Decizia nr. 1270/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată; Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. x/42/2013, reclamanta AN A. SA Buzău a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea poziției nr. 195 din anexa nr. 32 a H.G. nr. 1359 din 27 decembrie 2001 privind atestarea domeniului public al Județului Prahova, precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul Prahova. În argumentele prezentate, reclamanta a arătat că în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea AN A. SA, cu modificările și completările ulterioare, AN A. SA, este instituție publică de interes național aflată în coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor și administrează bunurile din domeniul public al statului de natura celor prevăzute la art. 136(3) din Constituția României, republicată, precum și bunurile proprietate publică prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia. Arată reclamanta că potrivit art. 3 alin. (1) din Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările si completările ulterioare, „Aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km si cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 kmp, Malurile și Cuvetele Lacurilor”, iar conform art. 4 alin. (2) din aceiași Lege, „Apele din domeniul public se dau in administrare AN A. SA de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor. Arată că la pct. 195 din Anexa nr. 32 a H.G. nr. 1359/2001, figurează un «lac comunal» cu suprafața de 2.500 mp amplasat pe teritoriul administrativ al com. Brebu. Menționează că, încă din anul 2000, conform H.G. nr. 1045/2000 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, Anexa nr. 4, poziția nr. 91, lacul Brebu a fost cuprins in inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului. Susține în continuare că Lacul natural Brebu face parte din Bazinul Hidrografic Ialomița, are cod cadastral cu suprafața totală de 4 ha, conform Atlasului Cadastral al Apelor din România, ediția 1992, aprobat prin Ordinul B. nr. 399/1997 și modificat ulterior prin Ordinul G. nr. 1276/2005. Față de cele de mai sus, precizează că autoritățile locale au inclus în domeniul public de interes local un bun care se afla deja în domeniul public de interes național, încălcându-se astfel dispozițiile prohibitive ale alin. (3) din cadrul art. 3 al Anexei Legii nr. 213/1998, privind regimul juridic al proprietății publice, «III. Domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri; 3. lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean. Cu adresa din 16 noiembrie 2012 reclamanta a formulat către Guvernul României plângere prealabilă, în termen legal, conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 (legea contenciosului administrativ), întrucât au fost încălcate dispozițiile legale menționate mai sus, statul roman fiind astfel vătămat în dreptul sau de proprietate publica, fiindu-i diminuat în mod ilegal patrimoniul, dar cu adresa din 18 decembrie 2012 acesta a apreciat că plângerea este neîntemeiată. Consideră că, în procedura de elaborare și adoptare a actului administrativ pe care îl contestă, Guvernul nu a verificat documentația întocmită pentru atestarea domeniului public de interes local din care rezultă cu certitudine că unitatea administrativ-teritorială, com. Brebu, jud. Prahova nu a deținut în proprietate sau în folosință suprafața de teren cu categoria de folosință lac comunal în suprafață de 2.500 mp inventariată, inclusă în inventarul bunurilor din domeniul public al comunei, însușit prin Hotărârea Consiliului Local Brebu cu nr. 15/1999 și nr. 61/2011. Astfel, nu s-a procedat la delimitarea corectă a domeniului public de interes local față de domeniul public de interes național, neverificându-se situația juridică a bunurilor și îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 213/1998. Mai mult decât atât, suprafața de 4 ha.(denumită lacul Brebu) este cuprinsă în intervalul bunurilor din domeniul public al statului, conform Anexei nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006, dar nu și în inventarul bunurilor din domeniul public al com. Brebu (poziția 195 din anexa nr. 32 la H.G. nr. 1359 din 27 decembrie 2001), în această situație existând o dublă inventariere. În drept, a invocat dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și Legea apelor nr. 107/1996 (actualizată).

Apărările formulate în cauză; Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În esență, a arătat că prin acțiunea introductivă se solicită anularea parțială a H.G. nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor si comunelor din județul Prahova, cu referire la Poziția nr. 195 din Anexa nr. 32 a acesteia. Arată pârâtul că proiectul a fost inițiat și de Instituția prefectului Județului Prahova, precum și de Consiliului Județean Prahova, în calitatea acestora de autorități de specialitate ale administrației publice locale, cu atribuții și competențe legale în aplicarea efectivă a dispozițiilor reglementate de actul administrativ contestat. Inițierea proiectelor de hotărâri ale Guvernului de atestare a domeniului public de interes local sau județean, respectiv a proiectelor de hotărâri ale Guvernului privind modificarea și completarea unor acte administrative privind atestarea domeniului public al unităților administrativ - teritoriale, s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) lit. c) din Anexa la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 555/2001, de către instituția prefectului și consiliul județean, potrivit legii, prin D. (la acea dată).

Hotărârile pronunțate în cauză; Prin sentința nr. din 132 din 26 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată potrivit legii contenciosului administrativ de către reclamanta AN A. SA Buzău, în contradictoriu cu pârâtele Guvernul și Statul Român reprezentat de E., și intervenienții com. Brebu (Primăria com. Brebu), F. Brebu și Consiliul Local al com. Brebu, și în consecință, a anulat în parte H.G. nr. 1359 din 27 decembrie 2001, respectiv poziția nr. 195 din anexa nr. 32. În recursul formulat de pârâtul Guvernul României, F. Brebu, Primăria com. Brebu prin primar și Consiliul Local al com. Brebu, județul Prahova, împotriva Sentinței instanței de fond, Înalta Curte, prin Decizia nr. 4524 pronunțată în data de 27 noiembrie 2014, a admis recursurile declarate de Guvernul României, de F. Brebu, Primăria com. Brebu prin primar și Consiliul Local al com. Brebu, județul Prahova împotriva sentinței nr. 132 din 26 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a precizat că, deși prima instanță a admis în principiu cererea de intervenție formulată de com. Brebu (Primăria com. Brebu), F. Brebu și Consiliul Local al com. Brebu, prin încheierea din 19 martie 2013, a omis să se pronunțe pe fondul cererilor de intervenție în interes propriu. Așadar, Înalta Curte a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra cererii de intervenție în interes propriu. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Ploiești, prin sentința nr. 175 din 23 septembrie 205, a admis acțiunea principală formulată de reclamanta AN A. SA Buzău, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Statul Român reprezentat de E. și intervenienții com. Brebu (Primăria Comunei Brebu), F. Brebu și Consiliul Local al com. Brebu și a anulat în parte H.G. nr. 1359 din 27 decembrie 2001, respectiv poziția nr. 195 din anexa 32 cu privire la Lacul Brebu, cu suprafața de 2.500 mp, amplasat pe teritoriul administrativ al com. Brebu. Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții F. Brebu, Primăria com. Brebu prin primar și Consiliul Local Brebu. Din considerentele sentinței, instanța de fond, analizând acțiunea prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale ce au incidentă în cauză și a deciziei de casare, a reținut că prin Hotărârea Consiliului nr. 1359 din 27 decembrie 2001, a fost atestat domeniul public al com. Brebu, județul Prahova, în Anexa nr. 32 la această hotărâre (pct. 195) figurând ca și ”lac comunal” aparținând domeniului public al unității administrativ teritoriale menționate o întindere de apă cu suprafață de 2.500 de mp aflată pe teritoriul acestei comune, această Anexă fiind publicată în M. Of. nr. 128/bis din 18 februarie 2002 și comunicată reclamantei cu adresa din 7 noiembrie 2012. Arată instanța că reclamanta AN A. SA Buzău-Ialomița a solicitat anularea poziției nr. 195 din această anexă a H.G. nr. 1359 din 27 decembrie 2001, în principal în considerarea argumentului că G. este instituție publică de interes național care administrează bunurile din domeniu public al statului de natura celor prevăzute la art. 136 pct. 3 din Constituția României republicată, precum și bunurile proprietate publică prevăzute de Legea nr. 213/1998 și regimul juridic al acestora; de asemenea, reclamanta a invocat și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996. Din probele administrate, reiese faptul că există o contradicție între mai multe hotărâri de guvern, una incluzând același lac în domeniul public de interes local al comunei Brebu, respectiv H. nr. 1359/2001 a cărei anulare parțială se cere pe calea acțiunii principale și, pe de altă parte, H.G. 1705/2006 (anexa 12, poziția 63847) și H.G. nr. 1045 /2000 (anexa 4 poziția 91) care atestă existența acestuia în domeniul public de interes național. În continuare instanța de fond a reținut că acesta este și motivul pentru care, la data de 19 februarie 2013, com. Brebu, Consiliul Local al com. Brebu și Primăria Brebu au formulat o cerere de intervenție în interes propriu prin care au solicitat anularea acestor două din urmă hotărâri de guvern, cerere încuviințată în principiu de către instanță în primul ciclu procesual, prin încheierea din 19 martie 2013, decizând și introducerea și citarea în cauză a Statului Român prin E. Analizând cererea de intervenție, instanța a reținut caracterul nefondat al acesteia, în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 213/1998 și art. 3 al aceluiași act normativ. Mai mult, susține instanța că lista anexă la Legea nr. 213/1998 pct. 1 și 3 prevede că,” domeniul public al statului este alcătuit din (…) apele de suprafață, cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor (…) pct. II-3, domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din …lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean (…)”. Totodată, Legea Apelor nr. 107/1996, în vigoare la data emiterii H.G. nr. 1353/2001, prevede în art. 3 alin. (1) că „ aparțin domeniului public apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km 2 , malurile și cuvetele lacurilor.” De asemenea, art. 3 alin. (1) a fost modificat prin Legea nr. 310/2004, în sensul că „Aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km 2 , malurile și cuvetele lacurilor, iar bazinul hidrografic este definit ca fiind o suprafață de teren de pe care toate scurgerile de suprafață curg printr-o succesiune de curenți, râuri și posibil lacuri, spre mare într-un râu cu o singură gură de vărsare, estuar sau deltă.” În contextul legislativ menționat de către instanță, prin includerea acestei suprafețe în domeniul public de interes local a unui bun care se afla deja în domeniul public de interes național, au fost încălcate dispozițiile legale în baza cărora Lacul de acumulare Brebu, Statul Român fiind astfel vătămat în dreptul său de proprietate publică, vătămarea invocată de către reclamantă, în calitate de titulară, în virtutea legii, a dreptului de administrare asupra bunurilor din domeniul public al statului. H.G. nr. 1359 din 27 decembrie 2001 care consfințește apartenența lacului în discuție la domeniul public de interes local, este cea care vatămă în mod direct interesul public al reclamantei, care administrează apele ce fac parte din domeniul public de interes național al statului, astfel cum se reține și în practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (Decizia nr. 1346 din 23 ianuarie 2007, decizia 1024 din data de 24 februarie 2009). În concluzie, instanța de fond, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998, hotărârea consiliului local privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul public este un act prealabil adoptării de către Guvern a hotărârii de atestare a apartenenței bunurilor la domeniul public, având natura juridică a unui act preparator care nu poate produce efecte juridice proprii, fiind supus aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.

Calea de atac exercitată; Împotriva sentinței nr. 175 din 23 septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au promovat recurs intervenienții Primăria com. Brebu, prin primar, F. Brebu și Consiliul Local al com. Brebu indicând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. (1856). În argumentarea cererii, recurentele se mărginesc a afirma că hotărârea este nemotivată și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În ceea ce privește nemotivarea se indică pag. 7, 8 și 9 din aceasta ca reproducând textele de lege, fără a arăta aplicarea textelor incidente la situația concretă. Referitor la pretinsa aplicare greșită a legii se arată că instanța de fond afirma ca s-ar fi vătămat în mod direct interesul public al reclamantei prin emiterea H.G. nr. 1359 din 27 decembrie 2001, însă nu arata în concret care este acel interes și cum s-a finalizat vătămarea. Interesul public de care se prevalează reclamanta și la care achiesează instanța de fond trebuie dovedit in mod concret si invocarea unei legi, în speța Legea nr. 213/1998 nu este suficientă pentru a demonstra existenta acestuia. Verificând dispozițiile legale in materie si invocate se poate constata ca lacul com. Brebu nu se încadrează în cele prevăzute în legea Apelor, acesta fiind inclus in mod nelegal in domeniul public al statului. Prin ambele hotărâri ale Guvernului se presupune ca se reconfirma o situație preexistenta si nu se creează o situație noua a titularului dreptului de proprietate asupra acestui bun imobil. Conform art. 135 din Constituție alin. (3): „Proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale". Actul normativ care reglementează principial dreptul de proprietate publică și alcătuirea domeniului public este Legea nr. 213/1998, care este lege organică și devenita dreptul comun în această privință. În art. 7 al acestei legi este prevăzut că formarea domeniului public are loc în următoarele modalități: a) pe cale naturală; b) prin achiziții publice efectuate în condițiile legii; b) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică; c) prin acte de donație sau legate acceptate de guvern, consiliul județean sau consiliul local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public; d) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică; f) prin alte moduri prevăzute de lege. Includerea în domeniul public se poate face datorită naturii bunurilor prin mijloace de drept civil, administrativ sau penal. Mijloacele specifice domeniilor dreptului civil, administrativ sau penal pot să fie, pe lângă cele arătate expres la Legea nr. 213/1998, confiscarea, trecerea în proprietatea sfatului a bunurilor fără stăpân și a celor abandonate; rechiziția, comoara sau tezaurul, succesiunile vacante; amenzile, impozitele și taxele de timbru; impozite și taxe datorate prin legi speciale; confiscarea bunurilor potrivit Legii nr. 115/1996; achiziționarea unor bunuri precum și realizarea de investiții; terenurile dobândite de străini sau apatrizi prin moștenire și pe care nu le-au înstrăinat în timp de un an în condițiile art. 68 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată. Este de reținut că depinde de natura bunurilor respective sau de afectațiunea care li se dă, distincție după care ele pot să intre Se în domeniul public, fie în domeniul privat al statului sau unităților administrative teritoriale. În ce privește modalitatea prevăzută de art. 7 lit. c) din lege, trecerea în proprietatea publică se poate face numai daca statul sau unitatea administrativ-teritorială au în proprietate bunuri care să le transmită în proprietatea publică. Dacă un imobil se afla în proprietatea altui subiect de drept si nu a statului singura modalitate de trecere în proprietate publică a statului o constituie exproprierea, în condițiile legii. Prin lege, sunt stabilite reguli privind evidența inventarului și delimitarea domeniului public al statului, județului, comunei sau orașului, precum și cu privire la soluționarea litigiilor în derularea acestor proceduri. Pentru aplicarea legii s-a stabilit în sarcina Guvernului elaborarea de norme tehnice si metodologice pentru inventarierea și evidențierea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului și respectiv cele de interes local. Prin hotărâre de guvern se atestă apartenența bunurilor la domeniul public de interes național sau local. Pârâtele consideră că au făcut dovada proprietății proprii asupra acestui bun, întrucât prin Procesul verbal întocmit la 31 decembrie 1938, întocmit în conformitate cu legile în vigoare la acel moment, arată că "aceasta comuna poseda ca avere un iaz în suprafața de 2,75 ha situat în centrul comunei în valoare de lei 100.000, Iazul este pe teritoriul provenit de la Împroprietărirea de la 1864". În consecință, prin procedura desfășurata la nivelul anului 1999, de către com. Brebu pentru adoptarea Hotărârea Consiliului Local al com. Brebu nr. 15 din 23 august 1999 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Brebu, lacul comunal al comunei Brebu a fost inventariat și prevăzut ca bun ce aparține domeniului public al com. Brebu. Inventarul bunurilor a fost realizat in conformitate cu Normele Tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor orașelor municipiilor și județelor aprobate prin H.G. nr. 548/1999, publicata în M. Of. nr. 334/1999. Prin H.G. nr. 1359 din 27 decembrie 2001, privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova, publicata în M. Of. nr. 128 din 18 februarie 2002, a fost recunoscuta apartenența acestui lac la domeniul public al comunei Brebu, fiind prevăzut in Anexa nr. 32 poz. 195 publicata în M. Of. nr. 128/bis din 18 februarie 2002. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 61 din 30 septembrie 2011 s-a aprobat modificarea Hotărârea Consiliului Local nr. 15/1991 in sensul de a se preciza în concret suprafața luciului de apa (35.203 mp), suprafața de teren aferenta lacului SI = 491 mp, S2= 473 mp, astfel cum a reieșit din măsurători, suprafața totală fiind de 36.167 mp. Contrar celor de mai sus, se susține ca lacul Brebu este inclus în Bazinul Hidrografic Ialomița, are cod cadastral, conform Atlasului Cadastral al Apelor Din România, ediția 1992, aprobat prin Ordinul B. nr. 399/1997 si modificat ulterior prin Ordinul C. nr. 1276/2005. Prin H.G. nr. 1.045 din 06 noiembrie 2000, intrata in vigoare la data de 15 noiembrie 2000, s-au aprobat inventarele bunurilor din domeniul public al statului, prevăzute în anexele nr. 1-49, parte integranta din hotărâre, anexe nepublicate in M. Of. În anexa nr. 4, la poziția nr. 91, cu cod de clasificare 8 martie 02, regăsim lac natural de tasare, cu suprafața de 4 ha, volum 0,02 mii mc, aflat în Bazinul Purcaru, conform celor înscrise în Atalasul Cadastral, dat in administrare conform H.G. nr. 981/1998. În anexa nr. 12, la poziția M.F. nr. 63847 regăsim lacul Brebu, Baza legala fiind Legea apelor nr. 107/1996 și H.G. nr. 981/1998. Verificând dispozițiile legale in materie și invocate se poate constata ca lacul com. Brebu nu se încadrează în cele prevăzute în legea Apelor, acesta fiind inclus în mod nelegal în domeniul public al statului. Statul Roman nu face dovada proprietarii sale asupra acestui bun și în măsura în care se consideră că acest bun are o afectațiune specială, dată de utilitatea publică, ar fi trebuit ca tot în respectarea Constituției și a celorlalte legi pe care le invocă, unitatea administrativ teritoriala să fie despăgubită conform legii. Pana la apariția H.G. nr. 1045/2000 nu exista nici un început de dovada precum ca acest bun ar fi aparținând statului și mai mult nu s-a făcut dovada ca acesta are o utilitate publica, nefiind afectat în mod special. Dispozițiile Legii nr. 213/1998, pct. 1 alin. (3) din Anexa coroborate cu dispozițiile Legii apelor de care se prevalează reclamanta în acțiunea sa nu sunt incidente. Astfel, așa cum este definit cuvântul "cuveta" de Dicționarul explicativ al limbii romane și astfel cum îi regăsim în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 18/1991 astfel cum a fost modificata, semnifica exclusiv terenul ocupat de un lac de acumulare pana la nivelul crestei barajului. Totodată dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996 actualizata, nu sunt incidente, lacul comunal nefiind o suprafața cu lungime mai marc de 5 km și nici un bazin hidrografic ce depășește suprafața de 10 Km 2 . Includerea lacului comunei Brebu într-un bazin hidrografic s-a făcut în mod aleatoriu, fără a se respecta normele tehnice în domeniu. Nu se poate susține ca un Atlas cadastral, întocmit aleatoriu, fără o evidențiere clară a caracteristicilor bunului respectiv, reprezintă un început de dovada al proprietății Statului Roman.

Apărările intimatelor și procedura derulată în recurs; Intimata-reclamantă AN A. SA Buzău - Ialomița, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că pe calea unei acțiuni in contencios administrativ a solicitat instanței de fond competente anularea poziției nr. 195 din Anexa nr. 32 (Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al com. Brebu) la H.G. nr. 1359 din 27 decembrie 2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiului, orașelor si com. din județul Prahova. Ca urmare a adresei Primăriei Brebu din 07 noiembrie 2012, prin comparație cu actele deținute de noi, s-a constatat ca la punctul 195 din Anexa nr. 32 a H.G. nr. 1359/2001, a fost inventariat in domeniul public local un imobil sub denumirea de «lac comunal» cu suprafața de 2.500 mp amplasat pe teritoriul administrativ al com. Brebu. Față de aceasta situație, s-a precizat ca lacul comunal este inventariat sub denumirea de Lacul Brebu în Inventarul patrimoniului public al statului și se afla în administrarea AN A. SA Buzău-Ialomita, având nr. MF/63847 și cod de clasificare 8 martie 02, acesta fiind cuprins in Anexa nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006 și în Anexa nr. 4 din H.G. nr. 1045/2000, care are suprafața totala de 4 ha, bun ce se afla in integralitatea lui în domeniul public al Statului, conform dispozițiilor invocate mai sus. Încă din anul 2000, conform H.G. nr. 1045/2000 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, Anexa nr. 4, poziția nr. 91, lacul Brebu a fost cuprins în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului. Lacul natural Brebu face parte din Bazinul Hidrografic Ialomița, are cod cadastral cu suprafața totala de 4 ha conform Atlasului Cadastral al Apelor din România, ediția 1992 aprobat prin Ordinul B. nr. 399/1997 și modificat ulterior prin Ordinul G. nr. 1276/2005. Recurentele nu aduc critici soluției pronunțată de instanța de fond ci doar reiau susțineri care au fost analizate si asupra cărora instanța de fond s-a pronunțat, explicit, în mod corect. Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 3 și art. 21 din Legea nr. 213/1998, precum și a Anexei acestui act normativ, a prevederilor art. 3 alin. (1) și a altor prevederi din Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a reținut că lacul natural Brebu se afla in domeniul public al statului. II. Analiza recursului; 1. Motivele de fapt și de drept relevante; Litigiul se poartă în esență asupra apartenenței Lacului Brebu, aflat pe teritoriul com. Brebu județul Prahova la domeniul public al Statului, ori dimpotrivă, la cel al respectivei unități administrativ-teritoriale încă din anul 2000, conform H.G. nr. 1045/2000 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, Anexa nr. 4, poziția nr. 91, lacul Brebu a fost cuprins in inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului. Lacul natural Brebu face parte din Bazinul Hidrografic Ialomița, are cod cadastral cu suprafața totala de 4 ha conform Atlasului Cadastral al Apelor din România, ediția 1992. aprobat prin Ordinul B. nr. 399/1997 și modificai ulterior prin Ordinul G. nr. 1276/2005. Ulterior în anul 2006, același lac este menționat ca aparținând domeniului public al statului în H.G. nr. 1705/2006 - anexa 12 poziția 63847. Trebuie menționat că respectiva poziție din H.G a fost contestată de intervenienții-reclamanți prin plângere administrativă prealabilă, respinsă de Guvernul României, având calitatea de pârât în prezenta cauză. Necontinuarea procedurilor de anulare a respectivului act normativ în ceea ce privește înscrierea lacului Brebu, se constituie într-un argument al corectitudinii înscrierii. Critica recurentelor privind faptul că Statul nu a făcut dovada proprietății sale nu poate fi primită, nici intervenientele neprezentând un înscris primar din care să rezulte proprietatea lor înscrierile din procesul-verbal întocmit cu ocazia Hotărârea Consiliului Local Brebu nr. 15 din 23 august 1999 neavând caracter de opozabilitate. Este de necontestat faptul că atât Legea apelor nr. 107/1996, cât și Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, prevăd că domeniul public al statului este alcătuit din apele de suprafață cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor. Acestei prezumții că este vorba despre un lac inclus într-un bazin hidrologic, ceea ce atrage afectațiunea sa domeniului public al statului, recurentele nu i-au opus nicio contraprobă, deși sarcina probei îi revenea. De altfel recurentele insistă asupra faptului că nu s-ar fi făcut dovada că lacul este de utilitate publică, ori o asemenea cerință nu este impusă pentru apartenența unui bun la proprietatea publică. Mai mult, schimbarea traseului unui râu trage apartenența la domeniul public a zonei aferente țărmurilor. Tot astfel, invocarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 18/1991 și cu precădere a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 nu pot fi primite, fiind în mod eronat interpretate față de conținutul lor clar. Pentru exemplificare, nici un text al art. 3 din Legea apelor, în forma de la acea vreme, sau rezultat prin modificarea adusă prin Legea nr. 310/2004 nu impun o suprafață a lacului mai mare de 5 km și nici existența unui bazin hidrologic ce depășește 10 km, pentru apartenența la un bazin hidrografic. Textele, corect reproduse în sentința atacată, fac referire la albiile minore - deci al râurilor, și bazinele hidrografice. În concluzie, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea intimatei, nefăcându-se nici o dovadă reală a apartenenței lacului la domeniul public al comunei Brebu. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs; În raport de motivele expuse, analiza lor nu relevă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 și nici a art. 304 1 C. proc. civ. (1865), astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. 1865, recursul va fi respins ca nefondat.