ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 738/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 738/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 738/2017
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 21 iunie 2016, sub nr. 2615/866/2016, petenta Comuna A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate contravenientului B. cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității întrucât nu există posibilitatea executării silite a sancțiunii primite de acesta.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 39 ind. 1 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin Sentința civilă nr. 1558 din 29 septembrie 2016, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, motivat de faptul că intimatul-contravenient a fost sancționat contravențional pe raza localității Macea, astfel că, în raport de art. 391 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 modificată și republicată, a fost declinată cauza la instanța în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția, respectiv Judecătoria Arad.
2.2. Prin Sentința civilă nr. 6627 din 24 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Arad, s-a constatat necompetența teritorială a Judecătoriei Arad în soluționarea cererii de transformare a amenzii cu muncă în folosul comunității formulată de petenta Primăria Comunei A., cu sediul în comuna A., jud. Iași, în contradictoriu cu intimatul B. cu domiciliul în com. A., jud. Iași și s-a declinat în favoarea Judecătoriei Pașcani competența de soluționare a cererii. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.
S-a arătat că instanța nu își poate reține competența în baza dispozițiilor art. 391 din O.G. nr. 2/2001 întrucât acest text de lege se referă la altă ipoteză, respectiv aceea în care contravenientul este cel care sesizează personal instanța, neputându-se reține această premisă în cauza de față, întrucât cererea este adresată de organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale, procedură reglementată de art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, s-a constatat că obiectul cererii introductive de instanță este înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității, iar prevederile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 fac referire expresă la instanța în a cărei circumscripție domiciliază contravenientul, competență care este exclusivă.
S-a reținut că intimatul-contravenient B. are domiciliul în satul Topile, comuna A., județ Iași, localitate care se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Pașcani, astfel că această instanță este competentă să soluționeze cauza.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Argumente de fapt și de drept relevante.
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Pașcani, petenta Comuna A. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității în ceea ce îl privește pe contravenientul B..
Temeiul de drept al sesizării îl reprezintă dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora "în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată."
Constată Înalta Curte, față de dispozițiile enunțate, că prima instanță învestită, respectiv Judecătoria Pașcani, a omis a observa textul de lege incident, neavând nicio relevanță locul săvârșirii faptei contravenționale în procedura înlocuirii amenzii contravenționale.
Or, din procesul verbal de contravenție rezultă că intimatul contravenient domiciliază în satul Topile, comuna A., județ Iași, localitate care se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Pașcani, instanță în favoarea căreia se va stabili competența de soluționare a cauzei.
Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei A. în contradictoriu cu pârâtul B. în favoarea Judecătoriei Pașcani.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2017.
Procesat de GGC - CL