ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2129/2016

Decizia nr. 2129/2016 Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23.12.2014, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâții B. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea mărcii naționale nr. 102921 - C. în numele pârâtei B., pentru toate produsele din clasa 05, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1003 din 16 septembrie 2015 a admis cererea reclamantei, a dispus anularea mărcii pârâtei C. nr. 102921, pentru produsele din clasa 5 și a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.519 euro, în echivalent Iei la data plății.

Prin decizia nr. 263/A din 13 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva sentinței nr. 1003 din 16 septembrie 2015 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SRL, solicitând desființarea deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată. În ceea ce privește timbrajul cererii de recurs, s-a constatat că recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, în conformitate eu prevederile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Prin rezoluția din 6 iulie 2016, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul a fost comunicat părților, potrivit rezoluției de comunicare de la data de 14 septembrie 2016, cu aplicarea art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurenta a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea excepției de tardivitate a recursului declarat, susținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 182 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs fiind depusă la instanță prin fax și e-mail înainte de ora 24.00. Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din aceeași lege, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fură a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 485 C. proc.

civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, așa cum prevede art. 181 alin. (2) din același cod. Căile de atac și termenele în care acestea pot fi promovate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa în mod nejustificat judecata unei cauze. Așadar, nici părțile și nici instanța nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele instituite de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

În speță, potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar apel, decizia atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 11.05.2016, iar recursul a fost depus la Curtea de Apel București în mai multe modalități și la date diferite, după cum urmează: - prin fax, la data de 13.06.2016, ora 19.40, recurenta a depus un recurs întitulat „recurs formal”, ce a fost înregistrat la instanță în data de 14.06.2016; - prin e-mail, la data de 13.06.2016, ora 08.36, a fost trimis recursul propriu-zis, acesta fiind înregistrat la instanța de apel în data de 14.06.2016; - prin serviciul poștal, la data de 14.06.2016, s-a depus același recurs propriu-zis. Regula generală de calcul a termenelor de procedura este impusă de dispozițiile art. 182 alin. (1) C. proc.

civ. care arată ca termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24.00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Cel de-al doilea alineat al aceluiași articol instituie o excepție pentru actele care se impun a fi depuse la instanță sau în alt loc, dispunând: „Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile”. Transmiterea prin fax și poșta electronică nu presupune un interval de ordinul zilelor sau al orelor pentru ca actul să fie depus la instanță, spre deosebire de depunerea prin poștă, serviciu de curierat rapid sau alte asemenea modalități în care va trece un număr de zile până ce actul să ajungă la instanță.

Ca atare, aceste modalități de transmitere nu sunt incluse între cazurile prevăzute de art. 183 C. proc. civ., care presupun un interval mai mare de timp între data depunerii actului și data înregistrării la instanță. Faxul și poșta electronică reprezintă modalități acceptate de lege pentru depunerea apelului, potrivit art. 471 alin. (3) C. proc. civ., astfel că ele sunt permise și în cazul recursului, conform art. 494 C. proc. civ. Înalta Curte reține că recursul formulat de pârâta SC B. SRL constituie un act ce trebuie depus la instanță, fiind supus dispozițiilor art. 182 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește momentul împlinirii termenului de exercitare a căii de atac. În speță, termenul de recurs se împlinea la data de 11.06.2016 (într-o zi de sâmbătă), prelungindu-se până luni, 13.06.2016, conform art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborat cu alin. (2) C. proc.

civ., iar activitatea instanței a cărei hotărâre se atacă a încetat la ora 16.00, potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hortărârea C.S.M. nr. 1375/2015 care stipulează: „Programul de lucru al instanțelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână; programul începe, de regulă, la ora 08.00 și se încheie la ora 16.00.” În aceste condiții, având în vedere prevederile citate mai sus, cererea de recurs depusă de pârâta SC B. SRL prin e-mail și fax, în 13.06.2016, după această oră, este tardiv formulată și urmează a fi respinsă ca atare. De asemenea, și depunerea recursului prin poștă la data de 14.06.2016 a fost făcută cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 485 C. proc.

civ., ultima zi de depunere fiind 13.06.2016, într-o zi de luni. Nu pot fi reținute argumentele recurentei, expuse în cadrul punctului de vedere la raport, prin care se susține că în cauză data limită de depunere a căii de atac este ora 24.00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură, conform art. 182 alin. (1) C. proc. civ. Câtă vreme este vorba despre un act ce trebuie depus la instanță, în speță își găsesc aplicabilitatea dispozițiile speciale ale art. 182 alin. (2) din aceeași lege, astfel că recursul va fi apreciat ca tardiv introdus dacă ora faxului și a mesajului electronic se va situa după ora la care activitatea instanței a încetat în mod legal.

În ceea ce privește invocarea art. 6 din C.E.D.O., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiție nu reprezintă un drept absolut, exercițiul acestuia fiind supus unor limite și condiții de procedură prevăzute de dreptul intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale, situație regăsită în speța de față. În cadrul procedurii de filtru a recursului, recurenta a mai formulat o cerere prin care a solicitat instanței clarificarea dispozițiilor legale ale art 182 alin. (1) și (2) C. proc. civ., și, pe cale de consecință, suspendarea judecării cauzei până la stabilirea unei interpretări unitare a textelor în discuție. Recurenta a mai susținut că aplicarea art. 182 alin. (2) C. proc.

civ. a intervenit cu ocazia judecării unui dosar în curs, nr. x/3/2014, și că soluționarea fondului cauzei este legată de surmontarea excepției de tardivitate, invocată din oficiu de către instanță. Înalta Curte va analiza această cerere din perspectiva art. 519-521 C. proc. civ., deși aceste texte de lege nu au fost invocate expres, prin raportare la motivele formulate și dispozițiile art. 5 C. proc. civ. Înalta Curte constată că este inadmisibilă cererea de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, pe calea art. 519-521 C. proc. civ., motivat de faptul că textele legale în discuție sunt clare, nesusceptibile de interpretări diferite în ceea ce privește momentul până la care se poate îndeplini actul de procedură, prin aplicarea principiului specialia gemralibus derogant.

Pe cale de consecință, cererea de suspendare a judecării cauzei a rămas fără obiect. Față de cele reținute mai sus, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv recursul formulat în cauză, operând sancțiunea decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a căii de atac legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva deciziei nr. 263/A din 13 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2016.