ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.05.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1695/2017

HOTĂRÂRE
09.05.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1695/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1695/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/3/2016 la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor, în numele membrilor de sindicat din tabelul anexă, în baza dispozițiilor art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, a chemat în judecată pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție a Județului Vrancea, pentru pretenții din drepturi salariale neacordate.

2.1. Prin sentința nr. 5845 din 20 octombrie 2016, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită pin lege competența altor instanțe, iar reclamanții au domiciliul în jud. Vrancea.

La Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. x/91/2016.

2.2. Prin încheierea din 25.01.2017, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Totodată, constatând existența conflictului negativ de competență, în baza dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului instanței competente să soluționeze conflictul de competență, Curtea de Apel Galați.

Prin sentința nr. 33 din data de 21 februarie 2017, din cameră de consiliu, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor și pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat în numele și pentru care a fost introdusă acțiunea sunt funcționari publici cu statut special - polițiști din cadrul I.P.J. Vrancea - sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „Art. 109 - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale”.

În cauză, este de observat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de sindicatul reclamant în temeiul art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

Art. 28 - (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres”.

În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

„În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.”

Astfel fiind, este necontestat faptul că Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său situat în municipiul București, sector 1, în raza teritorială de competență a Tribunalului București.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și I.P.J. Vrancea în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-12-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2016
Decizia nr. 3599/2016 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 6 ianuarie 2016 pe rol
ÎCCJ 2017-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2324/2017
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a
ÎCCJ 2017-12-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4087/2017
a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Hotărârea celei de-a doua instanțe Prin sentința nr. 2219 din 17 octomb
ÎCCJ 2017-05-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2030/2017
Decizia nr. 2030/2017 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea dedusă judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a
ÎCCJ 2018-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3464/2018
. (2) din Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 269 alin. (2) din C. muncii, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova și în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii la Tribunalul Bucureșt
Sursă