ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1450/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 568 din data de 09 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei G.A. din infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., inculpata fiind condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, precum și la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatei G.A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) și c) C. pen., pedeapsă a cărei executare a fost pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. Totodată s-a dispus anularea chitanței seria B nr. kk din 24 mai 2011 emisă de Asociația Liga Națională și Internațională pentru Apărarea Drepturilor Omului. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 3200 RON cheltuielile judiciare către stat (3000 RON în cursul urmăririi penale și 200 RON în cursul judecății). Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 15 martie 2011 martorul denunțător D.F.

(la acea data încarcerat în Penitenciarul Giurgiu) a formulat un denunț cu privire la inculpata G.A., președinta unui O.N.G. - Asociația Liga Națională și Internațională pentru apărarea drepturilor omului, care a primit de la martora F.D., concubina acestuia, în mai multe rânduri, sume de bani și produse (îmbrăcăminte, parfumuri și alte produse cosmetice) în valoare totală de 2000 euro pentru ca aceasta să intervină la persoane cu funcții de decizie pentru liberarea sa condiționată din penitenciar în luna august 2011. Din interceptările efectuate a rezultat că inculpata promitea martorei denunțătoare că va interveni la persoane din penitenciar pentru mutarea din cameră a martorului D.F., transferul acestuia în alt penitenciar și că va interveni în luna august 2011 la comisia din penitenciar pentru a fi propus la liberare condiționată.

La data de 24 mai 2011, inculpata a fost prinsă în flagrant când primea suma de 1000 RON și două șampoane pentru câini de la martora denunțătoare, produse pe care le solicitase anterior pentru intervențiile sale în calitate de președinte de O.N.G. La data de 08 iunie 2011 inculpata a depus la dosarul cauzei, în apărarea sa chitanța seria B nr. aa din data de 24 mai 2011 în care a atestat în mod mincinos că suma de 1000 RON a fost primită de la martora denunțătoare F.D. ca sponsorizare pentru lucrări efectuate de O.N.G. Tribunalul a reținut că fapta inculpatei G.A. (președinte al O.N.G.-ului „Asociația Liga Națională și Internațională pentru Apărarea Drepturilor Omului") constând în aceea că, la data de 24 mai 2011, a primit de la martora-denunțătoare F.D.

suma de 1000 RON și două șampoane pentru animale, foloase care i s-au dat după ce, anterior, în mai multe ocazii, aceasta crease impresia denunțătorului D.F. (la acel moment deținut în Penitenciarul Giurgiu) și sus-numitei (soția acestuia) că poate interveni pe lângă anumite persoane abilitate, în sensul rezolvării unor probleme legale ale celui dintâi, legate de regimul său de detenție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. S-a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. nu este fondată, acțiunea inculpatei de a solicita martorei denunțătoare F.D., în calitate de președinte al unui O.N.G.

sume de banii și produse pentru a interveni pe lângă persoane cu funcții de decizie din penitenciar pentru schimbarea camerei unde era deținut soțul martorei denunțătoare, numitul D.F., la acea dată aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea, transferul acestuia din penitenciar în alt penitenciar și respectiv liberarea sa condiționată, realizează latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență. În ceea ce privește fapta inculpatei G.A.

constând în aceea că, la data de 08 iunie 2011, a depus la dosarul penal având drept obiect comiterea infracțiunii de trafic de influență descrise mai sus - în fotocopie și ca duplicat original, aflat în chitanțierul cu seriile de la B nr. aa101 la B nr. xx150 - o chitanță completată chiar de ea, având seria B nr. kk și data de 24 mai 2011, prin care s-a atestat, în mod mincinos, împrejurarea că suma de 1000 RON primită de la martora-denunțătoare F.D., la data de 24 mai 2011, este o "sponsorizare" și reprezintă "lucrări cu avocat plătit de noi", Tribunalul a reținut că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârșită în scopul de a ascunde comiterea unei infracțiuni de corupție fapte prev. de art. 290 C. pen.

raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. Deoarece ambele infracțiuni au fost comise înainte ca pentru vreuna din ele să intervină o condamnare definitivă - infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată fiind comisă pentru a o ascunde pe cea de trafic de influență, s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen., infracțiunile aflându-se în concurs real. La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de dispozițiile art. 72 C. pen., Tribunalul apreciind că nu se justifică reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., buna conduită a inculpatei anterior săvârșirii infracțiunilor rezultând din lipsa antecedentelor penale și faptul că aceasta este integrată în societate, având în vedere faptele săvârșite și calitatea sa de președinte al unui O.N.G., care trebuie să militeze pentru respectarea legii și îndreptarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni.

Totodată, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatei, conștientizarea consecințelor pe care le-ar avea comiterea unei noi infracțiuni fiind suficientă pentru atingerea scopului pedepsei. La aplicarea pedepsei accesorii, Tribunalul a apreciat în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că o interzicere a dreptului de a alege, în cazul de față, ar constitui o măsură disproporționată, iar interzicerea drepturilor menționate la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. este justificată dat fiind că inculpata s-a folosit la săvârșirea infracțiunii de calitatea sa de președinte al unui O.N.G.

S-a mai apreciat că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatei nu probează că aceasta ar fi nedemnă să exercite în concordanță cu interesele persoanelor ocrotite, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen. Împotriva acestei soluții au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata G.A. Motivele de apel invocate de Parchet, au vizat nelegalitatea termenului de încercare al suspendării condiționate și omisiunea pronunțării instanței cu privire la suma de bani și a celor două șampoane ce au constituit obiecte ale traficului de influență. Criticile apelantei inculpate au vizat în principal încadrarea juridică a faptei, precum și individualizarea pedepsei aplicate, inculpata solicitând reducerea acesteia.

Prin decizia penală nr. 295/A din 21 octombrie 2013 Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata G.A. împotriva sentinței penale nr. 568 din 09 iulie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pe care a desființat-o în parte și rejudecând, în baza art. 82 C. pen. stabilește ca termen de încercare pentru inculpata G.A. un interval de 4 ani. A constatat că suma de 1000 RON și cele două șampoane primite de inculpată au fost ridicate conform procesului verbal din data de 24 mai 2011 și restituite. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale. Pentru a decide astfel instanța de prim control judiciar a reținut că prin rechizitoriul nr. 2549/P/2011 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București la data de 17 aprilie 2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei G.A.

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârșită în scopul de a ascunde comiterea unei infracțiuni de corupție, constând în aceea că la data de 24 mai 2011, în intervalul orar 14 00 -17 00 , inculpata, președinte al O.N.G.-ului „Asociația Liga Națională și Internațională pentru Apărarea Drepturilor Omului", a primit de la martora-denunțătoare F.D. suma de 1000 RON și două șampoane pentru animale, foloase care i s-au dat după ce, anterior, în mai multe ocazii, aceasta crease impresia denunțătorului D.F. (la acel moment deținut în Penitenciarul Giurgiu) și sus-numitei (soția acestuia) că poate interveni pe lângă anumite persoane abilitate, în sensul rezolvării unor probleme legate de regimul de detenție al numitului D.F.

Totodată, s-a reținut că la data de 08 iunie 2011, inculpata G.A. a depus la dosarul penal având drept obiect comiterea infracțiunii de trafic de influență descrise mai sus - în fotocopie și ca duplicat original, aflat în chitanțierul cu seriile de la B nr. aa101 la B nr. xx150 - o chitanță completată chiar de ea, având seria B nr. kk și data de 24 mai 2011, prin care se atesta, în mod mincinos, împrejurarea că suma de 1000 RON primită de la martora-denunțătoare F.D., la data de 24 mai 2011, este o "sponsorizare" și reprezintă "lucrări cu avocat plătit de noi". În mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că inculpata a săvârșit faptele pentru care a fost cercetată, declarația de recunoaștere a inculpatei formulată potrivit art. 320 alin. (3) C. proc.

pen. coroborându-se întrutotul cu declarațiile martorilor denunțători D.F. și F.D., dar în principal cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și a celor înregistrate în mediul ambiental, precum și înscrisurile depuse de aceasta. Astfel, prima instanță în mod corect a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea procedurii speciale prev. de art. 320 1 C. proc. pen. De altfel, apelurile formulate nu vizează în principiu, situația de fapt reținută de prima instanță. Cu toate acestea, Curtea a apreciat necesar a analiza cu precădere criticile expuse oral de apărătorul inculpatei, care, dat fiind că antamează indirect situația de fapt, se impun a fi cenzurate de instanța de apel.

Astfel, în susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice, s-a contestat faptul că din înregistrările convorbirilor nu reiese că inculpata a făcut promisiuni de intervenție asupra vreunei autorități „clar determinate", afirmațiile acesteia fiind contradictorii, în realitate inculpata nu avea nici competența și nici posibilitatea de a interveni, susținându-se că au fost trimise memorii pentru realizarea intereselor denunțătorilor. S-a mai susținut că martora denunțătoare a „provocat-o" pe inculpată și că înscrisul redactat de aceasta în raport de care se reține infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu infracțiunea de corupție nu avea aptitudinea de a produce efecte juridice.

Toate aceste apărări au vizat de fapt vinovăția inculpatei în raport de acuzațiile aduse prin actul de sesizare, deși aceasta a solicitat aplicarea procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen., recunoscând săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute prin rechizitoriu și arătând că are cunoștință de probele administrate pe care și le însușește. Din interpretarea literală a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., reiese că procedura specială reglementată de acest text de lege presupune, printre alte condiții, ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reținute în sarcina sa în actul de sesizare, ceea ce s-a și întâmplat în cauză. Recunoașterea vinovăției în cadrul acestei proceduri are caracter irevocabil și trebui să fie totală și necondiționată sub toate aspectele de fapt, singura contestare posibilă fiind aceea privind încadrarea juridică a faptelor.

Cu toate acestea, dat fiind tocmai caracterul acestei recunoașteri, este evident că prin contestarea încadrării juridice a faptelor nu se poate tinde la schimbarea, chiar și parțială, a situației de fapt, astfel cum aceasta este expusă în actul de sesizare. Simpla confruntare a susținerilor apărării privind încadrarea juridică a faptelor cu descrierea acestora din actul de sesizare este suficientă pentru a constata că prin criticile învederate se tinde la reținerea unei cu totul alte situații de fapt, iar în ceea ce privește celelalte susțineri apare evident că acestea vizează însăși vinovăția inculpatei, solicitări ce încalcă caracterul irevocabil, total și necondiționat al declarației dată în conformitate cu art. 320 1 alin. (3) C. proc.

pen. Deși aceste apărări ale inculpatei nu pot fi avute în vedere, din moment ce aceasta s-a prevalat în fața primei instanțe de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., Curtea a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale converg în sensul susținerii tezei acuzării, relevante fiind procesele-verbale de redare a înregistrărilor efectuate care confirmă declarațiile denunțătorilor relativ la activitatea anterioară a inculpatei, aspect ce exclude așa zisa „provocare" și care atestă faptul că inculpata i-a promis martorei că va interveni pe lângă persoane cu putere de decizie pentru a obține eliberarea sau măcar transferul martorului D.F. în alt penitenciar, în schimbul unei sume de bani și a altor bunuri.

Dat fiind că aspectele relevante din cuprinsul acestora au fost redate detaliat în cuprinsul actului de sesizare și însușite de prima instanță, reluarea acestora de instanța de apel apare ca redundantă. Nu are relevanță dacă inculpata avea sau nu avea competența în virtutea funcției pe care o deținea de a exercita intervențiile promise, cerința esențială a elementului material fiind îndeplinită atât în situația în care făptuitorul are influență, cât și în situația în care doar pretinde că are o asemenea influență, nefiind necesar pentru existența infracțiunii nici ca persoana asupra căreia se pretinde că urmează să se exercite influența să fie determinată cu exactitate, fiind suficientă indicarea calității acesteia.

Deși și apărarea inculpatei vizând cerința esențială ca înscrisul sub semnătură privată falsificat să aibă aptitudinea de a produce consecințe juridice, excede motivelor pentru care inculpata ar putea exercita calea de atac a apelului, dată fiind procedura specială pentru care a optat, Curtea a constatat că înscrisul respectiv, dimpotrivă, are această aptitudine fiind o chitanță ce constată o plată simulată. Curtea a apreciat că pedepsele aplicate apelantei inculpate pentru infracțiunile reținute au fost legal și temeinic stabilite, în vederea realizării funcției represive și de prevenție generală și specială ale pedepsei, pentru ca inculpata să înțeleagă și să resimtă direct consecințele activității infracționale și să fie determinată ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

Astfel, la individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanță a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, reduse potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social al faptelor săvârșite reflectat de natura acesteia, valoarea produsului infracțiunii, periculozitatea sporită a inculpatei relevată de natura funcției exercitate, modul în care a acționat și mijloacele folosite; precum și din atitudinea oscilantă pe care a avut-o inculpata în fața autorităților.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca cicumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Dacă în cazul altor infracțiuni lipsa antecedentelor penale, precum și ocuparea unei funcții de natura celei deținute de inculpată sunt elemente menite a reliefa un pericol social mai redus, în cazul infracțiunii reținute în sarcina acesteia calitatea de președintă a unui O.N.G. a constituit tocmai premisa săvârșirii infracțiunii, inculpata speculând atribuțiile pe care le deținea pentru a obține avantaje materiale, motiv pentru care Curtea apreciază că nu poate fi reținută circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

În ceea ce privește circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., s-a apreciat că aceasta nu operează în cauză, atitudinea sinceră a inculpatei manifestându-se exclusiv în fața instanței cu prilejul solicitării aplicării procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen., împrejurare căreia instanța i-a acordat semnificația cuvenită prin reducerea limitelor de pedeapsă corespunzător disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Sub aspectul circumstanței atenuante prev. de art. 74 1 C. pen., susținerea apărării nu poate fi însușită dată fiind natura infracțiunii reținute, infracțiunea de trafic de influență nefiind o infracțiune de rezultat a cărei urmare imediată să se concretizeze în crearea unui prejudiciu, foloasele materiale reprezentând produsul infracțiunii, iar nu o pagubă în dauna vreunei persoane, aceasta fiind și rațiunea pentru care în cauză nu poate fi reținută nici aplicabilitatea art. 74 lit. b) C. pen.

În ceea ce privește vârsta și starea de sănătate a inculpatei, Curtea a apreciat că sunt împrejurări de care instanța de fond a ținut cont atunci când a aplicat inculpatei pedepse orientate spre minim și în alegerea modalității de executare a pedepsei rezultante, neimpunându-se modificarea sentinței penale în considerarea acestor elemente. S-a constatat întemeiată critica Parchetului referitoare la durata termenului de încercare fixat de prima instanță, dat fiind că în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei, termenul de încercare se compune în mod obligatoriu, potrivit art. 82 C. pen., din durata pedepsei la care se adaugă un interval de timp 2 ani, ceea ce în cazul inculpatei înseamnă o durată de 4 ani, iar nu de 5 astfel cum a fost instituit de Tribunal.

Dat fiind că potrivit dispozițiilor art. 6 1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani, iar potrivit alin. (4): „banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în situația în care făptuitorul denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă", critica Parchetului în sensul că instanța trebuia să constate că suma de 1000 RON (înaintată din fondurile Direcției Generale Anticoruptie) și cele 2 șampoane (puse la dispoziția organelor de urmărire de martora-denunțătoare) au fost recuperate și restituite cu ocazia flagrantului, a fost apreciată ca întemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata G.A. solicitând, în esență, schimbarea încadrării juridice din trafic de influență în înșelăciune, aplicarea legii penale mai favorabile și reindividualizarea sancțiunii. Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze atât respectarea termenul de declarare a căii de atac cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385 9 , art. 385 3 C. proc.

pen. anterior. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se apreciază că recurenta a motivat în termen recursul, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: În legătură cu critica invocată, întemeiată pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. privind greșita aplicare a legii la stabilirea încadrării juridice a faptei săvârșite de către inculpata G.A., în sensul că nu a indicat în niciun mod funcția și autoritatea vreunei persoane influente, fapta, fiind, în opinia acesteia, o înșelăciune, se constată că este nefondată.

Infracțiunea de trafic de influență, de care este acuzată inculpata, constă în primirea ori pretinderea da bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar sau angajat, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Din starea de fapt reținută în cauză de instanțele anterioare, având în vedere și împrejurarea că inculpata a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., a rezultat faptul că inculpata a solicitat și primit bani și bunuri martorei denunțătoare, pentru a facilita liberarea condiționată a soțului acesteia din urmă, creîndu-i acesteia impresia că are influență asupra unui funcționar din cadrul penitenciarului și chiar asupra comisiei de liberare condiționată.

Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că inculpata i-a promis martorei denunțătoare că va interveni pe lângă persoane cu putere de decizie pentru a obține eliberarea sau măcar transferul martorului D.F., soțul denunțătoarei, în alt penitenciar, în schimbul unei sume de bani și a altor bunuri. Apărarea inculpatei a învederat că nu a indicat în niciun moment și în niciun mod funcția și autoritatea vreunei persoane influente și nici nu a indicat vreo instituție care să aibă legătură cu îndeplinirea unor acte ce ar intra în atribuțiile lor de serviciu, însă acestea sunt aspecte nerelevante atât timp cât pentru consumarea infracțiunii nu are relevanță dacă intervenția promisă a și fost efectuată.

De altfel, din înregistrările convorbirilor ambientale existente la dosarul de urmărire penală rezultă cu claritate, că inculpata a lăsat să se înțeleagă că face demersuri fie pentru liberarea condiționată a soțului martorei denunțătoare, fie pentru mutarea acestuia în alt penitenciar. Cum inculpata a recunoscut comiterea faptei și și-a însușit probele administrate în faza de urmărire penală, în baza acestora solicitând să fie judecată, apărările acesteia legate de existențe vreunei provocări nu mai poate face obiectul analizei instanței, pe de o parte pentru că prin aceasta s-ar tinde la o modificare a situației de fapt, iar, pe de altă parte aceasta critică excede examenului pe care instanța de recurs îl mai poate face în această cale de atac.

Ca atare, criticile privind schimbarea încadrare juridică a faptei și reținerea circumstanței prev. de art. 73 lit. b) C. pen. sunt nefondate. În ce privește critica inculpatei potrivit căreia instanța ar fi trebuit să rețină dispozițiile art. 74 1 C. pen., în acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că aceste dispoziții legale sunt incidente numai în cazul infracțiunilor de rezultat a căror urmare imediată se concretizează în crearea unui prejudiciu. De altfel, acest dispoziții ar fi fost incidente în prezenta speță numai în cazul în care s-ar fi admis cererea de schimbare de încadrare juridică din infracțiunea de trafic de influență în infracțiunea de înșelăciune. Astfel, că nici această critică nu poate fi primită.

În fine, ultima critică invocată de recurenta inculpată vizează individualizarea pedepsei, aceasta solicitând reducerea pedepsei la minimul special prevăzut de legiuitor, este, la rândul ei nefondată. Această critică ar fi putut fi examinată de către instanța de recurs în cadrul cazului de casare prevăzut de textul anterior al art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

din vechea reglementare, potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege". Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Având în vedere natura criticii invocate de către inculpată, anume greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanțe, rezultă cu evidență că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Din perspectiva cazului prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedepsele au fost aplicate în limitele prevăzute de lege, atât cu respectarea sancțiunii prevăzute de norma de incriminare cât și cu respectarea tratamentului sancționator aplicabil în cazul concursului de infracțiuni. Având în vedere modificările legislative intervenite începând cu 1 februarie 2014, instanța de recurs va examina incidența dispozițiilor art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă.

În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 28 februarie 2014. În speță, de la data pronunțării deciziei din apel 16 septembrie 2013 și până la data soluționării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează traficul de persoane, a fost abrogat C. pen. anterior și a intrat în vigoare un alt C. pen. În aceste condiții Înalta Curte va supune analizei în mod comparativ influența modificărilor legislative privitoare la elementele constitutive ale infracțiunilor și regimul sancționator.

Astfel inculpata a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că la data de 24 mai 2011 inculpata a primit de la martora denunțătoare F.D. suma de 1000 RON și două șampoane pentru animale, foloase care i s-au dat după ce, anterior, în mai multe ocazii, aceasta crease impresia că poate interveni pe lângă anumite persoane abilitate pentru rezolvarea unor probleme legate de regimul de detenție al soțului martorei denunțătoare. La data de 8 iunie 2011 inculpata a depus la dosar o copie a unei chitanțe prin care atesta, în mod mincinos, împrejurarea că suma de 1000 RON era o sponsorizare și reprezintă „lucrări cu avocat plătit de noi”.

Examinarea încadrării juridice dată faptelor ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune. Art. 257 C. pen. anterior - trafic de influență Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar sau angajat, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Art. 6 din Legea nr. 78/2000 Infracțiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 C. pen., dare de mită, prevăzută la art. 290 C. pen., trafic de influență, prevăzută la art. 291 C. pen., și cumpărare de influență, prevăzută la art. 292 C. pen., se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Art. 290 C. pen. anterior- Falsul în înscrisuri sub semnătură privată Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei personoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Art. 17 din Legea nr. 78/2000 În înțelesul prezentei legi, următoarele infracțiuni sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție sau cu infracțiunile asimilate acestora, prevăzute la art. 10-13: c) falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune; Art. 291 C. pen.- trafic de influență Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar sau angajat, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Art. 322 C. pen. falsul în înscrisuri sub semnătură privată Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Art. 17 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat de pct. 10 al art. 79 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în M. Of. nr. 757/12.11.2012. Sub aspect incriminator se observă că preluarea în noul Cod a conținutului constitutiv al celor două infracțiuni astfel că, din acest punct de vedere nu există deosebiri între normele de incriminare.

Abrogarea dispozițiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 după intrarea în vigoare a noului C. pen. nu echivalează cu o dezincriminare a faptei ci, reprezintă o modificare a textului de lege incident în cauză, fiind un element circumstanțial care dădea faptei în legea veche un caracter calificat, cu trimitere expresă la forma de bază care este și în prezent incriminată. Sub aspect sancționator se observă că, în cazul infracțiunii de trafic de influență maximul prevăzut de lege a scăzut, minimul păstrându-se același, iar în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată au crescut limitele de pedeapsă chiar dacă s-a păstrat și alternativa sancționatorie cu amenda. Analiza comparativă a celor două texte de lege evidențiază faptul că ambele prevăd ca minim special o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani, astfel că raportat la cuantumul pedepsei aplicate, orientate spre minimul special, nu se identifică elemente de aplicare a legii penale mai favorabile.

Aspectele ce se impun a fi reliefate vizează, însă, consecințele pe care le-ar produce aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni care, potrivit noilor dispoziții, stabilesc în sarcina instanțelor obligativitatea aplicării unui spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, atunci când sunt incidente dispozițiile art. 38 C. pen. Raportat la situația concretă din speța de față, se constată că recurenta inculpată a fost condamnată pentru trei infracțiuni în concurs, aplicându-i-se o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare. În ipoteza în care s-ar aprecia că, deși sub aspectul cuantumului pedepselor prevăzute de textele legal- incriminatoare, aceastea sunt mai reduse în noua lege, sub aspectul regulilor aplicabile concursului de infracțiuni, prin aplicarea obligatorie a sporului menționat, ar genera o pedeapsă într-un cuantum mult mai ridicat, astfel că și din acest punct de vedere, legea penală mai favorabilă este legea veche.

Astfel că, instanța de recurs constată că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior și în ceea ce privește reglementarea concursului de infracțiuni. În consecință, față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpata G.A. împotriva deciziei penale nr. 295/A din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata G.A. împotriva deciziei penale nr. 295/A din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 aprilie 2014.