ÎCCJ, Secția penală

Decizia

nr.

429/A/2016

Deliberând asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 72 din 10 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2016 de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori

,

în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de revizuenta A., prin avocat, privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 460 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Suceava a reținut următoarele:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 „

Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.”

Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă condițiile ce se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ, pentru a putea fi considerată admisibilă solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, respectiv:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu, oricare ar fi obiectul acestuia, condiție îndeplinită în cauză, excepția de neconstituționalitate fiind invocată de către revizuenta A., prin apărător, în procedura căii extraordinare de atac a revizuirii;

- excepția să aibă ca obiect dispozițiile dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, condiție de asemenea îndeplinită, fiind vizate dispozițiile

art. 460 alin. (1) C. proc. pen.

, apreciate de către inculpat ca venind în contradicție cu dispozițiile

art. 23 alin. (1), (9), (13), art. 26 alin. (2), art. 53 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. h), art. 124 alin. (1), (2), art. 126 alin. (2), 5 teza I, art. 148 alin. (2), (4), art. 154 alin. (1) din

Constituție;

- norma vizată de excepție să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În mod constant, Curtea Constituțională a menționat că instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a respinge ca inadmisibile cererile de sesizare care nu îndeplinesc cerințele legii (Decizia nr. 607/2005, Decizia nr. 1043/2007). Astfel, în considerentele Deciziei nr. 1043/2007, Curtea Constituțională menționează, în legătură cu efectul juridic al deciziilor prin care s-a constatat că anumite dispoziții sunt constituționale, că prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale.

Cu privire la această din urmă condiție, Înalta Curte a statuat că nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu obiectul litigiului, ci se impune o analiză, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate prin prisma elementelor cadrului procesual și al stadiului concret în care se află cauza.

Practic, cauza se află în procedura examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, iar soluțiile ce ar putea fi pronunțate sunt cele expres reglementate de dispozițiile art. 459 C. proc. pen., respectiv: admiterea în principiu a cererii, urmată de rejudecarea cauzei potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanță sau respingerea acesteia. Apărătorul inculpatei, invocând această excepție de neconstituționalitate nu a justificat, legătura dispoziției criticate cu soluționarea pe fond a cauzei.

Instanța a apreciat că prin soluționarea cauzei trebuie înțeleasă rezolvarea dată unei problemei pe fond. Or, se invocă neconstituționalitatea unei norme cu caracter procedural, ce ține de executarea hotărârii, respectiv posibilitatea suspendării acesteia în condițiile admiterii în principiu a cererii. În aceste condiții, este evident că soluția pe fondul cauzei nu depinde de aplicarea acelor dispoziții legale.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în

dispozitivul sentinței penale nr. 72 din 10 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2016 de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

contestatoarea A.

a declarat apel.

În motivele scrise, aceasta a arătat că excepția de neconstituționalitate îndeplinește toate condițiile. De la regula „instanța poate suspenda motivat (…) executarea hotărârii supuse revizuirii (…)” din norma prevăzută de art. 460 alin. (1) N.C.P.P., există și excepția, ca și în speța de față, când instanța de executare refuză să pună în executare dispoziția Înaltei Curți de Casație și Justiție, statuată definitiv prin Decizia nr. 395/RC din 8 decembrie 2015.

Analizând apelul formulat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, reținând următoarele:

Soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 460 alin. (1) C. proc. pen. este pronunțată de Curtea de Apel Suceava cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Astfel, referitor la admisibilitatea unei asemenea sesizări, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, se constată că excepția a fost invocată de apelantă în cursul examinării admisibilității în principiu a

cererii de revizuire formulată de petenta Luca Vorica, privind încheierea din 23 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/35/2007, a sentinței penale nr. 52 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava pronunțată în Dosar nr. x/39/2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4260 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, respectiv a sentinței penale nr. 1426 din 28 noiembrie 2014 a Judecătoriei Oradea, modificată prin Decizia penală 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. x/271/2010 și Decizia nr. 267/A din 19 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. x/271/2010*,

aflată pe rolul Curții de Apel Suceava, și are în vedere neconstituționalitatea unui text legal în vigoare care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Se observă că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța reținând că

nu se poate discuta de hotărâri care nu se pot concilia, nefiind nici hotărâri pronunțate pentru aceeași faptă, dar față de persoane diferite, nici hotărâri pronunțate față de persoane diferite și pentru fapte diferite dar corelative

.

Norma legală invocată ca neconstituțională, respectiv art. 460 alin. (1) C. proc. pen., prevede că,

odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanța poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii și poate dispune respectarea de către condamnat a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 21

5 alin. (1) și (2).

Referitor la cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că aceasta nu este realizată, având în vedere că îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Fiind un incident apărut în cursul soluționării unei cauze, este necesar ca invocarea excepției de neconstituționalitate să fie justificată prin existența unui interes și să aibă relevanță în raport cu procesul în care a intervenit. Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate trebuie să o aibă în judecarea cauzei.

Critica unui text de lege ca neconstituțional nu este admisibilă dacă textul a cărui neconstituționalitate este invocată nu este de natură să provoace într-o cauză pendinte pe rolul instanțelor o restrângere a drepturilor părții, contrară principiilor enunțate de Constituție.

Se are în vedere că examinarea cererii de revizuire, în etapa admisibilității în principiu, este limitată la verificarea existenței condițiilor de admitere în principiu a acesteia, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ. Prin urmare, se examinează dacă cererea de revizuire a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Ca atare, în cauza de față - în raport cu stadiul procesual în care se află -, se constată că, doar aparent sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. În realitate, așa cum rezultă din motivele scrise, nu se formulează o critică de neconstituționalitate care să justifice un interes pe care autoarea excepției să îl poată valorifica prin sesizarea Curții Constituționale - admisibilitatea cererii de sesizare fiind legată inclusiv de o astfel de apreciere -, ci se dă o interpretare proprie textului în discuție; mai exact, se critică modul în care au fost redactate dispozițiile art. 460 alin. (1) C. proc. pen., prin invocarea excepției de neconstituționalitate tinzându-se la modificarea prevederilor legale menționate și transformarea Curții Constituționale în legislator pozitiv, situație nepermisă de lege.

În acest context, se reține că instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate nu se putea limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Mai mult, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanței sau se tinde la modificarea legii.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat

apelul declarat de revizuenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă în dispozitivul sentinței penale nr. 72 din 10 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2016 de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă în dispozitivul sentinței penale nr. 72 din 10 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2016 de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 noiembrie 2016.