ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2119/2015

Decizia nr. 2119/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 4.084 din 18 decembrie 2013, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - DGAMPOSDRU

Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice-Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional Dezvoltarea Resurselor Umane, Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" Regiunea Sud-Vest Oltenia și Federația Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap din România, ca neîntemeiată, și cererea de chemare în garanție.

Cererea de chemare în judecată având ca obiect suspendarea, în parte, a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 7029 din 9 august 2013 ("Procesul-verbal") prin care s-a stabilit o corecție financiară a cheltuielilor eligibile efectuate de A., în cuantum de 693.922,35 lei, până la soluționarea pe fond a cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 3 decembrie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., sens în care a fost pronunțată Încheierea de ședință din 11 februarie 2015.

Prin cererea înregistrată la data de 21 ianuarie 2015, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat să se ia act că renunță la judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Constatând că, în speță, recurenta a formulat cerere de renunțare la judecată, instanța de control judiciar va avea în vedere și dispozițiile art. 22 alin (6) C. proc. civ., republicat, care prevăd: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., republicat "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă."

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 406 alin. (6) teza a doua C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 4.084 din 18 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 mai 2015.

Procesat de GGC - ED