ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1163/2016

Decizia nr. 1163/2016 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Cererea de recurs Prin recursul declarat la data de 28 martie 2016 împotriva încheierii de ședință din data de 17 decembrie 2014 și a deciziei civile nr. 48A din 3 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 503 din 15 aprilie 2014 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Societatea Comercială de Transport cu Metroul A. SA și a fost schimbată sentința în sensul respingerii acțiunii formulate, reclamanta SC B. SRL a solicitat casarea deciziei recurate în sensul trimiterii cauzei spre o nouă judecată la instanța de apel.

În sinteză, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că instanța de apel a depășit limitele efectului devolutiv al apelului și principiul disponibilității, dispunând efectuarea unei expertize tehnice în alte condiții decât cele prevăzute de lege. Subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat faptul că: - Instanța de apel a reținut greșit că potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, corelat cu Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, momentul transferului dreptului de proprietate în raport de care se calculează valoarea despăgubirilor este după consemnarea despăgubirilor, respectiv la 17 mai 2013, astfel încât valorile bunurilor din acest moment au fost considerate cu relevanță.

- A făcut aplicarea greșită a art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, când s-a stabilit suprafața de teren expropriată care trebuie luată în considerare. - A încălcat dispozițiile art. 5 alin. (1) și ale art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010, refuzând fără temei să permită completarea obiectivelor raportului de expertiză actualizată de Camera Notarilor Publici determinând artificial reducerea despăgubirilor. - Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 deoarece, pe de o parte, instanța de apel nu a stabilit valoarea reală a imobilului expropriat deoarece s-a raportat în mod discreționar la un singur contract de vânzare-cumpărare analizat, iar, pe de altă parte, instanța de apel nu a stabilit valoarea daunelor suplimentare cuvenite proprietarului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Ia data de 7 aprilie 2016. La data de 19 aprilie 2016, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport consiatându-se că recursul nu este admisibil. Completul de filtru C2, constatând că simt întrunite condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 19 aprilie 2016, comunicarea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului către părți, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 29 aprilie 2016 și respectiv la 3 mai 2016. La data de 11 mai 2016, reclamanta SC B. SRL a depus punct de vedere la raport prin care a arătat că recursul este admisibil deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nefiind soluționată o cerere în materie de expropriere, ci una evaluabilă în bani, cu o valoare mai mare de 500.000 RON. În sinteză reclamantul a susținut că litigii în materie de expropriere sunt numai cele reglementate de art. 21 din Legea nr. 33/1994, prin care tribunalul este sesizat de expropriator pentru a se pronunța asupra exproprierii, iar nu șt cele întemeiate de art. 23 din Legea nr. 33/1994 care vizează cuantumul despăgubirilor acordate în urma exproprierii, ce au ca obiect pretenții.

La rândul lor, la data de 9 mai 2016 și respectiv la 11 mai 2016, au depus puncte de vedere la raport Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și intimatul Statul Român prin SC A. SA, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil. La data de 17 mai 2016, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, s-a fixat, termen de judecată pentru data de 24 mai 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. 2. Analizând recursul formulat, Înalta Curie constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: 2.1. Prezenta cauză are ca obiect un litigiu de expropriere, întemeiat pe prevederile Legii nr. 255/2010, coroborat cu dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Astfel, prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2013, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta SC B. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul A. SA, pentru ca instanța să modifice hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 14 din 17 mai 2013 pentru imobilul compus din teren și construcții, situat în București, sector 1, să stabilească cuantumul despăgubirii și să oblige pârâtul să-i plătească suma de 12.547.640 RON, actualizată cu rata inflației, reprezentând valoarea reală a imobilelor expropriate șl a prejudiciului suferit prin expropriere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C. proc. civ., Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994. Se reține, contrar punctului de vedere depus de reclamantă, că litigiul de față nu este un simplu litigiu având ca obiect pretenții, deoarece partea își valorifică, prin intermediul acestui proces, dreptul la despăgubiri stabilit prin Legea nr. 33/1994 ce reglementează exproprierea pentru cauză de utilizate publică. Prin dispozițiile art. 22-27 din Legea nr. 33/1994 este reglementat modul în care se determină cuantumul despăgubirilor acordate pentru caz de expropriere. În consecință, materia în care se judecă este cea specială, a exproprierii, deoarece partea nu solicită pretenții a căror determinare să se realizeze pe calea dreptului comun.

Totodată, se reține că dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, pentru ipoteza exproprierii pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, sunt modificate implicit prin dispozițiile art. 9 din Legea nr. 255/2010, în sensul că exproprierea se realizează prin decizia de expropriere emisă de expropriator, iar nu prin hotărârea tribunalului. În consecință, dacă s-ar admite că sunt litigii în materie de expropriere numai cele prevăzute de art. 21 din Legea nr. 33/1994, s-ar ajunge la concluzia, absurdă, că nici un litigiu întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, coroborat cu prevederile Legii nr. 255/2010, nu mai este un litigiu în materia exproprierii.

Prin sentința civilă nr. 503 din 15 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis, în parte, contestația, a anulat, în parte, hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 14 din 17 mai 2013 pentru imobilul teren și construcții siiuat în București, sectorul 1, cu privire la despăgubirile acordate, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 11.459.100 RON. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere la examinarea cuantumului corect al despăgubirii, suprafața de teren reținută în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 14 din 17 mai 2013 susținută și de documentația cadastrală, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București intabulând în favoarea expropriatorului o suprafață de teren de 12.094 mp, iar nu de 12.143 mp, cum a susținut reclamanta.

S-a reținut ca, în același sens sunt concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de inginer expert C. în procedura asigurării dovezilor, expertiză care constată că imobilul din sectorul 1, București, este compus din teren în suprafață de 12,094 mp. Tribunalul a reținut și concluziile raportului de expertiză efectuat de expert D., prin care s-a constatat starea imobilelor construcții și a terenului expropriate și s-a determinat valoarea acestora la suma de totală de 11.459.100 RON, respectiv de 10.846.700 RON pentru teren și 612.400 RON pentru construcții. Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanta SC B. SRL, pârâtul Statul Român, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul A. SA și apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Prin încheierea din data de 17 decembrie 2014, pronunțată în cauză, în apel Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea apelantei reclamante privind efectuarea unei adrese la Camera Notairilor Publici pentru a se comunica expertizele evaluatorii efectuate în faza administrativă reținând că în această etapă sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 33/1994, respectiv dispozițiile art. 25 și 26 din această lege. A fost încuviințată efectuarea de adrese către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Primăria sector 1 pentru a comunica instanței acte de tranzacționare pentru ultimii doi ani, respectiv 2013-2014, pentru imobile similare celui în litigiu.

Cu privire la expertiza solicitată, Curtea a desemnat o comisie de experți conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, urmând ca reclamantul și pârâtul să-și desemneze câte un expert care să facă parte din această comisie, prin tragere la sorți fiind numit unul dintre membrii comisiei de experți, E. A fost stabilit onorariul de expert în cuantum de 3.000 RON în sarcina apelantului-pârât A. SA, având în vedere că aceasta a propus proba.

Au fost stabilite ca obiective ale expertizei: să se calculeze valoarea terenului expropriat, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză din Dosarul nr. x/299/2012, în varianta unei suprafețe de 12.094 mp și în varianta unei suprafețe de 12.143 mp, în funcție de prețul cu care se tranzacționează imobile similare; să se calculeze prin două metode valoarea construcțiilor ce se aflau pe teren Ia momentul exproprierii, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză din Dosarul nr. x/299/2012; să se stabilească dacă, prin expropriere, se cauzează o scădere sau o creștere a valorii terenului rămas neexpropriat și în ce cuantum, sau dacă se cauzează vreun alt prejudiciu, decurgând din eventuala lipsă sau îngreunare a accesului la restul de teren sau construcțiile rămase.

Prin aceeași încheiere, Curtea a mai dispus ca să se emită adresă către expertul desemnat, F., după depunerea actelor de tranzacționare solicitate de la instituțiile abilitate, fiind amânată cauza în vederea administrării probei cu înscrisuri la data de 4 februarie 2015. Prin decizia civilă nr. 48 A din data de 3 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă SC B. SRL împotriva sentinței civile nr. 503 din 15 aprilie 2014 și au fost admise apelurile formulate de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și apelantul-pârât Statul Român prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul A. SA împotriva aceleiași sentințe.

A fost schimbată, în parte, sentința apelată în sensul că a fost respinsă contestația, ca neîntemeiată, fiind menținute dispozițiile privind cheltuielile de judecată. În sinteză, Curtea a reținut că este relevantă constatarea stării imobilelor făcută prin expertiza administrată în procedura asigurării de dovezi, însă evaluarea despăgubirilor pornind de la aceste constatări trebuia făcută după rigorile Legii nr. 33/1994, iar nu în cadrul procedurii asigurării de dovezi sau, dacă a fost făcută, nu poate fi luată în considerare decât în măsura în care s-ar dovedi imposibilă o evaluare ulterioară preluării.

În apei a fost administrată o expertiză evaluatorie de comisa de experți care a calculat valoarea terenului expropriat și a construcțiilor aflate pe acesta, dar și valoarea prejudiciului invocat de reclamantă, constând în lipsirea sa de posibilitatea accesului la o altă parte neexpropriată din teren și a construcțiilor situate pe acesta, calcule făcute în mai multe variante, respectiv la data deciziei de expropriere, la data consemnării despăgubirilor și la data efectuării expertizei, respectiv pentru o suprafață de 12.143 mp, ori 12.094 mp, în funcție de poziția fiecăreia din părți. Curtea a luat în considerare, în ce privește modul de calcul al valorilor imobilelor, punctul de vedere exprimat de majoritatea experților, pe care l-a apreciat mai bine fundamentat în raport cu cel din opinia separată.

S-a mai apreciat că nu poate fi luată în considerare valoarea părții din teren neexpropriată Ia care reclamanta nu mai are acces și a construcțiilor situate pe acesta, deoarece prejudiciul ce ar decurge din lipsirea accesului la aceste imobile ar putea fi calculat doar ca echivalent al costului pe care l-ar avea de suportat reclamanta pentru a-și asigura o cale de acces alternativă sau pentru a despăgubi pe expropriator, în schimbul unei servituti de trecere, ceea ce, însă, reclamanta nu a solicitat, nu a propus ca obiectiv al expertizei pentru a se evalua și nici nu putea fi solicitat direct în apel. Singura posibilitate care deschidea drumul reclamantei la a obține, cu titlu de despăgubire, contravaloarea părții din teren și a construcțiilor la care nu mai are acces, era aceea de a solicita, prin acțiune, exproprierea respectivei părți lucru pe care nu l-a făcut.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, la data de 28 martie 2016. 2.2. Înalta Carte reține că, în raport de obiectul dedus judecății, în speță sunt incidente prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) materie de expropriere (...). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care iegea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Se reține mai că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ., „sunt hotărâri definitive, cele date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs". Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 634 C. proc. civ. și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că decizia pronunțată în soluționarea unui litigiu de expropriere, în apel, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului. Se reține că, în temeiul principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 7 și art. 457 C. proc. civ., o hotărâre judecătorească nu poate îi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. În afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

De asemenea, în temeiul art. 457 alin. (2) C. proc. civ. „mențiunea inexactă din cuprinsid hotărârii cu privire la calea de ataca deschisă contra acesteia nu are nici un efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege". În consecință, indiferent de mențiunea din finalul hotărârii pronunțate în apel de Curtea de Apel București, în sensul că hotărârea este supusă recursului în termen de 30 de zile de la comunicare, în raport de principiul legalității și de dispozițiile legale sus-citate, decizia nr. 48A din 3 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013 prin care a fost soluționat apelul într-un litigiu în materia exproprierii, nu este supusă căii de atac a recursului, pe niciuna din părțile hotărârii prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc.

civ. Se mai reține, totodată, că în cauză este atacată cu recurs și încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 17 decembrie 2014, în Dosarul nr. x/3/2013, încheiere premergătoare în sensul prevederilor art. 235 C. proc. civ. Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ. „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel". De asemenea, potrivit art. 494 C. proc. civ. „Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică în instanța de recurs în măsura în care nu simt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune". În consecință, ca regulă, încheierile de ședință premergătoare pot fi atacate odată cu fondul, cu aceeași cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătorești prin care cauza a fost soluționată, aspect ce decurge din prevederile art. 466 alin. (4) C. proc.

civ. aplicabile în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ. Or, cum în cauză, în raport de dispozițiile art. 634 C. proc. civ. și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, decizia pronunțată în soluționarea unui litigiu de expropriere, în apel, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului, nici încheierile premergătoare nu sunt supuse căii de atac a recursului. În concluzie, în raport cu dispozițiile legale anterior menționate, încheierea de ședință din data de 17 decembrie 2014 și decizia civilă nr. 48A din 3 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. x/3/2013, nu sunt supuse căii de atac a recursului. Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta SC B. SRL împotriva încheierii de ședință din data de 17 decembrie 2014 și deciziei nr. 48 A din 3 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2016.