ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1246/2015

Decizia nr. 1246/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 137 din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență următoarele aspecte:

Reclamantul A. a dobândit calitatea de consilier în cadrul Consiliului Local al municipiului Târgoviște începând cu data de 20 iunie 2008, conform Hotărârii Consiliului Local al municipiului Târgoviște nr. 237/2008, iar începând cu anul 1995 a avut și calitatea de asociat al SC C. SRL, societate în cadrul căreia soția reclamantului - D., de asemenea, este asociat și administrator.

Prin Raportul de evaluare nr. 30401/G/II din 15 iunie 2012, a cărui anulare s-a solicitat în prezenta cauză, pârâta a constatat faptul că în perioada 2008-2012 SC C. SRL a încheiat cu SC E. SA contract în formă simplificată - comandă - ofertă - acceptare de ofertă, care s-a derulat în perioada decembrie - iunie 2010 și contractul de abonament din 29 decembrie 2011, iar Teatrul F. a avut achiziții directe de la SC C. SRL în anul 2010, ambele persoane juridice aflate în subordinea Consiliului Local Târgoviște, beneficiul material realizat de SC C. SRL fiind în valoare de 42.139,57 lei.

În ceea ce privește procedura administrativă de verificare, s-a reținut că reclamantul a fost informat cu privire la începerea verificărilor prin adresa din 14 martie 2012, fapt atestat de confirmarea de primire semnată personal de către reclamant la data de 15 martie 2012, iar raportul de evaluare contestat a fost întocmit la data de 15 iunie 2012, ceea ce denotă, cu claritate, că reclamantul a avut la dispoziție un termen rezonabil și util pentru a lua la cunoștință de actele și lucrările dosarului, pentru a fi în mod efectiv apărat sau reprezentat de un avocat și pentru a fi în măsură să prezinte, cum prevede legea, ”orice elemente justificative pe care le consideră necesare”. Sub acest aspect se poate afirma că dreptul reclamantului la apărare a fost respectat de pârâtă.

De asemenea, s-a constatat că în condițiile în care reclamantul - care deținea, pe de-o parte, calitatea de consilier local, iar, pe de alta, pe aceea de asociat la o societate comercială cu capital privat, societatea menționată a încheiat contracte de furnizare de produse și de prestări de servicii cu persoane juridice aflate în subordinea Consiliului Local Târgoviște, este evident faptul că reclamantul nu a respectat interdicția reglementată de dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003.

S-a reținut că, în cauză, fiind vorba de o societate comercială, încheierea contractului cu SC E. SA reiese din existența facturilor și chitanțele de plată a prețului pentru serviciile de publicitate, fiind aplicabile dispozițiile art. 46 C. com., potrivit cărora obligațiunile comerciale se probează cu facturi acceptate ; mai mult, există în formă scrisă contractul de abonament din 29 decembrie 2011, încheiat de cele două societăți, societatea fiind similară în ceea ce privește raporturile contractuale dintre SC C. SRL și Teatrul „F.”

S-a apreciat că reclamantul nu își poate invoca propria culpă, în ceea ce privește faptul că nu a aflat de existența raporturilor comerciale indicate în raportul de evaluare, cu atât mai mult cu cât soția sa este administratorul societății SC C. SRL, iar odată cu dobândirea calității de ales local îi revenea obligația de a se informa cu privire la cazurile de incompatibilitate, pentru a-și putea executa obligațiile ce derivă din această calitate.

În fine, s-a constatat că pe de altă parte, contractul de abonament din 29 decembrie 2011 a fost încheiat de SC C. SRL prin director D. - soția sa, ceea ce infirmă susținerile reclamantului în sensul că nu a avut cunoștință despre contract.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs G., invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esență, că netemeinicia și nelegalitatea Raportului de evaluare este evidentă, deoarece pornind de la temeiul de drept invocat de intimată se poate observa cu ușurință că recurentul-reclamant nu a încheiat niciun contract de furnizare de produse sau de altă natură cu niciuna din persoanele juridice indicate în Raport. De altfel, intimata nu a putut indica și nici anexa niciun contract încheiat între societatea comercială la care reclamantul este asociat și SC E. SA și Teatrul „F.”, ci doar să menționeze facturile fiscale emise de SC C. SRL.

În același timp, se poate observa că este vorba despre anunțuri publicitare ale celor două persoane juridice și un abonament de presă.

Se subliniază că societatea comercială în discuție deține locul I în categoria agențiilor de presă din județul Dâmbovița.

De asemenea, important este și faptul că anunțurile publicitare pentru care au fost emise facturile enumerate în Raportul de evaluare nu au ajuns la cunoștința reclamantului sau a soției lui.

Teza probatorie pentru care s-a solicitat audierea de martori în fața primei instanțe era deosebit de importantă întrucât pentru a exista conflict de interese trebuia ca recurentul să fi urmărit și dorit încheierea raporturilor comerciale, or el a aflat despre aceste raporturi abia la momentul comunicării înștiințării despre evaluare.

Până la soluționarea recursului la dosar s-a depus o copie a Deciziei Curții Constituționale nr. 515 din 12 decembrie 2013 prin care a fost soluționată, în sensul respingerii ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea B., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție invocată în fața instanței de fond în cadrul acestui dosar.

Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge în consecință, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Fără a mai reda în detaliu situația de fapt reținută în Raportul de evaluare nr. 30401/G/II din 15 iunie 2012 întocmit de B. și în sentința aflată în control judiciar și necontestată de recurentul-reclamant, se constată că este în discuție interpretarea și aplicarea art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, potrivit căruia:

„(1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local.”

În mod just judecătorul fondului a subliniat că aceste dispoziții legale erau în vigoare atât la momentul dobândirii calității de consilier local de către reclamant (20 iunie 2008), cât și la momentul întocmirii raportului de evaluare - 15 iunie 2012-, iar în speță reclamantul a deținut concomitent atât calitatea de consilier local, cât și pe cea de asociat la o societate comercială cu capital privat - SC C. SRL, societate cu care a încheiat contract de furnizare de produse și servicii cu două persoane juridice aflate în subordinea Consiliului Local Târgoviște, respectiv SC E. SA și Teatrul „F.”; soția reclamantului, D., este, începând cu anul 1995 și până în prezent asociat și administrator al SC C. SRL.

Existența raporturilor contractuale a fost demonstrată pe baza facturilor, a chitanțelor de plată a prețului pentru serviciile de publicitate, a contractului de abonament din 29 decembrie 2011 încheiat între SC C. SRL și SC E. SA, situația fiind similară și în cazul Teatrului „F.”

Interdicția prevăzută de art. 90 din Legea nr. 161/2003 intervine ope legis în momentul încheierii contractelor, legiuitorul neimpunând condiția încheierii contractelor în formă scrisă.

În acest context, apărările recurentului-reclamant privitoare la neindicarea/neanexarea de către B. a unii contract încheiat între societatea la care este asociat, și soția asociat/administrator, și cele două persoane juridice aflate în subordinea Consiliului Local Târgoviște, precum și la împrejurarea că a aflat despre existența acestor raporturi comerciale abia la momentul comunicării înștiințării despre evaluare, au fost corect înlăturate de prima instanță, iar Înalta Curte împărtășește această abordare.

Sunt total nerelevante observațiile recurentului legate de neîncuviințarea probei testimoniale de către instanța de fond, de poziția deținută de SC C. SRL în rândul agențiilor de presă din Județul Dâmbovița, câtă vreme existența cazului de incompatibilitate se stabilește prin raportare la dispozițiile legale.

În speță, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 90 din H.G. nr. 161/2003 reținând că B. pârâtă a aplicat corect aceste prevederi la situația de fapt rezultată din actele analizate în detaliu în cuprinsul considerentelor.

Neexistând motive de reformare a sentinței și având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 137 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2015.