ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1450/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1450/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 568 din data de 09 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, a fost respinsă cererea de schimbare a

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei G.A. din

infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art.

6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215

alin. (1) C. pen., inculpata fiind condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, precum și la pedeapsa de

6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare,

pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat pe durata unui termen

de încercare de 5 ani.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor

art. 359 C. proc. pen.

În

baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatei G.A. pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

II, b) și c) C. pen., pedeapsă a cărei executare a fost pe durata suspendării condiționate

a executării pedepsei închisorii.

Totodată s-a dispus anularea chitanței

seria B nr. kk din 24 mai 2011 emisă de Asociația Liga Națională și Internațională

pentru Apărarea Drepturilor Omului.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata

la plata sumei de 3200 RON cheltuielile judiciare către stat (3000 RON în cursul

urmăririi penale și 200 RON în cursul judecății).

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că la data de

15 martie 2011 martorul denunțător D.F. (la acea data încarcerat în Penitenciarul

Giurgiu) a formulat un denunț cu privire la inculpata G.A., președinta unui O.N.G.

- Asociația Liga Națională și Internațională pentru apărarea drepturilor omului,

care a primit de la martora F.D., concubina acestuia, în mai multe rânduri, sume

de bani și produse (îmbrăcăminte, parfumuri și alte produse cosmetice) în valoare

totală de 2000 euro pentru ca aceasta să intervină la persoane cu funcții de decizie

pentru liberarea sa condiționată din penitenciar în luna august 2011.

Din interceptările efectuate a rezultat

că inculpata promitea martorei denunțătoare că va interveni la persoane din penitenciar

pentru mutarea din cameră a martorului D.F., transferul acestuia în alt penitenciar

și că va interveni în luna august 2011 la comisia din penitenciar pentru a fi propus

la liberare condiționată.

La data de 24 mai 2011, inculpata a fost

prinsă în flagrant când primea suma de 1000 RON și două șampoane pentru câini de

la martora denunțătoare, produse pe care le solicitase anterior pentru intervențiile

sale în calitate de președinte de O.N.G.

La data de 08 iunie 2011 inculpata a depus

la dosarul cauzei, în apărarea sa chitanța seria B nr. aa din data de 24 mai 2011

în care a atestat în mod mincinos că suma de 1000 RON a fost primită de la martora

denunțătoare F.D. ca sponsorizare pentru lucrări efectuate de O.N.G.

Tribunalul a reținut că fapta inculpatei

G.A. (președinte al O.N.G.-ului „Asociația Liga Națională și Internațională pentru

Apărarea Drepturilor Omului") constând în aceea că, la data de 24 mai 2011,

a primit de la martora-denunțătoare F.D. suma de 1000 RON și două șampoane pentru

animale, foloase care i s-au dat după ce, anterior, în mai multe ocazii, aceasta

crease impresia denunțătorului D.F. (la acel moment deținut în Penitenciarul Giurgiu)

și sus-numitei (soția acestuia) că poate interveni pe lângă anumite persoane abilitate,

în sensul rezolvării unor probleme legale ale celui dintâi, legate de regimul său

de detenție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență

prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a apreciat că cererea de schimbare a

încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.

(1) C. pen. nu este fondată, acțiunea inculpatei de a solicita martorei denunțătoare

F.D., în calitate de președinte al unui O.N.G. sume de banii și produse pentru a

interveni pe lângă persoane cu funcții de decizie din penitenciar pentru schimbarea

camerei unde era deținut soțul martorei denunțătoare, numitul D.F., la acea dată

aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea, transferul acestuia din penitenciar

în alt penitenciar și respectiv liberarea sa condiționată, realizează latura obiectivă

a infracțiunii de trafic de influență.

În

ceea ce privește fapta inculpatei G.A. constând în aceea că,

la data de 08 iunie 2011, a depus la dosarul penal având drept obiect comiterea

infracțiunii

de trafic de influență descrise mai sus - în fotocopie și ca duplicat original,

aflat în chitanțierul cu seriile de la B nr. aa101 la B nr. xx150 - o chitanță completată

chiar de ea, având seria B nr. kk și data de 24 mai 2011, prin care s-a atestat,

în mod mincinos, împrejurarea că suma de 1000 RON primită de la martora-denunțătoare

F.D., la data de 24 mai 2011, este o "sponsorizare" și reprezintă "lucrări

cu avocat plătit de noi", Tribunalul a reținut că aceasta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârșită

în scopul de a ascunde comiterea unei infracțiuni de corupție fapte prev. de art.

290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Deoarece ambele infracțiuni au fost comise

înainte ca pentru vreuna din ele să intervină o condamnare definitivă - infracțiunea

de fals în înscrisuri sub semnătură privată fiind comisă pentru a o ascunde pe cea

de trafic de influență, s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 33

lit. a) C. pen., infracțiunile aflându-se în concurs real.

La individualizarea pedepsei, instanța

a ținut cont de dispozițiile art. 72 C. pen., Tribunalul apreciind că nu se justifică

reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., buna

conduită a inculpatei anterior săvârșirii infracțiunilor rezultând din lipsa antecedentelor

penale și faptul că aceasta este integrată în societate, având în vedere faptele

săvârșite și calitatea sa de președinte al unui O.N.G., care trebuie să militeze

pentru respectarea legii și îndreptarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni.

Totodată, s-a apreciat că scopul pedepsei

poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatei, conștientizarea consecințelor

pe care le-ar avea comiterea unei noi infracțiuni fiind suficientă pentru atingerea

scopului pedepsei.

La aplicarea pedepsei accesorii, Tribunalul

a apreciat în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată

pe marginea art. 3 al Protocolului 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

că o interzicere a dreptului de a alege, în cazul de față, ar constitui o măsură

disproporționată, iar interzicerea drepturilor menționate la art. 64 alin. (1)

lit. c) C. pen. este justificată dat fiind că inculpata s-a folosit la săvârșirea

infracțiunii de calitatea sa de președinte al unui O.N.G. S-a mai apreciat că activitatea

infracțională reținută în sarcina inculpatei nu probează că aceasta ar fi nedemnă

să exercite în concordanță cu interesele persoanelor ocrotite, drepturile prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen.

Împotriva acestei soluții au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata G.A.

Motivele de apel invocate de Parchet, au

vizat nelegalitatea termenului de încercare al suspendării condiționate și omisiunea

pronunțării instanței cu privire la suma de bani și a celor două șampoane ce au

constituit obiecte ale traficului de influență.

Criticile apelantei inculpate au vizat

în principal încadrarea juridică a faptei, precum și individualizarea pedepsei aplicate,

inculpata solicitând reducerea acesteia.

Prin decizia penală nr. 295/A din 21 octombrie

2013 Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și inculpata G.A. împotriva sentinței penale nr. 568 din

09 iulie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pe care a desființat-o

în parte și rejudecând, în baza art. 82 C. pen. stabilește ca termen de încercare

pentru inculpata G.A. un interval de 4 ani. A constatat că suma de 1000 RON și cele

două șampoane primite de inculpată au fost ridicate conform procesului verbal din

data de 24 mai 2011 și restituite.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale.

Pentru a decide astfel instanța de prim

control judiciar a reținut că prin rechizitoriul nr. 2549/P/2011 emis de Parchetul

de pe lângă Tribunalul București la data de 17 aprilie 2013, s-a dispus punerea

în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei

G.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și fals în înscrisuri

sub semnătură privată săvârșită în scopul de a ascunde comiterea unei infracțiuni

de corupție, constând în aceea că la data de 24 mai 2011, în intervalul orar 14

00

-17

00

,

inculpata, președinte al O.N.G.-ului „Asociația Liga Națională și Internațională

pentru Apărarea Drepturilor Omului", a primit de la martora-denunțătoare F.D.

suma de 1000 RON și două șampoane pentru animale, foloase care i s-au dat după ce,

anterior, în mai multe ocazii, aceasta crease impresia denunțătorului D.F. (la acel

moment deținut în Penitenciarul Giurgiu) și sus-numitei (soția acestuia) că poate

interveni pe lângă anumite persoane abilitate, în sensul rezolvării unor probleme

legate de regimul de detenție al numitului D.F.

Totodată, s-a reținut că la data de 08

iunie 2011, inculpata G.A. a depus la dosarul penal având drept obiect comiterea

infracțiunii de trafic de influență descrise mai sus - în fotocopie și ca duplicat

original, aflat în chitanțierul cu seriile de la B nr. aa101 la B nr. xx150 - o

chitanță completată chiar de ea, având seria B nr. kk și data de 24 mai 2011, prin

care se atesta, în mod mincinos, împrejurarea că suma de 1000 RON primită de la

martora-denunțătoare F.D., la data de 24 mai 2011, este o "sponsorizare"

și reprezintă "lucrări cu avocat plătit de noi".

În

mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele

administrate în cursul urmăririi penale rezultă că inculpata a săvârșit faptele

pentru care a fost cercetată, declarația de recunoaștere a inculpatei formulată

potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. pen. coroborându-se întrutotul cu declarațiile

martorilor denunțători D.F. și F.D., dar în principal cu procesele

verbale

de redare a convorbirilor telefonice și a celor înregistrate în mediul ambiental,

precum și înscrisurile depuse de aceasta.

Astfel, prima instanță în mod corect a

constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea procedurii speciale prev.

de art. 320

1

C. proc. pen.

De altfel, apelurile formulate nu vizează

în principiu, situația de fapt reținută de prima instanță.

Cu toate acestea, Curtea a apreciat necesar

a analiza cu precădere criticile expuse oral de apărătorul inculpatei, care, dat

fiind că antamează indirect situația de fapt, se impun a fi cenzurate de instanța

de apel.

Astfel, în susținerea cererii de schimbare

a încadrării juridice, s-a contestat faptul că din înregistrările convorbirilor

nu reiese că inculpata a făcut promisiuni de intervenție asupra vreunei autorități

„clar determinate", afirmațiile acesteia fiind contradictorii, în realitate

inculpata nu avea nici competența și nici posibilitatea de a interveni, susținându-se

că au fost trimise memorii pentru realizarea intereselor denunțătorilor. S-a mai

susținut că martora denunțătoare a „provocat-o" pe inculpată și că înscrisul

redactat de aceasta în raport de care se reține infracțiunea de fals în înscrisuri

sub semnătură privată în legătură cu infracțiunea de corupție nu avea aptitudinea

de a produce efecte juridice.

Toate aceste apărări au vizat de fapt vinovăția

inculpatei în raport de acuzațiile aduse prin actul de sesizare, deși aceasta a

solicitat aplicarea procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând

săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute prin rechizitoriu și arătând că are

cunoștință de probele administrate pe care și le însușește.

Din interpretarea literală a dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., reiese că procedura specială reglementată de

acest text de lege presupune, printre alte condiții, ca inculpatul să recunoască

în totalitate faptele reținute în sarcina sa în actul de sesizare, ceea ce s-a și

întâmplat în cauză. Recunoașterea vinovăției în cadrul acestei proceduri are caracter

irevocabil și trebui să fie totală și necondiționată sub toate aspectele de fapt,

singura contestare posibilă fiind aceea privind încadrarea juridică a faptelor.

Cu toate acestea, dat fiind tocmai caracterul acestei recunoașteri, este evident

că prin contestarea încadrării juridice a faptelor nu se poate tinde la schimbarea,

chiar și parțială, a situației de fapt, astfel cum aceasta este expusă în actul

de sesizare.

Simpla confruntare a susținerilor apărării

privind încadrarea juridică a faptelor cu descrierea acestora din actul de sesizare

este suficientă pentru a constata că prin criticile învederate se tinde la reținerea

unei cu totul alte situații de fapt, iar în ceea ce privește celelalte susțineri

apare evident că acestea vizează însăși vinovăția inculpatei, solicitări ce încalcă

caracterul irevocabil, total și necondiționat al declarației dată în conformitate

cu art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen.

Deși aceste apărări ale inculpatei nu pot

fi avute în vedere, din moment ce aceasta s-a prevalat în fața primei instanțe de

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., Curtea a constatat că probele administrate

în cursul urmăririi penale converg în sensul susținerii tezei acuzării, relevante

fiind procesele-verbale de redare a înregistrărilor efectuate care confirmă declarațiile

denunțătorilor relativ la activitatea anterioară a inculpatei, aspect ce exclude

așa zisa „provocare" și care atestă faptul că inculpata i-a promis martorei

că va interveni pe lângă persoane cu putere de decizie pentru a obține eliberarea

sau măcar transferul martorului D.F. în alt penitenciar, în schimbul unei sume de

bani și a altor bunuri. Dat fiind că aspectele relevante din cuprinsul acestora

au fost redate detaliat în cuprinsul actului de sesizare și însușite de prima instanță,

reluarea acestora de instanța de apel apare ca redundantă.

Nu are relevanță dacă inculpata avea sau

nu avea competența în virtutea funcției pe care o deținea de a exercita intervențiile

promise, cerința esențială a elementului material fiind îndeplinită atât în situația

în care făptuitorul are influență, cât și în situația în care doar pretinde că are

o asemenea influență, nefiind necesar pentru existența infracțiunii nici ca persoana

asupra căreia se pretinde că urmează să se exercite influența să fie determinată

cu exactitate, fiind suficientă indicarea calității acesteia.

Deși și apărarea inculpatei vizând cerința

esențială ca înscrisul sub semnătură privată falsificat să aibă aptitudinea de a

produce consecințe juridice, excede motivelor pentru care inculpata ar putea exercita

calea de atac a apelului, dată fiind procedura specială pentru care a optat, Curtea

a constatat că înscrisul respectiv, dimpotrivă, are această aptitudine fiind o chitanță

ce constată o plată simulată.

Curtea a apreciat că pedepsele aplicate

apelantei inculpate pentru infracțiunile reținute au fost legal și temeinic stabilite,

în vederea realizării funcției represive și de prevenție generală și specială ale

pedepsei, pentru ca inculpata să înțeleagă și să resimtă direct consecințele activității

infracționale și să fie determinată ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite

de norma penală.

Astfel, la individualizarea judiciară a

pedepselor, prima instanță a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.,

limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina

sa, reduse potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol

social al faptelor săvârșite reflectat de natura acesteia, valoarea produsului infracțiunii,

periculozitatea sporită a inculpatei relevată de natura funcției exercitate, modul

în care a acționat și mijloacele folosite; precum și din atitudinea oscilantă pe

care a avut-o inculpata în fața autorităților.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca cicumstanțe

atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare

reduc în asemenea măsură

gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează

favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei

pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul

justei individualizări a pedepsei. Dacă în cazul altor infracțiuni lipsa antecedentelor

penale, precum și ocuparea unei funcții de natura celei deținute de inculpată sunt

elemente menite a reliefa un pericol social mai redus, în cazul infracțiunii reținute

în sarcina acesteia calitatea de președintă a unui O.N.G. a constituit tocmai premisa

săvârșirii infracțiunii, inculpata speculând atribuțiile pe care le deținea pentru

a obține avantaje materiale, motiv pentru care Curtea apreciază că nu poate fi reținută

circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

În

ceea ce privește circumstanța atenuantă prev. de art. 74

lit. c) C. pen., s-a apreciat că aceasta nu operează în cauză, atitudinea sinceră

a inculpatei manifestându-se exclusiv în fața instanței cu prilejul solicitării

aplicării procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen., împrejurare căreia

instanța i-a acordat semnificația cuvenită prin reducerea limitelor de pedeapsă

corespunzător disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Sub aspectul circumstanței atenuante prev.

de art. 74

1

C. pen., susținerea apărării nu poate fi însușită dată fiind

natura infracțiunii reținute, infracțiunea de trafic de influență nefiind o infracțiune

de rezultat a cărei urmare imediată să se concretizeze în crearea unui prejudiciu,

foloasele materiale reprezentând produsul infracțiunii, iar nu o pagubă în dauna

vreunei persoane, aceasta fiind și rațiunea pentru care în cauză nu poate fi reținută

nici aplicabilitatea art. 74 lit. b) C. pen.

În

ceea ce privește vârsta și starea de sănătate a inculpatei,

Curtea a apreciat că sunt împrejurări de care instanța de fond a ținut cont atunci

când a aplicat inculpatei pedepse orientate spre minim și în alegerea modalității

de executare a pedepsei rezultante, neimpunându-se modificarea sentinței penale

în considerarea acestor elemente.

S-a constatat întemeiată critica Parchetului

referitoare la durata termenului de încercare fixat de prima instanță, dat fiind

că în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei, termenul de încercare

se compune în mod obligatoriu, potrivit art. 82 C. pen., din durata pedepsei la

care se adaugă un interval de timp 2 ani, ceea ce în cazul inculpatei înseamnă o

durată de 4 ani, iar nu de 5 astfel cum a fost instituit de Tribunal.

Dat fiind că potrivit dispozițiilor

art. 6

1

alin. (3) din Legea nr. 78/2000 banii, valorile sau orice alte

bunuri care au făcut obiectul infracțiunii se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc,

condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani, iar potrivit

alin. (4): „banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a

dat în situația în care făptuitorul denunță autorității fapta mai înainte ca organul

de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă", critica Parchetului în sensul

că instanța trebuia să constate că suma de 1000 RON (înaintată din fondurile Direcției

Generale Anticoruptie) și cele 2 șampoane (puse la dispoziția organelor

de

urmărire de martora-denunțătoare) au fost recuperate și restituite cu ocazia flagrantului,

a fost apreciată ca întemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

inculpata G.A. solicitând, în esență, schimbarea încadrării juridice din trafic

de influență în înșelăciune, aplicarea legii penale mai favorabile și reindividualizarea

sancțiunii.

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013,

recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate

împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare

la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze atât respectarea termenul

de declarare a căii de atac cât și cazurile de casare în conformitate cu normele

C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385

9

, art. 385

3

C.

proc. pen. anterior.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale

prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se apreciază

că recurenta a motivat în termen recursul, cu respectarea obligațiilor impuse de

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat prin prisma

dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

În

legătură cu critica invocată, întemeiată pe dispozițiile art.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. privind greșita aplicare

a legii la stabilirea încadrării juridice a faptei săvârșite de către inculpata

G.A., în sensul că nu a indicat în niciun mod funcția și autoritatea vreunei persoane

influente, fapta, fiind, în opinia acesteia, o înșelăciune, se constată că este

nefondată.

Infracțiunea de trafic de influență, de

care este acuzată inculpata, constă în primirea ori pretinderea da bani sau alte

foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine

sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se

creadă că are influență asupra unui funcționar sau angajat, pentru a-l determina

să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Din starea de fapt reținută în cauză de

instanțele anterioare, având în vedere și împrejurarea că inculpata a solicitat

judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C.

proc. pen., a rezultat faptul că inculpata a solicitat și primit bani și bunuri

martorei denunțătoare, pentru a facilita liberarea condiționată a soțului acesteia

din urmă, creîndu-i acesteia impresia că are influență asupra unui funcționar din

cadrul penitenciarului și chiar asupra comisiei de liberare condiționată.

Din probele administrate în faza de urmărire

penală a rezultat că inculpata i-a promis martorei denunțătoare că va interveni

pe lângă persoane cu putere de decizie pentru a obține eliberarea sau măcar transferul

martorului D.F.,

soțul denunțătoarei, în alt penitenciar,

în schimbul unei sume de bani și a altor bunuri.

Apărarea inculpatei a învederat că nu a

indicat în niciun moment și în niciun mod funcția și autoritatea vreunei persoane

influente și nici nu a indicat vreo instituție care să aibă legătură cu îndeplinirea

unor acte ce ar intra în atribuțiile lor de serviciu, însă acestea sunt aspecte

nerelevante atât timp cât pentru consumarea infracțiunii nu are relevanță dacă intervenția

promisă a și fost efectuată. De altfel, din înregistrările convorbirilor ambientale

existente la dosarul de urmărire penală rezultă cu claritate, că inculpata a lăsat

să se înțeleagă că face demersuri fie pentru liberarea condiționată a soțului martorei

denunțătoare, fie pentru mutarea acestuia în alt penitenciar.

Cum inculpata a recunoscut comiterea faptei

și și-a însușit probele administrate în faza de urmărire penală, în baza acestora

solicitând să fie judecată, apărările acesteia legate de existențe vreunei provocări

nu mai poate face obiectul analizei instanței, pe de o parte pentru că prin aceasta

s-ar tinde la o modificare a situației de fapt, iar, pe de altă parte aceasta critică

excede examenului pe care instanța de recurs îl mai poate face în această cale de

atac.

Ca atare, criticile privind schimbarea

încadrare juridică a faptei și reținerea circumstanței prev. de art. 73 lit. b)

C. pen. sunt nefondate.

În

ce privește critica inculpatei potrivit căreia instanța ar

fi trebuit să rețină dispozițiile art. 74

1

C. pen., în acord cu instanța

de apel, Înalta Curte constată că aceste dispoziții legale sunt incidente numai

în cazul infracțiunilor de rezultat a căror urmare imediată se concretizează în

crearea unui prejudiciu. De altfel, acest dispoziții ar fi fost incidente în prezenta

speță numai în cazul în care s-ar fi admis cererea de schimbare de încadrare juridică

din infracțiunea de trafic de influență în infracțiunea de înșelăciune.

Astfel, că nici această critică nu poate

fi primită.

În

fine, ultima critică invocată de recurenta inculpată vizează

individualizarea pedepsei, aceasta solicitând reducerea pedepsei la minimul special

prevăzut de legiuitor, este, la rândul ei nefondată.

Această critică ar fi putut fi examinată

de către instanța de recurs în cadrul cazului de casare prevăzut de textul anterior

al art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare,

potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite

decât cele prevăzute de lege".

Începând cu data intrării în vigoare a

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15

al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când

„s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele

prevăzute

de lege",

din conținutul

textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei

aplicate de către instanță.

Având în vedere natura criticii invocate

de către inculpată, anume greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanțe,

rezultă cu evidență că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat

pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Din perspectiva cazului prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedepsele au fost aplicate în limitele prevăzute

de lege, atât cu respectarea sancțiunii prevăzute de norma de incriminare cât și

cu respectarea tratamentului sancționator aplicabil în cazul concursului de infracțiuni.

Având în vedere modificările legislative

intervenite începând cu 1 februarie 2014, instanța de recurs va examina incidența

dispozițiilor art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă.

În

cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea

definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea

mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 28

februarie 2014. În speță, de la data pronunțării deciziei din apel 16 septembrie

2013 și până la data soluționării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012

cu referire, în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale

în timp și cu privire la normele care guvernează traficul de persoane, a fost abrogat

C. pen. anterior și a intrat în vigoare un alt C. pen.

În

aceste condiții Înalta Curte va supune analizei în mod comparativ

influența modificărilor legislative privitoare la elementele constitutive ale infracțiunilor

și regimul sancționator.

Astfel inculpata a fost condamnată pentru

comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. rap.

la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prev de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

constând în aceea că la data de 24 mai 2011 inculpata a primit de la martora denunțătoare

F.D. suma de 1000 RON și două șampoane pentru animale, foloase care i s-au dat după

ce, anterior, în mai multe ocazii, aceasta crease impresia că poate interveni pe

lângă anumite persoane abilitate pentru rezolvarea unor probleme legate de regimul

de detenție al soțului martorei denunțătoare. La data de 8 iunie 2011 inculpata

a depus la dosar o copie a unei chitanțe prin care atesta, în mod mincinos, împrejurarea

că suma de 1000 RON era o sponsorizare și reprezintă „lucrări cu avocat plătit de

noi”.

Examinarea încadrării juridice dată faptelor

ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea

unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă

pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Art. 257 C. pen. anterior - trafic de influență

Primirea ori pretinderea de bani sau alte

foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine

sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se

creadă că are influență asupra unui funcționar sau angajat, pentru a-l determina

să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu se pedepsește

cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Art. 6 din Legea nr. 78/2000

Infracțiunile de luare de mită, prevăzută

la art. 289 C. pen., dare de mită, prevăzută la art. 290 C. pen., trafic de influență,

prevăzută la art. 291 C. pen., și cumpărare de influență, prevăzută la art. 292

C. pen., se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege.

Art. 290 C. pen. anterior- Falsul în înscrisuri

sub semnătură privată

Falsificarea unui înscris sub semnătură

privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește

înscrisul falsificat ori îl încredințează altei personoane spre folosire, în vederea

producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la

2 ani sau cu amendă.

Art. 17 din Legea nr. 78/2000

În

înțelesul prezentei legi, următoarele infracțiuni sunt în

legătură directă cu infracțiunile de corupție sau cu infracțiunile asimilate acestora,

prevăzute la art. 10-13:

c) falsul și uzul de fals săvârșite în

scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile

a 2-a și a 3-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune;

Art. 291 C. pen.- trafic de influență

Primirea ori pretinderea de bani sau alte

foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine

sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se

creadă că are influență asupra unui funcționar sau angajat, pentru a-l determina

să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu se pedepsește

cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Art. 322 C. pen. falsul în înscrisuri sub

semnătură privată

Falsificarea unui înscris sub semnătură

privată prin vreunul din modurile arătate în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul

folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire,

în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la

6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 17 din Legea nr. 78/2000

a fost abrogat de pct. 10 al art. 79 din

Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în M. Of. nr. 757/12.11.2012.

Sub aspect incriminator se observă că preluarea

în noul Cod a conținutului constitutiv al celor două infracțiuni astfel că, din

acest punct de vedere nu există deosebiri între normele de incriminare.

Abrogarea dispozițiilor art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 după intrarea în vigoare a noului C. pen. nu echivalează

cu o dezincriminare a faptei ci, reprezintă o modificare a textului de lege incident

în cauză, fiind un element circumstanțial care dădea faptei în legea veche un caracter

calificat, cu trimitere expresă la forma de bază care este și în prezent incriminată.

Sub aspect sancționator se observă că,

în cazul infracțiunii de trafic de influență maximul prevăzut de lege a scăzut,

minimul păstrându-se același, iar în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub

semnătură privată au crescut limitele de pedeapsă chiar dacă s-a păstrat și alternativa

sancționatorie cu amenda.

Analiza comparativă a celor două texte

de lege evidențiază faptul că ambele prevăd ca minim special o pedeapsă cu închisoarea

de 2 ani, astfel că raportat la cuantumul pedepsei aplicate, orientate spre minimul

special, nu se identifică elemente de aplicare a legii penale mai favorabile.

Aspectele ce se impun a fi reliefate vizează,

însă, consecințele pe care le-ar produce aplicarea regulilor privind concursul de

infracțiuni care, potrivit noilor dispoziții, stabilesc în sarcina instanțelor obligativitatea

aplicării unui spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, atunci când

sunt incidente dispozițiile art. 38 C. pen.

Raportat la situația concretă din speța

de față, se constată că recurenta inculpată a fost condamnată pentru trei infracțiuni

în concurs, aplicându-i-se o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare.

În

ipoteza în care s-ar aprecia că, deși sub aspectul cuantumului

pedepselor prevăzute de textele legal- incriminatoare, aceastea sunt mai reduse

în noua lege, sub aspectul regulilor aplicabile concursului de infracțiuni, prin

aplicarea obligatorie a sporului menționat, ar genera o pedeapsă într-un cuantum

mult mai ridicat, astfel că și din acest punct de vedere, legea penală mai favorabilă

este legea veche.

Astfel că, instanța de recurs constată

că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior și în ceea ce privește reglementarea

concursului de infracțiuni.

În

consecință, față de cele reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpata

G.A. împotriva deciziei penale nr. 295/A din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, și va obliga recurenta la plata cheltuielilor de

judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpata G.A. împotriva deciziei penale nr. 295/A din 21 octombrie 2013 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei

de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 25 aprilie 2014.