ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2003/2019

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 30.11.2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul "B." S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună dreapta despăgubire a reclamantei ca urmare a exproprierii de către pârâtă a imobilului proprietatea reclamantei situat în București, str. x, prin stabilirea valorii despăgubirii cuvenită reclamantei, valoare pe care a apreciat-o ca fiind 49.302.122 euro + T.V.A; obligarea pârâtei la plata sumei de 49.302.122 euro + T.V.A., în echivalent RON la cursul comunicat de Banca Națională a României din ziua plății; obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentința civilă nr. 1604/29.12.2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, contestația împotriva Hotărârii nr. 28/12.10.2011 de stabilire a despăgubirilor, a modificat în parte această hotărâre, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei pentru imobilul din București, str. x, la suma de 4.893.659,56 euro, în echivalent RON la data plății și a respins în rest contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.05.2006 de B.N.P C., reclamanta S.C A. S.R.L a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. x, compus din teren în suprafață de 6.165,97 mp (5.946 mp din măsurători) și clădirile aferente.

Prin H.G. nr. 1365/18.11.2009 publicată în M. Of nr. 801/24.11.2009, Partea I, s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes national "Magistrala 5 Drumul Taberei Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei-Universitate", expropriator fiind Statul român, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "B." S.A.

La data de 27.05.2011 a fost emisă decizia de expropriere a imobilelor afectate de lucrarea de utilitate publică de interes național "Magistrala 5 Drumul Taberei Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate", în tabelul anexa la decizie fiind trecut și imobilul situat în București, str. x, înscris în C.F nr. x, nr. cadastral x.

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 28/12.10.2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii, în vederea realizării lucrării de interes național "Magistrala 5 Drumul Taberei-Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate" a fost stabilită o despăgubire în cuantum de 12.838.025 RON pentru imobilul compus din teren liber de construcții în suprafață de 4.928,38 mp, construcții: C1 - depozit cu suprafața construită de 500,49 mp, C2-casa birouri cu suprafața construită de 99,35 mp și C3 - service auto, cu suprafața construită de 417,78 mp, împrejmuirea aferentă (construcție gard) în suprafață de 247,84 mp și terenul în suprafață de 1.017,62 mp ocupat de construcțiile anterior menționate, situate în București, str. x, înscris în C.F nr. x, nr. cadastral x.

Despăgubirea propusă de expropriator a fost stabilită pe baza raportului de evaluare întocmit de expertul D.. Prin acest raport de evaluare s-a stabilit valoarea proprietății expropriate ca fiind în cuantum de 12.838.025 RON, respectiv 11.390.142 RON terenul și 1.447.883 RON construcțiile.

Împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor mai sus menționată, reclamanta S.C A. S.R.L a formulat contestația ce formează obiectul cauzei de față, solicitând anularea hotărârii și acordarea unei despăgubiri în cuantum de 49.302.122 RON plus T.V.A, reprezentând valoarea imobilului supus exproprierii și prejudiciul cauzat.

Prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert E. au fost identificate imobilele proprietatea reclamantei, situate în București. S-a stabilit de către expert că lucrările subterane afectează efectiv numai zona expropriată, nu și celelalte terenuri care au rămas în proprietatea reclamantei.

În cauză a fost efectuat și un raport de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, de comisia de experți formată din experții F., G. și H., având ca obiective stabilirea valorii de piață, la data efectuării expertizei, a imobilului expropriat, situat în București, str. x, ținând cont de prețurile cu care se vând imobilele de același fel în zona respectivă și stabilirea împrejurării dacă, urmare a exproprierii imobilului susmenționat i s-a produs reclamantei vreun prejudiciu, în caz afirmativ urmând a fi evaluat acest prejudiciu.

Experții F. și G. au concluzionat că valoarea de piață, la data efectuării expertizei, a terenului expropriat este de 4.561.065,21 euro (20.256.603 RON), respectiv 767 euro/mp. Cei 2 experți au evaluat construcțiile existente pe teren la data exproprierii, în suprafață construită de 1.545,87 mp, respectiv C1- locuințe cu parter și etaj, cu nr. cadastral x, cu suprafață construită la sol de 500, 49 mp, C2- locuință parter, cu nr. cadastral x, cu suprafața de 99,35 mp, C3-hală parter, cu nr. cadastral x, cu suprafața de 417,78 mp, C4-bungalowuri cu nr. cadastral x, 6 bucăți x 45,27 mp/buc=271,62 mp, 6 garaje x 13,75 mp/garaj=82,50 mp, piscină, cu suprafața de 174,13 mp, stabilind că valoarea acestora este de 429.132 euro (1.905.860 RON). S-a apreciat de cei doi experți că, urmare exproprierii imobilului susmenționat, societatea reclamantă a fost prejudiciată prin faptul că nu a putut dezvolta proiectul imobiliar pentru care a achiziționat terenul, având o serie de cheltuieli, în cuantum de 3.284.061 euro (cu rambursarea creditului la data evaluării), respectiv 6.984.665 euro (cu rambursarea creditului la scadență).

Prin răspunsul la obiecțiuni, cei doi experți au arătat că prejudiciul cauzat reclamantei prin expropriere include și valoarea terenului situat în șos. x, în suprafață de 1.324,60 mp care va fi afectat de o nouă arteră propusă prin PUZ, conform "raportului de analiză a situației urbanistice a terenului aflat în șos. x nr. 71", elaborat de S.C I. S.R.L, respectiv 1.015.968 euro.

Expertul H. a concluzionat că valoarea de piață a terenului, la data efectuării expertizei, este de 2.408.130 euro (10.779.512 RON), respectiv 405 euro/mp. Expertul a evaluat cele 3 construcții existente pe teren înainte de efectuarea lucrărilor, conform autorizațiilor de construire nr. x/23.05.2000 și nr. y/31.07.2000 emise de Primăria Municipiului București, respectiv C1 - depozit cu suprafața de 500,49 mp, C2-casa birouri cu suprafața de 99,35 mp și C3 - service auto, cu suprafața de 417,78 mp, precum și împrejmuirea, stabilind că valoarea acestora este de 95.477 euro (427.386 RON). Expertul a considerat că nu există prejudiciu cuantificabil produs reclamantei ca urmare a exproprierii imobilului situat în str. x.

Tribunalul a avut în vedere valoarea terenului expropriat stabilită de experții F. și G., apreciind că aceasta reprezintă valoarea reală a terenului, reflectând prețul la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel situate în aceeași unitate administrativ teritorială. Din raportul de expertiză rezultă că experții au stabilit valoarea de circulație a terenului prin selectarea informațiilor de piață adecvate pentru proprietățile similare concurente cu proprietatea evaluată, pe același segment de piață, verificarea informațiilor pentru confirmarea corectitudinii acestora și dacă termenii și condițiile de vânzare sunt comparabile cu cerințele valorii de piață, selectarea criteriilor de comparație relevante, compararea proprietăților vândute cu proprietatea evaluată, utilizându-se elementele de comparație și corectându-se prețul de vânzare al fiecărei proprietăți comparabile și reconcilierea rezultatelor într-o singură valoare.

Tribunalul a constatat că valoarea terenului la care au ajuns cei doi experți este apropiată de cea stabilită pentru un alt teren proprietatea reclamantei care a fost expropriat, respectiv cel din șos. x, în cadrul contestației formulate împotriva Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 16/24.06.2011, care a format obiectul dosarului nr. x/2011 al Tribunalului București, secția a III a civilă, respectiv 902 euro/mp.

Tribunalul a apreciat că nu poate fi luat în considerare punctul de vedere exprimat de expert H., întrucât aceasta a avut în vedere la stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat tranzacții imobiliare mult anterioare efectuării expertizei, respectiv o tranzacție din anul 2007 și două tranzacții din anul 2011.

Pe de altă parte, valoarea terenului stabilită de expertul H., de 405 euro/mp este mult inferioară (mai puțin de jumătate) celei determinate pentru terenul din șos. x, învecinat cu cel în litigiu și care a fost, de asemenea, expropriat.

În ceea ce privește valoarea construcțiilor de pe terenul expropriat, tribunalul a considerat că nu poate fi avută în vedere cea stabilită de experții F. și G.. Astfel, cei doi experți au evaluat construcțiile existente pe teren la data exproprierii, în suprafață construită de 1.545,87 mp, fără a ține seama de faptul că autoarea reclamantei, S.C J. S.A, de la care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. x, sector 5 și-a asumat obligația de a nu solicita despăgubiri pentru construcțiile ce au făcut obiectul autorizațiilor de construire nr. x/23.05.2000 și nr. y/31.07.2000, în caz de demolare a acestora pentru lucrări de utilitate publică, conform declarației autentificate sub nr. x/16.09.1999 de BNP K.. În cuprinsul autorizațiilor de construire nr. x/23.05.2000 și nr. y/31.07.2000 emise de Primăria Municipiului București beneficiarului S.C J. S.A s-a menționat că "zona fiind restructurabilă, beneficiarul se obligă ca în caz de demolare pentru lucrări de utilitate publică, să nu solicite despăgubiri pentru lucrările ce fac obiectul autorizațiilor de construire, conform declarației autentificate sub nr. x/16.09.1999 de BNP K.".

Prin urmare, tribunalul a apreciat că valoarea construcțiilor trebuia să fie stabilită în raport cu starea acestora anterior emiterii autorizațiilor de construire nr. x din 23.05.2000 și nr. 28R/31.07.2000.

În acest fel s-a procedat de expertul H., care însă a determinat o valoare a construcțiilor existente pe teren anterior emiterii autorizațiilor de construire inferioară celei stabilite prin raportul de evaluare care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 28/12.10.2011 (95.477 euro, echivalentul sumei de 427.386 RON, față de 332.594,35 euro, echivalentul sumei de 1.447.883 RON, cât s-a stabilit prin raportul de evaluare efectuat de expertul D.).

Cât privește daunele aduse proprietarului, tribunalul a constatat că reclamanta nu a probat faptul că prin expropriere i s-ar fi produs vreun prejudiciu.

Nu a fost reținută opinia experților F. și G., în sensul că prejudiciul cauzat reclamantei este reprezentat de faptul că nu a putut dezvolta proiectul imobiliar pentru care a achiziționat terenul, având o serie de cheltuieli, constând în achiziție teren și costuri adiacente, elaborare proiect, costuri cu conservarea și administrarea proiectului. Astfel, referitor la costurile de achiziție a terenului, s-a apreciat că acestea nu pot fi avute în vedere ca "daune aduse proprietarului", în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, câtă vreme experții au stabilit deja, ca și componentă a despăgubirilor, valoarea terenului la data efectuării expertizei, prețul terenului neputând fi luat în considerare de două ori (odată cel de la data achiziționării și o data cel de la data efectuării expertizei, iar valorile obținute să fie cumulate). În ceea ce privește costurile legate de elaborarea proiectului imobiliar, de conservarea și administrarea proiectului, tribunalul a apreciat că acestea nu sunt urmarea directă a exproprierii, nu decurg din procedura de expropriere, neputându-se considera că reprezintă prejudicii aduse proprietarului ca urmare a exproprierii. Pe de altă parte, reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască la data achiziționării imobilului în litigiu că zona este restructurabilă - aspect menționat în autorizațiile de construcție eliberate societății de la care a cumpărat imobilul, astfel că intenția de a dezvolta pe terenul respectiv și pe alte terenuri din aceeași zonă un mare proiect imobiliar nu era, în mod obiectiv, realizabilă, reclamanta neputând pretinde cu titlu de "daune" costurile legate de elaborarea, conservarea și administrarea proiectului. De altfel, la momentul exproprierii, reclamanta nu avea obținută vreo autorizație de construire pentru demararea vreunui complex imobiliar, cheltuielile efectuate de reclamantă fiind făcute pe riscul acesteia.

Cu privire la valoarea terenului situat în șos. x, în suprafață de 1.324,60 mp, care ar fi afectat de o nouă arteră propusă prin PUZ, tribunalul a apreciat că nici aceasta nu poate fi avută în vedere. Astfel, valoarea terenului situat în șos. x, care va fi posibil afectat de o nouă arteră propusă prin PUZ nu poate fi acordată reclamantei, cu titlu de "daune" aduse prin exproprierea terenului din str. x, nefiind o consecință directă a exproprierii terenului menționat. Pe de altă parte, realizarea arterei respective reprezintă, la momentul de față, doar un proiect, reclamanta având posibilitatea obținerii de despăgubiri la momentul materializării acestuia, în măsura afectării terenului proprietatea sa.

Referitor la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la achitarea către aceasta a T.V.A-ului aferent valorii despăgubirilor, s-a reținut că aceasta nu este întemeiată față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care nu prevăd adăugarea T.V.A-ului la suma reprezentând valoarea imobilului expropriat, în cazul în care expropriatul este un operator economic, or ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanta S.C A. S.R.L. și pârâtul Statul Român-Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul "B." S.A..

Prin decizia nr. 1615A/17.12.2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a hotărât următoarele: majorarea onorariului de expert de la 6.000 RON (câte 2.000 RON pentru fiecare expert) la 12.000 RON (câte 4.000 RON pentru fiecare expert)și obligarea apelantei-reclamante și a apelantului pârât la plata sumei de 3.000 RON fiecare, cu titlu de onorariu suplimentar de expert; a respins apelul formulat de pârâtul Statul Român - Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul "B." S.A.; a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a modificat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 28/12.10.2011, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei pentru imobilul din București, str. x, la suma de 29.055.221,16 RON plus TVA, pentru terenul în suprafață de 5.946 m.p. (6.748.710 euro la cursul valutar BNR din data de 10.10.2011 - data consemnării despăgubirilor); a stabilit că la cuantumul despăgubirilor aferente construcțiilor expropriate reținut de către prima instanță se adaugă TVA; a menținut soluția primei instanțe vizând respingerea în rest a contestației ca neîntemeiată; a obligat apelantul pârât la plata către apelanta reclamantă a sumei de 3.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorarii de expert.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de reclamantă, Curtea a reținut următoarele considerente:

În ce privește primul motiv de apel, ce vizează valoarea de circulație a construcțiilor, reclamanta apreciind că în mod nelegal prima instanță a reținut valoarea acestora prin raportare la construcțiile anterioare autorizațiilor de construire nr. x/23.05.2000 și nr. y/31.07.2000, Curtea a reținut că aceste autorizații au fost emise la cererea S.C. J. S.A., autoarea reclamantei, pentru executarea de lucrări de consolidare și modernizare sediu firmă pentru imobilul situat în București, str. x. În cuprinsul celor două autorizații s-a menționat caracterul restructurabil al zonei în care se află terenul și construcțiile, precum și faptul că în vederea emiterii celor două autorizații, S.C. J. S.A. a dat declarația autentificată sub nr. x/16.09.1999 de BNP K., potrivit cu care, beneficiarul celor două autorizații a renunțat la dreptul de a obține despăgubiri pentru lucrările astfel autorizate, dacă acestea vor fi demolate pentru lucrări de utilitate publică.

Contrar celor susținute de apelanta reclamantă, Curtea a reținut că declarația dată de autorul său produce efecte și în privința sa, căci drepturile derivate din autorizația de construire, printre care și dreptul de proprietate asupra lucrărilor edificate în baza acesteia, au fost obținute sub condiția rezolutorie a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, astfel încât și dreptul dobândit de reclamantă este dobândit tot sub condiție rezolutorie. În aceste condiții, și având în vedere că evenimentul viitor și incert, reprezentat de exproprierea pentru cauză de utilitate publică s-a produs, față de cuprinsul dispozițiilor art. 1019-1021 din C. civ., s-a apreciat că se impune concluzia că dreptul de proprietate este desființat retroactiv, ceea ce înseamnă că, la momentul exproprierii, reclamanta nu mai avea dreptul de proprietate asupra acestora și, prin urmare, nu are nici dreptul de a fi despăgubită ca urmare a exproprierii.

Critica apelantei reclamante privind prejudiciul pretins a fi încercat de reclamantă prin expropriere, cu referire la proiectul imobiliar pe care aceasta intenționa să îl realizeze pe terenul expropriat, Curtea a constatat că în mod corect prima instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile legale pentru se reține existența unui prejudiciu cauzat de expropriere.

În primul rând, s-a considerat a fi relevant faptul că, dobândind dreptul de proprietate asupra terenurilor și a construcțiilor aferente de la S.C. J. S.A., apelanta reclamantă a intrat sau trebuia să intre în posesia înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate, deci inclusiv a autorizațiilor de construire pentru consolidarea și modernizarea construcțiilor de pe acest teren. În cadrul celor două autorizații se menționa că zona este restructurabilă și că beneficiarul autorizației (autoarea reclamantei) renunța la dreptul la despăgubiri pentru lucrările edificate în temeiul acestor autorizații. Prin urmare, măcar din această privință, reclamanta era sau trebuia să fie în cunoștință de cauză că zona în care se află terenul cumpărat era o zonă restructurabilă și că existau dubii cu privire la posibilitatea reală de a dezvolta un proiect imobiliar.

S-a reținut că, din probele administrate în cauză nu a rezultat că, contrar celor menționate în autorizațiile de construire ale autoarei reclamantei, în zona în care se afla terenul expropriat era posibilă realizarea de construcții de foarte mare înălțime și,deși face trimitere la planuri urbanistice zonale, apelanta nu a administrat înscrisuri din care să rezulte că acestea ar fi existat pentru zona la care face referire, iar în cazul în care acestea existau, să fi dovedit conținutul acestora în sensul afirmat prin motivele de apel.

Mai mult, pentru dezvoltarea unui astfel de proiect imobiliar, cum este cel arătat de apelantă, aceasta trebuia să dea dovadă de o diligență sporită pentru a verifica regulile de urbanism pentru zona în care este situat terenul. Or, o minimă diligență era reprezentată de obținerea unui certificat de urbanism.

Deși este real că anterior dobândirii dreptului de proprietate, reclamanta nu avea obligația obținerii certificatului de urbanism, totuși, lipsa solicitării unui astfel de act, în scop de informare, face dovada lipsei de diligență cu privire la informațiile relevante cu privire la imobilul ce se intenționează a fi cumpărat și cu privire la proiectul imobiliar anticipat, situație în care, concluzia primei instanțe, în sensul că reclamanta a făcut aceste cheltuieli pe riscul său, sunt susținute de dispozițiile legale anterior menționate, cât și de autorizațiile de construire la care a făcut trimitere prima instanță.

De altfel, din certificatele de urbanism x/30.03.2016 și y/24.08.2015, 1174/P/18.10.2016 obținute chiar de expropriator, rezultă că pe teren se pot realiza construcții noi numai după întocmirea în condițiile legii a unui plan urbanistic zonal cu mențiunea că terenul va fi afectat de sistematizarea zonei. Cu alte cuvinte, încă de la momentul obținerii de către autorul reclamantei a autorizațiilor de construire la care s-a făcut referire anterior și până în prezent, autoritățile locale au comunicat constant caracterul sistematizabil al zonei.

În ceea ce privește împrejurarea că apelanta a avut sediul social la adresa imobilului expropriat, Curtea a constatat că, în primă instanță, reclamanta nu a susținut existența unui prejudiciu derivat dintr-o astfel de cauză, astfel încât, prin raportare la dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., susținerea apelantei a fost apreciată ca fiind o cerere nouă, inadmisibilă în apel.

Nefondată s-a considerat a fi și susținerea referitoare la prejudiciul reprezentat de dobânzile la care s-a obligat apelanta în temeiul contractelor de împrumut depuse la dosar, încheiate în scopul obținerii sumelor necesare de bani pentru plata prețului pentru terenul ce ulterior a fost expropriat. Deși este real că aceste contracte au fost încheiate, iar scopul lor a fost cel arătat de reclamantă, Curtea a constatat că între expropriere și prejudiciul pretins de reclamantă nu există o legătură de cauzalitate, dobânzile fiind datorate de reclamantă independent de împrejurarea că terenul ar fi fost expropriat sau nu, iar faptul că investiția pentru care a fost cumpărat terenul nu se mai realizează și astfel, dobânzile datorate pentru cumpărarea terenului nu se vor recupera prin amortizare, deși real, nu este determinat de expropriere.

Curtea a apreciat ca fiind nefondată și critica ce privește prejudiciul reprezentat de valoarea terenurilor învecinate celui expropriat, ce au fost tot în proprietatea apelantei reclamante.

În primul rând, deși reclamanta a făcut referire la terenurile învecinate celui expropriat ca fiind un singur corp de proprietate, Curtea a constatat că din punct de vedere juridic, nu poate fi reținută o astfel de concluzie. Deși terenurile din str. x, sunt privite de apelanta reclamantă ca un întreg, fiind terenuri învecinate, în lipsa unui act de alipire a celor trei terenuri, nu se poate susține existența unui singur imobil. Prin urmare, s-a apreciat ca fiind lipsită de suport legal susținerea potrivit cu care reclamantei i s-ar fi cauzat un prejudiciu prin afectarea prin expropriere a restului de teren rămas neexpropriat, care nu ar mai fi putut fi folosit potrivit destinației date inițial de proprietar,o astfel de analiză putând fi realizată numai în măsura în care ar fi fost în prezența unui singur corp de proprietate, din care s-ar fi expropriat o parte, iar restul rămas, din cauza exproprierii, nu ar mai fi putut fi utilizat în scopul inițial. În cauză însă, deși apelanta reclamantă a susținut pe tot parcursul judecății o astfel de situație, niciuna din probele administrate nu vin să susțină această poziție. Dimpotrivă, reclamanta nu a făcut nici un act de alipire, terenurile neexpropriate sunt corpuri de proprietate diferită, iar unele din ele fac obiectul analizei în altă cauză.

În al doilea rând, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.05.2006 de BNP C., imobilul de la adresa poștală str. x are suprafața de 5.946 mp, exproprierea fiind decisă pentru întreg imobilul. Acest teren este învecinat cu terenul din str. x, tot proprietatea reclamantei. Anterior exproprierii, acces la calea publică, atât pietonal cât și auto, aveau ambele imobile.

Prin exproprierea suprafeței de 428 mp din imobilul din str. x s-a ajuns la situația în care acesta a rămas numai cu o cale de acces pietonal dinspre str. x.

Întrucât ambele imobile erau învecinate și aparțineau aceluiași proprietar, apelanta reclamantă din prezenta cauză, anterior exproprierii, exista posibilitatea utilizării de către reclamantă a tuturor căilor de acces la drumul public, atât cel din str. x cât și cel din str. x.

Curtea a constatat însă că, deși este reală afirmația apelantei reclamante că prin expropriere restul imobilelor proprietatea sa nu mai au acces la drumul public,ci doar pietonal prin Str. x, această situație de fapt nu justifică legătura de cauzalitate între prejudiciul pretins de reclamantă și exproprierea imobilului din str. x, căci acest imobil a fost expropriat în întregime. Lipsirea de drumul de acces auto a imobilului de la nr. 81 se datorează exproprierii suprafeței de 428 mp din același imobil, iar nu a imobilului din str. x, exproprierea cu privire la terenul de 428 mp făcând obiectul litigiului în dosarul nr. x/2011. Împrejurarea deja arătată, că dată fiind învecinarea terenurilor, reclamanta utiliza pentru terenurile învecinate și accesul de la str. x, nu produce consecințe juridice din perspectiva unui prejudiciu produs, susceptibil de a fi reparat în prezenta cauză, câtă vreme imobilele nu formează un singur corp de proprietate.

În ceea ce privește valoarea terenului ce a făcut obiectul exproprierii, instanța de apel a reținut următoarele:

Ulterior pronunțării hotărârii de către prima instanță a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 527/15.07.2015 Decizia Curții Constituționale nr. 380/26.05.2015 prin care s-a decis că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

În aceste condiții, în apel s-a încuviințat administrarea unei noi expertize în specialitatea evaluare proprietăți imobiliare, unul dintre obiectivele acesteia fiind stabilirea valorii terenului expropriat la data exproprierii, respectiv data transferului dreptului de proprietate.

Pentru determinarea valorii terenului, comisia de experți a optat pentru algoritmul de calcul pentru metoda abordării prin piață, pe baza contractelor de vânzare-cumpărare depuse de părți, completat cu metoda extracției.

Au fost identificate trei contracte de vânzare-cumpărare: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.07.2011- str. x, contractul autentificat sub nr. x/23.05.2011- str. x și contractul autentificat sub nr. x/8.06.2011- str. x.

Concluzia comisiei, pe care Curtea și-a însușit-o, este aceea că imobilul cel mai apropiat cu imobilul ce face obiectul cauzei, din punctul de vedere al caracteristicilor acestuia, este imobilul din str. x, aflat în imediata apropriere a celui din str. x, la aproximativ 80-100 ml, în condițiile în care cele două terenuri din str. x sunt îndepărtate față de zona Răzoare.

Curtea a considerat că terenul ce a făcut obiectul contractului nr. x/2011 respectă criteriile ce se desprind din dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care vizează caracteristicile tehnice ale terenului ce pot influența valoarea de piață, ca de exemplu categoria de folosință la data exproprierii, amplasarea, deschiderea la stradă, condițiile pieței imobiliare, accesul la utilități. De asemenea, s-a reținut că momentul încheierii acestui contract (iulie 2011) este contemporan cu momentul exproprierii - al transferului dreptului de proprietate analizat în cauză (octombrie 2011).

În ceea ce privește metodele utilizate de comisia de experți pentru a determina valoarea terenului, Curtea a apreciat că metoda extracției combinată cu metoda comparației directe pe baza altor contracte încheiate, sunt cele corecte față de situația de fapt rezultată în cauză. Astfel cum a rezultat din ansamblul probelor administrate, nu a putut fi identificat un alt teren în imediata apropiere, liber de construcții. Acest aspect este relevant în cauză întrucât terenul expropriat era ocupat numai în parte de construcții, din totalul de 5946,63 mp, 4928,38 fiind teren liber de construcții. A fost necesară astfel utilizarea metodei extracției pentru a determina valoarea terenului după ce din prețul curent de vânzare al întregii proprietăți imobiliare s-a scăzut costul de înlocuire net al construcțiilor și amenajărilor. Ulterior determinării valorii terenului, fără construcție, s-a utilizat metoda comparației directe, fiind analizate distinct cele trei contracte de vânzare-cumpărare.

Pentru argumentele expuse în cuprinsul raportului de expertiză și al răspunsului la obiecțiuni, comisia de experți, în opinie majoritară, a reținut valoarea terenului ca fiind 1135 euro/mp.

Curtea nu a reținut opinia expertului E., care a stabilit o valoare a terenului din str. x la 866 euro/mp. Diferența între prețul stabilit în opinia majoritară și cel al d-nei expert rezultă din valoarea construcțiilor. Dacă în opinie majoritară valoarea construcțiilor a fost stabilită la 268.902 euro, în opinie minoritară valoarea acestora a fost stabilită la 1.154.519 euro. Observând cele două opinii, Curtea a constatat că valorile diferite ale construcțiilor au rezultat dintr-un coeficient diferit aplicat de experți pentru construcțiile expertizate. În condițiile în care, în ambele opinii, coeficientul de uzură a fost stabilit prin raportare la același normativ - P135/1999, fără ca opinia minoritară să explice de ce coeficientul aplicat de ceilalți doi experți nu este cel corect, Curtea a reținut concluziile opiniei majoritare.

De asemenea, Curtea a reținut, contrar opiniei exprimate de expert E., că, deși potrivit standardelor ANEVAR, într-adevăr, pentru identificarea comparabilelor pot fi utilizate nu numai contracte încheiate, ci și oferte, în cauză au prioritate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care fac referire la "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel". Or, în condițiile în care comparabila reprezentată de contractul nr. x/2011 face dovada prețului cu care s-a vândut un imobil cu aproape aceleași caracteristici cu cele ale imobilului care face obiectul cauzei, nu există nici o rațiune pentru a apela la oferte de vânzare neconcretizate. De asemenea, Curtea a apreciat că, potrivit legii, nu există nici un impediment de a stabili valoarea bunului prin raportare la un singur alt bun, câtă vreme caracteristicile celor două sunt similare, iar perioada de referință pentru încheierea contractului, respectiv a exproprierii, este aceeași.

Pentru argumentele anterior expuse, Curtea a constatat caracterul nefondat al apelului declarat de pârât, expertiza administrată în faza apelului stabilind o valoare mai mare a imobilului expropriat față de cel stabilit în primă instanță.

În ce privește motivul de apel ce vizează taxa pe valoarea adăugată, instanța de apel l-a apreciat ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

În cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile Legii nr. 571/2003, având în vedere în acest sens dispozițiile art. 134 din această lege potrivit cu care "faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei." În cauză, faptul generator este reprezentat de decizia de expropriere prin care dreptul de proprietate a trecut în proprietatea publică. Cum transferul dreptului a avut loc în octombrie 2011, își vor găsi aplicabilitate sub aspectul stabilirii dacă există pentru reclamantă obligația de plată a taxei pe valoare adăugată și deci, dacă trebuie stabilită, mai înainte, în sarcina expropriatorului, dispozițiile legale de la momentul faptului generator - exproprierea.

Potrivit art. 125 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului și care este colectat conform prevederilor titlului VII din Codul fiscal.

Potrivit art. 128 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal sunt operațiuni cuprinse în sfera de aplicarea a taxei pe valoare adăugată trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri.

În conformitate cu art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, baza pentru calcularea TVA este constituită din tot ceea ce reprezintă contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de către furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni.

Din analiza textelor legale amintite rezultă că pentru operațiunea reprezentată de transmiterea dreptului de proprietate prin expropriere se datorează taxa pe valoarea adăugată, astfel încât aceasta trebuie stabilită mai înainte în sarcina expropriatorului, urmând ca ulterior apelanta reclamantă să plătească, mai departe, taxa pe valoare adăugată încasată de la expropriator.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a apelantului pârât, instanța de apel l-a obligat să plătească apelantei reclamante suma de 3.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentate de onorarii de expert, acestea fiind cheltuielile efectiv avansate până la soluționarea apelurilor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., pârâtul Statul Român,reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul "B." S.A., precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Instanța de apel a aplicat eronat criteriile prevăzute de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,în considerarea cărora trebuia stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite, urmare exproprierii imobilului situat in București, Sos. x.

Legea impune ca, la determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite, instanța de judecată, precum si comisia de experți să țină seama de două criterii legale (instituite ca atare prin lege in scopul cuantificării juste si echitabile a despăgubirii) și anume: valoarea reală de piață a imobilului si, respectiv "daunele" aduse proprietarului sau altor persoane îndreptățite, scop in care vor fi aduse si alte dovezi.

Recurenta reclamantă susține că, prin decizia recurată, instanța de apel nu a avut în vedere criteriile de determinare a despăgubirii impuse de acest text legal, înlăturând, în mod eronat, din valoarea despăgubirii, pe de o parte, valoarea unor îmbunătățiri aduse construcțiilor expropriate de către autorii reclamantei iar, pe de altă parte, cuantumul unor daune suferite de reclamantă, ca urmare a exproprierii.

Din perspectiva primului criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenite expropriatului - valoarea reală de piață a imobilului expropriat, cu referire la valoarea construcțiilor expropriate, susține recurenta că instanța de apel a reținut o valoare mai mică decât valoarea reală de piață a construcțiilor de pe terenul expropriat, nefiind inclusă valoarea unor lucrări efectuate la aceste construcții de către autorii reclamantei.

Argumentul instanței de apel în sensul că dreptul de proprietate asupra construcțiilor respective a fost dobândit sub condiția rezolutorie a exproprierii iar, de vreme ce aceasta condiție s-a împlinit, rezultă că dreptul de proprietate a fost desființat retroactiv, este eronat și încalcă dispozițiile art. 1019 - 1021 C. civ. referitoare la condiția rezolutorie.

Astfel, condiția, ca modalitate a actului juridic civil, este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde existența (în speță, desființarea) actului juridic civil. Condiția este rezolutorie atunci când îndeplinirea ei determina desființarea obligației, respectiv a actului juridic civil.

În speță, instanța de apel, în mod eronat, a interpretat că autorizațiile de construire nr. x/23.05.2000 si nr. y/31.07.2000, acte juridice de natură a duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate in baza acestora, au fost date sub condiția rezolutorie a exproprierii.

În realitate, cele două autorizații de construire au fost acordate pur si simplu, necondiționat, nicăieri in conținutul lor nefăcându-se vorbire despre vreo acordare condiționată sau de pierderea dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate în cazul în care se produce evenimentul viitor si nesigur (exproprierea).

Renunțarea S.C. J. S.A., autoarea reclamantei, la dreptul de a obține despăgubiri pentru lucrările autorizate, în caz de expropriere, nu echivalează unei condiții rezolutorii care să afecteze însăși existența dreptului de proprietate dobândit de aceasta în urma edificării construcțiilor,această renunțare neputând fi interpretată nici măcar ca instituind o condiție rezolutorie care afectează existența și valabilitatea celor două autorizații de construire.

Declarația de renunțare ar putea fi interpretată cel mult ca fiind ea, în sine, o condiție, însă suspensivă, pentru emiterea autorizațiilor.

Inexistența unei condiții rezolutorii care să conducă la desființarea retroactivă a autorizațiilor de construire lasă neafectat dreptul de proprietate născut în urma edificării construcțiilor pe baza acestora, acest drept fiind în mod valabil transmis către reclamantă, ceea ce, în opinia acesteia, contrazice interpretarea instanței de apel în sensul că nu ar mai beneficia de un drept de proprietate care să justifice solicitarea de despăgubiri pentru expropriere.

Obligația de a nu solicita despăgubiri, asumată de S.C. J. S.A., trebuie ignorată având în vedere că în discuție este un drept fundamental recunoscut de Constituție - dreptul la dreaptă și prealabilă despăgubire în caz de expropriere pentru lucrări de utilitate publică - drept la care nu se poate renunța anticipat, anterior însăși nașterii sale, o astfel de renunțare fiind nulă absolut.

Susținând că despăgubirea trebuie să fie efectivă și integrală, respectiv să acopere valoarea de piață a construcțiilor, astfel cum se regăseau acestea pe teren la momentul exproprierii, și nu la un moment anterior, recurenta solicită acordarea sumei de 429.132 euro (valoarea stabilită prin expertiză), cu titlu de despăgubire pentru construcțiile expropriate.

Recurenta critică decizia recurată sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, din perspectiva prejudiciului creat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, urmare a exproprierii.

În acest sens, recurenta susține că este greșit argumentul instanței de apel, în sensul că reclamanta trebuia să cunoască că zona era restructurabilă, prin urmare, efectuarea cheltuielilor pentru dezvoltarea proiectului imobiliar, inclusiv plata dobânzilor, s-a făcut pe riscul propriu.

Susține recurenta că dacă expropriatorul știa de proiect, era dator să nu emită vreo autorizație de construire, să blocheze orice vânzare în perimetrul zonei considerate restructurabile și să nu permită reclamantei să cumpere în aceste condiții și, mai mult, să nu lase să se înțeleagă, prin planul urbanistic general și prin planuri urbanistice zonale, că se pot construi în zonă clădiri cu regim de înălțime foarte mare (zgârie-nori) și că se poate obține autorizație de construire pe baza de PUZ, așa cum a făcut.

Este nerelevant ca autoritățile ar fi comunicat caracterul sistematizabil al zonei, câtă vreme din acțiunile lor reieșea contrariul, respectiv că în zonă se putea construi, ba chiar la un regim de înălțime foarte mare.

Referitor la argumentul instanței de apel relativ la absența actului de alipire a imobilelor proprietatea reclamantei, recurenta susține că această interpretare este contrară prevederilor art. 26 alin. (2) teza a 2-a din Legea nr. 33/1994, care impun repararea tuturor "daunelor aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."

Textul legal menționat nu distinge si nu impune repararea doar a daunelor strict legate de imobilul expropriat, ci, dimpotrivă, textul legal impune, fără vreo condiționare, repararea tuturor daunelor încercate urmare exproprierii.

Susține recurenta că a înregistrat pierderi uriașe din faptul că a fost pusă în imposibilitatea de a mai realiza proiectul imobiliar propus, pierderile suferite datorându-se în mod direct și exclusiv proiectului dezvoltat de B. în zonă.

Recurenta susține că nu ar fi înregistrat aceste pierderi dacă nu ar fi intervenit exproprierea, fiind o consecință directă a procedurii de expropriere, astfel încât se impune repararea acestora de către expropriator.

La momentul înființării societății, pentru a obține banii necesari achiziționării terenurilor și suportării restului costurilor implicate de implementarea proiectului, societatea a contractat împrumuturi cu dobândă, la a căror restituire s-a angajat prin actele de împrumut, acest aspect fiind reținut, în mod corect, de către instanța de apel.

Contractele de împrumut au fost încheiate în scopul achiziționării imobilelor din zona Răzoare, inclusiv a imobilului din str. x și pentru susținerea cheltuielilor efectuate în vederea realizării investiției imobiliare. Prin contractele de împrumut, societatea și-a asumat expres, atât restituirea debitului, cât si plata dobânzilor asumate.

Legătura de cauzalitate dintre împrumuturile angajate de societate si proiectul imobiliar pentru care au fost alocate sumele obținute din respectivele împrumuturi rezidă din însuși faptul că societatea, cu mici excepții, nu a avut alte venituri în perioada scursă între momentul înființării și momentul exproprierii, iar cheltuielile societății, altele decât sumele plătite pentru achiziționarea terenurilor și finanțarea cheltuielilor generate de dezvoltarea proiectului imobiliar, au avut caracter nesemnificativ.

Susține recurenta că în momentul apariției proiectului de utilitate publică, întreaga situație patrimonială a societății s-a modificat, iar această modificare a vizat atât valoarea terenurilor, cât și planul de rambursare a datoriei în urma contractelor de împrumut, societatea înregistrând o pierdere din dobânda la suma împrumutată, prin raportul de expertiză întocmit la fondul cauzei, valoarea dobânzilor fiind stabilită la suma totală de 24.266.777 euro, iar prin raportare doar la imobilul din str. x, la 6.9S4.665 euro.

Efortul investițional total se raportează atât la cheltuielile efectiv efectuate în vederea realizării complexului imobiliar (cheltuieli notariale, L., de conservare, mentenanță, proiectare, studii de arhitectură, circulație, aer, climă și administrare proiect ere), cheltuielile efectuate ca urmare a anunțării intenției de expropriere, cât și la pierderile din dobânzi, ca urmare a contractării de credite în vederea plății prețului terenurilor achiziționate, dar și a efectuării cheltuielilor menționate.

Legislația română consacră principiul reparării integrale și prompte a prejudiciului, care se traduce prin înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale actului sau faptului cauzator al prejudiciului, patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul restabilirii situației anterioare producerii acestuia.

De asemenea, în conformitate cu principiile generale ale dreptului internațional,despăgubirea trebuie să fie proporțională cu valoarea bunurilor pierdute prin expropriere, prin "bunuri" înțelegându-se atât dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile, asupra altor drepturi reale, drepturi de creanță, etc., precum și orice interese cu valoare economică pierdute sau care nu mai pot fi concretizate în urma exproprierii.

Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul majorării cuantumului despăgubirii pentru expropriere prin înlocuirea sumei acordate cu titlu de despăgubire pentru construcțiile expropriate, cu suma de 429.132 euro și includerea în cuantumul despăgubirii și a daunelor în cuantum de 24.266.777 euro, reprezentând valoarea dobânzilor aferente valorii investiției sau minim 6.984.665 euro, reprezentând valoarea dobânzilor prin raportare doar la imobilul expropriat.

Recurentul critică modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, sub aspectul momentului avut în vedere de instanța de apel în stabilirea cuantumului despăgubirii.

Astfel, se susține că data în raport de care trebuia să se facă evaluarea este data emiterii deciziei de expropriere,27.05.2011, aceasta fiind și data transferului dreptului de proprietate,iar nu data de 11.08.2011, cum au stabilit experții desemnați în cauză, acest aspect fiind învederat instanței de apel prin obiecțiunile formulate la suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară și depuse la dosarul cauzei pentru termenul din 16.11.2017.

Instanța de apel a dispus obligarea S.C. B. S.A. la plata sumei de 6.748.710 euro la cursul valutar din data de 10.10.2011 - data consemnării despăgubirilor, deși prin răspunsul la obiecțiuni comisia si-a menținut punctul de vedere (contrar legii) cu privire la data exproprierii, respectiv 11.08.2011.

Față de această împrejurare, cuantumul despăgubirilor a fost stabilit prin încălcarea dispozițiilor legale, modificarea datei de referința (data exproprierii) de către comisia de experți permițând acesteia să analizeze și să se raporteze la singurul contract considerat "real", respectiv contractul autentificat de BNP M. sub nr. x/14.07.2011.

Prin schimbarea datei de referință, din 27.05.2011 în 11.08.2011, comisia de experți, cu opinie majoritară, a determinat instanța să accepte "singura tranzacție" pe care aceștia au analizat-o, respectiv contractul autentificat sub nr. x/2011, acesta fiind considerat, de altfel,singurul contract "similar si contemporan", încheiat, însă,ulterior datei exproprierii.

În raport de aceste susțineri, recurentul consideră că decizia instanței de apel încalcă prevederile Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale.

Recurentul critică decizia instanței de apel și din perspectiva stabilirii cuantumului despăgubirilor reprezentând valoarea imobilului expropriat, susținând că aprecierea instanței de apel relativ la inexistenta vreunui impediment legal "de a stabili valoarea bunului prin raportare la un singur alt bun, câtă vreme caracteristicile sunt similare, iar perioada de referință pentru încheierea contractului, respectiv a exproprierii este aceeași", contravine dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, legiuitorul stabilind în mod clar faptul că"la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum si instanța vor tine seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala".

Sintagma "imobile de același fel" privește toate caracteristicile imobilului care sunt de natură să determine valoarea reală a imobilului, intravilan sau extravilan, construibil sau neconstruibil etc., dar si suprafața imobilului expropriat. Stabilirea valorii prin raportare la un singur alt bun, contravine si reglementarilor cu caracter obligatoriu pentru experții ANEVAR din Standardele Internaționale de Evaluare, ediția 2011.

Referitor la valoarea despăgubirilor,recurentul susține că, potrivit suplimentului la raportul de expertiză, comisia de experți, cu opinie majoritară, a stabilit o valoare de 557 euro/mp, iar instanța de apel,la fila x din decizia recurată, a reținut faptul că cei doi experți au stabilit o valoare de 1.135 euro/mp, concluzia fiind profund eronată.

În răspunsul la obiecțiunile formulate de către apelantul pârât Statul Român și de reclamantă la suplimentul la raportul de expertiză de la instanța de fond, după aplicarea metodei extracției (una dintre cele doua metode aplicate) experții au stabilit pentru terenul în suprafață de 3287 mp (ce a făcut obiectul contractului autentificat sub nr. x/14.07.2011) o valoare estimată ipotetic la suma de 3.731.098 euro, adică 1.135 euro/mp.

Terenul expropriat are o suprafață mult mai mare decât cea a imobilului selectat ca si comparabilă, nici chiar experții, în opinie majoritară, neasumându-și o asemenea greșeală, ce ar putea avea drept consecința pierderea calității de expert evaluator si atragerea răspunderii personale a acestora conform prevederilor O.G. nr. 24/2011.

Instanța de apel a făcut referire la opinia expertului E.,care nu a făcut parte din comisia de experți evaluatori desemnată în această cauză, astfel că aceasta s-a aflat in eroare, decizia recurată fiind rezultatul analizării cel mai probabil a unei alte cauze. Nici opinia instanței referitoare la imobilul din str. x nu poate fi primită în condițiile în care doamna expert E. nu a stabilit nicio valoare, ea nefăcând parte din comisia de experți evaluatori, iar imobilul subiect la care se referă prezenta cauză este situat în București str. x.

În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, recurentul invocă greșita interpretare a dispozițiilor art. 134,art. 125, art. 128, art. 137 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În acest sens, susține că, pentru a se determina dacă operațiunea de expropriere cu privire la terenul din speță este supusă sau nu TVA, trebuia verificat de către instanța de apel daca acesteia îi este aplicabila scutirea prevăzută de dispozițiile art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003.

Instanțele de judecată, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție au stabilit faptul ca TVA