ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2129/2016

Decizia nr. 2129/2016

Deliberând

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 23.12.2014, reclamanta A. SRL, în contradictoriu

cu pârâții B. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și

Mărci, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună anularea mărcii naționale nr.

102921 - C. în numele pârâtei B., pentru toate produsele din clasa 05, cu

obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de

litigiu.

Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1003

din 16 septembrie 2015 a admis cererea reclamantei, a dispus anularea

mărcii pârâtei C. nr. 102921, pentru produsele din clasa 5 și a

obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.519

euro, în echivalent Iei la data plății.

Prin decizia

nr. 263/A din 13 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC B.

SRL împotriva sentinței nr. 1003 din 16 septembrie 2015 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SRL, solicitând

desființarea deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce

privește timbrajul cererii de recurs, s-a constatat că recurenta a

depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de

100 lei, în conformitate eu prevederile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr.

80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin

rezoluția din 6 iulie 2016, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.,

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în

principiu a recursului.

Raportul a

fost comunicat părților, potrivit rezoluției de comunicare de la

data de 14 septembrie 2016, cu aplicarea art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea

excepției de tardivitate a recursului declarat, susținând că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 182 alin. (1) C. proc. civ.,

cererea de recurs fiind depusă la instanță prin fax și e-mail

înainte de ora 24.00.

Analizând

recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

cu referire la art. 499 teza finală din aceeași lege, potrivit

cărora în cazul în care recursul se respinge fură a fi cercetat în

fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției

fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte

constată următoarele:

În conformitate

cu dispozițiile art. 485 C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de

zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel,

termen care se calculează pe zile libere, așa cum prevede art. 181

alin. (2) din același cod.

Căile de

atac și termenele în care acestea pot fi promovate sunt reglementate prin

norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general

de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa în mod

nejustificat judecata unei cauze.

Așadar,

nici părțile și nici instanța nu pot deroga, pe cale de

interpretare, de la termenele instituite de lege pentru exercițiul unei

căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

În

speță, potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar apel,

decizia atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de

11.05.2016, iar recursul a fost depus la Curtea de Apel București în mai

multe modalități și la date diferite, după cum

urmează:

- prin fax,

la data de 13.06.2016, ora 19.40, recurenta a depus un recurs întitulat „recurs

formal”, ce a fost înregistrat la instanță în data de 14.06.2016;

- prin e-mail,

la data de 13.06.2016, ora 08.36, a fost trimis recursul propriu-zis, acesta

fiind înregistrat la instanța de apel în data de 14.06.2016;

- prin

serviciul poștal, la data de 14.06.2016, s-a depus același recurs

propriu-zis.

Regula

generală de calcul a termenelor de procedura este impusă de

dispozițiile art. 182 alin. (1) C. proc. civ. care arată ca termenul

care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește

la ora 24.00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.

Cel de-al doilea alineat al aceluiași articol instituie o excepție

pentru actele care se impun a fi depuse la instanță sau în alt loc,

dispunând: „Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus

la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la

care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile

art. 183 fiind aplicabile”.

Transmiterea

prin fax și poșta electronică nu presupune un interval de

ordinul zilelor sau al orelor pentru ca actul să fie depus la

instanță, spre deosebire de depunerea prin poștă, serviciu

de curierat rapid sau alte asemenea modalități în care va trece un

număr de zile până ce actul să ajungă la instanță.

Ca atare, aceste modalități de transmitere nu sunt incluse între

cazurile prevăzute de art. 183 C. proc. civ., care presupun un interval

mai mare de timp între data depunerii actului și data înregistrării

la instanță.

Faxul și

poșta electronică reprezintă modalități acceptate de

lege pentru depunerea apelului, potrivit art. 471 alin. (3) C. proc. civ.,

astfel că ele sunt permise și în cazul recursului, conform art. 494 C.

proc. civ.

Înalta Curte

reține că recursul formulat de pârâta SC B. SRL constituie un act ce

trebuie depus la instanță, fiind supus dispozițiilor art. 182

alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește momentul împlinirii termenului

de exercitare a căii de atac.

În

speță, termenul de recurs se împlinea la data de 11.06.2016 (într-o

zi de sâmbătă), prelungindu-se până luni, 13.06.2016, conform

art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborat cu alin. (2) C. proc. civ., iar activitatea

instanței a cărei hotărâre se atacă a încetat la ora 16.00,

potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al

instanțelor judecătorești, aprobat prin Hortărârea C.S.M. nr.

1375/2015 care stipulează: „Programul de lucru al instanțelor este de

8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână; programul începe, de

regulă, la ora 08.00 și se încheie la ora 16.00.”

În aceste

condiții, având în vedere prevederile citate mai sus, cererea de recurs

depusă de pârâta SC B. SRL prin e-mail și fax, în 13.06.2016,

după această oră, este tardiv formulată și

urmează a fi respinsă ca atare.

De asemenea,

și depunerea recursului prin poștă la data de 14.06.2016 a fost

făcută cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 485 C. proc.

civ., ultima zi de depunere fiind 13.06.2016, într-o zi de luni.

Nu pot fi

reținute argumentele recurentei, expuse în cadrul punctului de vedere la

raport, prin care se susține că în cauză data limită de

depunere a căii de atac este ora 24.00 a ultimei zile în care se poate

îndeplini actul de procedură, conform art. 182 alin. (1) C. proc. civ.

Câtă vreme este vorba despre un act ce trebuie depus la

instanță, în speță își găsesc aplicabilitatea

dispozițiile speciale ale art. 182 alin. (2) din aceeași lege, astfel

că recursul va fi apreciat ca tardiv introdus dacă ora faxului și

a mesajului electronic se va situa după ora la care activitatea

instanței a încetat în mod legal.

În ceea ce

privește invocarea art. 6 din C.E.D.O., Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiție nu

reprezintă un drept absolut, exercițiul acestuia fiind supus unor

limite și condiții de procedură prevăzute de dreptul

intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale,

situație regăsită în speța de față.

În cadrul

procedurii de filtru a recursului, recurenta a mai formulat o cerere prin care

a solicitat instanței clarificarea dispozițiilor legale ale art 182

alin. (1) și (2) C. proc. civ., și, pe cale de consecință,

suspendarea judecării cauzei până la stabilirea unei

interpretări unitare a textelor în discuție.

Recurenta a

mai susținut că aplicarea art. 182 alin. (2) C. proc. civ. a

intervenit cu ocazia judecării unui dosar în curs, nr. x/3/2014, și

că soluționarea fondului cauzei este legată de surmontarea

excepției de tardivitate, invocată din oficiu de către

instanță.

Înalta Curte

va analiza această cerere din perspectiva art. 519-521 C. proc. civ.,

deși aceste texte de lege nu au fost invocate expres, prin raportare la

motivele formulate și dispozițiile art. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte

constată că este inadmisibilă cererea de sesizare în vederea

pronunțării unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor

chestiuni de drept, pe calea art. 519-521 C. proc. civ., motivat de faptul

că textele legale în discuție sunt clare, nesusceptibile de

interpretări diferite în ceea ce privește momentul până la care

se poate îndeplini actul de procedură, prin aplicarea principiului

specialia gemralibus derogant.

Pe cale de

consecință, cererea de suspendare a judecării cauzei a

rămas fără obiect.

Față

de cele reținute mai sus, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca tardiv recursul formulat în cauză, operând

sancțiunea decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C.

proc. civ. pentru neexercitarea în termen a căii de atac legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

tardiv, recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva deciziei nr. 263/A din

13 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Fără

nicio cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2016.