ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 533/2017

Decizia nr. 533/2017

Deliberând, asupra admisibilității căii de atac a apelului, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 175/A din 08 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București,

în baza art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatoarea A.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată pe rolul instanței, sub nr. x/2/2016, contestatoarea-condamnată A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1531/A din data de 17 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/93/2013.

În fapt, s-a arătat că prin Decizia penală nr. 778 din data de 03 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2014, s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în perioada ianuarie-noiembrie 2009 a emis către SC B. SA facturi fiscale false, reținându-se 20 de acte materiale.

De asemenea, s-a arătat că prin Decizia penală nr. 1531/A din data de 17 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/93/2013, s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, sub aspectul săvârșirii aceleiași infracțiuni, constând în emiterea de facturi false, în perioada ianuarie-noiembrie 2009 către SC B. SA, 20 de acte materiale.

În acest sens, au fost invocate dispozițiile art. 426 lit. i) C. proc. pen., apreciindu-se că există autoritate de lucru judecat în cauză, impunându-se anularea Deciziei penale nr. 1531/A din data de 17 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, ca fiind ultima hotărâre rămasă definitivă în cauză.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 426 lit. i) C. proc. pen. și art. 6 C. proc. pen.

Examinând contestația în anulare formulată de petenta condamnată A. împotriva Deciziei penale nr. 1531/A din data de 17 octombrie 2016, cu privire la admisibilitatea în principiu a acesteia, conform art. 431 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă în principiu, întrucât temeiul de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. i) C. proc. pen. este invocat în mod formal, în realitate contestatoarea nefiind condamnată prin cele două hotărâri pentru aceeași faptă.

Curtea a reținut că, din considerentele celor două hotărâri reiese că, prin sentința penală nr. 1088 din 02 iulie 2015 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 778 din 03 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus condamnarea contestatoarei A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitate de asociat și administrator al SC C. SRL în perioada ianuarie 2009 - noiembrie 2009 a emis către SC B. SA facturi fiscale false care atestă prestarea de servicii fictive în valoare totală de 2.500.718 lei, plus T.V.A. în cuantum de 475.137 lei în baza cărora SC B. SA și-a diminuat impozitul pe profit cu suma de 400.114,88 lei și T.V.A. de plată cu suma de 475.137 lei.

De asemenea, prin sentința penală nr. 135/F din 26 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1531/A din 17 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus condamnarea inculpatei A. pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC C. SA, a omis să înregistreze în actele contabile 10 facturi fiscale emise către SC D. SRL în perioada 13 iulie 2009-26 august 2009, în valoare totală de 585.747,30 lei, fapt ce a permis ca această societate să se sustragă de la plata contribuției de 3% datorată părții civile E., producând un prejudiciu de 17.572,42 lei.

Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatei prin aceeași sentință în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC C. SA în perioada anilor 2009-2010, în executarea aceleiași rezoluții infracționale a înregistrat în contabilitatea societății contracte de prestări servicii fictive, care a condus la neplata către bugetul consolidat al statului a sumei de 5.115.011,32 lei (din care suma de 2.776.720,43 lei cu titlu de T.V.A. și suma de 2.338.290,89 lei cu titlu de impozit pe profit).

Curtea a apreciat că, în urma analizei situației de fapt reținute în sarcina inculpatei prin cele două decizii penale rezultă cu evidență că nu este incident principiul ne bis in idem, contestatoarea fiind condamnată pentru infracțiuni diferite, săvârșite în circumstanțe și împreună cu persoane diferite, cu prejudicii diferite și încadrări juridice asemenea.

Împrejurarea că toate faptele sunt săvârșite în calitate de asociat sau administrator al aceleiași societăți comerciale nu este de natură să conducă la concluzia că inculpata a fost condamnată pentru aceleași fapte prin cele două decizii penale.

Așa fiind, s-a constatat că temeiul de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. i) C. proc. pen. este invocat în mod formal, în realitate contestatoarea nefiind condamnată prin cele două hotărâri pentru aceeași faptă.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., instanța a reținut că dacă cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Or, în prezenta cauză s-a constatat că nu este îndeplinită cea din urmă condiție, aceea ca în sprijinul contestației să se depună ori să se invoce dovezi care sunt la dosar.

Împotriva acestei decizii, apelanta contestatoare A. a formulat apel, reiterând aspectele cuprinse în conținutul contestației în anulare formulate.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac,

Înalta Curte constată că apelul formulat este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte notează că, pe calea apelului formulat de către contestatoarea

A.

, se atacă decizia penală prin care s-a soluționat procedura admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată de art. 431 C. proc. pen.

Astfel, prin considerentele

Deciziei penale nr. 175/A din 08 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București,

s-a constatat că cererea

de contestație în anulare nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu.

În concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului (a se vedea în acest sens, Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Astfel, din interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor art. 431 C. proc. pen. rezultă, cu evidență, că hotărârea pronunțată prin care se constată inadmisibilitatea în principiu a contestației în anulare, este definitivă.

În același sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât și anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge în principiu contestația în anulare.

Totodată, în sistemul nostru de drept, mijloacele procesuale de atac

a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul acestora.

Astfel, dacă s-ar recunoaște exercitarea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, s-ar produce o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

De asemenea, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Așadar, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În privința deciziei penale atacate, pronunțată în baza art. 431 C. proc. pen., legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații, respectiv

când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel și când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă și cazurile în care titularul dreptului de apel depășește limitele în care i se recunoaște dreptul său de apel, precum și cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeași parte o atacase anterior printr-un alt apel.

În speță, apelul nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Înalta Curte constată că decizia supusă controlului judiciar este definitivă astfel că demersul inițiat de către contestatoarea

A.

este inadmisibil și,

prin urmare, acesteia nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva

Deciziei penale nr. 175/A din 08 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București

.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil,

apelul

formulat de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 175/A din 08 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga condamnata la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar raportat la alin. (6), onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 65 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 175/A din 08 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă condamnata la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 65 lei se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2017.