prin sentința civilă

nr. 503 din 15 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a admis, în parte, contestația,

a anulat, în parte, hotărârea de stabilire a despăgubirilor

nr. 14 din 17 mai 2013 pentru imobilul teren și construcții siiuat în

București, sectorul 1, cu privire la despăgubirile acordate, în sensul

că a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri

în cuantum de 11.459.100 RON.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul

a avut în vedere la examinarea cuantumului corect al despăgubirii, suprafața

de teren reținută în hotărârea de stabilire a despăgubirilor

nr. 14 din 17 mai 2013 susținută și de documentația cadastrală,

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București intabulând

în favoarea expropriatorului o suprafață de teren de 12.094 mp, iar nu

de 12.143 mp, cum a susținut reclamanta. S-a reținut ca, în același

sens sunt concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de inginer

expert C. în procedura asigurării dovezilor, expertiză care constată

că imobilul din sectorul 1, București, este compus din teren în suprafață

de 12,094 mp.

Tribunalul a reținut și

concluziile raportului de expertiză efectuat de expert D., prin care s-a constatat

starea imobilelor construcții și a terenului expropriate și s-a determinat

valoarea acestora la suma de totală de 11.459.100 RON, respectiv de 10.846.700

RON pentru teren și 612.400 RON pentru construcții.

Împotriva sentinței tribunalului

au declarat apel reclamanta SC B. SRL, pârâtul Statul Român, prin Societatea Comercială

de Transport cu Metroul A. SA și apelantul Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Tribunalul București.

Prin încheierea din data de 17

decembrie 2014, pronunțată în cauză, în apel Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă,

a

respins cererea apelantei reclamante privind efectuarea unei adrese la Camera Notairilor

Publici pentru a se comunica expertizele evaluatorii efectuate în faza administrativă

reținând că în această etapă sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 33/1994, respectiv dispozițiile art. 25 și 26 din această

lege. A fost încuviințată efectuarea de adrese către Oficiul de Cadastru

și Publicitate Imobiliară și Primăria sector 1 pentru a comunica

instanței acte de tranzacționare pentru ultimii doi ani, respectiv 2013-2014,

pentru imobile similare celui în litigiu.

Cu privire la expertiza solicitată,

Curtea a desemnat o comisie de experți conform prevederilor art. 25 din Legea

nr. 33/1994, urmând ca reclamantul și pârâtul să-și desemneze câte

un expert care să facă parte din această comisie, prin tragere la

sorți fiind numit unul dintre membrii comisiei de experți, E.

A fost stabilit onorariul de expert

în cuantum de 3.000 RON în sarcina apelantului-pârât A. SA, având în vedere că

aceasta a propus proba.

Au fost stabilite ca obiective

ale expertizei: să se calculeze valoarea terenului expropriat, astfel cum a

fost identificat prin raportul de expertiză din Dosarul nr. x/299/2012, în

varianta unei suprafețe de 12.094 mp și în varianta unei suprafețe

de 12.143 mp, în funcție de prețul cu care se tranzacționează

imobile similare; să se calculeze prin două metode valoarea construcțiilor

ce se aflau pe teren Ia momentul exproprierii, astfel cum au fost identificate în

raportul de expertiză din Dosarul nr. x/299/2012; să se stabilească

dacă, prin expropriere, se cauzează o scădere sau o creștere

a valorii terenului rămas neexpropriat și în ce cuantum, sau dacă

se cauzează vreun alt prejudiciu, decurgând din eventuala lipsă sau îngreunare

a accesului la restul de teren sau construcțiile rămase.

Prin aceeași încheiere, Curtea

a mai dispus ca să se emită adresă către expertul desemnat,

F., după depunerea actelor de tranzacționare solicitate de la instituțiile

abilitate, fiind amânată cauza în vederea administrării probei cu înscrisuri

la data de 4 februarie 2015.

Prin decizia civilă nr. 48

A din data de 3 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă,

a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă SC B. SRL

împotriva sentinței civile nr. 503 din 15 aprilie 2014 și au fost admise

apelurile formulate de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și apelantul-pârât Statul Român prin Societatea Comercială

de Transport cu Metroul A. SA împotriva aceleiași sentințe. A fost schimbată,

în parte, sentința apelată în sensul că a fost respinsă contestația,

ca neîntemeiată, fiind menținute dispozițiile privind cheltuielile

de judecată.

În sinteză, Curtea a reținut

că este relevantă constatarea stării imobilelor făcută

prin expertiza administrată în procedura asigurării de dovezi, însă

evaluarea despăgubirilor pornind de la aceste constatări trebuia făcută

după rigorile Legii nr. 33/1994, iar nu în cadrul procedurii asigurării

de dovezi sau, dacă a fost făcută, nu poate fi luată în considerare

decât în măsura în care s-ar dovedi imposibilă o evaluare ulterioară

preluării.

În apei a fost administrată

o expertiză evaluatorie de comisa de experți care a calculat valoarea

terenului expropriat și a construcțiilor aflate pe acesta, dar și

valoarea prejudiciului invocat de reclamantă, constând în lipsirea sa de posibilitatea

accesului la o altă parte neexpropriată din teren și a construcțiilor

situate pe acesta, calcule făcute în mai multe variante, respectiv la data

deciziei de expropriere, la data consemnării despăgubirilor și la

data efectuării expertizei, respectiv pentru o suprafață de 12.143

mp, ori 12.094 mp, în funcție de poziția fiecăreia din părți.

Curtea a luat în considerare, în ce privește modul de calcul al

valorilor imobilelor, punctul de

vedere exprimat de majoritatea experților, pe care l-a apreciat mai bine fundamentat

în raport cu cel din opinia separată.

S-a mai apreciat că nu poate

fi luată în considerare valoarea părții din teren neexpropriată

Ia care reclamanta nu mai are acces și a construcțiilor situate pe acesta,

deoarece prejudiciul ce ar decurge din lipsirea accesului la aceste imobile ar putea

fi calculat doar ca echivalent al costului pe care l-ar avea de suportat reclamanta

pentru a-și asigura o cale de acces alternativă sau pentru a despăgubi

pe expropriator, în schimbul unei servituti de trecere, ceea ce, însă, reclamanta

nu a solicitat, nu a propus ca obiectiv al expertizei pentru a se evalua și

nici nu putea fi solicitat direct în apel. Singura posibilitate care deschidea drumul

reclamantei la a obține, cu titlu de despăgubire, contravaloarea părții

din teren și a construcțiilor la care nu mai are acces, era aceea de a

solicita, prin acțiune, exproprierea respectivei părți lucru pe care

nu l-a făcut.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, la data de 28 martie 2016.

2.2. Înalta Carte reține că,

în raport de obiectul dedus judecății, în speță sunt incidente

prevederile art.

XVIII

alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013,

astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 „în procesele pornite începând

cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31

decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...)

materie de expropriere (...). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului

hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care iegea prevede

că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Se reține mai că, potrivit

art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive, cele date

în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Din interpretarea coroborată

a dispozițiilor art. 634 C. proc. civ. și art. XVIII alin. (2) din Legea

nr. 2/2013 rezultă că decizia pronunțată în soluționarea

unui litigiu de expropriere, în apel, este definitivă, nefiind supusă

căii de atac a recursului.

Se reține că, în temeiul

principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 7 și

art. 457 C. proc. civ., o hotărâre judecătorească nu poate îi supusă

decât căilor de atac reglementate expres de lege. În afară de căile

de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în

scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

De asemenea, în temeiul art. 457

alin. (2) C. proc. civ. „mențiunea inexactă din cuprinsid hotărârii

cu privire la calea de ataca deschisă contra acesteia nu are nici un efect

asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

În consecință, indiferent

de mențiunea din finalul hotărârii pronunțate în apel de Curtea de

Apel București, în sensul că hotărârea este supusă recursului

în termen de 30 de zile de la comunicare, în raport de principiul legalității

și de dispozițiile legale sus-citate, decizia nr. 48A din 3 februarie

2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

în Dosarul nr. x/3/2013 prin care a fost soluționat apelul într-un litigiu

în materia exproprierii, nu este supusă căii de atac a recursului, pe

niciuna din părțile hotărârii prevăzute de dispozițiile

art. 461 C. proc. civ.

Se mai reține, totodată,

că în cauză este atacată cu recurs și încheierea pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 17

decembrie 2014, în Dosarul nr. x/3/2013, încheiere premergătoare în sensul

prevederilor art. 235 C. proc. civ.

Potrivit art. 466 alin. (4) C.

proc. civ. „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât

odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel".

De asemenea, potrivit art. 494

C. proc. civ. „Dispozițiile de procedură privind judecata în primă

instanță și în apel se aplică în instanța de recurs în

măsura în care nu simt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune".

În consecință, ca regulă,

încheierile de ședință premergătoare pot fi atacate odată

cu fondul, cu aceeași cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii

judecătorești prin care cauza a fost soluționată, aspect ce

decurge din prevederile art. 466 alin. (4) C. proc. civ. aplicabile în recurs în

temeiul art. 494 C. proc. civ.

Or, cum în cauză, în raport

de dispozițiile art. 634 C. proc. civ. și art. XVIII alin. (2) din Legea

nr. 2/2013, decizia pronunțată în soluționarea unui litigiu de expropriere,

în apel, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului,

nici încheierile premergătoare nu sunt supuse căii de atac a recursului.

În concluzie, în raport cu dispozițiile

legale anterior menționate, încheierea de ședință din data de

17 decembrie 2014 și decizia civilă nr. 48A din 3 februarie 2016, pronunțate

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr.

x/3/2013, nu sunt supuse căii de atac a recursului.

Având în vedere dispozițiile

art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamanta SC B. SRL împotriva încheierii de ședință

din data de 17 decembrie 2014 și deciziei nr. 48 A din 3 februarie 2016 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 mai 2016.