ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1873/2014

Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 648 din data de 09 septembrie 2013, Tribunalul București, secția a II-a penală, a hotărât, printre altele, următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen., din oficiu, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului A.C., din infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 și art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., m infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap.

la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 și art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 1.A. În temeiul art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.C. (cetățean român, studii superioare, administrator la SC C.C. SRL., cunoscut cu antecedente penale, în prezent încarcerat în Penitenciarul Găești) la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional, prevăzută și pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

1.B. În temeiul art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.C. la o pedeapsă de 10 ani și 6 luni închisoare., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. 1.C.

În temeiul art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.C. la o pedeapsă de 10 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

A constatat că cele trei infracțiuni pentru care inculpatul A.C. este judecat în prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 17395/299/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 447 din 27 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. În baza art. 36 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (2) și 3 C. pen., a contopit cele trei pedepse de 6 ani și 6 luni închisoare, 10 ani și 6 luni închisoare și 10 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin această sentință cu pedeapsa de 9 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București și a aplicat inculpatului A.C.

pedeapsa cea mai grea, acesta având de executat, în final, pedeapsa principală rezultantă de 10 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și dreptul de a ocupa funcția de administrator al vreunei societăți comerciale, toate pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Potrivit art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus din durata pedepsei principale rezultante aplicate prin această sentință perioada executată de inculpatul A.C.

din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, respectiv durata reținerii din data de 17 octombrie 2001, durata arestării preventive de la data de 20 decembrie 2001 până la data de 01 aprilie 2003 și perioada executată de la data de 09 octombrie 2009 până la zi. A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 4986 din 27 martie 2009 emis în baza Sentinței penale nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii corespunzător pedepsei principale rezultante aplicate prin această sentință. A constatat că inculpatul A.C.

este arestat în altă cauză. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 189 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A.C. la plata sumei de 3.500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în faza de cercetare judecătorească, dispunându-se a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Serviciului de Asistență Judiciară din cadrul Baroului București. 2. În baza art. 38 C. proc. pen., instanța de fond a disjuns latura penală a cauzei, în ceea ce îi privește pe inculpații Ș.R. și Ș.L. - întrucât, pe de o parte, inculpatul Ș.R. nu a dorit să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., considerându-se nevinovat, iar inculpatul Ș.L. nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată și nici nu și-a manifestat în vreun fel intenția de a beneficia sau nu de prevederile art. 320 1 C. proc. pen. - precum și latura civilă a cauzei, privind pe inculpații A.C., Ș.R. și Ș.L. și partea civilă SC F.L.R. IFN SA - pentru a se asigura soluționarea unitară a cauzei din perspectiva obligării tuturor celor trei inculpați, în solidar, la plata despăgubirilor civile către partea civilă - și a dispus formarea unui nou dosar.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București la data de 23 ianuarie 2013 în Dosarul nr. 169/D/P/2009, înregistrat la Tribunalul București, secția a II-a penală, la data de 23 ianuarie 2013 sub nr. 2530/3/2013, în temeiul dispozițiilor art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen. rap. la art. 45 C. proc. pen., s-au dispus următoarele: 1. Punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților: Ș.R., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap.

la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; A.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; Ș.L., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 2. Neînceperea urmăririi penale față de A.F.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., întrucât din cercetările efectuate a rezultat că acesta se afla în eroare de fapt cu privire la situația utilajelor, la momentul semnării contractului de leasing. 3. Neînceperea urmăririi penale față de M.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 290 C. pen., deoarece acesta s-a aflat în eroare cu privire la existența utilajelor, la momentul semnării procesului-verbal de recepție. 4. Disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări față de P.B.C.

și A.D.C., sub aspectul art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 26 rap. la art. 215 C. pen. În fapt, s-a reținut că, în luna mai a anului 2007, inculpații Ș.R., A.C. și Ș.L. au constituit un grup infracțional având ca scop inducerea în eroare a societății de leasing SC F.L.R. IFN SA, cu prilejul încheierii unui contract de leasing la data de 23 mai 2007, privind finanțarea unor utilaje inexistente, producând un prejudiciu de 341.530 de euro; totodată, inculpații A.C. și Ș.L. l-au determinat pe martorul A.F.B. să semneze, cu bună-credință, contractul de leasing, în calitate de reprezentant al SC C. SRL. Prin adresa nr. 38288 din 15 iunie 2012, partea vătămată SC F.L.R. IFN SA a comunicat organelor de urmărire penală faptul că prejudiciul total produs este de 341.530 de euro.

Scăzând sumele plătite, ca avans și rate, partea vătămată a precizat că se va constitui parte civilă în procesul penal pentru suma de 260.642 de euro, reprezentând capitalul rămas de plată, 49.928 de lei, reprezentând costurile aferente contractului de leasing, la care s-au adăugat penalitățile și dobânzile aferente în sumă de aproximativ 4.341.584 de lei. La termenul de judecată din data de 04 septembrie 2013, inculpatul A.C. a precizat că este de acord să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., sens în care a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor în modalitatea reținută în actul de sesizare a instanței, a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea altor mijloace de probă, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le-a depus la dosar.

Totodată, inculpatul A.C. a consimțit să dea o declarație și în fața instanței, sens în care s-a procedat la audierea acestuia, conform art. 70 - 74 și art. 323 C. proc. pen. rap. la art. 320 1 alin. (3) C. proc. pen., depoziția sa fiind consemnată și atașată la dosar. În cuprinsul declarației, inculpatul A.C. a precizat că este de acord cu suma de 260.642 de euro, reprezentând echivalentul în lei a 1.172.236 de lei, solicitată de partea civilă cu titlu de capital nefacturat rămas de plată; nefiind de acord cu celelalte sume solicitate de partea civilă, reprezentând facturi, penalități aferente facturilor, penalități aferente capitalului rămas de plată și alte costuri aferente contractului de leasing.

Inculpatul Ș.R. a menționat că nu este de acord să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., deoarece se consideră nevinovat. La termenul de judecată din data de 17 aprilie 2013, partea vătămată SC F.L.R. IFN SA a depus la dosar cerere de constituire de parte civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 15 C. proc. pen., cu suma totală de 18.644.021 lei. Ulterior, partea civilă a depus o cerere precizatoare, în cuprinsul căreia a menționat că solicită suma totală de 7.095.684 lei. La dosar au fost depuse fișele de cazier judiciar ale inculpaților.

Pentru analizarea fișelor de cazier judiciar și a încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpaților, la dosar au fost depuse, din dispoziția instanței de fond, Sentința penală nr. 1310 din 15 mai 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București și Sentința penală nr. 364 din 16 mai 2012 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, împreună cu referatele întocmite de către birourile de executări penale ale acestor instanțe, cu privire la data și modalitatea rămânerii definitive a hotărârilor și situația executării pedepselor.

Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat în timpul urmăririi penale, Tribunalul a reținut următoarele: În data de 23 mai 2007, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 1398, având ca obiect achiziția a 3 utilaje de construcții (un încărcător frontal A. 342C, un încărcător frontal multifuncțional A. 352 și un buldozer pe șenile B-10M) de către SC C. SRL - Râmnicu Vâlcea, în calitate de utilizator; în calitate de finanțator fiind partea civilă SC F.L.R. IFN SA (fostă SC G.F.L. IFN SA). În baza acestui contract de leasing s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 4499 din 23 mai 2007 de către firma de leasing (partea civilă) cu furnizorul utilajelor, SC A.S. SRL din Blejoi, județul Prahova.

Firma furnizoare SC A.S. SRL a fost reprezentată de inculpatul Ș.R., în calitate de administrator, iar firma utilizatoare, SC C. SRL, a fost reprezentată de martorul A.F.B., în calitate de administrator. În cadrul finanțării achiziției celor 3 utilaje de construcții în leasing, firma utilizatoare s-a prezentat la societatea de leasing și a solicitat finanțarea achiziției celor 3 utilaje, bunuri despre care a afirmat că le va achiziționa de la furnizor, acesta din urmă fiind găsit și propus chiar de către firma utilizatoare.

Instanța de fond a remarcat de la început faptul că, deși contractul de leasing financiar nr. 1398 din 23 mai 2007 și contractul de vânzare-cumpărare nr. 4499 din 23 mai 2007 au fost semnate, din partea firmei utilizatoare SC C. SRL, de către martorul A.F.B., în realitate, desfășurarea operațiunilor efectuate în vederea achiziționării utilajelor de construcții a fost coordonată în fapt de către inculpatul A.C., unchiul martorului A.F.B., și inculpatul Ș.L., prietenul inculpatului A.C., tot cei doi inculpați fiind cei care au luat legătura cu reprezentantul firmei furnizoare, respectiv inculpatul Ș.R., pe care l-au cunoscut prin intermediul martorului C.I., acesta din urmă fiind nașul inculpatului Ș.R.

Astfel, martorul A.F.B. a declarat faptul că după ce s-a angajat, ca muncitor necalificat, la SC C. SRL, la propunerea inculpaților A.C. și Ș.L., a acceptat să devină asociat și administrator al acestei societăți comerciale, însă, în fapt, martorul a continuat să își îndeplinească sarcinile de muncitor necalificat. Martorul a mai declarat că, la solicitarea celor doi inculpați, semna actele societății, printre care contractul de leasing și contractul de vânzare-cumpărare. În momentul în care martorul a început să primească acasă înștiințări privind neplata ratelor de leasing, fiind vizitat de o firmă de recuperare a utilajelor, martorul le-a comunicat celor doi inculpați dorința sa de a părăsi firma, propunere cu care inculpații au fost de acord, motiv pentru care a fost numit un nou administrator, și anume martorul M. (fostă G.) G.A..

La rândul său, martorul M. (fostă G.) G.A. (ale cărui depoziții de află la dosarul de urmărire penală) a relatat faptul că avea cunoștință de faptul că SC C. SRL aparținea inculpaților A.C. și Ș.L.. Martorul a mai precizat că a fost de acord să fie numită administrator și asociat al firmei, inculpatul Ș.L., vărul său, motivându-i faptul că nici el și nici inculpatul A.C. nu pot apărea în documentele firmei, deoarece ar avea anumite probleme fiscale, dar că nu va fi implicată în activitate și nu va avea vreo răspundere, întrucât de întreaga activitate a firmei urma să se ocupe cei doi inculpați. Totodată, martorul a mai relatat că nu cunoaște nimic despre contractul de leasing, dar că, probabil în vara anului 2007, la cererea inculpaților, a fost la București pentru a senina niște bilete la ordin.

Aspectele relatate de martorul M. (fostă G.) G.A. - privind coordonarea în fapt a SC C. SRL de către inculpații A.C. și Ș.L. - au fost confirmate și de către martorii M.M. și P.C. Astfel, martorul M.M. a precizat faptul că la începutul anului 2007 s-a angajat la SC C. SRL, în funcția de director, ocupându-se, însă, exclusiv de distribuția materialelor de construcții, cunoscând astfel că această societate comercială aparține celor doi inculpați, chiar dacă aceștia nu apăreau în acte, aceștia numindu-și fiecare în firmă câte o rudă. Martorul a mai declarat că de operațiunile de leasing, din partea firmei se ocupa inculpatul A.C. care, împreună cu inculpatul Ș.L., îi cereau să semneze procesele-verbale de recepție a utilajelor, pe care le trimitea apoi prin fax, spunându-i că aceste utilaje nu apăreau la firmă, deoarece erau închiriate pentru exploatare.

Martorul a mai menționat că în vara anului 2007, inculpatul A.C. i-a cerut ca, împreună cu soția sa, martorul M. (fostă G.) G.A., să meargă la București pentru a semna alte bilete la ordin, cele semnate de administratorul vechi, martorul A.F.B., urmând a fi înlocuite. Martorul P.C. a declarat că a fost angajată, în funcția de contabil, la SC C. SRL, societate de a cărei activitate se ocupau, în mod efectiv, inculpații A.C. și Ș.L., chiar dacă aceștia nu apăreau în acte, în calitate de administrator figurând martorul A.F.B.. Referitor la contractul de leasing financiar nr. 1398 din 23 mai 2007, martorul a declarat că au fost făcute plăți ale ratelor de leasing până în lunile iulie - august 2008. Referitor la firmele furnizoare ale utilajelor, din probatoriul administrat a reieșit că, în momentul când a fost verificată SC V. SRL, "furnizor al utilajelor" către SC A.S.

SRL - societate al cărei administrator este inculpatul Ș.R., a rezultat că această firmă are ca asociat și administrator pe martorul D.C. Ulterior, verificându-se și conturile firmei, a rezultat că, împuterniciți pe conturi apăreau martorii P.C. și Ș.D.M., soția, de la acel moment, a inculpatului Ș.L. Martorii P.C. și Ș.D.M. au relatat că martorul D.C. era și el nepotul inculpatului A.C. Instanța de fond a remarcat, totodată, faptul că și în cazul SC V. SRL, deși inculpații A.C. și Ș.L. nu apăreau în acte, firma era condusă de aceștia, fiecare numindu-și câte o rudă, la fel ca și în situația SC C. SRL, pentru a fi siguri că dețin controlul asupra firmei, chiar dacă persoanele numite nu aveau cunoștință de intențiile și activitățile celor doi inculpați.

Astfel, atât martorul P.C., cât și martorul Ș.D.M. au declarat că erau împuternicite în relația cu banca, efectuând diverse plăți, dar cei care conduceau - efectiv - activitatea SC V. SRL erau inculpații Ș.L. și A.C. Martorul Ș.D.M. a mai relatat că, deși era despărțită în fapt de soțul ei, inculpatul Ș.L., din anul 2005, divorțând de acesta în anul 2008, inculpatul a insistat, făcut presiuni asupra ei, pentru a accepta să fie împuternicită pe contul firmei SC V. SRL Martorul a mai menționat că avea cunoștință de faptul că această firmă aparținea soțului ei și inculpatului A.C., cei doi fiind buni prieteni. Martorul a mai relatat că nu a făcut decât anumite plăți atunci când era sunată de soțul său ori de martorul P.C., aceasta din urmă menționând întotdeauna că așa i se transmisese și ei, fie de inculpatul Ș.L., fie de inculpatul A.C.

De asemenea, martorul D.A.V., respectiv soția numitului D.C., a declarat faptul că inculpatul A.C., unchiul soțului său, i-a solicitat să accepte ca firma SC V. SRL să apară pe numele său, însă, în fapt, urma a fi condusă de inculpații Ș.L. și A.C. Deși cei doi inculpați i-au cerut să semneze diverse acte, soțul său nu a beneficiat de nici un avantaj material. Deși martorul nu a putut oferi detalii despre firma SC A.S. SRL, aceasta a afirmat că semnătura de pe factura prin care SC V. SRL vindea un utilaj "încărcător frontal A. 342 C" firmei SC A.S. SRL nu aparține soțului ei. Aspectele referitoare la coordonarea în fapt, de către inculpații A.C. și Ș.L., a S. C.C. SRL au fost confirmate și prin depozițiile celorlalți martori audiați în cauză.

Așadar, martorul N.S.M. a relatat faptul că, inițial, a avut calitatea de asociat al firmei SC C. SRL, însă, dorind să vândă firma, inculpatul Ș.L. și-a exprimat dorința de a o prelua, prezentându-i-l și pe inculpatul A.C., ca partener în această afacere. Negocierile au fost purtate cu cei doi inculpați, ca preț al cesionării fiind stabilit acela ca cei doi să-i cumpere un apartament. Martorul a mai declarat că în actele de cesiune ale societății au apărut rudele celor doi inculpați, iar cu privire la vânzarea-cumpărarea apartamentului, la notar s-a prezentat inculpatul Ș.L. împreună cu D.C., pe care martorul nu-l cunoștea, dar despre care aflase că este rudă de-a inculpatului A.C., acesta semnând contractul în numele SC V. SRL, firmă ce aparținea în fapt, de asemenea, inculpaților Ș.L.

și A.C. Totodată, martorul L.D. a declarat că avea cunoștință de faptul că cei doi prieteni ai săi, inculpații Ș.L. și A.C., conduceau firmele SC C. SRL și SC V. SRL și că aceștia nu apăreau în actele firmei, ci, în calitate de administrator, figura nepotul inculpatului A.C., respectiv martorul A.F.B. Referitor la firma care urma să furnizeze cele 3 utilaje de construcții, SC A.S. SRL, mijloacele de probă administrate în cauză au relevat următoarele: Astfel, martorul C.I., nașul inculpatului Ș.R. și, totodată, prieten cu inculpații A.C. și Ș.R., a precizat că le-a recomandat inculpaților firma SC A.S. SRL, pentru ca SC C. SRL să achiziționeze utilaje în leasing, dar nu a cunoscut detaliile afacerii, neavând cunoștință nici de unde SC A.S.

SRL a achiziționat utilajele. Verificându-se rulajele conturilor firmei, a reieșit faptul că împuternicită pe conturi a fost martorul D.S.M., care a declarat că lucra ca ospătăriță într-un bar din București unde i-a cunoscut pe martorii F.D. și A.D.C., care i-ar fi propus să devină împuternicită pe conturile firmei SC B.E. SRL, întrucât martorul F.D. urma să plece în Spania. Martorul a acceptat propunerea celor doi, fără a i se explica în mod concret ce înseamnă acest lucru, martorul A.D.C. cerându-i să se deplaseze la bancă, de unde ridica bani în numerar și îi preda acestuia. Împrejurările indicate anterior au fost susținute și de martorul A.D.C. care a declarat că le cunoștea pe martorele F.D.

și D.S.M., știind că erau împuternicite și reprezentate ale firmei SC B.E. SRL Instanța de fond a mai reținut faptul că implicațiile și înțelegerea dintre inculpații A.C., Ș.L. și Ș.R. cu privire la constituirea unui grup infracțional, prin interpunerea unor persoane cunoscute de aceștia, respectiv rude și prieteni - împrejurare de natură a le crea inculpaților convingerea în reușita activităților ilicite desfășurate - grup constituit în scopul obținerii unor importante sume de bani, prin inducerea în eroare a societății de leasing, respectiv partea civilă, au fost dovedite atât prin depozițiile martorilor anterior menționați, cât și prin declarațiile persoanelor audiate ca martori din partea societății de leasing - care s-au ocupat de încheierea și derularea contractului de leasing și a contractelor adiționale, precum și prin înscrisurile constând în rulajele conturilor societăților SC C. SRL, SC A.S.

SRL, SC V. SRL și SC B.E. SRL. Astfel, martorul C.M. a declarat că a deținut funcția de director al firmei de leasing și că îl cunoștea pe inculpatul A.C., ca urmare a activității acestuia ca broker de leasing. în această calitate, inculpatul A.C. le-a recomandat pentru finanțare diverse companii, printre care și firma SC C. SRL, despre care a prezentat-o ca fiind faptic a sa, chiar dacă nu apărea în acte, fiind la curent activitatea firmei atunci când purtau discuții despre contractul de leasing, ceea ce a dus la concluzia că era coordonată de acesta. În momentul în care, în derularea contractului de leasing, au apărut probleme de plată a ratelor, inculpatul A.C. i-a spus martorului că el nu se mai ocupă de această firmă, moment din care martorul a început să țină legătura telefonic cu inculpatul Ș.L., care îi fusese prezentat inițial ca asociat.

Martorul L.V.D., director vânzări la SC F.L.R. IFN SA, a susținut aceeași situație ca și martorul C.M. în privința implicației faptice a inculpatului A.C. în firma SC C. SRL și a asociatului său, tot în fapt, inculpatul Ș.L. Cu privire la încheierea contractelor de leasing, martorul a declarat că acestea erau trimise prin poștă pentru a fi semnate, ținându-se mai departe legătura prin telefon. Referitor la inculpatul Ș.R., martorul a declarat că nu îl cunoaște, deoarece contractul a fost încheiat și trimis prin poștă, ținându-se legătura cu acesta doar prin telefon și fax, iar după semnarea contractului, firma de leasing i-a achitat contravaloarea utilajelor. Martorul a mai declarat că în momentul în care nu au mai fost achitate ratele, s-a încercat să se ia legătura atât cu inculpații A.C.

și Ș.L., din partea SC C. SRL, precum și cu inculpatul Ș.R., din partea SC A.S. SRL, dar acest lucru nu a mai fost posibil. Martorul a mai precizat și faptul că procesul-verbal de recepție a utilajelor le-a fost trimis târziu, în urma mai multor insistențe, fără a mai putea preciza cine l-a trimis. Martorul C.I., director de risc în cadrul SC F.L.R. IFN SA, a declarat că inculpatul A.C. se prezentase și solicitase un leasing pentru SC C. SRL, firmă despre care declarase că îi aparține, motivând că dorește dezvoltarea activității acesteia. Martorul a mai menționat că nu îi cunoaște pe inculpații Ș.R. și Ș.L., iar cu privire la momentul rezilierii contractului, ca urmare a neplății ratelor, a precizat că s-au făcut notificări la utilizator și furnizor, dar nu s-a putut lua legătura cu niciunul dintre inculpați, inclusiv cu inculpatul A.C.

S-a mai reținut că implicarea celor trei inculpați în încheierea și derularea frauduloasă a contractului de leasing mai este stabilită și din datele desprinse din înscrisurile vizând examinarea rulajului conturilor firmelor SC C. SRL, SC A.S. SRL, SC V. SRL și SC B.E. SRL, din care au rezultat plățile făcute între firme cu privire la aceste utilaje. S-a reținut a fi relevantă și împrejurarea referitoare la SC C. SRL, SC A.S. SRL, pe de-o parte, și SC V. SRL, pe de altă parte, constând în plățile făcute între aceste firme privind și alte relații decât cele legate de utilajele luate prin contractul de leasing, acest fapt demonstrând că inculpații se cunoșteau și că înțelegerea lor și modul de săvârșire a faptelor au fost bine plănuite, în vederea obținerii banilor de la firma de leasing, prin inducerea acesteia în eroare.

Instanța de fond a constatat că inducerea în eroare de către cei trei inculpați ai societății de leasing, prin prezentarea ca adevărată a unei situații nereale - constând în inexistența celor 3 utilaje achiziționate de firma utilizatoare coordonată în fapt de inculpații A.C. și Ș.L., a căror contravaloare a fost achitată de firma de leasing către firma furnizoare administrată de inculpatul Ș.R. - a fost posibilă întrucât nu au fost efectuate verificări la fața locului asupra utilajelor, contractele au fost semnate și transmise prin poștă, fără ca părțile să se vadă, iar procesul-verbal de recepție a utilajelor a fost transmis prin fax. Rezultă, așadar, că reprezentanții părții civile, respectiv martorii din prezenta cauză, au acționat cu bună-credință pe parcursul încheierii și derulării contractului de leasing, efectuând plata utilajelor, fără însă a face alte verificări suplimentare.

Profitând, astfel, de eventuala pasivitate a reprezentanților societății de leasing în desfășurarea activității, inculpații au indus în eroare această societate cu privire la existența faptică a celor trei utilaje. Prin urmare, mijloacele de probă administrate au dovedit faptul că între firma furnizoare și cea utilizatoare a existat o înțelegere prealabilă pentru a frauda firma de leasing. S-a reținut a fi relevantă și împrejurarea constând în aceea că, pentru semnarea contractului de leasing, inculpații A.C. și Ș.L. l-au determinat, cu intenție, pe martorul A.F.B., pe care l-au numit administrator al societății coordonate de aceștia, pentru a dobândi o calitate oficială în firmă, să semneze contractul de leasing, martorul necunoscând faptul că utilajele nu existau în fapt.

Împrejurarea constând în inexistența în fapt a utilajelor ce au făcut obiectul contractului de leasing și a contractului de vânzare-cumpărare este demonstrată din întreg probatoriul administrat în cauză. Astfel, martorul M.M. a relatat că el a fost cel care a semnat procesul-verbal de recepție - anexa nr. 4 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1398 din 23 mai 2007, la cererea inculpatului Ș.L., acesta spunându-i că utilajele fuseseră închiriate, dar martorul nu și-a adus aminte să fi văzut utilajele de construcții la firma la care lucra.

Împrejurarea inexistenței utilajelor de construcții la sediul firmei SC C. SRL este confirmată și prin depozițiile martorilor M. (fostă G.) G.A., P.C., D.A.V., Șerban Măria și L.D., acesta din urmă relatând faptul că nici în curtea firmei SC C. SRL și nici la depozitele firmei nu a văzut niciodată utilaje (escavatoare, încărcătoare frontale), martorul precizând, totodată, că el își desfășura activitatea la aceeași adresă cu SC C. SRL, acolo fiind un complex în care funcționau mai multe firme. Referitor la procesul-verbal de recepție a utilajelor, s-a mai reținut că martorii A.V. și R.D. au relatat că reprezentanții firmei de leasing nu au participat la recepția directă, din cauza numărului mic de angajați, a multitudinii contractelor aflate în derulare, recunoscând și ei că aceasta era procedura în piață la acel moment, împrejurare de care inculpații au profitat.

Conform acestei proceduri, procesul-verbal trebuia să fie trimis prin fax sau mail, după ce părțile, furnizorul și beneficiarul, îl semnaseră, iar diferența dintre data semnării și data faxului se explică prin faptul că, ulterior, observându-se că procesul-verbal lipsea, s-a insistat la utilizator ca acesta să trimită procesul-verbal de recepție semnat, pentru a fi pus la dosar. În urma verificărilor și investigațiilor privind existența utilajelor cu seriile menționate în acte, s-a stabilit că acestea fie nu au fost fabricate, fie măcar nu au fost produse sau proiectate, iar societatea A. din Belarus nici nu a avut relații comerciale cu societățile comerciale române în vederea exportului de vehicule sau echipamente, aspecte dovedite prin adresele nr. 1248818/MR din 23 mai 2012, 25 septembrie 2012, 13 noiembrie 2012 și 04 ianuarie 2013 emise de I.G.P.R.

- Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol. Implicarea inculpatului Ș.R. în presupusa achiziționare a utilajelor de către SC A.S. SRL de la SC V. SRL și SC B.E. SRL a fost dovedită prin înscrisurile constând în notele de recepție nr. 28, 29 și 33 din datele de 10 mai 2007 și 11 mai 2007, facturile fiscale și ordinele de plată. Referitor la prejudiciul cauzat societății de leasing prin faptele celor trei inculpați, instanța de fond a reținut că acesta se compune din contravaloarea ratelor de leasing neachitate de SC C. SRL către SC F.L.R. IFN SA, în cuantum de 260.642 de euro, reprezentând echivalentul a 1.172.236 de lei, și penalitățile de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere calculate la suma datorată, până la data plății efective.

Valoarea contractului a fost de 341.530 de euro, sumă care a fost achitată de partea civilă către SC A.S. SRL, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Cu ocazia încheierii contractului de leasing, pentru a câștiga încrederea reprezentanților părții civile, a fost achitat un avans de 15% din valoarea contractului, iar ulterior, s-au achitat câteva rate, după care, nemaifiind achitate facturile emise periodic, privind ratele scadente, s-a trecut la rezilierea contractului. De-abia cu această ocazie, neputându-se identifica la fața locului și recupera utilajele finanțate, partea civilă a avut suspiciunea că aceste utilaje nu există în fapt Având în vedere ansamblul probatoriu analizat în considerentele ce preced, instanța de fond a reținut că inculpații A.C.

și Ș.L., în înțelegere cu inculpatul Ș.R. au inițiat și constituit un grup infracțional, în scopul inducerii în eroare a societății finanțatoare, respectiv partea civilă, care, cu bună credință, a aprobat dosarul de creditare și a finanțat achiziționarea a trei utilaje de construcții, încheind următoarele contracte: contractul de leasing financiar nr. 1398 din 23 mai 2007, contractul de vânzare-cumpărare nr. 4499 din 23 mai 2007 și contractul de buy-back nr. 1398B din 23 mai 2007, acesta din urmă fiind încheiat pentru cazul în care nu se mai îndeplineau obligațiile asumate în contractul de leasing și prin care furnizorul se obliga să primească înapoi utilajele. În concluzie, instanța de fond a constatat că situația de fapt astfel cum a fost reținută, în ceea ce privește activitatea infracțională a inculpaților A.C., Ș.R.

și Ș.L., precum și urmările faptelor comise, este pe deplin dovedită și susținută prin coroborarea ansamblului probatoriu prezentat și analizat în considerentele ce preced. Fiind audiat în timpul urmăririi penale, inculpatul A.C. a recunoscut doar parțial săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. Astfel, inculpatul fie a încercat să-și minimalizeze contribuția personală în această afacere, declarând despre ceilalți inculpați că s-ar fi ocupat și implicat direct, fie să prezinte ca reală această afacere, dar fără să poată răspunde concret la întrebările legate de utilaje. Așadar, inculpatul A.C. a declarat că, împreună cu inculpatul Ș.L. au stabilit să cumpere firma SC C. SRL de la martorul N.S.M., purtând negocieri în acest sens.

Inculpatul A.C. nu a fost de acord să apară în acte, motivând că el era implicat în alte firme, de activitatea acesteia urmând să se ocupe efectiv inculpatul Ș.L., la propunerea acestuia fiind și de acord ca administrator să fie numitul nepotul său, martorul A.F.B. Instanța de fond a reținut, în acest context, că inculpații și-au pus ca asociați formali ai firmei rude de-ale lor, respectiv martorii A.F.B. și M. (fostă G.) G.A., verișoara inculpatului Ș.L. Cu privire la contractul de leasing, inculpatul A.C. a declarat că i-a oferit consultanță inculpatului Ș.L. referitor la ofertele existente în piață, în situația unor alte contracte de leasing (achiziția unui ATV și un skijet), dar cu privire la utilajele achiziționate de la SC A.S.

SRL, inculpatul A.C. a precizat că nu cunoaște nimic, deoarece inculpatul Ș.L. nu i-ar fi comunicat că a făcut un astfel de leasing, deși, inițial inculpatul Ș.L. îl ținea la curent cu activitatea firmei. În luna august 2007, când inculpatul A.C. a aflat de la nepotul său și de la reprezentanții SC F.L.R. IFN SA că au apărut restanțe la contractul de leasing, i-ar fi solicitat inculpatului Ș.L. să-l scoată din societate pe nepotul său, rămânând, ca administrator, verișoara acestuia, martorul M. (fostă G.) G.A. Referitor la modul cum au fost preluate utilajele de către SC C. SRL de la SC A.S. SRL, inculpatul A.C. a declarat că ar avea cunoștință doar inculpații Ș.L. și Ș.R., deoarece el nu a discutat cu acesta din urmă și nu știa că deține o firmă.

Având în vedere că aceste aspecte din declarațiile inculpatului A.C. au fost contrazise de probatoriul administrat, acestea au fost înlăturate din ansamblul probatoriu, ca fiind neveridice și nesusținute de probatoriul cauzei. Așadar, s-a reținut că depozițiile inculpatului A.C. se coroborează numai în parte cu întreg probatoriul administrat în cauză, împrejurare în raport de care s-a constatat că devin incidente dispozițiile art. 69 C. proc. pen., în baza cărora declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. De asemenea, având în vedere că, potrivit teoriei și practicii judiciare, depozițiile inculpatului sunt retractabile și divizibile, instanța de fond a reținut din declarațiile inculpatului doar acele aspecte de fapt și împrejurări care se coroborează și susțin ansamblul probatoriu al cauzei.

În același timp, s-a constatat că la termenul de judecată din data de 04 septembrie 2013, inculpatul A.C. a precizat că dorește să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Prin urmare, pentru inculpatul A.C., judecarea cauzei s-a făcut potrivit procedurii simplificate prevăzute de aceste dispoziții legale. La același termen de judecată, inculpatul Ș.R. a menționat că nu dorește să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., deoarece se consideră nevinovat. Instanța de fond a reținut că, deși a fost legal citat pe parcursul procesului, inculpatul Ș.L. nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată. Din verificările efectuate, a rezultat că inculpatul Ș.L. nu figurează ca fiind decedat, reținut sau arestat în altă cauză.

La termenul de judecată din data de 04 septembrie 2013, instanța de fond, potrivit art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului A.C., din infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 și art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 și art. 25 C. pen.

rap. la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 1. A. în drept, s-a constatat că fapta inculpatului A.C. constând în aceea că în luna mai 2007, împreună cu inculpații Ș.R. și Ș.L., a constituit un grup infracțional având ca scop inducerea în eroare a părții civile, societatea de leasing SC F.L.R. IFN SA, cu prilejul încheierii contractului de leasing nr. 1398 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4499 în data de 23 mai 2007, privind finanțarea unor utilaje inexistente, producând un prejudiciu în cuantum de 1.144.869 de euro (5.149.048 de lei) reprezentând capital nefacturat rămas de plată la data rezilierii contractului și penalități de întârziere de 0,25% aferente acestui capital calculate până la data de 12 iunie 2013, determinându-l și pe martorul A.F.B.

să semneze, cu bună credință, contractul de leasing, în calitate de reprezentant al SC C. SRL coordonată în fapt de inculpații A.C. și Ș.L., prejudiciul nefiind recuperat până în prezent - întrunește, atât din punct de vedere obiectiv, cât și din punct de vedere subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 pentru prevenirea și combaterea criminalității organizate, rap. la art. 323 C. pen. În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, s-a observat că elementul material constă în activitatea de constituire a grupului infracțional, în scopul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, alături de inculpații Ș.R.

și Ș.L., cu ultimul aflându-se în relații de prietenie, relație care a reprezentat liantul care a condus la constituirea grupului de către inculpați. Urmarea imediată a infracțiunii a constat într-o certă stare de pericol social ce rezultă din însăși constituirea grupului, periculozitate dublată prin comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată a rezultat din ansamblul probatoriu administrat în cauză. De asemenea, s-a observat că latura subiectivă a infracțiunii este realizată sub forma intenției directe reglementate de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost stabilită inculpatului A.C., s-au avut în vedere dispozițiile art. 52 C. pen., precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. raportate în prezenta cauză, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, persoana inculpatului, precum și atitudinea procesuală adoptată de acesta după săvârșirea faptei.

Astfel, pe de o parte, instanța de fond a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate - relațiile sociale atât cele privind conviețuirea socială, cât și cele ocrotite prin incriminarea faptei de înșelăciune care a constituit scopul constituirii grupului infracțional - urmările acesteia - crearea unui prejudiciu deosebit de important, mai mare de 200.000 de lei, în dauna părții civile, al cărei cuantum total a determinat reținerea formei agravante a infracțiunii prin reținerea consecințelor deosebit de grave în sensul art. 146 C. pen., precum și împrejurarea constând în aceea că inculpatul nu a depus minime diligențe în vederea achitării contravalorii prejudiciului produs prin fapta sa.

De asemenea, Tribunalul nu a acordat eficiența probatorie cuvenită și împrejurării constând în aceea că inculpatul A.C., sub pretextul unor probleme anterioare cu o anumită firmă pe care a deținut-o, nu a dorit să apară în documentele societății SC C. SRL, demers prin care, de fapt, inculpatul nu a urmărit decât să obțină un mod cât mai facil de a-și minimaliza sau chiar neutraliza orice fel de participație de natură penală în desfășurarea activităților prin intermediul cărora, împreună cu ceilalți inculpați, a indus în eroare societatea de leasing. În același timp, s-a avut în vedere și faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat pentru comiterea unei infracțiuni de natură economică, respectiv abuz în serviciu săvârșit în formă calificată și în formă continuată.

Totodată, având în vedere că la termenul din data de 04 septembrie 2013, inculpatul a precizat că este de acord să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., arătând că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a solicita administrarea altor mijloace de probă, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere, Tribunalul a dat deplină eficiență dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora a pronunțat condamnarea inculpatului, care a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. În acest context, s-au făcut următoarele precizări: Având în vedere că împrejurarea de fapt a recunoașterii de către inculpat a săvârșirii faptei și a modalității sale de comitere a fost evidențiată prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., această atitudine procesuală a inculpatului nu a mai putut fi valorificată ca reprezentând circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece ar fi însemnat ca aceleiași situații de fapt să i se acorde o dublă valență juridică, ceea ce, în opinia instanței, nu a fost în intenția legiuitorului. Mai mult decât atât, s-a apreciat că, în condițiile existenței acordului de vinovăție al inculpatului, art. 320 1 C. proc. pen. se aplică cu prioritate față de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece, din punct de vedere procedural, conduce la soluționarea cu celeritate a cauzei, iar din punct de vedere al dreptului substanțial, constituie o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă.

Așadar, s-a apreciat că, dintr-un anume punct de vedere, aplicarea cu prioritate a dispozițiilor speciale prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. în raport de prevederile generale cuprinse în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. corespunde principiului "specialia generalibus derogant" potrivit căruia normele juridice speciale derogă de la normele juridice generale și se vor aplica în consecință. De asemenea, s-a apreciat că împrejurările invocate de inculpat - constând în aceea că are o situație familială dificilă și că în timpul executării pedepsei în penitenciar a avut un comportament foarte bun, fiind recompensat, precum și că, la nivel exclusiv declarativ, este de acord să achite o parte din contravaloarea prejudiciului cauzat părții civile - nu sunt de natură a constitui circumstanțe atenuante nici în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

- deoarece inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior tot pentru comiterea unei infracțiuni de natură economică - nici în sensul art. 74 alin. (2) C. pen. - întrucât inculpatul a comis o infracțiune în scopul facilitării săvârșirii alteia. În același timp, instanța a reținut că, inițial, inculpatul a adoptat o atitudine procesuală oscilantă, de recunoaștere parțială a faptelor, iar prejudiciul deosebit de însemnat produs în patrimoniul părții civile nu este deloc de neglijat din perspectiva analizării potențialului criminogen al inculpatului, cu relevanță certă asupra imposibilității a reținerii circumstanțelor atenuante în ceea ce îl privește. În aceste împrejurări, instanța de fond a constatat că în cauză nu devin aplicabile prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) C. pen.

referitoare la reținerea, în mod real și efectiv, iar nu doar teoretic și iluzoriu, deci formal, a acestor circumstanțe atenuante. Prin urmare, având în vedere aceste considerente, la stabilirea în concret a cuantumului pedepsei, instanța de fond a acordat acestor împrejurări importanța cuvenită, stabilind astfel o pedeapsă orientată către maximul special prevăzut de lege. Așadar, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, Tribunalul, potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional, prevăzută și pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen.

la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare, apreciind că pedeapsa astfel cum va fi stabilită și aplicată este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen. Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului s-a realizat atât în baza art. 71 și 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Totodată, față de jurisprudența Curții Europene în materie, s-a avut în vedere și Decizia nr. LXXTV (74) pronunțată în data de 5 noiembrie 2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că "dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.", decizie care, potrivit art. 414 5 alin. (4) C. proc. pen., este obligatorie, urmând astfel ca instanța de fond să îi dea deplină eficiență juridică în soluționarea prezentei cauze.

Astfel, în raport de natura și gravitatea deosebită a faptelor săvârșite, instanța de fond a apreciat că în cauză se impune interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a dreptului de a alege, inculpatul devenind nedemn a exercita dreptul de a-și exprima opțiunile electorale; prin urmare, instanța de fond apreciază că măsura dispusă este proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept. Prin urmare, în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. 1. B. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A.C. constând în aceea că în luna mai 2007, împreună cu inculpații Ș.R. și Ș.L., a constituit un grup infracțional având ca scop inducerea în eroare a părții civile, societatea de leasing SC F.L.R.

IFN SA, cu prilejul încheierii contractului de leasing nr. 1398 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4499 în data de 23 mai 2007, privind finanțarea unor utilaje inexistente, producând un prejudiciu în cuantum de 1.144.869 de euro (5.149.048 de lei) reprezentând capital nefacturat rămas de plată la data rezilierii contractului și penalități de întârziere de 0,25% aferente acestui capital calculate până la data de 12 iunie 2013, determinându-l și pe martorul A.F.B. să semneze, cu bună credință, contractul de leasing, în calitate de reprezentant al SC C. SRL coordonată în fapt de inculpații A.C. și Ș.L., prejudiciu nerecuperat până în prezent - întrunește, atât din punct de vedere obiectiv, cât și din punct de vedere subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003. În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, s-a observat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în modalitatea normativă alternativă a acțiunii de inducere și menținere în eroare a părții civile prin prezentarea ca adevărată a unei împrejurări false, mincinoase - inexistența în realitate a utilajelor de construcții a căror contravaloare a fost achitată de societatea de leasing societății furnizoare - prin care inculpatul a urmărit și a reușit să o convingă, în calitate de finanțator, a crede ca fiind reală împrejurarea de fapt inexistentă și astfel a încheia contr