ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 655/2017

Decizia nr. 655/2017 Asupra contestației în anulare de față, constată, următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor de autor sub forma unei cote părți de 33% din profitul anual obținut începând din anul 2005, pe întreaga durată de viață a fibrelor optice instalate în cadrul sistemelor de telecomunicații ale C.N. C. SA, numite ON-GRID și OFF-GRID, exploatate comercial de către SC B. SA, însă nu mai mult de 70 ani de la data licitației care a avut loc pentru realizarea lor, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Directivei nr. 2004/48/EC, art. 20 alin. (1) din Constituție, art. 1 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1), art. 7 lit. b), art. 24 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. Prin sentința civilă nr. 1082 din 17 septembrie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția irsadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată; a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul. Prin decizia civilă nr. 206/A din 16 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a lV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reelamant A. împotriva sentinței civile nr. 1082/F din 17.09.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SA.

Recursul promovat de reclamant împotriva deciziei nr. 206/A din 16 martie 2016 a Curții de Apel București a fost respins, ca nefandat, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 196 din 27 ianuarie 2017. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin primul motiv de recurs invocat s-a susținut neconformitatea deciziei de respingere a apelului cu legea aplicabilă, prin utilizarea neadecvată a termenilor științifici specifici proprietății intelectuale, invocându-se eronata reținere de către instanța de apel a lipsei dovezii calității de autor a recurentului reclamant. Critica recurentului viza interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente, și anume art 7 din Legea nr. 8/1996, critica ce poate fi subsumată motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate este necesar ca instanța să fi interpretat sau aplicat în mod greșit normele de drept, material incidente în cauză.

S-a arătat că în speța dedusă judecății Curtea de Apel București nu a procedat la o interpretare greșită a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 8/1996, care stipulează sfera operelor originale de creație intelectuală ce pot forma obiect ai dreptului de autor, și anume: scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator; operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice; compozițiile muzicale cu sau fără text; operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele; operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale; operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei; operele de artă plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, grafică, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei și a metalului, precum și operele de artă, aplicată produselor destinate unei utilizări practice; operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură; lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și științei în general.

S-a constatat totodată că în mod just instanța de apel a considerat, având în vedere natura raporturilor juridice inițiale dintre investitor (SC C. SA) și co-contractanți (consorțiul D. SA și SC E SRL), care au încheiat contracte de proiectare pentru realizarea efectivă a lucrărilor constând în studii de fezabilitate, lucrări de proiectare, memorii tehnice și proiecte tehnice, că reclamantul nu are calitatea de autor al sistemelor de telecomunicații ON/OFF GRID, reținând că obiectivului de investiție „Reabilitarea sistemului național de transport dispecer energetic - Sistemul de telecomunicații prin fibre optice” îi sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 12/1993. Criticile formulate pe acest aspect sunt nefondate, a arătat instanța supremă.

În mod corect s-a reținut că reclamantul are calitatea de administrator al SC E. SRL care a fost executant al studiilor și proiectelor respective, în urma derulării relațiilor contractuale încheiate între SC C. SA și D. SA - SC E. SRL. De asemenea, corect s-a realizat definirea noțiunii de achiziții publice în-temeiul prevederilor art. 2 lit. a) din O.G. nr. 12/1993 privind achizițiile publice, ca de altfel și a celei de „contract de achiziție publică” conform art. 2 lit. f), în contextul analizei raporturilor juridice stabilite între părți. Astfel, s-a statuat că licitația publică pentru investiția „Reabilitarea sistemului național de transport dispecer energetic - Sistemul de telecomunicații prin fibre optice” a fost guvernată de O.G.

nr. 12/1993 privind achizițiile publice, aprobată prin Legea nr. 83/1994, SC C. SA a avut calitatea de investitor, iar D. SA și SC E. SRL au fost părți în contractele de proiectare încheiate ulterior. Susținerile recurentului privind utilizarea neadecvată a termenilor științifici specifici proprietății intelectuale de către instanță, s-a menționat de instanța supremă, nu pot conduce la reținerea neiegalitătii deciziei recurate ca de altfel nici afirmațiile legate de cele două prezumții legale statuate de Legea nr. 8/1996, în condițiile nereținerii calității de autor al reclamantuiui asupra sistemelor de telecomunicații ON/OFF GRID. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, prin care s-a învederat ca decizia recurată ar fi fost dată cu vicierea procedurii și a soluției pronunțate prin schimbarea cadrului legal (a încadrării cauzei pe materia jundică) s-a arătat că nici acesta nu poate fi primit.

S-a susținut de către recurentul reclamant că, deși inițial cadrul procesual s-a fixat pe dispozițiile legale din domeniul proprietății intelectuale atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, decizia de respingere a apelului s-ar fi întemeiat în mod nelegal pe dispozițiile reglementate de legea achizițiilor publice, anume O.G. nr. 12/1993 privind achizițiile publice. S-a constatat că în cauză nu este incident, sub acest aspect invocat, niciun motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ. care să atragă casarea deciziei recurate.

Instanța supremă a constatat că instanța de apel a calificat în mod corect solicitările reclamantului din cuprinsul motivelor de apel, prin care acesta a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA la plata dreptului de autor în cuantum de 33% din cotele de profit obținute anual în perioada 2005-2014, când a exploatat profitabil, în calitate de utilizator, studiile și proiectele reclamantului, reproduse sub forma sistemului de telecomunicații pe fibre optice al C.N. C. SA, numite generic ON/OFF GRID, constatând că ele constituie o cerere nouă în apel, incompatibilă cu limitele devoluțiunii în fața instanței de apel, în concordanță cu dispozițiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, în mod just s-a reținut că, prin solicitarea reclamantului din faza procesuală a apelului de a fi obligată pârâta la plata dreptului de autor în cotă de 33% din profitul obținut de aceasta în perioada menționată, s-a produs o schimbare în ceea ce privește obiectul cererii de apel.

Cum art. 478 C. proc. civ. („limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță” - tantum devolutum quantum judicatum) în alin. (1) dispune că prin apel nu-se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, iar potrivit alin. (2)-(5) ale aceluiași articol, părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, s-a arătat că soluția instanței de apel este legală și sub acest aspect, motivul de recurs invocat fiind nefondat. Criticile formulate de recurent sub aspectul soluției pronunțate prin nerealizarea procedurii legale de „judecare a susținerilor părților și a probatoriului administrat” nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, neputând fi încadrate în motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc.

civ. Ele constituie în fapt nemulțumiri legate de modul de administrare al probelor, de apreciere a susținerilor părților, critici ce nu pot fi supuse controlului de legalitate a deciziei recurate în fața instanței de recurs. Împotriva acestei decizii reclamantul A. a formulat, la data de 15 martie 20î 7, contestație în anulare. Contestația în anulare este structurată în trei părți și este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

În prima parte se arată că instanța de recurs nu a cercetat primul motiv de casare menționat în cererea de recurs, anume neconformitatea deciziei de respingere a apelului cu legea aplicabilă, sub aspectul vicierii procedurii și a soluției pronunțate, prin utilizarea neadecvată a termenilor științifico-juridici specifici proprietății intelectuale, explicități pe larg în cererea de recurs: dreptui de autor asupra proprietății intelectuale integrate în investiție, capitalul intelectual al investiției, protecția dreptului de autor, domeniul de aplicare a Directivei nr. 2004/48/EC, cota parte echitabilă din profit, plăîibiiă ca drept de autor, dreptul la prezumția legală statuată de art. 4 alin (1) din Legea nr. 8/1996, aplicarea prioritară a normelor de drept ale Uniunii Europene, dreptul la protecția proprietății intelectuale, dreptul de a discuta și argmenta în fața instanței de recurs, dreptul la celeritatea procesului, dreptul la cunoașterea motivării hotărârii în interiorul termenului stabilit de lege, dreptul la un proces echitabil, raporturile juridice ale autorului proprietății intelectuale, dreptul la protecție împotriva abuzului de drept, dreptul de a chema statul în judecată și la admiterea acțiunii împotriva statului, dreptul la plata de către stat a prejudiciilor, dreptul de a fi judecat de magistrați care cunosc legislația aplicabilă, existența gravei neglijențe,

întemeierea acțiunii civile și fondarea căii de atac judiciar. În cea de-a doua parte a contestației în anulare, intitulată „Alt motiv de casare necercetat în recurs”, contestatorul arată că instanța de recurs nu a analizat motivul de casare menționat în cererea de recurs sub forma: „Faptul că instanța, nu a consemnat recunoașterile intimatei este o neconformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.”, fiind redate în cuprinsul contestației recunoașterile pârâtei, despre care se arată că nu au fost consemnate de instanța de judecată. În cadrul celei de-a treia părți a contestației în anulare, sub denumirea „Alte motive de casare necercetate în recurs”, contestatorul face trimitere la două critici menționate în cererea de recurs.

Prima dintre aceste critici viza neconformitatea deciziei pronunțate în apel cu art. 1 alin. (3) și (5) și art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 33 alin. (3), art. 124 alin. (1) și art. 135 alin. (2) din Constituția României, întrucât instanța de apel nu a protejat prin hotărârea pronunțată drepturile de autor potrivit obligațiilor asumate de Statul Român prin ratificarea Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a Declarației Universale a Drepturilor Omului. Se menționează că aceste susțineri au fost arătate în răspunsul la întâmpinare depus în apel, însă nu au fost avute în vedere de instanță, ceea ce atrage incidența art. 17 din Convenție și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Se menționează că nu a fost cercetată de instanța de recurs încălcarea acestor dispoziții. A doua critică din cererea de recurs viza faptul că instanța de apel nu a cercetat încălcarea a 60 de norme de drept material și procesual menționate în tabelul anexat la cererea de recurs, precum și în concluziile scrise depuse de apărătorul său. În continuare, referitor la erorile materiale din cuprinsul deciziei atacate, contestatorul menționează că în practicaua deciziei s-a trecut în mod greșit art. 28 în loc de art. 328 C. proc. civ., prevedere legală la care a făcut trimitere apărătorul recurentului. Totodată, contestatorul susține că expresia „Respinge, ca nefondat, recursul”, precum și „întregul text al deciziei de respingere a recursului” sunt erori materiale grave.

Prin întâmpinarea formulată, intimata B. SA a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată. Înalta Curte constată că poate fi examinată contestația în anulare din perspectiva motivelor contestației în anulare prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ. Contestația în anulare este nefondată, în considerarea argumentelor ce succedă: În sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., noțiunea de „greșeală materială” reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, anume respingerea în mod greșit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greșit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În oricare dintre situații, pretinsa greșeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluționat prin decizia a cărei retractare se solicită șl în raport de situația existentă la dosar la data pronunțării acesteia. În cauză, motivul susținut de contestator din perspectiva acestui text legal este acela că în practicaua deciziei s-a trecut în mod greșit art. 28 în loc de art. 328 C. proc. civ., prevedere legală la care a făcut trimitere apărătorul recurentului. Totodată, contestatorul susține că expresia „Respinge, ca nefondat, recursul”, precum și „întregul text al deciziei:de respingere a recursului” sunt erori materiale grave, decizia cuprinzând, în opinia sa, fraze speculative situate în afara cadrului legislativ aplicabil materiei.

Greșeala materială care deschide calea contestației în anulare este una esențială, determinantă pentru soluția pronunțată în recurs, or, faptul că în practicaua deciziei s-a trecut în rnod greșit art. 28 în Ioc de art. 328 C. proc. civ., așa cum susține contestatoml că ar ii menționat apărătorul său, nu a avut nicidecum un rol determinant în luarea hotărârii atacate, în considerentele deciziei fiind precizate care au fost acele elemente care au condus instanța la soluția adoptată și care nu au legătură cu modalitatea în care a fost redat textul de lege în practicaua deciziei. Din susținerea contestatorului, în sensul că întregul text al deciziei reprezintă o gravă eroare materială, întrucât ar conține fraze speculative, situate în afara cadrului legal aplicabil în materie, se observă că, în realitate, criticile formulate de către contestator vizează o eventuală greșeală de judecată.

Având în vedere temeiurile expuse, rezultă cu evidență că prin criticile formulate, contestatorul nu vizează greșeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., așa cum neîntemeiat susține, deoarece tinde să pună în discuție elemente ale cauzei care, departe de a fi greșeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecății, țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs aspectelor pricinii. Dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs. Referitor la motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc.

civ., se arată că instanța, respingând recursul, a omis că cerceteze motivele de recurs precizate în cuprinsul contestației în anulare. Astfel, contestatoml susține că nu a fost analizat primul motiv de casare menționat în cererea de recurs, anume neconformitaiea deciziei de respingere a apelului cu legea aplicabilă, sub aspectul vicierii procedurii și a soluției pronunțate, prin utilizarea neadecvată a termenilor științifico-juridici specifici proprietății intelectuale, explicități pe larg în cererea de recurs.

Înalta Curte constată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra acestui motiv, reținându-se că „Susținerile recurentului privind utilizarea neadecvată a termenilor științifici specifici proprietății intelectuale de către instanță nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, ca de altfel, nici afirmațiile legate de cele două prezumții legale statuate de Legea nr. 8/1996, în condițiile nereținerii calității de autor al reclamantului asupra sistemelor de telecomunicații ON/OFF GRID”. Împrejurarea că analiza făcută nu este în sensul urmărit de contestator nu este de natură să-i deschidă acestuia calea contestației în anulare.

În cea de-a doua parte a contestației în anulare, intitulată „Alt motiv de casare necercetat în recurs”, contestatorul a arătat că instanța de recurs nu a analizat motivul de casare menționat în cererea de recurs sub forma: „Faptul că instanța nu a consemnat recunoașterile intimatei este o neconformitate cu dispozițiile art 237 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.”, fiind redate în cuprinsul contestației recunoașterile pârâtei, despre care se arată că nu au fost consemnate de instanța de judecată. Înalta Curte constată că acesta nu a fost un motiv distinct de nelegalitate, ci a fost o critică subsumată celui de-al treilea motiv de recurs pentru care s-a solicitat anularea deciziei, anume „Neconformitatea deciziei de respingere a apelului cu legea aplicabilă, sub aspectul vicierii soluției pronunțate, prin nerealizarea procedurii legale de judecare a susținerilor părților și a probatoriului apelantului”.

Lecturarea hotărârii contestate permite a se constata faptul că instanța de recurs a analizat și acest aspect. Astfel, în hotărâre se arată următoare: „Criticile formulate de recurent sub aspectul soluției pronunțate prin nerealizarea procedurii legale de „judecare a susținerilor părților și a probatoriului administrat” nu pot conduce la reținerea neiegalității deciziei recurate, neputând fi încadrate în motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ.”. În partea a treia a contestației în anulare contestatorul a facut trimitere la două critici menționate în cererea de recurs. Prima dintre cele două critici este aceea că instanța de recurs nu a analizat critica referitoare la faptul că instanța de apel nu a protejat prin hotărârea pronunțată drepturile de autor potrivit obligațiilor asumate de Statul Român prin ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului'și a libertăților fundamentale și a Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Înalta Curte reține că o atare susținere nu poate fi primită în contextul în care prin hotărârea contestată se arată următoarele: „În mod just instanța de apel a considerat că, având în vedere natura raporturilor juridice inițiale dintre investitor (SC C. SA) și co-contractanți (consorțiul D. SA și SC E. SRL), care au încheiat contracte de proiectare pentru realizarea efectivă a lucrărilor constând în studii de fezabilitate, lucrări de proiectare, memorii tehnice și proiecte tehnice, reclamantul nu are calitatea de autor al sistemelor de telecomunicații ON/OFF GRID, reținând că obiectivului de investiție „Reabilitarea sistemului național de transport dispecer energetic - Sistemul de telecomunicații prin fibre optice” îi sunt aplicabile dispozițiile O.G.

nr. 12/1993”. Cea de-a doua critică face referire la faptul că instanța de recurs nu a cercetat încălcarea celor 60 de norme de drept material și procesual indicate în tabelul din cererea de recurs și în concluziile scrise depuse de apărătorul său. Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi considerată o critică asupra căreia instanța de control judiciar să fi fost obligată să răspundă, „Cererea de recurs cuprinde mai multe anexe, în tabelul (Anexa nr. 8) aflat la cererea de recurs reclamantul redând conținutul mai multor norme de drept material și procesual, dar fără a arăta, în concret, cum s-a realizat încălcarea acestor dispoziții legale de către instanță. Controlul judiciar nu se putea realiza în speță deoarece recurentul nu a adus critici punctuale deciziei atacate și nu a arătat în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel prin raportare la fiecare din aceste norme.

Având în vedere cele mai sus arătate, motivul contestației în anulare privitor la necercetarea tuturor criticilor formulate de către recurent nu este întemeiat. Așa fiind, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 196 din data de 27 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2017.