Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.05.2016
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1419/2016

HOTĂRÂRE
10.05.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1419/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1419/2016 1. Obiectul cauzei Prin Sentința nr. 1.611/CA din 17 iunie 2013, Tribunalul Vaslui, respingând excepția prematurității și respectiv excepția inadmisibilității, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și cu I.T.P.F. Iași, pe care i-a obligat să plătească reclamantului despăgubiri în cuantum de 6.000 euro, echivalent în lei la data plății, pentru gradul III de invaliditate, respingându-se cererea având ca obiect obligarea pârâtei I.T.P.F. Iași la plata sumei de 10.296 RON, reprezentând diferență dintre valoarea ajutoarelor egale cu salariile funcției de bază, cuvenite conform legii, cu ocazia ieșirii la pensie, și suma încasată efectiv de la pârât.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul A., precum și pârâții M.A.I. și respectiv I.T.P.F. Iași. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Decizia nr. 4.567 din 25 noiembrie 2013, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de recurentele-pârâte I.T.P.F. Iași și de M.A.I. împotriva Sentinței civile nr. 1.611 din 17 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Vaslui pe care o modifică în parte, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M.A.I. și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. Totodată, Curtea de Apel a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul I.T.P.F.

Iași ca nefondată, precum și recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii. 3. Cererea de recurs Împotriva Deciziei nr. 4.567 din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, A. a declarat recurs. 3. Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În raport cu dispozițiile art. 457 C. proc.

civ., înainte de a proceda la analiza cererii de recurs, Înalta Curte constată că recursul este inamisibil. În speța de față, hotărârea atacată cu recurs este o hotărâre definitivă, pronunțată de o instanță de recurs, iar potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs. Recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Față de această situație și având în vedere dispozițiile art. 457 C. proc.

civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, instanța constată că recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 4.567 din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel Iași este inadmisibil și urmează a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 4.567 din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Fără cale de atac. Decizia se comunică părților. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2016. Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4716/2024
Ședința publică din data de 23 octombrie 2024 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului
ÎCCJ 2019-06-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1304/2019
1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 și art. 1 alin. (5) și art. 20 alin. (1) din Constituție. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș. Prin încheierea
ÎCCJ 2020-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5252/2020
Ședința publică din data de 16 octombrie 2020 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I.,
ÎCCJ 2020-07-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3177/2020
de 445,50 RON începând cu data de 1 decembrie 2015, conform Legii nr. 293/2015, iar de la data 01.10.2016 să se utilizeze modalitatea de calcul din cadrul Curții de Apel București, așa cum reiese din Decizia nr. 212 a Președintelui Curții d
ÎCCJ 2025-01-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 233/2025
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contenci
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă