ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.01.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 108/2017

HOTĂRÂRE
19.01.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 108/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 108/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1647 din 29 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. și B. împotriva Deciziei nr. 5985 din 4 octombrie 2012 a instanței supreme.

S-a reținut, în esență, că nu a fost îndeplinită condiția prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme prin decizia atacată s-a respins o altă cerere de revizuire și, prin urmare, nu s-a evocat fondul.

Împotriva deciziei a formulat cerere de revizuire A., întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 și 5 C. proc. civ., în susținerea căreia a prezentat motive de fond referitoare la succesiunea și demersurile judiciare pe care le-a întreprins pentru reconstituirea dreptului de proprietate al mamei sale, a cărei moștenitoare este.

Prin Decizia civilă nr. 3321 din data de 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă.

În motivare instanța a reținut că cererea de revizuire nu respectă cerințele impuse de art. 322 C. proc. civ.

Astfel, textul cuprins la art. 322 C. proc. civ. cuprinde precizarea, în ceea ce privește hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac, că revizuirea este posibilă numai dacă se atacă o hotărâre dată de o instanță de recurs atunci când a evocat fondul.

Cum, în speță, ipoteza reglementată de textul de lege nu este respectată sub acest aspect, și anume prin decizia atacată s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire și, prin urmare, nu s-a evocat fondul.

La termenul din 19 ianuarie 2017, Înalta Curte rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de către intimata Comisia Locală de Fond Funciar Cepari, prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Prin Decizia civilă nr. 3321 din 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, supusă revizuirii în cauza dedusă judecății, s-a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1647 din 29 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Față de cererea formulată și de motivele invocate, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”.

Această dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Revizuenta a invocat ca temei de drept al cererii sale,

dispozițiile art. 322 pct. 4, 5, 6 și 9 C. proc. civ.

Din formularea textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate cu revizuire este limitativă și, prin urmare, nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., deoarece, în alt fel, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căii de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile impuse de aceasta.

Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac care este o cale de retractare, prin care se cere instanței de judecată care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.

Cum hotărârea atacată este pronunțată în cadrul soluționării unei cereri de revizuire, ce a fost respinsă ca inadmisibilă, aceasta nu poate fi, în niciun caz, o hotărâre susceptibilă a fi supusă căii de atac a revizuirii.

Prin urmare, constatându-se că în speță, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a respins o cerere de revizuire, se reține că o asemenea hotărâre nu face parte din cele pentru care legiuitorul a prevăzut calea extraordinară de atac a revizuirii, situație în raport de care analizarea altor condiții specifice, reglementate de cazul de revizuire invocat, devine inutilă.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 3321 din data de 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2014.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-11-26
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3321/2014
Asupra cererii de revizuire de față constată următoarele: Prin Decizia nr. 1647 din 29 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de T.V. și G.E. împotriva Deciz
ÎCCJ 2018-02-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 533/2018
Decizia nr. 533/2018 Asupra cererii de revizuire de față constată următoarele: Prin Decizia nr. 108 din 19 ianuarie 2017, Înalta Carte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A.
ÎCCJ 2017-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 436/2017
ilor legale sus-menționate, împotriva deciziei nr. 2030 din data de 25 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară, inclusiv contestație în an
ÎCCJ 2017-11-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1811/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 892 din 25 mai 2017 a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 649 din 4 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Just
ÎCCJ 2017-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 56/2017
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 513 din 12 februarie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2014, a respins ca inadmisi
Sursă