ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1668/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1668/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1668/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamantul Sectorul 2 al Municipiului București a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, solicitând anularea Deciziei nr. 79 din 19 iulie 2013, emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă ca tardiv formulată contestația depusă de reclamant împotriva măsurilor de reducere procentuală dispuse pentru proiectul "Sistem de supraveghere video și management informațional pentru creșterea siguranței sociale și prevenirea criminalității în arealul Ion Creangă" - cod SMIS 6807 (Informare privind situația cheltuielilor aprobate prin Cererea de rambursare nr. 2).
Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 4077 din data de 17 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Sectorul 2 al Municipiului București, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și s-a dispus anularea Deciziei nr. 79 din 19 iulie 2013, emisă de pârât.
Recursul
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul a formulat recurs, criticând soluția instanței ca netemeinică și nelegală.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, arătându-se că sentința atacată a fost dată aplicarea greșită a normelor de drept material.
Astfel, recurentul a susținut că M.D.R.A.P. avea posibilitatea legală de a transmite Informarea nr. 75324 din 24 noiembrie 2012 privind cererea de rambursare nr. 2 pentru proiectul SMIS 6807 prin intermediul poștei electronice, lucru ce s-a realizat la data de 14 mai 2013.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.
Procedura derulată în recurs
Prin raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul este admisibil, iar prin Încheierea din data de 02 decembrie 2015 s-a dispus comunicarea raportului către părți.
Ulterior, prin Încheierea din 03 februarie 2016, recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru judecarea acestuia la data de 31 mai 2016.
Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului
Analizând motivul de casare invocat de recurentul-pârât în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Prin Decizia nr. 79 din 19 iulie 2013, recurentul pârât a respins ca tardivă contestația formulată de reclamantul intimat Sectorul 2 al Municipiului București, reținându-se că în raport de termenul prevăzut de art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, reclamantul avea termen limită de depunere a contestației data de 14 iunie 2013, iar acesta a înregistrat contestația la data de 25 iunie 2013.
În acord cu cele reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că în mod greșit i-a fost respinsă intimatului reclamant contestația administrativă ca tardivă.
Conform dispozițiilor art. 47 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 66/2011: alin. (1): "Contestația administrativă se formulează în scris, în termen de maxim 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță (...); alin. (3): "Obiectul contestației administrative îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanței bugetare care reprezintă titlul de creanță".
Necontestat este faptul că prin Nota de informare nr. 75324 din 24 noiembrie 2012 emisă de Direcția Generală Autorizare și Plăți Programe din cadrul M.D.R.A.P. s-au stabilit în sarcina intimatului-reclamant corecții financiare.
În mod temeinic și legal, instanța de fond a reținut că, întrucât legea specială nu conține dispoziții cu privire la procedura de comunicare a actelor emise în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, se aplică dreptul comun în ceea ce privește comunicarea actelor de procedură.
Astfel, potrivit art. 86 C. proc. civ., dovada comunicării Notei de informare trebuia făcută fie prin semnătură de primire a reprezentanților legali ai reclamantei, fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fie prin afișare.
Din cuprinsul documentelor aflate la dosar se observă că nici nota de informare și nici decizia de soluționare a contestației nu poartă mențiune cu privire la data la care s-a comunicat această informare și nici modalitatea de comunicare.
În acest context, având în vedere susținerea reclamantei că a intrat în posesia informării la data de 14 mai 2013, prin e-mail transmis unui funcționar din cadrul Serviciului Proiecte Europene a Primăriei Sector 2, și observând că din cuprinsul extrasului de e-mail reiese că funcționarului solicitant i s-a comunicat în "attachments" un "document pdf", fără să rezulte despre ce document este vorba și nici dacă a fost primit conținutul acestuia, judecătorul fondului în mod judicios a apreciat că decizia contestată este nelegală, pârâtul făcând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 când a respins ca tardivă contestația formulată de reclamantă împotriva Notei de informare nr. 75324 din 24 noiembrie 2012.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței nr. 4077 din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2016.
Procesat de GGC - NN