ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1944/2016

Decizia nr. 1944/2016

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 30 octombrie 2012, sub nr. x/93/2012, reclamanta Fundația A. București a chemat in judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând: obligarea pârâtei de a transmite în proprietatea reclamantei un apartament în suprafață de 90-95 mp, la un etaj inferior (maxim 4) și un loc de parcare aferent, într-un imobil similar, respectiv clasa A, cu cel la care se refera contractul de asociere autentificat sub nr. 1489 din 06 aprilie 2005 de B.N.P. C., într-o zonă similară, respectiv zona 1-2 din București, iar în condițiile în care nu-și îndeplinește obligația în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței, obligarea pârâtei la plata sumei de 146.000 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând daune-interese, constând în contravaloarea apartamentului și a locului de parcare, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 683 din 20 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 4245 din 23 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov. A constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Curtea de Apel București pentru a hotărî asupra conflictului.

Prin sentința civilă nr. 74 de la 03 iulie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2013, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, unde cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 660 de la 03 martie 2015, Tribunalul Ilfov a respins cererea formulată de reclamanta Fundația A. București, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta Fundația A. București, a formulat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub același număr unic x/93/2012.

Prin decizia civilă nr. 1689 de la 23 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Fundația A. București, împotriva sentinței civile nr. 660 din 03 martie 2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SRL. A schimbat sentința apelată în sensul că: a admis în partea cererea de chemare în judecată. A fost obligată intimata-parată să transmită în proprietatea apelantei-reclamante un apartament în suprafață de 90-95 mp, la un etaj inferior (maxim 4) și un loc de parcare aferent, într-un imobil similar, respectiv clasa A, cu cel la care se referă contractul de asociere-autentificat sub nr. 1489 din 06 aprilie 2005 de B.N.P. C., într-o zonă similară, respectiv zona 1-2 din București, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. A fost obligată intimata-pârâtă ca, în cazul neexecutării acestei obligații în termenul prevăzut anterior, să plătească apelantei suma de 100.720 euro, cu titlu de dezdăunări.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește neaplicarea art. 225 din vechiul C. proc. civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.

Răspunsul la interogatoriul administrat persoanei juridice trebuie dat de către reprezentantul legal, neexistând instituția reprezentării, modalitatea în care s-a răspuns la interogatoriu echivalând cu un refuz. Însă aplicarea art. 225 din vechiul C. proc. civ. nu se face automat, la simpla cerere a părții adverse. Așa cum indică și textul legal, este la aprecierea judecătorul de a echivala refuzul de a răspunde la interogatoriu cu o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă, reținând și restul probelor din dosar.

În aceste condiții, critica privind neaplicarea art. 225 din vechiul C. proc. civ., prin sine însăși nu poate duce la admiterea apelului, urmând ca aceste aspecte să fie valorificate în analiza căi de atac, dacă este necesar, pentru lămurirea situației de fapt.

Instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește modalitatea de interpretare a art. 4 al actului adițional nr. 5 autentificat sub nr. 1551 din 25 mai 2009 de B.N.P. C., acesta stipula expres că: „Prin semnarea prezentului act adițional Asociatul beneficiar renunță la toate pretențiile financiare și/sau acțiunile și/sau demersurile pe care le-ar putea iniția în fața autorităților și/sau instanțelor competente împotriva Asociatului Investitor în legătură cu transferul parțial al dreptului de proprietate asupra imobilelor, conform art. 1 din prezentul act adițional și art. 1 din actul adițional nr. 4 autentificat sub nr. 1168 din 03 iulie 2008 de B.N.P. D. și prin încheierea prezentului act adițional.”

Curtea a apreciat că textul convențional nu privea renunțarea beneficiarului la drepturile izvorâte din actul adițional nr. 4. la contractul de asociere nr. 1489 din 06 aprilie 2005, ci trebuie înțeles în sensul că pentru transferul parțial efectuat, apelantul nu va mai emite alte pretenții, respectiv în legătură cu apartamentele nr. 1-8 și 11 și locurile de parcare 46, 49, 62 92, 93, 96 și 97, situate în Calea x nr. 213-217.

Instanța de apel a considerat că această concluzie este susținută și de probele dosarului, respectiv înscrisurile întocmite ulterior actului adițional nr. 5 autentificat sub nr. 1551 din 25 mai 2009. Astfel, ca urmarea a notificării nr. 197/2012, prin care pârâta-intimata era încunoștințată inclusiv de pretenția care face obiectul litigiului, aceasta din urmă a emis notificarea nr. 153 din 13 iunie 2012, prin care a contestat nu existența obligației de transfer, ci termenul în care angajamentul trebuia realizat. Totodată la data de 28.02.2012, s-a încheiat un nou act adițional, autentificat sub nr. 735, prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra a două noi locuri de parcare, ultimul act fiind încheiat ulterior primelor notificări din anul 2011 ale părții apelante și în contextul în care se pretinde că s-a renunțat la orice drept prin încheierea actului adițional nr. 5 la data 25.05.2009.

A arătat instanța de apel că solicitarea pârâtei de interpretare a contractului conform art. 983 din vechiul C. civ. nu poate duce la o altă concluzie, pentru că această regulă alături de restul dispozițiilor legale de interpretarea a unei convenții alcătuiesc un tot indisolubil, aplicabil împreună în interesul deslușirii înțelesului exact al contractului. Or, reținând prioritatea voinței reale a părților și regula interpretării coordonate a clauzelor contractuale, a fost înlăturată teza intimatei, sub acest aspect soluția tribunalului fiind eronată, prin interpretarea greșită a înțelegerii părților.

În ceea ce privește scadența, curtea de apel a reținut că, din actul adițional nr. 4, rezultă că obligația a fost asumată pentru un apartament ce urma a fi construit de către pârâtă în următoarele 30 de luni de la finalizarea Proiectului E. în București, termen ce putea fi prelungit.

Conform alin. (1) art. 1 parag. 3 din actul adițional nr. 4 la contractul de asociere nr. 1489 din 06 aprilie 2005, „în cazul în care în termen de 24 de luni de la finalizarea proiectului E., SC B. SRL nu obține autorizarea de construire pentru noul proiect, aceasta se obligă să achiziționeze pe numele Fundației A. București, la prețul pieței imobiliare, un apartament echivalent și un loc de parcare în București, într-o zona similară”.

Acțiunea introductivă privește obligația cuprinsă în parag. 3 al art. 1 din actul adițional, care intervenea în condițiile neobținerii unei noi autorizații pentru dezvoltarea unui nou proiect imobiliar în termen de 24 de luni de la finalizarea primului proiect.

Potrivit mențiunilor din actul adițional nr. 5, lucrările au fost finalizate la data de 25.03.2008, termenul împlinindu-se la la data de 25.03.2010, nefiind depuse înscrisuri care să probeze că intimata a obținut o nouă autorizație de construire pentru un proiect imobiliar, pentru a se pretinde că este aplicabil termenul de 30 de luni prelungit.

Referitor la prelungirea termenului cu o perioadă de 24 de luni prin adresa aflată la dosarul instanței de fond, instanța de apel a constatat că intimata nu a depus propria solicitare, pretinzând în cuprinsul întâmpinării că prelungirea privea doar dezvoltarea unui nou proiect imobiliar.

Or, prelungirea termenului privește obligația cuprinsă în paragraful nr. 1, respectiv termenul de 30 luni pentru dezvoltarea unui nou proiect rezidențial, nefiind depuse dovezi în sensul că în perioada 30 de luni inițiale din contract, la care se adaugă 24 luni prelungire (respectiv 25.11.2012) s-ar fi dezvoltat un nou proiect imobiliar în zona 1-2, care să poată duce la neaplicarea paragrafului 3 și la paralizarea pretențiilor.

Referitor la dreptul de reprezentare al persoanei semnatare a acordului de prelungire a termenului, instanța de apel a reținut că reclamanta-apelantă a efectuat toate formalitățile de publicitate pentru a aduce la cunoștința publică schimbările produse în cadrul conducerii sale, intimata neputând în aceste condiții să invoce inopozabilitatea acestor modificări.

A apreciat instanța că apărările intimatei, referitoare la excepția de neexecutare, nu pot fi primite, plecând chiar de la esența acestui mijloc de apărare, efect specific al contractelor sinalagmatice, având la bază principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor cuprinse în astfel de contracte.

Nu se justifică invocarea acestor apărări, cât timp obligația de transmitere a unui apartament cuprinsă în actul adițional nr. 4 la contractul de asociere în participațiune este pusă de către părți în interdependență cu obligația de acordare a dreptului de superficie asupra suprafeței adiționale de 76 m, obligație îndeplinită.

Nu se poate accepta interpretarea în sensul că neîndeplinirea oricărei obligații contractuale poate fi opusă în cadrul excepției de neexecutare, ci doar o obligație corelativă, partea intimată nereușind să demonstreze corelativitatea și interdependența aspectelor invocate în cadrul excepției de neexecutare și propria obligație. Instanța a constatat că nu s-a dovedit de ce tulburarea posesiei, împrejmuirea pretins ilegală, amplasare bornelor alegată de intimată au o relație cu propria obligație supusă judecății.

Neînțelegerile privind generatorul electric și amplasare sa, nu rezultă că au fost asumase în legătură cu contractul ce face obiectul prezentului litigiu, adresa asociației de proprietari, făcând referire la amplasarea generatorului pe un lot de teren care făcea parte din Lotul 1, proprietatea reclamantei.

În ceea ce privește excepția de neexecutare prin raportare la obligația de dezmembrarea celor 23 de locuri de parcare, dezmembrarea lotului s-a realizat prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. 471 din 21 martie 2008, dreptul de superficie fiind acordat prin actul adițional nr. 3 autentificat sub nr. x din 03.07.2008. Nu exista obligația de dezmembrarea individuală a fiecărui loc de parcare sau asupra terenului afectat parcării supraterane, ci obligația indicată anterior, precum și aceea de constituire a dreptului de superficie permanent asupra terenului de parcare.

Instanța de apel a considerat că, pe de altă parte, nu se poate ignora că apelanta-pârâtă a realizat deja dezmembrarea locurilor de parcare supraterană, ceea ce contrazice chiar susținerea sa privind partea în sarcina căreia exista obligația.

În ceea ce privește termenul de 30 de zile în care se solicită realizarea obligației de către intimata-pârâtă, instanța a apreciat că acesta este insuficient, apreciind că o perioadă de timp 6 luni este corespunzătoare primului petit al cererii.

Reținând că, potrivit dispozițiilor legale, partea care nu reușește să beneficieze de îndeplinirea întocmai a unei obligații are dreptul la dezdăunări.

În ceea ce privește valoarea dezdăunărilor, instanța de apel s-a raportat la suma stabilită conform celui de-al doilea raport de expertiză, ținând cont doar de coeficientul de 10%, scăzut pentru un imobil în litigiu.

Împotriva acestei decizii, recurenta-pârâtă SC B. SRL a declarat recurs, pentru următoarele motive:

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 din vechiul C. proc. civ., vizează faptul că instanța de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecații, respectiv contractul de asociere și actele adiționale și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, aplicând greșit principiul voinței reale a părților la încheierea actelor.

Recurenta a arătat, de asemenea și că instanța de apel a pronunțat decizia cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind astfel incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., instanța de apel trecând peste dispozițiile contractului de asociere în participațiune, autentificat sub nr. 1489 din 06 aprilie 2005 de B.N.P. C., care este un contract de societate, încheiat în baza prevederilor art. 1491-1531 din vechiul C. civ.

Privitor la acest motiv de recurs, recurenta arată că instanța de apel a reținut greșit că ar putea fi aplicabil art. 225 din vechiul C. proc. civ., pronunțându-se evaziv și neconcludent asupra echivalării răspunsului său la interogatoriu cu o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă.

Motivele eronate ale instanței de apel au fost întemeiate pe faptul că interogatoriul ce o privea pe recurenta-pârâtă SC B. SRL a fost administrat la termen prin avocat, care a fost împuternicit expres pentru a depune răspunsurile la întrebările interogatoriului, motiv pentru care apreciază că nu se poate echivala răspunsul la interogatoriu cu un refuz.

Arată, de asemenea că domiciliul tuturor asociaților, cât și al administratorului, era în străinătate în perioada respectivă, și, din acest motiv, recurenta a optat pentru instituția reprezentării prin avocat pentru depunerea înscrisurilor privind răspunsurile la interogatoriu, fapt care nu este contrar dispozițiilor art. 225 din vechiul C. proc. civ.

Apreciază că instanța a utilizat o expresie vagă pe acest capăt de cerere, fără să se pronunțe dacă aplică sau nu sancțiunea prevăzută de textul de lege mai sus menționat.

Recurenta apreciază că, în mod greșit și nelegal, instanța de apel a considerat că art. 4 al actului adițional nr. 5 autentificat sub nr. 1551 din 25 februarie 2009 de B.N.P. C. nu reprezintă o renunțare a beneficiarului la drepturile izvorâte din actul adițional nr. 4 la contractul de asociere nr. 1489 din 06 aprilie 2005.

Art. 4 al actului adițional nr. 5 stipula expres că „Prin semnarea prezentului act adițional, Asociatul beneficiar renunță la toate pretențiile financiare și/sau acțiunile și/sau demersurile pe care le-ar putea iniția în fața autorităților și/sau instanțelor competente împotriva Asociatului investitor în legătura cu transferul parțial al dreptului de proprietate asupra imobilelor, conform art. 1 din prezentul act adițional și art. 1 din actul adițional nr. 4 autentificat sub nr. 1168 din 03 iulie 2008 de B.N.P. D.”

În mod greșit, curtea de apel a apreciat că actul adițional nu privea renunțarea beneficiarului la drepturile izvorâte din actul adițional nr. 4 al contractului de asociere sus-menționat, interpretând art. 4 în sensul că pentru transferul parțial efectuat, apelantul nu va mai emite alte pretenții, respectiv în legătura cu apartamentele nr. 1-8 și 11 și locurile de parcare 46,49, 62, 92, 93, 96 și 97, situate în Calea x nr. 213-217.

Consideră că instanța de apel a aplicat eronat principiul voinței reale a părților la încheierea actului de asociere și a actelor adiționale ulterioare.

Potrivit art. 1266 C. civ., contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, iar această voință este cea de la încheierea actului juridic, în speță contractul de asociere și actele adiționale. De asemenea, dispozițiile art. 1267 din același cod prevăd că toate clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului. În speță, contractul de asociere trebuie interpretat în întregul său, alături de actele adiționale încheiate ulterior.

Art. 4 din actul adițional nr. 5 trebuie interpretat la data încheierii acestuia, avându-se în vedere celelalte acte anterioare, prin acest articol intimata Fundația A. București fiind de acord cu modificarea actului adițional nr. 4 și, mai mult decât atât, înțelegând să renunțe în mod expres la orice pretenții rezultând din obligațiile asumate de părți prin acest act adițional.

Art. 4 din actul adițional nr. 5, nu poate fi izolată de contextul în care a fost plasată, adică de întregul ansamblu contractual și de sensul logic al efectelor care se desprind din acest ansamblu.

Prin actul adițional nr. 5 autentificat sub nr. 1551 din 25 mai 2009 s-a transmis dreptul de proprietate către asociatul beneficiar asupra a zece apartamente și a opt locuri de parcare, acesta declarând expres, că renunță la toate pretențiile financiare și/sau acțiunile și/sau demersurile pe care le-ar putea iniția în fața autorităților și/sau instanțelor competente împotriva asociatului investitor în legătură cu transferul parțial al dreptului de proprietate asupra imobilului menționat în actul adițional nr. 4.

Actul adițional nr. 4 vizează un singur apartament, imobil ce face obiectul prezentei cauze, intimata renunțând la contraprestația din partea recurentei.

Consideră recurenta că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că termenul presupusei obligații în sarcina sa de a transmite un imobil în proprietatea Fundației A. București s-a împlinit la data de 25.03.2010.

Inițial, părțile au prevăzut în actul adițional nr. 4 faptul că termenul de transmitere a imobilului sus-menționat va fi de 30 zile de la finalizarea Proiectului E., termen ce a fost ulterior prelungit convențional cu 24 de luni, pentru obținerea autorizației de construire privind dezvoltarea unui nou proiect. În același act adițional se menționează că se va putea prelungi termenul de 30 de luni prevăzut mai sus „numai din cauze neimputabile Asociatului Investitor”, în speță recurenta.

Termenul de care beneficia recurenta era de 54 de luni, calculate de la 25.03.2008.

Termen de 24 de luni este cel de obținere a autorizației noi de construire, și nu de a transmite imobilul în proprietatea Fundației A. București.

Prelungirea convențională, din motive neimputabile recurentei, a termenului pentru dezvoltarea noului proiect, ce implica o autorizație de construire, presupune și prelungirea termenului de încercare a obținerii respectivei autorizații, astfel încât să poată depune toate diligentele, într-o perioadă rezonabilă, pentru îndeplinirea obligațiilor.

Apreciază recurenta, de asemenea, că în mod greșit, instanța de apel a respins apărările sale referitoare la excepția de neexecutare.

Astfel, instanța de apel nu a identificat corelativitatea și interdependența dintre aspectele invocate în cadrul excepției de neexecutare și obligația supusă judecății - aceea de transmitere a unui imobil către intimata Fundația A. București.

Arată, în acest sens că actul de asociere reprezintă un tot unitar ce este alcătuit din mai multe drepturi și obligații, în strânsă legătură, trăsătura specifică a contractului sinalagmatic constând în caracterul reciproc și interdependent al obligațiilor asumate de părțile contractante.

În mod greșit, instanța de apel a apreciat ca intimata Fundația A. București putea solicita îndeplinirea obligației de transmitere în proprietatea sa a unui apartament conform prevederilor actului adițional nr. 4.

Arată recurenta, de asemenea, că instanța de apel a admis în mod greșit capătul de cerere accesoriu, care privește dezdăunarea intimatei Fundația A. București, în cazul în care recurenta nu ar proceda la îndeplinirea obligației, întrucât în sarcina sa nu există o asemenea obligație.

Între intimata-reclamantă Fundația A. București, in calitate de asociat beneficiar și SC B. SRL, în calitate de asociat investitor s-a încheiat contractul de asociere autentificat sub nr. 1489 din 06 aprilie 2005 de B.N.P. C., prin care intimata-reclamantă s-a angajat să participe la asociere cu un teren de 2.100 mp, situat în București, Calea x, nr. 213-217, sector 4, iar recurenta-pârâtă s-a angajat să participe la asociere cu contravaloarea tuturor cheltuielilor necesare edificării construcției, amenajării și funcționarii imobilului, pentru birouri și locuințe în suprafață totală construită de minim 3.500 mp, urmând ca, la finalizarea lucrărilor și darea în folosință a construcției, intimatei-reclamante să îi revină 20% din construcție, iar recurentei să îi revină 80% din construcție.

Prin actul adițional nr. 1, autentificat sub nr. 2133 din 19 iulie 2006 B.N.P.A. F., la contractul de asociere din data de 6.04.2005, se prevede că asociatul investitor s-a obligat sa obțină toate permisele și autorizațiile necesare într-un termen de 150 de zile de la semnarea contractului de asociere.

Conform aceluiași act adițional, recurenta ar fi trebuit să fie numai titulara unui drept de superficie permanent asupra terenului de parcare de la sol dar, iar Fundația A. București era obligată să facă dezmembrarea și să înscrie în cartea funciară dreptul de superficie asupra celor 23 de locuri de parcare.

Dreptul recurentei asupra celor 23 de locuri de parcare, rezultă și din planul de situație vizat spre neschimbare la 25.05.2006, ce face parte integrantă din autorizația de construire nr. 731/66864 din 05.10.2006, denumit bilanț proiect locuințe colective

La data de 26.10.2006 s-a încheiat contractul de novație autentificat sub nr. 3666 din 26 octombrie 2006 B.N.P. C., între Fundația A. București, în calitate de beneficiar asociat și SC B. SRL, în calitate de investitor asociat și SC B. SRL, prin care recurenta, în calitate de nou investitor asociat, a dobândit toate drepturile și obligațiile investitorului asociat inițial, preluând asupra sa toate obligațiile ce decurgeau din contractul de asociere cu excepția care erau deja executate de către investitorul asociat.

La data de 09.11.2006 s-a încheiat actul adițional nr. 1, autentificat sub nr. 1834 din 09.11.2006 de B.N.P. D., la contractul de novație menționat mai sus, în sensul că i-au fost transmise de către investitorul asociat inițial toate drepturile și obligațiile ce decurgeau din „Permis” - autorizația de construire nr. 731/66864 din 05.10.2006.

Prin actul adițional nr. 2, autentificat sub nr. 2354 din 12.11.2007 de același birou notarial, la contractul de asociere nr. 1489 din 6 aprilie 2005, s-a modificat suprafața de teren la care se făcea vorbire în contractul de asociere, din 2.100 mp în 2.176 mp.

Prin actul adițional nr. 3, autentificat sub nr. 1169 din 03 iulie 2008 de același birou notarial, la contractul de asociere s-a prevăzut că dreptul de superficie asupra terenului s-a acordat de către intimata-reclamantă cu titlu gratuit și pe durata de existență a clădirii.

Prin actul adițional nr 4 s-a prevăzut ca investitorul sa transmită, în plus, către asociatul beneficiar dreptul de proprietate asupra unui apartament în suprafață de 90-95 mp, la un etaj inferior (maxim 4) și a unui loc de parcare aferent, într-un imobil de apartamente/birouri similar, respectiv clasa A, cu cel la care se referă contractul de asociere, imobil ce urma a fi dezvoltat de către asociatul investitor în următoarele 30 de luni, calculate de la finalizarea Proiectului E., într-o zonă similară, respectiv zona 1-2.

Părțile au agreat ca termenul de 30 de luni prevăzut mai sus poate fi prelungit numai din cauze neimputabile asociatului investitor.

În cazul în care în 24 de luni de la finalizarea Proiectului E., asociatul investitor nu obținea autorizarea de construire pentru noul proiect, acesta se obliga să achiziționeze pe numele asociatului beneficiar, la prețul pieței imobiliare, un apartament echivalent și un loc de parcare în București într-o zonă similară.

Prin actul adițional nr. 5, autentificat sub nr. 1551 din 25 mai 2009, s-a transmis dreptul de proprietate către asociatul beneficiar asupra a zece apartamente și a opt locuri de parcare, potrivit art. 4 - Dispoziții finale, asociatul beneficiar Fundația A. București renunțând la toate pretențiile financiare și/sau acțiunile și/sau demersurile pe care le-ar putea iniția în fața autorităților și/sau instanțelor competente împotriva asociatului investitor în legătură cu transferul parțial al dreptului de proprietate asupra imobilelor, conform art. 1 din prezentul act adițional și art. l din actul adițional nr. 4.

Cu privire la excepția de neexecutare a contractului, recurenta arată că intimata-reclamantă nu și-a respectat clauzele asumate prin contract și actele adiționale aferente, respectiv, cu titlu de exemplu:

- nu a respectat și nu respectă dreptul de superficie permanent asupra terenului de parcare de la sol;

- nu a efectuat dezmembrarea și înscrierea în cartea funciară a dreptului de superficie asupra celor 23 de locuri de parcare de la sol;

- a tulburat posesia - atât cea deținută de către recurentă, precum și de către actualii dobânditori ai dreptului de proprietate asupra apartamentelor și locurilor de parcare de la imobilul situat în Calea x, nr. 213-217;

- a obținut o autorizația de împrejmuire ilegală, ce a dus la imposibilitatea exercitării dreptului de superficie de către recurentă și actualii dobânditori ai dreptului de superficie;

- a amplasat borne de delimitare, având drept consecință afectarea hidroizolației subsolului, aducându-i recurentei grave prejudicii;

- a solicitat mutarea generatorului electric ce deservește clădirea E., ulterior recurenta fiind nevoită să reamplaseze generatorul pe terenul pe care a fost amplasat inițial.

Susține recurenta, totodată, că în toată această perioadă și până în prezent intimata-reclamantă nu a predat și nici nu i-a transmis posesia pentru cele 13 locuri de parcare aflate la sol (din cele 23 existente), în timp ce Fundația A. București s-a folosit de acestea, închiriindu-le chiar, cu toate că nu aveau acest drept.

Recurenta apreciază că, în mod greșit, instanța de apel a reținut în sarcina sa plata cheltuielilor de judecată, întrucât culpa procesuală nu îi aparține, și totodată, că eronat, a obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în sumă de 16.112,5 lei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 din vechiul C. proc. civ., care vizează interpretarea greșită a contractului de asociere încheiat între părți și a actelor adiționale la acesta, instanța de apel schimbând înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestora și aplicând greșit principiul voinței reale a părților la încheierea actelor, este nefondat.

În esență, recurenta consideră că în mod greșit instanța de apel a interpretat că art. 4 al actului adițional nr. 5 autentificat sub nr. 1551 din 25 februarie 2009 de B.N.P. C. nu reprezintă o renunțare a intimatei-reclamante la drepturile izvorâte din actul adițional nr. 4 la contractul de asociere nr. 1489 din 06 aprilie 2005.

Înalta Curte constată că, prin art. 1 din actul adițional nr. 4 la contractul de asociere nr. 1489 din 06 aprilie 2005, act adițional autentificat sub nr. 1168 din 03 iulie 2008 de B.N.P. D., părțile au convenit ca, în plus față de cele prevăzute la art. 4.4 din actul adițional nr. 1 la contractul de asociere, recurenta s-a obligat să transmită intimatei-reclamante dreptul de proprietate asupra unui apartament în suprafață de 90-95 mp, la un etaj inferior (maxim 4) și a unui loc de parcare aferent, într-un imobil de apartamente-birouri similar, respectiv clasa A, cu cel la care se referă contractul de asociere, imobil ce urma a fi dezvoltat de către asociatul investitor SC B. SRL în următoarele 30 de luni, calculate de la finalizarea Proiectului E. în București, într-o zonă similară, respectiv zona 1-2.

Părțile au convenit în mod expres prin art. 1 alin. (3) din actul adițional nr. 4 la contractul de asociere nr. 1489 din 06 aprilie 2005, că în cazul în care în termen de 24 de luni de la finalizarea proiectului E., SC B. SRL nu obține autorizarea de construire pentru noul proiect, aceasta va fi obligată să achiziționeze pe numele Fundației A. București, la prețul pieței imobiliare, un apartament echivalent și un loc de parcare în București, într-o zonă similară.

Prin actul adițional nr. 5 la contractul de asociere, act adițional autentificat sub nr. 1551 din 25 mai 2009 de B.N.P. C., în art. 4, părțile au convenit că, prin semnarea actului adițional asociatul beneficiar Fundația A. București renunță la toate pretențiile financiare și/sau acțiunile și/sau demersurile pe care le-ar putea iniția în fața autorităților și/sau instanțelor competente împotriva asociatului investitor SC B. SRL în legătură cu transferul parțial al imobilelor, conform art. 1 din prezentul act adițional și art. 1 din actul adițional nr. 4 autentificat sub nr. 1168 din 03 iulie 2008.

Conform art. 1 din actul adițional nr. 5 la contractul de asociere, s-a transmis dreptul de proprietate către asociatul beneficiar Fundația A. București asupra a zece apartamente și a opt locuri de parcare.

Potrivit dispozițiilor art. 977 din vechiul C. civ. „Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.”

Interpretarea sistematică este stabilită de art. 982 din același cod, potrivit căruia toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecareia înțelesul ce rezultă din actul întreg, când este îndoială, convenția interpretându-se în favoarea celui care se obligă (art. 983 din Codul civil).

Relevant în cauză este și art. 984 din același cod, conform căruia „Conventia nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat.”

Înalta Curte constată că, raportat la textele legale mai sus menționate, curtea de apel a realizat o interpretare corectă a art. 4 al actului adițional nr. 5 la contractul de asociere, în sensul că renunțarea expresă a intimatei-reclamante Fundația A. București viza în exclusivitate transferul parțial al dreptului de proprietate asupra imobilelor identificate la art. 1 din acest act adițional.

Această concluzie se desprinde și din faptul că, din preambulul actului adițional nr. 5, reiese că transmiterea dreptului de proprietate, raportat la prevederile contractului de asociere autentificat sub nr. 1489/2005 și modificat, inclusiv prin actul adițional nr. 4, este una parțială. Așa cum, în mod corect a interpretat instanța de apel, numai cu privire la acest transfer parțial, intimata-reclamantă Fundația A. București a renunțat în mod expres la a mai emite alte pretenții.

Raportat la aceste considerente, argumentul recurentei, în sensul că intimata-reclamantă a renunțat în mod expres la toate pretențiile financiare și/sau acțiunile și/sau demersurile pe care le-ar putea iniția în fața autorităților și/sau instanțelor competente împotriva sa în legătură cu dreptul de proprietate asupra imobilului menționat în actul adițional nr. 4, apare ca nefondată.

Alegația recurentei ce vizează faptul că în mod greșit instanța de apel a apreciat că termenul privind obligația acesteia de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului menționat în actul adițional nr. 4 s-a împlinit la data de 25.03.2010 va fi, de asemenea, înlăturată.

Înalta Curte constată că părțile au convenit în mod expres prin art. 1 alin. (3) din actul adițional nr. 4 la contractul de asociere nr. 1489 din 06 aprilie 2005, că în cazul în care în termen de 24 de luni de la finalizarea proiectului E., SC B. SRL nu obține autorizarea de construire pentru noul proiect, aceasta s-a obligat să achiziționeze pe numele Fundației A. București, la prețul pieței imobiliare, un apartament echivalent și un loc de parcare în București, într-o zonă similară.

Termenul de 30 de luni prevăzut de art. 1 alin. (1) din același act adițional, devenea aplicabil numai în cazul în care recurenta construia în acest interval (de 30 de luni de la finalizarea proiectului E. București) un nou imobil.

Raportat la faptul că proiectul E. București a fost finalizat la data de 25.03.2008, interpretatea instanței de apel în sensul că termenul privind obligația acesteia de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului menționat în actul adițional nr. 4 s-a împlinit la data de 25.03.2010 este corectă.

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește excepția de neexecutare invocată de către recurentă aceasta face un istoric al relațiilor contractuale derulate cu intimata-reclamantă, susținerile sale vizând în exclusivitate aspecte de fapt, așadar motive de netemeinicie.

Prealabil, se impune observația că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară ce are ca obiect decizia prin care s-a soluționat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond și este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel enumerate de art. 304 din vechiul C. proc. civ.

Simpla reluare a situației de fapt a cauzei și prezentarea din nou a apărărilor analizate în apel nu răspund exigențelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) din vechiul C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din același cod.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ. vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 225 din vechiul C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, în cadrul motivelor de apel, apelanta-reclamantă Fundația A. București a invocat omisiunea instanței de fond de a se pronunța pe aplicarea dispozițiilor art. 225 din vechiul C. proc. civ., ca urmare a refuzului pârâtei de a răspunde la interogatoriu.

Curtea de apel a reținut că dispozițiile art. 225 C. proc. civ. sunt dispozitive și nu imperative, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, aplicarea acestui articol nefăcându-se automat la cererea părții adverse.

Raportat la aceste considerente, instanța de apel a apreciat că motivul invocat, privind neaplicarea prevederilor legale mai sus menționate nu poate duce la admiterea apelului, urmând ca aceste aspecte să fie valorificate în analiza căii de atac, dacă este necesar, pentru lămurirea situației de fapt.

Înalta Curte reține că mărturisirea, fiind un act personal, poate fi făcută numai de parte, în cazul persoanei juridice răspunsul la interogatoriu trebuind să fie dat de către reprezentantul legal.

În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 222 din vechiul C. proc. civ., statul și celelalte persoane juridice de drept public, precum și persoanele juridice de drept privat, vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica, excepție făcând societățile comerciale de persoane, ai căror asociați cu drept de reprezentare vor fi citați personal la interogatoriu.

De la regula instituită de legiuitor există o excepție, prevăzută de art. 223 din același cod, ce vizează situația în care partea care are domiciliul în străinătate, când aceasta va putea fi interogată prin cel care o reprezintă în judecată.

În speță, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă este o persoană juridică română și că, raportat la prevederile legale mai sus enunțate, în mod corect instanța de apel a reținut că aceasta avea obligația de a răspunde la interogatoriu prin reprezentantul său legal, răspunsul prin intermediul avocatului echivalând cu un refuz care nu este susținut de motive temeinice.

Fiind în prezența unei prezumții judiciare simple, care este opera judecătorului, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 225 din vechiul C. proc. civ., reținând că refuzul de a răspunsul de a răspunde la interogatoriu urmează să fie valorificat în analiza căii de atac, dacă este necesar, pentru lămurirea situației de fapt.

Argumentul recurentei în sensul că, în mod greșit, instanța de apel a reținut în sarcina sa plata cheltuielilor de judecată, întrucât culpa procesuala nu îi aparține, și că, eronat, a obligat-o la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în sumă de 16.112,5 lei, va fi înlăturat.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Așadar, partea care pierde procesul va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, fundamentul acordării acestora constituindu-l culpa procesuală, care se prezumă chiar prin admiterea cererii formulate de partea adversă, în situația în care pretențiile părții au fost încuviințate numai în parte, instanța de judecată urmând să aprecieze în ce măsură fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, raportat la prevederile art. 276 din vechiul C. proc. civ.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 2.000 lei, către intimata-reclamantă Fundația A. București, cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL împotriva deciziei civile nr. 1689 din 23 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă SC B. SRL la plata sumei de 2.000 lei, către intimata-reclamantă Fundația A. București, cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2016.