ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 587/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 587/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 587/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, la data de 29 septembrie 2015 sub nr. x/46/2015 contestatorul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 N.C.P.C., anularea sentinței nr. 34 din 06 aprilie 2015 și a încheierii de ședință din data de 07 septembrie 2015 pronunțate de această instanță în Dosar nr. x/46/2015.
Prin cererea formulată la data de 22 octombrie 2015, contestatorui a recuzat întregul complet de judecată, despre care a arătat că s-a antepronunțat asupra chestiunii de drept deduse judecății în cadrul Dosarului nr. x/109/2015 prin Hotărârea nr. 1280 din 10 septembrie 2015. Antepronunțarea constă în aceea că, la fel ca în prezenta cauză, în acel dosar s-a invocat eroarea materială constând în încadrarea greșită a obiectului cererii, respectiv în aceea de „asigurare de probe", în loc de „măsuri provizorii în materia proprietății intelectuale.
În această cauză se invocă greșita încadrare a obiectului cererii în categoria „pretenții" în loc de „răspundere patrimonială a statului pentru erori judiciare'". Or, dacă instanța s-a pronunțat deja într-o cauză anterioară că încadrarea greșită a obiectului cererii nu constituie eroare materială care să determine anularea hotărârii pronunțate, este evident că aceasta reprezintă o ariepronunțare în raport cu cauza de față în care se deduce judecații aceeași problemă de drept. Prin încheierea de ședința din 22 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția l civilă, în Dosar nr. x/46/2015/a1, cererea de reaizare a fost respinsă, cu motivarea că nu poate fi reținut faptul că instanța este învestită a tranșa aceeași chestiune litigioasă ce a fost discutată și în Dosarul nr. x/109/2015, întrucât obiectul și limitele oricărui proces sunt stabilite prin cererile și apărările părților și diferă de la caz la caz.
Totodată s-a considerat ca instanța are dreptul să pună în discuția porților fundamentul juridic corect al cererii, iar o corectă încadrare juridică nu atrage incompatibilitatea completului de judecată ce a pus-o în discuție. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 6, 8 N.C.P.C. petentul A., fomuland următoarele critici: Instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, deoarece judecătorul care a soluționat cererea de recuzare nu avea dreptul să facă parte din complet, pentru că era incompatibil.
Aceasta întrucât, arată recurentul, atât doamna judecător B. (judecătorul învestit să soluționeze contestația în anulare), cât și doamna judecător C. (judecătorul învestit să soluționeze cererea de recuzare formulată în dosarul având ca obiect contestație în anulare) s-au pronunțat anterior într-o cauză similară, respectiv, în Dosarul nr. x/109/2015, în care au pronunțat Hotărârea nr. 1280 din 10 septembrie 2015. Antepronunțarea constă în aceea că, la fel ca în prezenta cauză, în acel dosar s-a invocat eroarea materială constând în încadrarea greșită a obiectului cererii, respectiv, în aceea de „asigurare de probe", în loc de „măsuri provizorii în materia proprietății intelectuale". În această cauză se invocă greșita încadrare a obiectului cererii în categoria „pretenții" în Ioc de „răspundere patrimonială a statului pentru erori judiciare". Or, dacă instanța s-a pronunțat deja într-o cauză anterioara că încadrarea greșită a obiectului cererii nu constituie eroare materială care să determine anularea hotărârii pronunțate, este evident că aceasta reprezintă o antepronunțare în raport eu cauza de față în care se deduce judecății aceeași problemă de drept.
Mai arată recurentul că, deși doamna judecător C. nu a fost învestită cu soluționarea contestației în anulare, ci doar cu eereiva de recuzare formulată în cadrul acelui dosar, motivele de incompatibilitate se răsfrâng și asupra acesteia, întrucât a pronunțat, alături de doamna judecător B., hotărârea mai sus menționată, statuând împreună, că stabilirea eronata a obiectului cererii nu constituie o eroare materială în măsură să eorupâ dezlegarea pricinii. II. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci numai motive străine de natura cauzei. În acest sens, recurentul arată eă în mod greșit instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a reținut că punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept nu îi face pe judecător incompatibil, întrucât cererea de recuzare nu a vizat punerea în discuție a unor atare chestiuni, ci tocmai pronunțarea asupra lor.
O atare argumentare echivalează cu lipsa motivării, întrucât nu are legătură cu aspectele învederate prin cererea de recuzare. Concluzia instanței că nici indicarea greșită a unui text de lege nu constituie un impediment pentru judecători de a stabili dispoziția legată incidență în raport de motivele indicate în cerere, nu are, de asemenea, legătură cu susținerile petemulut din cererea de recuzare, sens în care nici această argumentație nu constituie o motivare în sensul legii. III.
Instanța de judecată a interpretat în mod greșit normele dreptului material, în sensul că a reținut greșit eă „aspectul că instanța este învestită pentru a tranșa aceeași chestiune litigioasă ce a fost discutată și în Dosarul nr. x/109/2015 nu poate fi reținut întrucât obiectul și limitele oricărui proces sunt stabilite prin cererile și apărările părților și ele diferăde Ia caz la caz". În realitate, instanța de judecată a vrut să spună că aceeași chestiune litigioasă nu are de fapt același obiect. Este adevărat că limitele unui proces sunt stabilite prin cererile și apărările părților, care diferă de la caz la caz, dar aceasta nu înseamnă că pronunțarea asupra aceleiași chestiuni litigioase nu constituie o antepronunțare.
Legea nu distinge în ce context judecătorul își spune părerea într-o altă cauză, prin urmare nici instanța nu trebuie să introducă o asemenea distincție. Nu prezintă importanță faptul că obiectul primei cauze este diferit, întrucât antepronunțarea nu are legătură cu obiectul primei cauze, ci eu chestiunea de drept în legătură cu care s-a pronunțat. Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 14 ianuarie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc.
civ. La data de 28 ianuarie 2016 recurentul a formulat punct de vedere la raport, arătând următoarele;
Adresele instituțiilor statului sunt de notorietate și se regăsesc în conținutul dosarului, sens în care nu se poate reține cererea nu cuprinde sediul intimaților astfel cum a reținut raportorul;
Greșit s-a reținut lipsa semnăturii recurentului, în condițiile în care cererea de recurs poartă semnătura electronică conform art. 268 alin. (2) C. proc. civ. și Legii nr. 455/2001 iar nesemnarea caii de atac nu este sancționată cu nulitatea, ci poate fi împlinită în condițiile art. 196 alin. (2) rap. la art. 470 alin. (3) și 494 C. proc. civ.;
Recurentul a fost scutit de la plata laxei judiciare de timbru prin încheierea de ședință din 21 ianuarie 2016, urmare a formulării cererii de reexaminare împotriva soluției de respingere a ajutorului public judiciar în această formă;
Recursul nu este prematur, întrucât urmare a formulării căii de atac împotriva încheierii de ședință din 22 octombrie 2015, instanța a acordat mai nuhe termene pentru soluționarea prezentului recurs, unul dintre acestea fiind acordat cu motivarea ca nu se poate proceda la soluționarea cauzei până la pronunțarea Înaltei Curți asupra prezentului recurs. În discuție se pune termenul de exercitare a căii de atac, iar nu calificarea acesteia, situație față de care recurentul arată că au fost respectate dispozițiile legale potrivit cărora „când această din urmă hotărâre este de fini tt vă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, ia instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri". Analizând cererea, din perspectiva condiției de actualitate a căii de uiuc formulata împotriva încheierii prin care s-a respins pârtii cererea de recuzare, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 53 alin. (1) N.C.P.C. „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri". Textul legal anterior citat instituie condiții speciale privind calea de aiue împotriva încheierii de respingere a recuzării, și anume, că aceasta poate 11 atacată numai de către părți și doar odată cu hotărârea prin care s-a soluționai cauza. Dispozițiile art. 53 alin. (1) N.C.P.C. mai stabilesc că, atunci când hotărârea pvin care s-a soluționat pricina are caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este aceea a recursului. în 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri. Recurentul supune căii extraordinare de atac o încheiere prin care s-a respins cererea de recuzare formulată în cadrul unui dosar având ca ohiect contestație în anulare aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, fiind incidență teza a II-a a art. 53 alin. (1) N.C.P.C. mai sus citat, respectiv calea de atac împotriva unei astfel de încheieri este recursul la instanța ierarhic superioară, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost formulată de către reclamantul din dosar, în condițiile în care, ia data declarării căii extraordinare de atac, respectiv, 3 noiembrie 2015, pricina nu era soluționată printr-o hotărâre definitivă, iar în prezent are termen de judecată la data de 24 martie 2016. Spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, ca și aceea prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea atacării soluției de respingere a recuzării. odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza, are drept scop garantarea desfășurării normale și imparțiale a judecății, urmărind, însă, evitarea tergiversării soluționării cauzelor prin exercitarea a unor atare căi de atac în cursul judecății. În acest context, în absența unei hotărâri definitive alături de care să fie exercitată, astfel cum impun dispozițiile legale în materie, prezenta cale de atac, deși admisibilă, nu e deschisă patentului pe durata cercetării judecătorești în cadrul căreia s-a formulat cererea de recuzare respinsă, ci doar la finalul judecățiiodată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza." Prin armare, cum, în cauză, calea de atac a fost declarată anterior soluționării pe fond a litigiului, a cărui judecată nu este nici în prezent finalizată, față de dispozițiile art. 53 alin. (1) teza ultimă, aceasta apare ca prematură. În această situație nu pot fi analizate crilicile recurentului cu privire la modalitatea de respingere a cererii de recuzare, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) N.C.P.C. „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutiiă, în iot sau în parte, administrarea de probe noi ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei". În consecință. în baza dispozițiilor art. 493 alin. (5) N.C.P.C., Înalta Curte va respinge, ca prematur, recursul reclamantului împotriva încheierii de ședință din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca prematur, recursul declarat de petentul A. domiciliat în municipiul Pitești, județ Argeș împotriva încheierii de ședință din 22 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Piteșii, secția I civilă, în Dosar nr. x/46/2015/al, în contradictoriu cu intimata D., cu sediul procesual ales la sediul Tribunalului Argeș, Brașov, E., municipiul Pitești., județul Argeș, intimatul Tribunalul Argeș, cu sediul în municipiul Pitești, D., județul Argeș, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, cu sediul în București, sector
Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 16 martie 2016.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.