ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2095/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2095/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2095/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2347 din 30 august 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta-Turnu Severin, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Constatare Și Stabilire Nereguli Fonduri Europene - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli și, în consecință, a dispus suspendarea notei de constatare nr. CA - 91403 din data de 06 decembrie 2012 emisă de pârâtă de Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, până la pronunțarea instanței de fond.
Cererea de recurs
Împotriva Sentinței nr. 2347 din 30 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 483 din Noul Cod de procedură civilă (în continuare noul C. proc. civ.) a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Recurentul și-a întemeiat calea de atac pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., (hotărârea a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material).
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Argumentele de drept relevante
Constatând că, în speță, intimata-reclamată Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta-Turnu Severin a formulat cerere de renunțare la cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli, instanța de control judiciar va avea în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".
Văzând cererea înregistrată la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 18 mai 2015 și la dosar sub nr. x/2/2013 din 18 mai 2015, prin care reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta-Turnu Severin renunță la judecata cererii de chemare în judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă."
Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Astfel fiind, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 406 alin. (6) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata acțiunii și, pe cale de consecință, va anula sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta-Turnu Severin la judecata acțiunii și anulează Sentința civilă nr. 2347 din 30 august 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 mai 2015.
Procesat de GGC - CT