ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1954/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1954/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1954/2016

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 169 din 8 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul

reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 250 din 26 februarie 2015

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă Societatea Română

de Televiziune.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 1 februarie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a

V-a civilă, sub nr. x/3/2010, reclamantul A. a chemat în judecată

pârâta Societatea Romană de Televiziune (SRTV), solicitând să se

constatate existența drepturilor de autor pe care le deține asupra

celor 5 scenarii pe care le-a adaptat pentru 5 din episoadele emisiunii X.

difuzate de canalul de televiziune TVR1 și, pe cale de

consecință, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500 lei pentru

drepturile de autor ce i se cuvin și a despăgubirilor pentru

neachitarea la timp a sumei ce i se cuvine pentru drepturile de autor

solicitate, în valoare de 8% stabilite lunar pentru întreaga perioada în care

nu a beneficiat de aceste drepturi, începând cu luna septembrie 2006.

Prin Sentința civilă nr.

1217 din 30 septembrie 2010, Tribunalului București, secția a V-a

civilă, a respins acțiunea ca prescrisă, admițând

excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Prin Decizia civilă nr. 173 A din

31 mai 2011, Curtea de Apel București a desființat Sentința

civilă nr. 1217 din 30 septembrie 2010 și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr.

x/3/2013, după soluționarea recursului, iar reclamantul A. a precizat

cel de-al doilea capăt de cerere, în sensul că solicită plata

despăgubirilor pentru neachitarea la timp a sumei ce i se cuvine pentru

drepturile de autor solicitate în valoare de 8% stabilite lunar pentru întreaga

perioadă în care nu a beneficiat de aceste drepturi, începând cu luna

septembrie 2006.

Prin Sentința civilă nr. 250

din 26 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată și precizată de reclamantul A. împotriva pârâtei

Societatea Română de Televiziune.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut următoarele argumente:

Reclamantul a realizat, în calitate de

regizor, cinci episoade, respectiv episoadele 2 - 6 din emisiunea

"X." difuzată pe canalul TVR1 și pretinde prin prezenta

cerere plata drepturilor de autor ce i se cuvin. Acestea au fost înregistrate

la nr. 78 - 82 din 8 septembrie 2006,conform borderoului aflat la dosarul nr.

x/3/2010, conținutul acestora fiind regăsit în exemplarele depuse la

dosar (dosar nr. x/3/2013).

Pârâta a refuzat plata acestor

drepturi, apreciind că prestația reclamantului a constat în decupaj

scenariu regizoral, scenariile literare aparținând altor autori, astfel

cum rezultă din adresa din 15 octombrie 2006 (dosar nr. x/3/2010),

depunând aceste scenarii împreună cu borderourile pentru drepturile de

autor (dosar nr. x/3/2013).

Pe de o parte, variantele de scenariu

depuse de reclamant și scenariile depuse de pârâtă sunt parțial

diferite, fiind păstrate însă ideile, personajele și cea mai

mare parte din dialoguri, iar pe de altă parte, din vizionarea episoadelor

emisiunii "X." rezultă că acestea par a fi realizate

spontan, fără a respecta întocmai nici scenariile depuse de reclamant

și nici scenariile depuse de pârâtă.

Contribuția personală a

reclamantului la obținerea unor episoade preferate de conducerea Canalului

TVR1 celor realizate de altă echipă din cadrul pârâtei, poate fi

considerată ca fiind specifică viziunii sale regizorale,

experienței și simțului său artistic, recunoscute și

valorizate atât de pârâtă cât și de alți specialiști

și publicul din domeniu.

Problema care se pune este dacă

această contribuție este suficientă pentru a califica

modificările aduse scenariilor pe care le-a primit în vederea

realizării emisiunii (denumite sinopsis-uri), ca fiind adaptări în

sensul legii sau reprezintă tocmai aspectul specific postului său de

regizor și, prin urmare, intră în categoria atribuțiilor de

serviciu.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 8/1996,

prin realizarea de opere derivate, în sensul prezentei legi, se înțelege

traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea, precum și orice altă

transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie

creație intelectuală.

Transformările aduse de reclamant

scenariilor preexistente nu au avut drept consecință modificarea

conținutului ideatic, al direcției de evoluție, al dialogurilor

esențiale și al caracterului personajelor emisiunii "X.".

Pe de altă parte, aceste modificări se regăsesc întocmai în

episoadele emisiunii "X.", acestea părând a fi realizate

spontan, fără a respecta întocmai nici propunerile de scenariu ale

reclamantului.

Aceleași caracteristici se

regăsesc și în privința episodului 7 al emisiunii

"X.", care a fost realizat fără reclamant, ceea ce conduce

la concluzia existenței unei unități de viziune a scenariilor

episoadelor emisiunii "X." și, implicit, la înlăturarea

susținerilor reclamantului în sensul că nu au existat în realitate

scenariile pretinse de pârâtă.

Faptul că acestea au fost

înregistrate în evidențele pârâtei după filmările episoadelor

emisiunii realizate de către reclamant nu este relevant asupra problemei

existenței însăși a acestor scenarii, în condițiile în care

depunerea de către reclamant a versiunilor sale de scenariu s-a realizat

în 8 septembrie 2006, ceea ce a confirmat susținerile pârâtei în sensul

că în cadrul societății pârâte exista uzanța

înregistrării și plății acestor scenarii și după

realizarea emisiunilor, dar anterior difuzării acestora pe post.

Prin urmare, modificările,

respectiv propunerile de scenariu ale reclamantului nu pot fi considerate

adaptări ale operelor preexistente, purtătoare de drepturi de autor

în sensul art. 68 din lege, ci reprezintă o contribuție creatoare

importantă, dar inclusă în categoria atribuțiilor de serviciu,

conform art. 9 și 10 din fișa postului.

Reclamantul nu are calitatea de autor

al scenariilor emisiunii "X.", transformările pe care le-a adus

scenariilor preexistente neputând fi calificate drept adaptare a operelor

preexistente, astfel încât scenariile realizate de acesta nu pot fi socotite

opere derivate, ce l-ar îndreptăți a solicita contravaloarea

dreptului de autor pentru scenariile episoadelor 2 - 6 ale emisiunii "X.".

Împotriva sentinței a declarat

apel reclamantul A., în soluționarea căruia instanța a

reținut următoarele considerente:

Din adresa din 5 noiembrie 2014

emisă de TVR 1 - Direcția Programe (dosar fond) rezultă că

filmările pentru episoadele 2 - 7 ale emisiunii X. au avut loc în perioada

1 iunie 2006 - 14 iulie 2006, iar până la încheierea filmărilor

apelantul-reclamant A. nu a depus la TVR niciun scenariu regizoral (scris),

scenariul emisiunilor aparținând altor persoane, respectiv numiților

B., C., D. și E., după cum rezultă din punctul de vedere scris

comunicat de TVR 1 - Direcția Programe în 7 octombrie 2014 (dosar fond)

sub semnătura redactorului B. (în acest sens fiind și mențiunile

olografe din dreptul emisiunii X., înscrise în planul de filmări aflat la

dosar fond), înscris care se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar

fond, referitor la scenariile emisiunii X., elaborate de persoanele

menționate.

Este corectă aprecierea

tribunalului, potrivit căreia variantele de scenariu depuse de

apelantul-reclamant F. la dosarul cauzei (dosar fond) nu sunt semnificativ

diferite de scenariile redactorilor plătiți de TVR pentru elaborarea

scenariilor, în temeiul contractelor de cesiune a drepturilor de autor, cu atât

mai mult cu cât tribunalul a reținut și că emisiunile efectiv

realizate diferă într-o anumită măsură atât față

de scenariul inițial, cât și față de adaptarea

realizată de apelantul-reclamant, ca regizor.

Ca atare, apelantul-reclamant nu a

făcut dovada certă a realizării unei opere de creație

intelectuale originale, originalitatea costând în amprenta

personalității sale artistice, în alegerile sale de ordin estetic

(art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/1996).

Reclamantul și-a fundamentat în

fapt cererea de chemare în judecată, opera de creație

intelectuală pretinsă a fi fost realizată constând în scrierea

unor scenarii adaptate, în raport de scenariile inițiale, scenarii care ar

constitui, în optica sa, opere derivate, în sensul art. 8 din Legea nr. 8/1998,

potrivit căruia, fără a prejudicia drepturile autorilor operei

originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele

derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere

preexistente, și anume: a) traducerile, adaptările, adnotările,

lucrările documentare, aranjamentele muzicale și orice alte transformări

ale unei opere literare, artistice sau științifice care

reprezintă o muncă intelectuală de creație; b) culegerile

de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi:

enciclopediile și antologiile, colecțiile sau compilațiile de

materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin

alegerea sau dispunerea materialului, constituie creații intelectuale.

Apelantul-reclamant nu și-a

fundamentat deci pretențiile exclusiv pe aportul creator inerent

activității sale regizorale, ci a solicitat remunerații pentru

drepturile de autor asupra versiunilor sale de adaptare a scenariului;

fundamentul factual al pretențiilor formulate nu poate fi schimbat pe

parcursul judecății, în condițiile în care nu s-a uzat de

dispozițiile art. 132 C. proc. civ. 1865 (aplicabil conform art. 3 din

Legea nr. 76/2012) și cu atât mai puțin în apel, o cauză

nouă fiind oprită de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. 1865.

Apelantul nu a făcut însă

dovada existenței acestor scenarii, în condițiile în care, în lipsa

unei dovezi scriptice rezultate din evidențele intimatei-pârâte SRTV,

singurul început de dovadă (de altfel, credibil în aprecierea Curții)

că aceste scenarii au fost depuse constă în mențiunile

borderoului aflat la dosar fond, din care rezultă că sub numerele 78

- 82, apelantul a depus la data de 8 septembrie 2006 scenarii cu privire la

emisiunile X., scenarii care pot fi aceleași cu cele depuse la dosarul

cauzei; conținutul exact al acestor înscrisuri nu a putut fi probat, în

condițiile în care, în urma solicitărilor primei instanțe,

intimata a răspuns că până la încheierea filmărilor, astfel

de scenarii nu au fost depuse, iar conform contractelor uzuale de cesiune a

drepturilor de autor, scenariile trebuie depuse cel mai târziu la data filmării,

ca o condiție a obținerii remunerației (dosar fond).

Aserțiunile apelantului-reclamant

cu privire la o presupusă inițiativă a doamnei I.R., la acea

vreme director TVR 1, de plată a drepturilor de autor corespunzătoare

activității regizorale a apelantului-reclamant au rămas

nedovedite, fiind totodată nerelevante juridic, ca și întreaga

descriere a traseului proiectului de contract; această chestiune - ca

și conflictul apelantului reclamant cu juristul TVR, D., conflict care

transpare și în motivele de apel - rămâne fără efecte

juridice, câtă vreme un astfel de contract de cesiune a drepturilor de

autor pentru aportul creator regizoral al apelantului nu a fost semnat, iar

acesta nu a dovedit și nici nu a susținut concludent că ar fi

existat o practică a remunerării aporturilor sale creatoare, din

cadrul activității regizorale, adițională față de

salariul cuvenit, întrucât potrivit art. 9 și art. 10 din fișa

postului, anexă la contractul de muncă al apelantului-reclamant

(dosar de fond inițial), transpunerea artistică a scenariului și

realizarea decupajului într-o concepție artistică creatoare sunt

atribuții de serviciu, remunerate pe cale salarială.

În ce privește adresa din data de

11 septembrie 2006 (dosar fond), pe care apelantul și-a fundamentat pretențiile,

aceasta relevă că s-a încheiat contractul pentru elaborarea

scenariului cu terți, dar nu demonstrează că apelantul

însuși a desfășurat o activitate creatoare străină de

atribuțiile sale de serviciu, pentru care ar trebui remunerat separat.

Așadar, nu s-a făcut dovada

unei opere de creație intelectuală, inițială ori

derivată (dar originală), constând în elaborarea sau adaptarea unor

scenarii aferente emisiunii X., altele decât adaptarea inerentă activității

regizorale și care implică prin ea însăși un aport creator.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul F., criticând-o pentru următoarele motive:

reținut în mod greșit faptul că nu a depus a TVR nici un

scenariu regizoral (scris), datorită unei greșite interpretări

și înțelegeri a situației de fapt.

A procedat la adaptarea scenariilor

după ce acest lucru i-a fost cerut de către producătorul delegat

G. și consilierul H.

Așa cum a arătat în mod

constant pe parcursul judecații, scenariile terților au fost depuse

parțial după plecarea la filmări și parțial după

încheierea acestora, iar în aceste condiții nu aveau cum să-i

influențeze viziunea - mai mult, a aflat despre existența acestor

scenarii abia în decembrie 2014, atunci când intimata le-a depus la doar. În

ceea ce îl privește, a arătat că a depus versiunile sale de

scenariu la data de 8 septembrie 2006, conform uzanțelor TVR, adică

după realizarea emisiunilor, dar anterior difuzării acestora pe post.

Producătorul B. a montat

versiunea ei tot pe scenariul adaptat și filmat de reclamant, neavând cum

să monteze pe scenariul ei, întrucât acela nu a fost filmat. Este vorba

despre scenariile ei inițiale, nu despre pseudo-scenariile terților

depuse după ce s-a întors de la filmări.

Documentele depuse de pârâtă au

arătat că scenariul pentru care s-au plătit drepturi de autor

aparține unor persoane din afara SRTV, nu din cadrul acesteia.

Decupaj ori scenariu regizoral

înseamnă unul și același lucru, nu lucruri diferite, cum

insinuează reprezentantul pârâtei, care refuză să accepte

că, de fapt, a adaptat niște sinopsisuri inițiale, nu niște

scenarii depuse de persoane necunoscute după finalizarea filmărilor.

A demonstrat cu înscrisuri că

adaptările sale nu erau sarcină de serviciu. Mai mult, superiorul

său direct de la acea vreme, I., în declarația sa înregistrată

în 11 septembrie 2009, afirmă că nu a avut nici un fel de

atribuții de serviciul pentru obiectul contractului - Scenariul regizoral

Ep. 2 - 6 pentru emisiunea X..

A depus la dosar numeroase alte

decupaje pentru care a primit drepturi de autor de la pârâtă, arătând

că depunerea acestora în trecut erau o condiție sine-qua-non pentru

plata drepturilor de autor.

în considerare și coroborarea probelor administrate la dosarul cauzei (de

ex. înscrisurile emise de partea adversă la momentul respectiv - anul

2006, din care rezultă recunoașterea pretențiilor sale etc.)

Recunoașterea oficială a

contribuției sale la redactarea scenariilor reiese în mod direct din

corespondența oficială din cadrul procesului de mediere

desfășurate între părți, prin care se recunoaște

dreptul la un onorariu distinct pentru adaptarea scenariului (pe care intimata

îl numește "decupaj regizoral", făcând confuzie deliberată

între decupaj regizoral și adaptarea scenariilor pe care a realizat-o de

fapt, așa cum i s-a cerut). Astfel, în cadrul corespondenței, se

menționează faptul că "sumele prevăzute în devizul

emisiunii ar fi acoperitoare pentru cele 4 ediții ale lunii iunie" (e-mail-ul

este trimis în data de 5 aprilie 2007, sub aviz Comisie Etică, înregistrat

în aprilie 2007 în Registrul Comisie de Etică și Arbitraj al SRTV).

Față de argumentul în sensul

că nu corespunde adevărului că în cadrul negocierilor cu canalul

s-ar fi prevăzut pentru reclamant vreo sumă reprezentând drepturi de

autor, a dovedit contrariul cu înscrisurile menționate în cererea de

probe, de care instanța nu a ținut cont.

S-a făcut referire la

convențiile de producție în către s-au prevăzut sume pentru

autori - pentru edițiile din iulie 300 lei/ediție pentru drepturi de

autor cuvenite salariaților. Aceștia sunt banii prevăzuți

pentru adaptările sale, care nu i-au fost plătiți și astfel

au fost economisiți din devizul emisiunii. Cei 300 lei menționați

erau cuveniți salariaților, adică pentru oameni din interiorul

SRTV. Conform borderourilor depuse de pârâtă,

scenariștii-fantomă din afara SRTV au fost plătiți la

rubrica "terți" (așadar din afara SRTV) cu alte sume, mult

mai mari (2.000 lei/2 episoade). Singurul "angajat" din ecuație

era reclamantul. Cele două rubrici ("terți" și

"angajați") sunt trecute separat pe deviz și din acest

motiv pârâta refuză să depună la dosar convențiile și

devizele.

În condițiile în care scenariul

pentru emisiunea X. aparține altor persoane din cadrul SRTV,

așa-zisul scenariu regizoral pe care reclamantul pretinde că l-ar

reprezenta lucrarea sa nu rămâne decât un decupaj regizoral, pe care orice

regizor salariat are obligația să-l realizeze și pentru care

acesta primește un salariu.

Instanța de apel a reținut

în mod greșit că nu s-a făcut dovada unei opere de creație

intelectuală originală, constând în elaborarea sau adaptarea unor

scenariu aferente emisiunii X., alta decât adaptarea inerentă

activității regizorale și care implică prin ea

însăși un aport creator.

Înscrisurile pe care le-a depus la

dosar cu ocazia declarării apelului dovedesc clar și fără

echivoc contrariul celor afirmate mai sus de instanța de apel - pe de o

parte scenariile/sinopsisurile inițiale (cele cu care a plecat la

filmări și care în mod temeinic trebuie să fie singurele luate

în considerație de instanțele de judecată) și pe de alta

mail-ul trimis reclamantului în septembrie 2006 prin care i se reproșa

modul în care a adaptat unul dintre episoade și care, spre

nemulțumirea producătorului, s-a dat pe post în versiunea sa.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 8/1996,

prin realizarea de opere derivate, în sensul prezentei legi, se înțelege

traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea, precum și orice altă

transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie

creație intelectuală.

Așa cum a dovedit prin

înscrisurile de la dosar, prin adaptarea celor 5 scenarii inițiale ale

emisiunii X. difuzată de pârâtă, a desfășurat o activitate

ce reprezintă o creație intelectuală generatoare de drepturi de

autor, conform legii. Astfel, cu titlu de exemplu al activității de

adaptare a scenariilor, enumeră, fără a limita,

următoarele: a schimbat situațiile scenice, personajele și

relațiile dintre personaje; a introdus secvențe noi și a

renunțat la altele din sinopsisurile inițiale (încă nedepuse la

dosar); a filmat cadrele și secvențele versiunilor sale de adaptare

de scenariu; a montat cele 5 episoade după adaptările pe care le-a

scris. Și, ca o recunoaștere a activității sale creatoare,

cele 5 episoade ale emisiunii X., în urma deciziei conducerii canalului TVR 1,

au fost difuzate pe post în perioada septembrie - octombrie 2006, după

scenariile adaptate de reclamant.

Prezintă înscrisurile de care nu

s-a ținut cont, în ordine cronologică, și care dacă ar fi

fost analizate ar fi dus la o corectă dezlegare a pricinii: scenariile

originale pe care le-a lucrat la emisiunea "X.", scrise de

producătorul emisiunii B., cele pe care staff-ul TVR 1 de atunci i-a cerut

să le adapteze pentru a le da o formă acceptabilă (și

singurele de care instanța de apel ar fi trebuit să țină

cont), iar dacă se compară aceste scenarii cu produsul final se

observă cum a adaptat atât situațiile scenice cât și

construcția inițială a personajelor; e-mail-ul pe care l-a

primit în data de 17 iulie 2006 de la B., adică după încheierea

filmărilor și după ce a părăsit echipa sa în timpul

filmărilor la ultimul episod (cel cu nr. 7) datorită

neînțelegerilor, în care aceasta afirmă faptul că îi trimite scenariile

ei inițiale pentru a-și scrie adaptările (numite de aceasta în

text "decupaje", conform uzanțelor de atunci din TVR), "cum

am promis" - adică, deși colaborarea dintre ei tocmai încetase

în mod abrupt, ținând astfel să sublinieze faptul că-și

respectă cuvântul dat în prealabil în fața staff-ului TVR 1; adresa șefului

său ierarhic de atunci, I., prin care se afirmă că

adaptările făcute de reclamant nu constituie sarcină de

serviciu; e-mail-ul trimis în data de 29 septembrie 2006 de către jurist

(pe atunci) J. către directorul de atunci al canalului TVR 1, prin care

recunoaște faptul că producătorul emisiunii "X.", B.,

a solicitat să-i fie plătit reclamantului onorariul stabilit în

prealabil de comun acord cu TVR 1 pentru adaptările pe care le-a

făcut la insistențele staff-ului de atunci al canalului; e-mail-ul primit

în data de 3 octombrie 2006 de la producător, B., prin care își

exprimă clar nemulțumirile legate de adaptările sale la

scenariile dumneaei inițiale.

În drept, s-a susținut că

cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind

dreptul de autor și drepturilor conexe, pe dispozițiile art. 466 -

481 Noul C. proc. civ., precum și pe toate celelalte dispoziții

legale amintite și aplicabile în cauză.

Înalta Curte urmează să

constate nulitatea recursului, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ. (

dispozițiile acestuia fiind aplicabile și nu cele ale noului cod,

invocat în susținere, care se aplică proceselor pornite după

intrarea în vigoare, potrivit art. 24).

Criticile de recurs vizează

greșita stabilire a situației de fapt ori greșita apreciere a

acesteia, precum și neluarea în considerare la soluționarea cauzei a

tuturor înscrisurilor pe care le-ar fi depus recurentul reclamant la dosar -

aspecte ce pun în discuție temeinicia deciziei, respectiv reaprecierea

situației de fapt și a probelor la care se face referire în

susținere, ce nu se circumscriu judecății în fața

instanței de recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. (în vigoare la data pronunțării deciziei de apel), în urma abrogării

pct. 11 prin O.U.G. nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005 (care

viza ipoteza în care hotărârea se întemeiază pe o greșeală

gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor

administrate) și pct. 10 prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr.

138/2000 (ce putea fi invocat când instanța nu s-a pronunțat asupra

unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii).

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., decizia de apel este supusă cenzurii în fața instanței de recurs,

respectiv modalitatea de soluționare a cauzei în apel (prin cerere fiind

subliniate și critici ce vizează apărări din întâmpinarea

formulată de către intimata pârâtă în fața primei

instanțe, consemnate în sentința primei instanțe la paginile

indicate, redându-se totodată integral un pasaj), iar împotriva acesteia

este necesar să se formuleze prin cererea de recurs, sau în termenul de

recurs - cum prevede art. 303 C. proc. civ., motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., așa cum impune art. 302

1

alin. (1) lit. c) din același cod sub sancțiunea nulității.

În cadrul recursului se reclamă

și încălcarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 referitoare la

operele derivate, indicându-se art. 16, însă analiza criticii implică

reanalizarea lucrărilor cu privire la care se revendică drepturi în

lumina acestei norme legale - respectiv modalitățile în care s-a

intervenit, care ar contura o nouă creație intelectuală,

activitate incompatibilă cu judecata în recurs, față de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., cum s-a mai arătat.

În considerarea acestor argumente

și constatând că în cauză nu se conturează motive de ordine

publică, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să constate nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului

declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 169 din 8 martie 2016 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 18 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - CL