ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 552/2017

Decizia nr. 552/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Acțiunea judiciară;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea:

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 24 februarie 2014 și a Deciziei nr. 15.551 din 12 mai 2014, în principal, pentru omisiunea de a emite somația către beneficiar în vederea remedierii deficiențelor constatate, iar, în subsidiar, anularea celor două acte administrative contestate, întrucât faptele imputate - neangajarea personalului și nerealizarea unor venituri din prestări servicii în agricultură - nu au fost săvârșite în totalitate și, oricum, nu constituie abateri prin care să se fi prejudiciat bugetul Uniunii Europene sau bugetul de stat;

- în subsidiar, reducerea corecției aplicate proporțional cu natura și gravitatea abaterilor constatate.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 118 din 26 februarie 2015,

a admis, în parte, acțiunea reclamantei, a anulat, în parte, Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 24 februarie 2014 și Decizia nr. 15.551/12 mai 2014 și a menținut obligația reclamantei referitoare la creanța bugetară în sumă de 247.211 lei.

Împotriva sentinței au declarat recurs ambele părți.

3.1. Reclamanta SC A. SRL

a solicitat casarea, în parte, a acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii în totalitate, iar, în subsidiar, aplicarea unei corecții de maximum 10% din valoarea finanțării nerambursabile.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

recurenta a prezentat următoarele critici de nelegalitate:

- Prima instanță nu s-a pronunțat asupra motivelor de nelegalitate menționate la punctele 1 și 2 din cererea de chemare judecată, referitoare la omisiunea somării beneficiarului finanțării în scopul remedierii deficiențelor constatate, precum și la împrejurarea că două dintre faptele reținute de autoritatea de control nu pot constitui abateri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât nu sunt de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene sau bugetul de stat.

-

Reducerea corecției la 10% din valoarea finanțării nerambursabile se impune prin prisma faptului că utilajele prevăzute în proiect au fost achiziționate și nu au fost înstrăinate pe perioada de derulare a acestuia, proiectului finanțat nu i s-au adus modificări, au fost realizate venituri exclusiv din activitățile agricole prestate, au fost angajate 6 persoane pe diferite perioade de timp, conform necesităților societății, extinderea activităților agricole desfășurate de societate s-a făcut doar în cadrul codului Caen, datorită inexistenței unor contracte suficiente de prestări servicii care să acopere capacitatea utilajelor achiziționate prin proiect.

3.2. Pârâta C.

(prin reorganizarea fostei B., conform O.U.G. nr. 41/2014), a solicitat casarea, în parte, a sentinței și respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

recurenta a prezentat istoricul litigiului și a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

- În mod greșit, prima instanță a apreciat că “neatingerea rezultatului prefigurat datorită conduitei culpabile a beneficiarului finanțării trebuia dovedită de autoritatea administrativă, ea neputând fi prezumată într-o manieră similară regulilor aplicabile dreptului privat.” Beneficiarul finanțării nu a avut numărul de salariați la care s-a angajat prin proiect și nu a desfășurat activități non agricole.

- În mod eronat, instanța de fond a considerat că “se impune redimensionarea corecției prin raportare la natura și gravitatea abaterilor, în acord cu respectarea principiului proporționalității.” Acest principiu nu poate fi aplicat în situația în care beneficiarul nu respectă criteriile de eligibilitate și selecție asumate prin cererea de finanțare, cum s-a întâmplat în cazul de față.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare

în care a solicitat, în principal, anularea recursului recurentei-pârâte, ca nemotivat, întrucât partea adversă s-a limitat să reia susținerile prezentate în actul de control, fără a indica în mod expres motivele de casare. În subsidiar, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului recurentei-pârâte, ca nefondat, precizând că, în urma întocmirii actului de control contestat în cauză, societatea a fost nevoită să solicite declanșarea procedurii insolvenței pentru a evita executarea silită pornită de I. Sălaj pentru întreaga creanță în sumă de 824.034,33 lei. Aceste consecințe nefaste ale încheierii procesului-verbal de constatare au fost avute în vedere de către instanța de fond la pronunțarea hotărârii judecătorești.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 29 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Recurenta-reclamantă, prin administrator judiciar D., a formulat

punct de vedere la raport, în care a menționat faptul că a luat cunoștință de recursurile formulate în cauză.

La termenul din data de 16 februarie 2017, în condițiile în care raportul a fost declarat admisibil, toți membrii completului au fost de acord, iar problema de drept nu este controversată și face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a procedat la analiza fondului recursurilor, fără citarea părților, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea depusă în cauză, cu luarea în considerare a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de pârâta C. este fondat, iar recursul formulat de reclamanta SC A. SRL este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului instanței specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. 15.551 din 12 mai 2014 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 04 martie 2014, ambele emise de pârâta B., privind proiectul “Achiziție utilaje pentru prestări servicii în agricultură de către SC A. SRL, în localitatea Ilișua, jud. Sălaj”, ce face obiectul Contractului de finanțare din 10 septembrie 2010.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 04 martie 2014 încheiat de B. - E. Satu Mare s-a dispus rezilierea contractului de finanțare mai sus arătat, precum și recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil acordat beneficiarului SC A. SRL, în sumă de 824.034,33 lei, reprezentând 195.616,46 euro, din care contribuție Uniunea Europeană - 659.227,46 lei și contribuție publică națională - 164.806,87 lei. În procesul-verbal au fost identificate două neconformități, respectiv:

- societatea nu a menținut criteriile de selecție pentru care proiectul a primit punctaj și anume angajarea unui număr de 8 persoane;

- nerealizarea unor venituri din activitatea de prestări servicii menționată de codul Caen în cei 3 ani, adică 2011-2013.

Prin Decizia nr. 15.551 din 12 mai 2014, B. a respins contestația reclamantei nr. x din 09 aprilie 2014, înregistrată pe rolul instituției sub nr. x din 11 aprilie 2014, Comisia de soluționare a contestației a precizat faptul că nu se confirmă neregula care are ca obiect crearea de condiții artificiale, însă celelalte două neconformități mai sus arătate sunt reale și că nu poate fi aplicat principiul proporționalității în cazul în care nu sunt respectate criteriile de eligibilitate și selecție.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe de admitere, în parte, a acțiunii și de anulare, în parte, a actelor administrative contestate este nelegală.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză pentru a răspunde la criticile formulate în cadrul memoriilor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

6.1. Recursul declarat de pârâta C.;

Criticile recurentei-pârâte, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate.

Într-adevăr, recurenta-reclamantă nu a respectat condițiile contractuale, deoarece nu a menținut criteriile de selecție pentru care cererea sa de finanțare a primit punctajul corespunzător, criterii care se referă la “proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 euro investiți în funcție de tipul solicitantului.”

În concret, prin cererea de finanțare, SC A. SRL s-a angajat să creeze 8 locuri de muncă, din care: 3 mecanizatorii, 2 mecanici, 1 muncitor necalificat, 1 paznic și 1 contabil. Cu toate acestea, din registrul salariaților Revisal și din contractele individuale de muncă rezultă următoarele aspecte: la data de 28 ianuarie 2011, societatea a încheiat contract individual de muncă pentru 2 mecanici agricoli, 1 muncitor necalificat și un inginer agricol; la data de 20 mai 2011, societatea a încheiat un contract individual de muncă pentru 1 mecanic agricol; la data de 28 ianuarie 2014, societatea a mai încheiat un contract individual de muncă pentru 1 consilier juridic, angajare care nu are niciun fel de legătură cu activitățile propuse prin proiect, respectiv “prestarea de servicii către agenții economici și populația care activează în domeniul agricol”; recurenta-reclamantă a prezentat contractele de muncă doar pentru 6 salariați, iar din registrul Revisal rezultă că singurul salariat la data efectuării verificărilor era numitul F. - tatăl dl. G., reprezentantul societății beneficiare. Recurenta-reclamantă nu a prezentat ștatele de plată pentru salariații angajați pentru a proba realitatea activităților pretins a fi prestate de către aceștia.

Înalta Curte reține faptul că recurenta-reclamantă nu a realizat venituri din activitățile pentru care a primit finanțare pe Măsura 312. Mai precis, conform proiectului aprobat, partea trebuia să funcționeze în sfera prestărilor de servicii în agricultură, însă, prin “activitatea de arendare”, aceasta a desfășurat, în principal, activități de cultivare a terenurilor, întrucât activitatea anterior arătată nu poate fi încadrată în codul Caen, conform susținerilor recurentei-reclamante.

În temeiul pct. 2 din Anexa la Ordinul nr. 567/2008, Schema de ajutor de minimis urmărește realizarea unui obiectiv general - care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale (conform fișei tehnice a Măsurii 312) -, a unor obiective specifice, respectiv crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural; creșterea valorii adăugate în activități non-agricole; crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi, precum și a unor obiective operaționale, respectiv crearea de microîntreprinderi, precum și dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol, în spațiul rural; reducerea gradului de dependență față de agricultură.

Art. 52 din Regulamentul nr. 1698/2005 - în baza căruia a fost solicitat ajutorul financiar nerambursabil pentru proiectul analizat - are ca obiectiv susținerea măsurilor de diversificare a economiei rurale și cuprinde ajutoarele pentru înființarea și dezvoltarea microîntreprinderilor, în scopul promovării spiritului antreprenorial și consolidării mediului economic.

Înalta Curte consideră că obiectivul general al Măsurii 312 nu a fost îndeplinit, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a avut 8 salariați, după cum s-a angajat prin proiect.

De asemenea, nici obiectivul specific al măsurii aflate în discuție, respectiv acela de a crea și a diversifica serviciile pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi, nu a fost atins, deoarece, așa cum s-a arătat, în mod preponderent, recurenta-reclamantă a efectuat terților servicii pentru agricultură pe bază de tarif.

Ca atare, critica recurentei-pârâte în sensul inaplicabilității principiului proporționalității sancțiunii în cazul dat este fondată, deoarece partea adversă nu a respectat criteriile de eligibilitate și selecție asumate prin cererea de finanțare.

Înalta Curte nu poate primi apărarea recurentei-reclamante referitoare la inexistența prejudiciului.

Conform art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, prin “neregularitate” se înțelege orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

În mod corect, autoritatea recurentă a invocat caracterul potențial al prejudiciului rezultat ca urmare a încălcării unei norme comunitare; în speța de față, nerespectarea criteriilor de eligibilitate și selecție reprezintă nereguli cu potențial dăunător, luând în considerare faptul că obiectivele propuse la momentul depunerii cererii de finanțare nu au fost atinse de către societatea recurentă.

Pe aspectul analizat, prezintă relevanță și considerentele expuse de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-199/03 și C-465/10, potrivit cărora “inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii”.

6.2. Recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefundat;

În cadrul recursului său, reclamanta face referire la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra criticilor de nelegalitate referitoare la omisiunea somării beneficiarului finanțării în scopul remedierii deficiențelor constatate, precum și la împrejurarea că două dintre faptele reținute de autoritatea de control nu pot constitui abateri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât nu sunt de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene sau bugetul de stat.

Într-adevăr, prima instanță nu a analizat aceste motive de nelegalitate ale actului administrativ dedus judecății, însă instanța de control judiciar va proceda la suplinirea motivării pe aceste probleme de drept.

Înalta Curte reține că este nefondată critica recurentei-reclamante referitoare la faptul că recurenta-pârâtă a procedat în mod direct la rezilierea contractului de finanțare și la recuperarea integrală ajutorului acordat “fără să someze beneficiarul și fără să îi acorde un termen de remediere a deficiențelor”.

Conform art. 8 alin. (3) din Anexa I la Contractul de finanțare din 10 septembrie 2010: “Dacă pe parcursul perioadei de monitorizare, respectiv perioada de 5 ani de la data ultimei plăți, se constată următoarele situații:

- obiectivele finanțate nu sunt utilizate conform scopului rezultat din cererea de finanțare sau sunt închiriate (date în folosință unei terțe persoane);

- proiectului i se aduc modificări substanțiale;

- nerespectarea obligațiilor statuate prin acest contract, Autoritatea Contractantă va soma cu termen beneficiarul să remedieze deficiențele identificate. Beneficiarul are obligația de a realiza, la termenele specificate, remedierea deficientelor identificate, implementarea recomandărilor rezultate în urma misiunilor de control ale Autorității Contractante și/sau Comisia Europeană. În cazul în care deficiențele nu sunt remediate în termenul acordat sau beneficiarul nu procedează la demararea operațiunilor de remediere în maximum 30 de zile calendaristice de la somare, Autoritatea Contractantă va proceda la recuperarea integrală a contravalorii ajutorului financiar public nerambursabil plătit

.”

În baza suspiciunii de neregulă/suspiciune de fraudă emisă de E. Sălaj, aprobată din 10 decembrie 2013 de către directorul general al B., s-a procedat la efectuarea unui control documentar, precum și la un control pe teren la societatea recurentă efectuat de către o echipa de control din cadrul H. Satu-Mare în data de 16 ianuarie 2014. Prin scrisoarea de informare emisă la acea dată, beneficiarului i-au fost solicitate o serie de documente pe care acesta a refuzat să le prezinte, invocând timpul insuficient pentru a le pregăti. Prin procesul-verbal încheiat cu ocazia vizitei pe teren, beneficiarului i s-a solicitat prezentarea documentelor până la data de 21 ianuarie 2014. În condițiile în care beneficiarul nu a prezentat nici până la 21 ianuarie 2014 documentele ce i-au fost cerute, s-a întocmit din nou o scrisoare către acesta în data de 21 ianuarie 2014 prin care i s-a adus la cunoștință faptul că i-a fost acordat un alt termen pentru transmiterea actelor, respectiv până la 24 ianuarie 2013. Ca atare, recurenta-reclamantă nu poate invoca omisiunea somării sale de către echipa de control, în condițiile în care a beneficiat de mai multe termene pentru a prezenta documentația cerută de echipa de control. Mai mult decât atât, trebuie precizat și faptul că deficiențele reținute în sarcina sa, respectiv încălcarea criteriilor de eligibilitate și selecție, nici nu puteau fi remediate.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate referitor la lipsa prejudiciului, precum și reducerea sancțiuni aplicate la 10% din valoarea contractului de finanțare încheiat de părți, instanța de control judiciar face trimitere la aspectele prezentate la punctul anterior al prezentei decizii pe aceste chestiuni.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă, va admite recursul promovat de pârâtă, va casează sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 118 din 26 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de pârâta C. împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2017.