Decizia nr. 1569/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2442/2014 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 10362/G/II din 12 martie 2014 emis de pârâtă, prin care s-a constatat că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, deoarece a deținut concomitent funcția de senator și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 2442 din 22 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a anulat Raportul nr. 10362/G/II din 12 martie 2014 emis de pârâtă și a obligat pârâta la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu de avocat (redus).

Cererea de recurs Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, care a solicitat casarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. Incidența prevederilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, în speța de față este indiscutabilă, în condițiile în care intimatul exercită, începând cu data de 19 decembrie 2012, funcția de senator în Parlamentul României și calitatea de persoană fizică autorizată, având ca domeniu de activitate “închirierea și subînchirierea bunurilor imobile proprii sau închiriate”. Legiuitorul nu a condiționat existența stării de incompatibilitate de exercitarea efectivă a unor activități, de obținerea unor venituri, fiind suficientă simpla deținere concomitent a celor două calități anterior arătate. Regimul incompatibilităților și a conflictului de interese reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcții publice sau demnități publice, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situația de incompatibilitate sau de conflict de interese în care se află persoanele cărora li se aplică aceste reglementări. Scopul declarat al emiterii actului normativ aflat în discuție l-a constituit prevenirea și combaterea folosirii abuzive a funcțiilor/demnităților publice. În sprijinul interpretării propuse, recurenta a invocat cu titlu de practică judiciară relevantă Decizia nr. 5728 din 13 iunie 2013 pronunțată de ÎCCJ-SCAF.

Apărările formulate în cauză Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 septembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Prin încheierea de ședință din data de 9 decembrie 2015, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 20 mai 2016, reținând ca acesta nu poate fi soluționat în baza art. 493 alin. (5) sau (6) din același act normativ.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Controlul judiciar declanșat de intimatul-reclamant are ca obiect verificarea legalității Raportului de evaluare nr. 10362/G/II din 12 martie 2014 întocmit de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate prin care s-a stabilit ca partea s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât nu a respectat interdicțiile prevăzute de art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, și de art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. În concret, emitentul actului administrativ a avut în vedere faptul că intimatul a deținut simultan, în perioada 19 decembrie 2012 - 11 decembrie 2013, atât funcția de senator cât și calitatea de persoană fizică autorizată. Instanța de primă jurisdicție a admis acțiunea reclamantului și a anulat raportul de evaluare dedus judecații reținând, în esență, faptul că partea nu a realizat venituri, iar împrejurarea că PFA A. nu a desfășurat activitate de la data înmatriculării și până la data radierii constituie o cauză care înlătură starea de incompatibilitate anterior menționată. Această soluție este împărtășită de instanța de control judiciar, deoarece a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 care prevăd că funcția de deputat și senator este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoana fizică. Însă, simpla deținere, pur formală, a două funcții incompatibile nu conduce la stabilirea stării de incompatibilitate. Numai exercitarea simultană a unei demnități publice și a funcției de comerciant persoană fizică conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, respectiv acela de înlăturare a condițiilor care poate determina corupția. În acest sens, prin Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, Curtea Constituțională a statuat că “nu se poate afirma de plano că membrul unei întreprinderi familiale nu are calitatea de comerciant persoană fizică. Desigur, calificarea de facto a unei persoane fizice ce desfășoară o activitate economică autorizată ca fiind comerciant trebuie apreciată de la caz la caz de către instituțiile/autoritățile competente, în funcție de coordonatele cuprinse în legislația de drept comun (…)”. În raport de argumentele reținute de instanța constituțională, ceea ce prezintă relevanță în cazul analizat este dacă persoana fizică autorizată a înregistrat venituri în timpul funcționării sale. Situația de fapt probată în cauză atestă că PFA A. nu a desfășurat activitate de la data înmatriculării și până la data radierii, aspect care rezultă din Adresa nr. 341991 din 27 februarie 2014 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală. În fine, trebuie menționat faptul că, în spețe similare, Înalta Curte a realizat aceeași interpretare juridică pe problema de drept aflată în analiză (e.g.: Decizia nr. 4692 din 5 decembrie 2014, nr. 1476 din 31 martie 2015, nr. 3407 din 30 octombrie 2015). Decizia nr. 5728 din 13 iunie 2013 pronunțată de ÎCCJ-SCAF, invocată de recurenta-pârâtă cu titlu de practică judiciară, nu prezintă relevanță în speța de față, întrucât situația factuală nu este aceeași, nefiind vorba despre o persoană fizică autorizată care nu a desfășurat activitate. În consecință, Înalta Curte constată că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat. Instanța de control judiciar reține că intimatul nu a depus la dosar dovezi privind cuantumul cheltuielilor de judecată după cum impun prevederile art. 452 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. Instanța de control judiciar va respinge cererea de acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, ca nedovedită.