ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2213/2016

Decizia nr. 2213/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1441 din data de 15 decembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 119/ca din 01 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Vaslui.

Temeiul de drept al cererii de revizuire l-au constituit dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 prin raportare la prevederile art. 20, 21 și 148 din Constituție, revizuentul invocând încălcarea de către instanța de recurs a unor principii de drept comunitar.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 martie 2016, revizuentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 360/2002, în ansamblul ei, solicitând sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra excepției invocate.

Hotărârea Curții de Apel Iași

Prin Decizia nr. 326 din 21 martie 2016, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de A. privind sesizarea Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 360/2002, a art. 66 alin. (1) și (2) și a art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002.

A respins cererea formulată de revizuentul A. privind revizuirea Deciziei nr. 1441 din 15 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/89/2014.

Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 326 din 21 martie 2016 a Curții de Apel Iași a declarat recurs, revizuentul A., exclusiv în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, fără a depune și motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază calea de atac exercitată.

Intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, excepție asupra căreia, Înalta Curte a rămas în pronunțare.

Hotărârea și considerentele Înaltei Curți

Analizând cererea de recurs din perspectiva excepției nulității invocate de intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și prin raportare la dispozițiile procedurale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nul și îl va respinge ca atare pentru considerentele arătate în cele ce urmează.

Argumente de fapt și de drept relevante

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5), teza a II-a și teza a III-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a curții Constituționale "poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Această prevedere din legea specială a Curții Constituționale este derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de dispozițiile Codului de procedură civilă, precum și de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ aplicându-se astfel cu prioritate conform principiului "specialia generalibus derogant".

Dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs".

Art. 470 alin. (5) C. proc. civ., republicat, stabilește că "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii".

Mențiunea recurentului din declarația de recurs în sensul că va motiva prezentul recurs după comunicarea deciziei atacate, nu are relevanță în raport de norma specială citată anterior, conform căreia termenul de atacare cu recurs este de 48 de ore de la pronunțare.

Stabilirea de către legiuitor, în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a unui termen special de exercitare a căii de atac a recursului, derogatoriu de la dreptul comun, atât sub aspectul întinderii lui cât și sub acela al momentului de la care începe să curgă, și anume 48 de ore de la pronunțare, este expresia tocmai a principiului celerității și a consecințelor juridice pe care le atrage pe plan procesual invocarea unei excepții de neconstituționalitate.

Pe de altă parte, textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 uzitează expresia "încheierea poate fi atacată numai cu recurs" fără a face distincție între declararea recursului și motivarea acestuia, iar unde legea nu distinge nici judecătorul nu poate face acest lucru (ubi lex non distinguere, nec nos distingere debemus).

Completarea acestei dispoziții speciale cu prevederile Codului de procedură civilă, în speță art. 487 alin. (1) raportate la cele ale art. 470 alin. (5) C. proc. civ., republicat, ar lipsi de eficiență juridică dispoziția imperativă cuprinsă în teza a III-a a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care arată că recursul se judecă în termen de 3 zile. Or, o eventuală comunicare a hotărârii atacate și curgerea unui alt termen procedural pentru motivarea recursului, care, în conformitate cu dispozițiile procedurale de drept comun ar curge de la comunicarea hotărârii, ar duce la inaplicabilitatea practică a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Cum legea trebuie interpretată în scopul de a produce efecte juridice și nu în sens contrar, este evident că și atunci când se procedează la completarea normei speciale cu prevederile dreptului comun, acestea din urmă nu trebuie să fie contrare scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea legii speciale.

Înalta Curte reține și faptul că, în speță, s-a procedat la comunicarea hotărârii recurate, recurentul primind-o la data de 12 mai 2016, conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila 54 din dosarul Curții de Apel Iași, însă acesta nu a înțeles să depună la dosar motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea de recurs.

Pe de altă parte, având în vedere că în Legea specială nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale nu există o prevedere expresă referitoare la sancțiunea procesuală care intervine în cazul nerespectării termenului de 48 de ore de la pronunțare privind declararea și motivarea cererii de recurs, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor procedurale de drept comun, prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, respectiv cele ale art. 489 alin. (1) potrivit cărora "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal".

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat și cum nu au fost constatate motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, Înalta Curte urmează a constata că recursul este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 326 din 21 martie 2016 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV