ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 819/2017

HOTĂRÂRE
17.05.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 819/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 819/2017

Asupra recursului de iată, constată următoarele:

Prin cererea de chemare In judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 iulie 2015, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B., prin mandatar C. la plata sumei de 5.000 euro reprezentând daune materiale și la plata sumei de 120,000euro reprezentând daune morale, sume ce urmează a fi indexate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale calculate de la 9 august 2012 și până la momentul plății efective, cu obligarea corelativă a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în contradictoriu cu intervenientul forțat D., în temeiul dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Ulterior, la data de 30 septembrie 2015, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, indicând ca pârât SC E. LTD din Bulgaria, prin mandatar legal C., în locul pârâtului indicat inițial.

Prin sentința nr. 3 din 1 aprilie 2016, Tribunalul Bacău,

secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC E. LTD din Bulgaria, prin mandatar C. și intervenientul D.

Prin Decizia nr. 1308 din 5 decembrie 2016, Curtea de Apel Bacău,

secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 111 din 1 aprilie 2016 a Tribunalului Bacău.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.,

solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, întrucât nu are la bază criteriile edictate de instanța supremă în materie și nu este conformă eu regulile de drept aplicabile.

Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale ari.499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetai in fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Decizia nr. 1308 din 5 decembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, este definitivă.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, tară drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului" iar conform alin. (2) „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, "în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani

în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Litigiul de față are ca obiect o acțiune evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a Il-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 iulie 2015, astfel încât, în raport de textele legale menționate, Decizia nr. 1308 din 5 decembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, nu poate fi supusă recursului, fund pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În raport de dispozițiile legale sus-menționate, decizia ce a fost atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză de reclamantul A.

Respinge, ca inadmisibil, .recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1308 din 5 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunica părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1303/2017
secință, a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții B., C. și D. împotriva chemaților în garanție S.C. Euroins Romania Asigurare-Reasigurare S.A., E. S.A. și F.. Soluția a fost pronunțată cu drept de apel în 30 de z
ÎCCJ 2018-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 227/2018
2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2012, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia pentru competentă soluționare la secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a acestei
ÎCCJ 2017-01-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 31/2017
Bacău cauza a fost reînregistrată sub nr. x/110/2015, la data de 02 martie 2015. În rejudecarea, prin sentința civilă nr. 1403 din 27 noiembrie 2015, Tribunalul Bacău a respins, ca nefondată, acțiunea. Tribunalul a reținut, în esență, că ni
ÎCCJ 2018-05-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1673/2018
Ședința publică din data de 10 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 5 august 2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S
ÎCCJ 2018-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 504/2018
garanție și au fost respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate, fiind compensate, totodată, cheltuielile de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând, în esență, admiterea apelului și anularea
Sursă