ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 233/2025

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Teritorială de Pensii Iași au solicitat constatarea vătămării drepturilor și intereselor legitime prin măsura reglementată de art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021 respectiv prin modificarea Codul fiscal prin aplicarea cotei de contribuție la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depășesc lunar suma de 4000 RON; obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie cu titlu de CAS începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată În drept s-au invocat prevederile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 81 din 12 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Teritoriale de Pensii Iași și s-a respins acțiunea în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României. S-a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind restituirea sumelor reținute. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. și a fost obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a dobânzii legale aferente sumelor reținute în baza dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, de la data fiecărei rețineri până la restituirea lor efectivă, sumele reținute urmând a fi actualizate și cu indicele de inflație. A fost obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 30 RON. Prin sentința nr. 119 din 9 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de completare a sentinței nr. 83/2024, formulată de B.. S-a dispus completarea sentinței nr. 83/2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul că: S-a admis cererea reclamantului de obligare a pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 1800 RON.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Guvernul României în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., S-a invocat nulitatea sentinței față de lipsa motivării, nefiind respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) teza 4 din C. proc. civ., din conținutul acesteia lipsind considerentele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția. Sentința a fost criticată și pentru modalitatea greșită în care instanța de fond a interpretat în cauză dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Soluția pronunțată de prima instanță, în ceea ce privește admiterea în parte a acțiunii în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, este nelegală deoarece ea contravine dispozițiilor normative ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată. În speță, în mod eronat s-a dispus exclusiv obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat în acțiune, fără a fi anulat vreun act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau să fie obligate autoritățile pârâte la "emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative", conform condițiilor impuse de legiuitor prin art. 9 alin. (5) din lege. Se subînțelege că admisibilitatea unei cereri de reparare a prejudiciului, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni vizând anularea unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată. De asemenea, s-a arătat că legiuitorul constituant a reglementat în mod expres, prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6), răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la legea specială, și anume la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun. Prima instanță a stabilit nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului fără a verifica îndeplinirea condițiilor unei răspunderi civile delictuale a autorității pârâte. Așadar, în măsura în care a stabilit că părțile reclamante trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, este evident că obligația de plată a acestor sume nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc părților reclamante drepturile de pensie, nefiind angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. În mod eronat, instanța de fond, a dispus în sarcina Guvernului României obligația de a plăti despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale de la data fiecărei rețineri și până la plata sumei, întrucât se relevă lipsa capacității juridice civile și corelativ, a calității procesuale pasive a Guvernului României, invocată pe cale de excepție. Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situație în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și pe cele ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. În acest context, s-a arătat că potrivit prevederilor constituționale și celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, făcută în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Guvernul României nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entitățile care plătesc venituri din pensii. În aceste condiții, s-a arătat că la data de 17 februarie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. nr. 138, Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, adoptată în considerarea deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022. La formularea cererii de chemare în judecată trebuie să existe un interes legitim, născut și actual, personal și direct, care să subziste pe tor parcursul soluționării cauzei. A arătat recurentul - reclamant că se impune respingerea cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecății nu mai există, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (a fost adoptat actul normativ care reglementează în sensul solicitat de părțile reclamante, în considerarea Deciziei CCR nr. 650/2022), în raport de dispozițiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ. Prin reglementările conținute de O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită competența caselor teritoriale de pensii, precum și a caselor de pensii sectoriale și entităților care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cât și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Astfel, aceste entități vor proceda la calcularea și restituirea din oficiu a sumelor pretinse de părțile reclamante, astfel că, din moment ce competența restituirii sumelor reținute (obligația principală) este data prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație. S-a arătat că obiectul cauzei este supus jurisdicției muncii, întrucât solicitarea părților reclamante vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS, reținută din pensie. Față de aceste aspecte, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată (restituirea unor sume reținute din pensie), s-a considerat, pe de o parte, că Guvernul României nu poate fi obligat la plata despăgubirilor reprezentate de sumele reținute din pensie cu titlu de CASS și, pe de altă parte, că nu aceasta este calea care să asigure îndestularea părților reclamante, pretențiile acestora subsumându-se, astfel, jurisdicției asigurărilor sociale. În acest caz, participarea Guvernului României nu poate subzista, nici măcar pentru o pretinsă opozabilitate (în sensul garantării executării obligației de plată a drepturilor de pensie de către instituția abilitată - casele de pensii teritoriale/sectoriale), care nu poate constitui o cerință eficientă pentru a se considera că Guvernul României este debitor în raportul juridic de drept material dedus judecății. Pentru aceleași considerente este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente. Astfel, în măsura în care instanța de judecată a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, rezultă în mod clar faptul că, debitorului obligației bănești principale, îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente. În concluzie, având în vedere argumentele menționate, s-a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, casarea în parte a sentinței, în sensul respingerii, în principal ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată a cererii (a capătului de cerere) privind obligarea Guvernul României la plata către reclamantă a despăgubirilor aferente, reactualizată cu indicele de inflație de la data fiecărei rețineri la data restituirii efective, precum și la plata dobânzilor legale. Recurentul- pârât Guvernul României a formulat recurs și împotriva sentinței civile nr. 119 din 9 aprilie 2024 de completare a dispozitivului și obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., față de lipsa culpei procesuale și a caracterului rezonabil a cuantumului cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză Intimatul - reclamant a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea celor două sentințe, care au fost pronunțate cu corecta aplicare a normelor de drept material.

Soluția instanței de recurs Aspecte de fapt și de drept relevante. Reclamantul a solicitat să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea Codul fiscal, în sensul aplicării cotei de contribuție la sistemul de asigurări sociale de sănătate de 10% pentru acea parte a veniturilor din pensii ce depășește suma lunară de 4000 RON și obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru prejudiciile produse reclamantei prin O.U.G. nr. 130/2021, în cuantum egal cu sumele ce i-au fost reținute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011. Reține Înalta Curte că prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privința trimiterii la art. 1573 și alin. (7) 1 Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale. În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență. Drept urmare, ulterior formulării acțiunii, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023:,,(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023". Prima instanță a constatat, raportat la repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin restituirea sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, că a rămas fără obiect capătul principal de cerere, obligând pârâtul Guvernul României la plata dobânzilor legale penalizatoare și a sumelor cuvenite cu titlul de inflație, aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la restituirea lor efectivă. Critica subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondată, având în vedere că instanța a arătat considerentele în raport de care a constatat că a rămas fără obiect cererea de restituire a sumelor obținute, precum și temeiurile juridice care au justificat repararea integrală a prejudiciului. Pentru a examina criticile pârâtului Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, nu mai subzistă interesul intimatului - reclamant de a acționa, sau obiectul acțiunii, Înalta Curte reține că este necesar ca această chestiune să fie analizată distinct în raport de conținutul actului adoptat și raportat la cele două capete ale acțiunii introductive de instanță. Constată Înalta Curte că, în concret, în condițiile în care prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, obligația de restituire fiind deja prevăzută la nivel legislativ, urmând a fi executată în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, interesul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă, soluția fiind legală și temeinică. Pe de altă parte, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligația de plată a acestor accesorii, urmând a fi analizate apărările asupra fondului cauzei, cum au fost acestea reiterate și prin motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Prezentul litigiu se întemeiază pe dispozițiile art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului". Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanții. Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată la cererea îndreptată împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență vătămătoare. Analizând susținerile Guvernului României referitoare la pretinsa lipsă a capacității juridice civile prin care a invocat, în esență, că nu poate sta în judecată în calitate de pârât decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora. Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.". Art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative." Se observă că acțiunea în acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat. Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale. Cum pretențiile nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător. În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate. În egală măsură vor fi respinse și apărările prin care pârâtul Guvernul României a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii, entități care au reținut din pensia reclamantei sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și asupra accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală. Contrar acestei opinii, Înalta Curte constată că acțiunea de față privește acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ. Totodată, împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională. În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, iar criticile din recurs ale Guvernului României sunt nefondate. Pe cale de consecință, despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei din cauza inflației și lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligația de plată a acestor accesorii aparține tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamantei a obligației de plată a unei contribuții, printr-un act normativ neconstituțional. Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la nelegalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipse de obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții. În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței nr. 119 din 9 aprilie 2024, Înalta Curte, în raport de dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", observând chitanța depusă la dosarului curții de apel, constată că în mod corect instanța de fond a admis cererea de completare a dispozitivului primei sentințe. Prin Decizia nr. 3/2020 din 20 ianuarie 2020 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Ca urmare, nu vor fi analizate criticile din recurs care antamează chestiunea proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului acordat de prima instanță reclamantului care a câștigat procesul. În ceea ce privește susținerea privind lipsa culpei procesuale, Înalta Curte reține căderea în pretenții a pârâtului și existența culpei procesuale. Nu este necesară reținerea unei exercitări abuzive a drepturilor procesuale pentru a se realiza obligarea la plata cheltuielilor de judecată, textul art. 451 din C. proc. civ. neprevăzând o asemenea condiție; singura condiție cerută de textul legal amintit este aceea ca partea să fi căzut în pretenții prin constatarea nelegalității conduitei sale. Astfel, și acest motiv de recurs invocat de recurent este nefondat. Aceleași dispoziții sunt aplicabile și cererii de acordarea a cheltuielilor de judecată avansate în recurs, astfel că, constatând caracterul întemeiat și dovedit al pretenției, în raport de chitanța depusă la fila x, va obliga recurentul la plata cheltuielilor reprezentând onorariul de avocat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a celor două sentințe prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.