ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2069/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2069/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2069/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 72 din 21 martie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, s-a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SA, solicitând, pentru motive încadrate în art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea.
La termenul din 11 martie 2014, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an, în vederea discutării excepției perimării.
Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Cum, în cauză, nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. și va constata perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de SC A. SA Focșani împotriva Sentinței nr. 72 din 21 martie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2015.
Procesat de GGC - CT