ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 587/2016

Decizia

nr. 587/2016

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, la

data de 29 septembrie 2015 sub nr. x/46/2015 contestatorul A. a solicitat, în

temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 N.C.P.C., anularea sentinței

nr. 34 din 06 aprilie 2015 și a încheierii de ședință din data de 07 septembrie

2015 pronunțate de această instanță în Dosar nr. x/46/2015.

Prin cererea formulată la data de 22

octombrie 2015, contestatorui a recuzat întregul complet de judecată, despre

care a arătat că s-a antepronunțat asupra chestiunii de drept deduse judecății

în cadrul Dosarului nr. x/109/2015 prin Hotărârea nr. 1280 din 10 septembrie 2015.

Antepronunțarea constă în aceea că, la

fel ca în prezenta cauză, în acel dosar s-a invocat eroarea materială constând

în încadrarea greșită a obiectului cererii, respectiv în aceea de „asigurare de

probe", în loc de „măsuri provizorii în materia proprietății intelectuale.

În această cauză se invocă greșita

încadrare a obiectului cererii în categoria „pretenții" în loc de

„răspundere patrimonială a statului pentru erori judiciare'".

Or, dacă instanța s-a pronunțat deja

într-o cauză anterioară că încadrarea greșită a obiectului cererii nu

constituie eroare materială care să determine anularea hotărârii pronunțate,

este evident că aceasta reprezintă o ariepronunțare în raport cu cauza de față

în care se deduce judecații aceeași problemă de drept.

Prin încheierea de ședința din 22

octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția l civilă, în Dosar nr.

x/46/2015/a1, cererea de reaizare a fost respinsă, cu motivarea că nu poate fi

reținut faptul că instanța este învestită a tranșa aceeași chestiune litigioasă

ce a fost discutată și în Dosarul nr. x/109/2015, întrucât obiectul și limitele

oricărui proces sunt stabilite prin cererile și apărările părților și diferă de

la caz la caz.

Totodată s-a considerat ca instanța

are dreptul să pună în discuția porților fundamentul juridic corect al cererii,

iar o corectă încadrare juridică nu atrage incompatibilitatea completului de

judecată ce a pus-o în discuție.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 6, 8 N.C.P.C.

petentul A., fomuland următoarele critici:

Instanța nu a fost alcătuită potrivit

dispozițiilor legale, deoarece judecătorul care a soluționat cererea de

recuzare nu avea dreptul să facă parte din complet, pentru că era incompatibil.

Aceasta întrucât, arată recurentul,

atât doamna judecător B. (judecătorul învestit să soluționeze contestația în

anulare), cât și doamna judecător C. (judecătorul învestit să soluționeze

cererea de recuzare formulată în dosarul având ca obiect contestație în

anulare) s-au pronunțat anterior într-o cauză similară, respectiv, în Dosarul nr.

x/109/2015, în care au pronunțat Hotărârea nr. 1280 din 10 septembrie 2015.

Antepronunțarea constă în aceea că, la

fel ca în prezenta cauză, în acel dosar s-a invocat eroarea materială constând

în încadrarea greșită a obiectului cererii, respectiv, în aceea de „asigurare

de probe", în loc de „măsuri provizorii în materia proprietății

intelectuale".

În această cauză se invocă greșita încadrare

a obiectului cererii în categoria „pretenții" în Ioc de „răspundere

patrimonială a statului pentru erori judiciare".

Or, dacă instanța s-a pronunțat deja

într-o cauză anterioara că încadrarea greșită a obiectului cererii nu

constituie eroare materială care să determine anularea hotărârii pronunțate,

este evident că aceasta reprezintă o antepronunțare în raport eu cauza de față

în care se deduce judecății aceeași problemă de drept.

Mai arată recurentul că, deși doamna

judecător C. nu a fost învestită cu soluționarea contestației în anulare, ci

doar cu eereiva de recuzare formulată în cadrul acelui dosar, motivele de

incompatibilitate se răsfrâng și asupra acesteia, întrucât a pronunțat, alături

de doamna judecător B., hotărârea mai sus menționată, statuând împreună, că

stabilirea eronata a obiectului cererii nu constituie o eroare materială în

măsură să eorupâ dezlegarea pricinii.

II. Hotărârea nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază, ci numai motive străine de natura cauzei.

În acest sens, recurentul arată eă în

mod greșit instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a reținut că

punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept

nu îi face pe judecător incompatibil, întrucât cererea de recuzare nu a vizat punerea

în discuție a unor atare chestiuni, ci tocmai pronunțarea asupra lor.

O atare argumentare echivalează cu

lipsa motivării, întrucât nu are legătură cu aspectele învederate prin cererea

de recuzare.

Concluzia instanței că nici indicarea

greșită a unui text de lege nu constituie un impediment pentru judecători de a

stabili dispoziția legată incidență în raport de motivele indicate în cerere,

nu are, de asemenea, legătură cu susținerile petemulut din cererea de recuzare,

sens în care nici această argumentație nu constituie o motivare în sensul

legii.

III. Instanța de judecată a

interpretat în mod greșit normele dreptului material, în sensul că a reținut

greșit eă „aspectul că instanța este învestită pentru a tranșa aceeași

chestiune litigioasă ce a fost discutată și în Dosarul nr. x/109/2015 nu poate

fi reținut întrucât obiectul și limitele oricărui proces sunt stabilite prin

cererile și apărările părților și ele diferăde Ia caz la caz".

În realitate, instanța de judecată a

vrut să spună că aceeași chestiune litigioasă nu are de fapt același obiect.

Este adevărat că limitele unui proces

sunt stabilite prin cererile și apărările părților, care diferă de la caz la

caz, dar aceasta nu înseamnă că pronunțarea asupra aceleiași chestiuni

litigioase nu constituie o antepronunțare.

Legea nu distinge în ce context

judecătorul își spune părerea într-o altă cauză, prin urmare nici instanța nu

trebuie să introducă o asemenea distincție.

Nu prezintă importanță faptul că obiectul

primei cauze este diferit, întrucât antepronunțarea nu are legătură cu obiectul

primei cauze, ci eu chestiunea de drept în legătură cu care s-a pronunțat.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca

recurs, a procedat, la data de 14 ianuarie 2016, la întocmirea raportului

asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că

raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin

rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca

acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C.

proc. civ.

La data de 28 ianuarie 2016 recurentul

a formulat punct de vedere la raport, arătând următoarele;

de notorietate și se regăsesc în conținutul dosarului, sens în care nu se poate

reține cererea nu cuprinde sediul intimaților astfel cum a reținut raportorul;

recurentului, în condițiile în care cererea de recurs poartă semnătura

electronică conform art. 268 alin. (2) C. proc. civ. și Legii nr. 455/2001 iar

nesemnarea caii de atac nu este sancționată cu nulitatea, ci poate fi împlinită

în condițiile art. 196 alin. (2) rap. la art. 470 alin. (3) și 494 C. proc. civ.;

plata laxei judiciare de timbru prin încheierea de ședință din 21 ianuarie

2016, urmare a formulării cererii de reexaminare împotriva soluției de

respingere a ajutorului public judiciar în această formă;

urmare a formulării căii de atac împotriva încheierii de ședință din 22

octombrie 2015, instanța a acordat mai nuhe termene pentru soluționarea

prezentului recurs, unul dintre acestea fiind acordat cu motivarea ca nu se

poate proceda la soluționarea cauzei până la pronunțarea Înaltei Curți asupra

prezentului recurs.

În discuție se pune termenul de

exercitare a căii de atac, iar nu calificarea acesteia, situație față de care

recurentul arată că au fost respectate dispozițiile legale potrivit cărora

„când această din urmă hotărâre este de fini tt vă, încheierea va putea fi

atacată cu recurs, ia instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la

comunicarea acestei hotărâri".

Analizând cererea, din perspectiva

condiției de actualitate a căii de uiuc formulata împotriva încheierii prin

care s-a respins pârtii cererea de recuzare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 53 alin. (1) N.C.P.C.

„încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți,

odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă

hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța

ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei

hotărâri".

Textul legal anterior citat instituie

condiții speciale privind calea de aiue împotriva încheierii de respingere a

recuzării, și anume, că aceasta poate 11 atacată numai de către părți și doar

odată cu hotărârea prin care s-a soluționai cauza.

Dispozițiile art. 53 alin. (1) N.C.P.C.

mai stabilesc că, atunci când hotărârea pvin care s-a soluționat pricina are

caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii

prin care s-a respins cererea de recuzare este aceea a recursului. în 5 zile de

la comunicarea respectivei hotărâri.

Recurentul supune căii extraordinare de

atac o încheiere prin care s-a respins cererea de recuzare formulată în cadrul

unui dosar având ca ohiect contestație în anulare aflat pe rolul Curții de Apel

Pitești, fiind incidență teza a II-a a art. 53 alin. (1) N.C.P.C. mai sus citat,

respectiv calea de atac împotriva unei astfel de încheieri este recursul la

instanța ierarhic superioară, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că cererea de

recurs a fost formulată de către reclamantul din dosar, în condițiile în care,

ia data declarării căii extraordinare de atac, respectiv, 3 noiembrie 2015,

pricina nu era soluționată printr-o hotărâre definitivă, iar în prezent are

termen de judecată la data de 24 martie 2016.

Spre deosebire de încheierile prin

care se încuviințează sau se respinge abținerea, ca și aceea prin care se

încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea

atacării soluției de respingere a recuzării. odată cu hotărârea prin care s-a

soluționat cauza, are drept scop garantarea desfășurării normale și imparțiale

a judecății, urmărind, însă, evitarea tergiversării soluționării cauzelor prin

exercitarea a unor atare căi de atac în cursul judecății.

În acest context, în absența unei

hotărâri definitive alături de care să fie exercitată, astfel cum impun

dispozițiile legale în materie, prezenta cale de atac, deși admisibilă, nu e

deschisă patentului pe durata cercetării judecătorești în cadrul căreia s-a

formulat cererea de recuzare respinsă, ci doar la finalul judecățiiodată cu

hotărârea prin care s-a soluționat cauza."

Prin armare, cum, în cauză, calea de

atac a fost declarată anterior soluționării pe fond a litigiului, a cărui

judecată nu este nici în prezent finalizată, față de dispozițiile art. 53 alin.

(1) teza ultimă, aceasta apare ca prematură.

În această situație nu pot fi

analizate crilicile recurentului cu privire la modalitatea de respingere a

cererii de recuzare, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1)

N.C.P.C. „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură,

precum și asupra celor de fond care fac inutiiă, în iot sau în parte,

administrarea de probe noi ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

În consecință. în baza dispozițiilor

art. 493 alin. (5) N.C.P.C., Înalta Curte va respinge, ca prematur, recursul

reclamantului împotriva încheierii de ședință din 22 octombrie 2015 a Curții de

Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca prematur, recursul

declarat de petentul A. domiciliat în municipiul Pitești, județ Argeș împotriva

încheierii de ședință din 22 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel

Piteșii, secția I civilă, în Dosar nr. x/46/2015/al, în contradictoriu cu

intimata D., cu sediul procesual ales la sediul Tribunalului Argeș,

Brașov, E., municipiul Pitești., județul Argeș, intimatul Tribunalul

Argeș, cu sediul în municipiul Pitești, D., județul Argeș, intimatul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor, cu sediul în București, sector 5.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16

martie 2016.