Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2015
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2982/2015

HOTĂRÂRE
01.10.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2982/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2982/2015 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia atacată cu contestație în anulare Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4083 din 31 octombrie 2014, a respins recursul declarat de A., B., C. și D. împotriva Sentinței civile nr. 7 din 18 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că în mod legal prima instanță, prin hotărârea recurată, a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamanților.

2. Contestația în anulare formulată Împotriva acestei decizii contestatorii A., C., D. și B. au formulat contestație în anulare, înregistrată la data de 25 noiembrie 2014, invocând generic prevederile art. 317 - 321 C. proc. civ. și precizând că motivele contestației le va formula după redactarea hotărârii atacate. Înalta Curte constată că, deși hotărârea atacată a fost redactată, fiind comunicată contestatorului D., potrivit dovezii procedurii de citare aflate la fila 37 din dosar, iar prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2015 au solicitat preschimbarea termenului stabilit pentru a depune la dosar înscrisuri, până la termenul de judecată de astăzi, 1 octombrie 2015, contestatorii nu au depus motivele contestației în anulare, astfel că urmează să fie respinsă contestația în anulare.

II. Temeiul legal al soluției adoptate asupra contestației în anulare Pentru considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de A., C., D. și B. împotriva Deciziei civile nr. 4083 din 31 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2015. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-06-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2016/2016
Decizia nr. 2016/2016 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia civilă nr. 3877 din 03 decembrie 2015 a Înaltei C
ÎCCJ 2018-03-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2018
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 58 din data de 22 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrat
ÎCCJ 2015-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3672/2015
Decizia nr. 3672/2015 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la
ÎCCJ 2016-03-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 819/2016
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin Decizia nr. 3992 din 10 decembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
ÎCCJ 2015-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2572/2015
Decizia nr. 2572/2015 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de recurs Prin Decizia nr. 1354 din 18 martie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția con
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă