ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 655/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 655/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 655/2017

Asupra

contestației în anulare de față, constată,

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a

civilă, sub nr. x/3/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe

pârâta SC B. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata către

reclamant a drepturilor de autor sub forma unei cote părți de 33% din

profitul anual obținut începând din anul 2005, pe întreaga durată de

viață a fibrelor optice instalate în cadrul sistemelor de

telecomunicații ale C.N. C. SA, numite ON-GRID și OFF-GRID,

exploatate comercial de către SC B. SA, însă nu mai mult de 70 ani de

la data licitației care a avut loc pentru realizarea lor, cu cheltuieli de

judecată.

În drept,

cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile

Directivei nr. 2004/48/EC, art. 20 alin. (1) din Constituție, art. 1 alin.

(1) și (2), art. 3 alin. (1), art. 7 lit. b), art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 8/1996.

Prin

sentința civilă nr. 1082 din 17 septembrie 2015, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, a respins excepția

irsadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, ca

neîntemeiată; a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamantul.

Prin decizia

civilă nr. 206/A din 16 martie 2016, Curtea de Apel București,

secția a lV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de

apelantul-reelamant A. împotriva sentinței civile nr. 1082/F din

17.09.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014 de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă

SC B. SA.

Recursul

promovat de reclamant împotriva deciziei nr. 206/A din 16 martie 2016 a

Curții de Apel București a fost respins, ca nefandat, de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia

nr. 196 din 27 ianuarie 2017.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut că prin primul motiv de

recurs invocat s-a susținut neconformitatea deciziei de respingere a

apelului cu legea aplicabilă, prin utilizarea neadecvată a termenilor

științifici specifici proprietății intelectuale,

invocându-se eronata reținere de către instanța de apel a lipsei

dovezii calității de autor a recurentului reclamant. Critica

recurentului viza interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale

incidente, și anume art 7 din Legea nr. 8/1996, critica ce poate fi

subsumată motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct.

8 C. proc. civ.

Pentru a fi

incident acest motiv de nelegalitate este necesar ca instanța să fi

interpretat sau aplicat în mod greșit normele de drept, material incidente

în cauză.

S-a

arătat că în speța dedusă judecății Curtea de

Apel București nu a procedat la o interpretare greșită a

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 8/1996, care stipulează sfera

operelor originale de creație intelectuală ce pot forma obiect ai

dreptului de autor, și anume: scrierile literare și publicistice,

conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere

scrise sau orale, precum și programele pentru calculator; operele

științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile,

cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și

documentațiile științifice; compozițiile muzicale cu sau

fără text; operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice

și pantomimele; operele cinematografice, precum și orice alte opere

audiovizuale; operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate

printr-un procedeu analog fotografiei; operele de artă plastică, cum

ar fi: operele de sculptură, pictură, grafică, gravură,

litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică,

plastica sticlei și a metalului, precum și operele de artă,

aplicată produselor destinate unei utilizări practice; operele de

arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările

grafice ce formează proiectele de arhitectură; lucrările

plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei,

geografiei și științei în general.

S-a constatat

totodată că în mod just instanța de apel a considerat, având în

vedere natura raporturilor juridice inițiale dintre investitor (SC C. SA)

și co-contractanți (consorțiul D. SA și SC E SRL), care au

încheiat contracte de proiectare pentru realizarea efectivă a

lucrărilor constând în studii de fezabilitate, lucrări de proiectare,

memorii tehnice și proiecte tehnice, că reclamantul nu are calitatea

de autor al sistemelor de telecomunicații ON/OFF GRID, reținând

că obiectivului de investiție „Reabilitarea sistemului național

de transport dispecer energetic - Sistemul de telecomunicații prin fibre

optice” îi sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 12/1993.

Criticile

formulate pe acest aspect sunt nefondate, a arătat instanța

supremă. În mod corect s-a reținut că reclamantul are calitatea

de administrator al SC E. SRL care a fost executant al studiilor și

proiectelor respective, în urma derulării relațiilor contractuale încheiate

între SC C. SA și D. SA - SC E. SRL. De asemenea, corect s-a realizat

definirea noțiunii de achiziții publice în-temeiul prevederilor art.

2 lit. a) din O.G. nr. 12/1993 privind achizițiile publice, ca de altfel

și a celei de „contract de achiziție publică” conform art. 2

lit. f), în contextul analizei raporturilor juridice stabilite între

părți.

Astfel, s-a

statuat că licitația publică pentru investiția

„Reabilitarea sistemului național de transport dispecer energetic -

Sistemul de telecomunicații prin fibre optice” a fost guvernată de

O.G. nr. 12/1993 privind achizițiile publice, aprobată prin Legea nr.

83/1994, SC C. SA a avut calitatea de investitor, iar D. SA și SC E. SRL

au fost părți în contractele de proiectare încheiate ulterior.

Susținerile recurentului privind utilizarea neadecvată a termenilor

științifici specifici proprietății intelectuale de

către instanță, s-a menționat de instanța

supremă, nu pot conduce la reținerea neiegalitătii deciziei

recurate ca de altfel nici afirmațiile legate de cele două

prezumții legale statuate de Legea nr. 8/1996, în condițiile

nereținerii calității de autor al reclamantuiui asupra

sistemelor de telecomunicații ON/OFF GRID.

În ceea ce

privește al doilea motiv de recurs, prin care s-a învederat ca decizia

recurată ar fi fost dată cu vicierea procedurii și a

soluției pronunțate prin schimbarea cadrului legal (a încadrării

cauzei pe materia jundică) s-a arătat că nici acesta nu poate fi

primit. S-a susținut de către recurentul reclamant că, deși

inițial cadrul procesual s-a fixat pe dispozițiile legale din

domeniul proprietății intelectuale atât de prima instanță,

cât și de instanța de apel, decizia de respingere a apelului s-ar fi

întemeiat în mod nelegal pe dispozițiile reglementate de legea

achizițiilor publice, anume O.G. nr. 12/1993 privind achizițiile

publice. S-a constatat că în cauză nu este incident, sub acest aspect

invocat, niciun motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

care să atragă casarea deciziei recurate. Instanța supremă

a constatat că instanța de apel a calificat în mod corect

solicitările reclamantului din cuprinsul motivelor de apel, prin care

acesta a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA la plata dreptului de autor în

cuantum de 33% din cotele de profit obținute anual în perioada 2005-2014,

când a exploatat profitabil, în calitate de utilizator, studiile și

proiectele reclamantului, reproduse sub forma sistemului de

telecomunicații pe fibre optice al C.N. C. SA, numite generic ON/OFF GRID,

constatând că ele constituie o cerere nouă în apel, incompatibilă

cu limitele devoluțiunii în fața instanței de apel, în

concordanță cu dispozițiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în mod just s-a reținut că, prin solicitarea reclamantului

din faza procesuală a apelului de a fi obligată pârâta la plata

dreptului de autor în cotă de 33% din profitul obținut de aceasta în

perioada menționată, s-a produs o schimbare în ceea ce privește

obiectul cererii de apel. Cum art. 478 C. proc. civ. („limitele efectului

devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima

instanță” - tantum devolutum quantum judicatum) în alin. (1) dispune

că prin apel nu-se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața

primei instanțe, iar potrivit alin. (2)-(5) ale aceluiași articol,

părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte

motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima

instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare,

s-a arătat că soluția instanței de apel este legală

și sub acest aspect, motivul de recurs invocat fiind nefondat.

Criticile

formulate de recurent sub aspectul soluției pronunțate prin

nerealizarea procedurii legale de „judecare a susținerilor

părților și a probatoriului administrat” nu pot conduce la

reținerea nelegalității deciziei recurate, neputând fi încadrate

în motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ. Ele

constituie în fapt nemulțumiri legate de modul de administrare al

probelor, de apreciere a susținerilor părților, critici ce nu

pot fi supuse controlului de legalitate a deciziei recurate în fața

instanței de recurs.

Împotriva

acestei decizii reclamantul A. a formulat, la data de 15 martie 20î 7,

contestație în anulare.

Contestația

în anulare este structurată în trei părți și este

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și

3 C. proc. civ.

În prima

parte se arată că instanța de recurs nu a cercetat primul motiv

de casare menționat în cererea de recurs, anume neconformitatea deciziei

de respingere a apelului cu legea aplicabilă, sub aspectul vicierii

procedurii și a soluției pronunțate, prin utilizarea

neadecvată a termenilor științifico-juridici specifici

proprietății intelectuale, explicități pe larg în cererea

de recurs: dreptui de autor asupra proprietății intelectuale integrate

în investiție, capitalul intelectual al investiției, protecția

dreptului de autor, domeniul de aplicare a Directivei nr. 2004/48/EC, cota

parte echitabilă din profit, plăîibiiă ca drept de autor,

dreptul la prezumția legală statuată de art. 4 alin (1) din

Legea nr. 8/1996, aplicarea prioritară a normelor de drept ale Uniunii

Europene, dreptul la protecția proprietății intelectuale,

dreptul de a discuta și argmenta în fața instanței de recurs,

dreptul la celeritatea procesului, dreptul la cunoașterea motivării

hotărârii în interiorul termenului stabilit de lege, dreptul la un proces

echitabil, raporturile juridice ale autorului proprietății

intelectuale, dreptul la protecție împotriva abuzului de drept, dreptul de

a chema statul în judecată și la admiterea acțiunii împotriva

statului, dreptul la plata de către stat a prejudiciilor, dreptul de a fi

judecat de magistrați care cunosc legislația aplicabilă,

existența gravei neglijențe, întemeierea acțiunii civile și

fondarea căii de atac judiciar.

În cea de-a

doua parte a contestației în anulare, intitulată „Alt motiv de casare

necercetat în recurs”, contestatorul arată că instanța de recurs

nu a analizat motivul de casare menționat în cererea de recurs sub forma:

„Faptul că instanța, nu a consemnat recunoașterile intimatei este

o neconformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.”,

fiind redate în cuprinsul contestației recunoașterile pârâtei, despre

care se arată că nu au fost consemnate de instanța de

judecată.

În cadrul

celei de-a treia părți a contestației în anulare, sub denumirea

„Alte motive de casare necercetate în recurs”, contestatorul face trimitere la

două critici menționate în cererea de recurs.

Prima dintre

aceste critici viza neconformitatea deciziei pronunțate în apel cu art. 1

alin. (3) și (5) și art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2),

art. 33 alin. (3), art. 124 alin. (1) și art. 135 alin. (2) din

Constituția României, întrucât instanța de apel nu a protejat prin

hotărârea pronunțată drepturile de autor potrivit

obligațiilor asumate de Statul Român prin ratificarea Convenției

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale și a Declarației Universale a Drepturilor Omului. Se

menționează că aceste susțineri au fost arătate în răspunsul

la întâmpinare depus în apel, însă nu au fost avute în vedere de

instanță, ceea ce atrage incidența art. 17 din Convenție

și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Se

menționează că nu a fost cercetată de instanța de

recurs încălcarea acestor dispoziții.

A doua

critică din cererea de recurs viza faptul că instanța de apel nu

a cercetat încălcarea a 60 de norme de drept material și procesual

menționate în tabelul anexat la cererea de recurs, precum și în

concluziile scrise depuse de apărătorul său.

În

continuare, referitor la erorile materiale din cuprinsul deciziei atacate,

contestatorul menționează că în practicaua deciziei s-a trecut

în mod greșit art. 28 în loc de art. 328 C. proc. civ., prevedere

legală la care a făcut trimitere apărătorul recurentului.

Totodată, contestatorul susține că expresia „Respinge, ca

nefondat, recursul”, precum și „întregul text al deciziei de respingere a

recursului” sunt erori materiale grave.

Prin

întâmpinarea formulată, intimata B. SA a solicitat respingerea

contestației în anulare ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca

nefondată.

Înalta Curte

constată că poate fi examinată contestația în anulare din

perspectiva motivelor contestației în anulare prevăzute de art. 503

alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Contestația

în anulare este nefondată, în considerarea argumentelor ce succedă:

În sensul

dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., noțiunea de

„greșeală materială” reprezintă o greșeală de

ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept

consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată

din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care

determină soluția respectivă.

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în

contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție,

noțiunea de „greșeală materială” nu trebuie

interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi

valorificate greșeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de

interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a

unui incident procedural.

Prin

consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește

îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale

judecării recursului, anume respingerea în mod greșit a recursului ca

tardiv declarat, anularea în mod greșit a recursului ca netimbrat ori ca

declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc.,

aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului

sau reaprecierea probelor.

În oricare

dintre situații, pretinsa greșeală materială trebuie

să se fi produs în etapa recursului soluționat prin decizia a

cărei retractare se solicită șl în raport de situația

existentă la dosar la data pronunțării acesteia.

În

cauză, motivul susținut de contestator din perspectiva acestui text

legal este acela că în practicaua deciziei s-a trecut în mod greșit

art. 28 în loc de art. 328 C. proc. civ., prevedere legală la care a

făcut trimitere apărătorul recurentului. Totodată,

contestatorul susține că expresia „Respinge, ca nefondat, recursul”,

precum și „întregul text al deciziei:de respingere a recursului” sunt

erori materiale grave, decizia cuprinzând, în opinia sa, fraze speculative

situate în afara cadrului legislativ aplicabil materiei.

Greșeala

materială care deschide calea contestației în anulare este una

esențială, determinantă pentru soluția pronunțată

în recurs, or, faptul că în practicaua deciziei s-a trecut în rnod

greșit art. 28 în Ioc de art. 328 C. proc. civ., așa cum susține

contestatoml că ar ii menționat apărătorul său, nu a

avut nicidecum un rol determinant în luarea hotărârii atacate, în

considerentele deciziei fiind precizate care au fost acele elemente care au

condus instanța la soluția adoptată și care nu au

legătură cu modalitatea în care a fost redat textul de lege în

practicaua deciziei.

Din

susținerea contestatorului, în sensul că întregul text al deciziei

reprezintă o gravă eroare materială, întrucât ar conține

fraze speculative, situate în afara cadrului legal aplicabil în materie, se

observă că, în realitate, criticile formulate de către

contestator vizează o eventuală greșeală de judecată.

Având în

vedere temeiurile expuse, rezultă cu evidență că prin

criticile formulate, contestatorul nu vizează greșeli materiale în

sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., așa cum neîntemeiat

susține, deoarece tinde să pună în discuție elemente ale

cauzei care, departe de a fi greșeli care să privească aspecte

de ordin formal ale judecății, țin de dezlegarea dată de

către instanța de recurs aspectelor pricinii.

Dacă

instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare

ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de

contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului,

contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un

recurs la recurs.

Referitor la

motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., se arată

că instanța, respingând recursul, a omis că cerceteze motivele

de recurs precizate în cuprinsul contestației în anulare.

Astfel,

contestatoml susține că nu a fost analizat primul motiv de casare

menționat în cererea de recurs, anume neconformitaiea deciziei de

respingere a apelului cu legea aplicabilă, sub aspectul vicierii

procedurii și a soluției pronunțate, prin utilizarea neadecvată

a termenilor științifico-juridici specifici proprietății

intelectuale, explicități pe larg în cererea de recurs.

Înalta Curte

constată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra acestui

motiv, reținându-se că „Susținerile recurentului privind utilizarea

neadecvată a termenilor științifici specifici

proprietății intelectuale de către instanță nu pot

conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, ca de

altfel, nici afirmațiile legate de cele două prezumții legale

statuate de Legea nr. 8/1996, în condițiile nereținerii

calității de autor al reclamantului asupra sistemelor de

telecomunicații ON/OFF GRID”. Împrejurarea că analiza

făcută nu este în sensul urmărit de contestator nu este de

natură să-i deschidă acestuia calea contestației în

anulare.

În cea de-a

doua parte a contestației în anulare, intitulată „Alt motiv de casare

necercetat în recurs”, contestatorul a arătat că instanța de

recurs nu a analizat motivul de casare menționat în cererea de recurs sub

forma: „Faptul că instanța nu a consemnat recunoașterile

intimatei este o neconformitate cu dispozițiile art 237 alin. (2) pct. 4

C. proc. civ.”, fiind redate în cuprinsul contestației recunoașterile

pârâtei, despre care se arată că nu au fost consemnate de instanța

de judecată.

Înalta Curte

constată că acesta nu a fost un motiv distinct de nelegalitate, ci a

fost o critică subsumată celui de-al treilea motiv de recurs pentru

care s-a solicitat anularea deciziei, anume „Neconformitatea deciziei de

respingere a apelului cu legea aplicabilă, sub aspectul vicierii

soluției pronunțate, prin nerealizarea procedurii legale de judecare

a susținerilor părților și a probatoriului apelantului”.

Lecturarea

hotărârii contestate permite a se constata faptul că instanța de

recurs a analizat și acest aspect. Astfel, în hotărâre se arată

următoare: „Criticile formulate de recurent sub aspectul soluției

pronunțate prin nerealizarea procedurii legale de „judecare a

susținerilor părților și a probatoriului administrat” nu

pot conduce la reținerea neiegalității deciziei recurate,

neputând fi încadrate în motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 C.

proc. civ.”.

În partea a

treia a contestației în anulare contestatorul a facut trimitere la

două critici menționate în cererea de recurs.

Prima dintre

cele două critici este aceea că instanța de recurs nu a analizat

critica referitoare la faptul că instanța de apel nu a protejat prin

hotărârea pronunțată drepturile de autor potrivit

obligațiilor asumate de Statul Român prin ratificarea Convenției

pentru apărarea drepturilor omului'și a libertăților

fundamentale și a Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Înalta Curte

reține că o atare susținere nu poate fi primită în

contextul în care prin hotărârea contestată se arată

următoarele: „În mod just instanța de apel a considerat că,

având în vedere natura raporturilor juridice inițiale dintre investitor

(SC C. SA) și co-contractanți (consorțiul D. SA și SC E.

SRL), care au încheiat contracte de proiectare pentru realizarea efectivă

a lucrărilor constând în studii de fezabilitate, lucrări de

proiectare, memorii tehnice și proiecte tehnice, reclamantul nu are

calitatea de autor al sistemelor de telecomunicații ON/OFF GRID,

reținând că obiectivului de investiție „Reabilitarea sistemului

național de transport dispecer energetic - Sistemul de

telecomunicații prin fibre optice” îi sunt aplicabile dispozițiile

O.G. nr. 12/1993”. Cea de-a doua critică face referire la faptul că

instanța de recurs nu a cercetat încălcarea celor 60 de norme de drept

material și procesual indicate în tabelul din cererea de recurs și în

concluziile scrise depuse de apărătorul său.

Înalta Curte

constată că aceasta nu poate fi considerată o critică

asupra căreia instanța de control judiciar să fi fost

obligată să răspundă, „Cererea de recurs cuprinde mai multe

anexe, în tabelul (Anexa nr. 8) aflat la cererea de recurs reclamantul redând

conținutul mai multor norme de drept material și procesual, dar

fără a arăta, în concret, cum s-a realizat încălcarea

acestor dispoziții legale de către instanță. Controlul

judiciar nu se putea realiza în speță deoarece recurentul nu a adus

critici punctuale deciziei atacate și nu a arătat în ce au constat

greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel

prin raportare la fiecare din aceste norme.

Având în

vedere cele mai sus arătate, motivul contestației în anulare privitor

la necercetarea tuturor criticilor formulate de către recurent nu este

întemeiat.

Așa

fiind, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca

nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A.

împotriva deciziei nr. 196 din data de 27 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată

în Dosarul nr. x/3/2014.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2017.