ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2017

Decizia nr. 116/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Acțiunea judiciară;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea, în parte, a Ordinului președintelui B. nr. 101/2008 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor și contribuțiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, în sensul eliminării impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal din enumerarea impozitelor cu reținere la sursă, prevăzută în Anexa nr. 8, I/1/1.1 lit. a) și din nomenclatorul prevăzut de Anexa nr. 15, pct. 19.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 78 din 04 februarie 2015,

a admis acțiunea reclamantei și, în consecință, a dispus anularea, în parte, a Ordinului președintelui B. nr. 101/2008, în sensul eliminării impozitului pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal din enumerarea impozitelor cu reținere la sursă, prevăzute în Anexa nr. 8, I/1/1.1 lit. a), nomenclatorul prevăzut de Anexa nr. 15, pct. 19.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta B., care a solicitat casarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantei, ca nefondată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 77

1

alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

- Instanța de fond trebuia să analizeze cu prioritate faptul declanșator al litigiului de față, respectiv ce anume a determinat-o pe intimată să promoveze cererea de chemare judecată.

- În perioada iunie 2010 - decembrie 2012, intimata, în exercitarea profesiei de notar public, a calculat, încasat și reținut suma de 1.628.661 lei, reprezentând impozit din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, fără a-l vira la bugetul consolidat al statului și, prin urmare, a considerat dispoziția normativă aflată în discuție ca fiind legală.

- Notarul public care autentifică tranzacția are un mandat legal pentru a reține impozitul analizat, iar ordinul a cărui legalitate este contestată nu depășește prevederile C. fisc.

Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, precizând că susținerile recurentei vizează modul de aplicare a unor norme de procedură, iar aceasta recunoaște că impozitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal nu se reține de către plătitorul de venit, sens în care s-a pronunțat și judecătorul fondului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 29 iunie 2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 20 ianuarie 2017.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu cererea având ca obiect anularea, în parte, a Ordinului președintelui B. nr. 101/2008 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor și contribuțiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, în sensul eliminării impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal din enumerarea impozitelor cu reținere la sursă, prevăzută în Anexa nr. 8, I/1/1.1 lit. a) și din nomenclatorul prevăzut de Anexa nr. 15, pct. 19.

Prima instanță a admis acțiunea reclamantei, a anulat, în parte, actul administrativ contestat, în sensul eliminării impozitului pe venit din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal din enumerarea impozitelor cu reținere la sursă, prevăzute în Anexa nr. 8, I/1/1.1 lit. a) din Ordinul președintelui B. nr. 101/2008.

Reevaluând cadrul normativ incident în cauză, pentru a răspunde criticilor recurentei, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că problema de drept ce s-a impus a fi dezlegată vizează calificarea naturii impozitului pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, menționat în Anexa nr. 8, I/1/1.1 lit. a) din Ordinul președintelui B. nr. 101/2008.

Textul normativ aflat în discuție are următoarea redactare:

- „impozit reținut la sursă, conform legislației specifice privind impozitul pe venitul persoanelor fizice: impozit pe veniturile din arendă, impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, impozit pe veniturile din dobânzi, impozit pe câștigul din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și din orice alte operațiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate și supravegheate de C., impozit pe veniturile din premii și din jocuri de noroc, impozit pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, impozit pe veniturile din alte surse, datorat de persoanele fizice”.

Curtea de apel și-a fundamentat soluția pe următoarele argumente juridice:

Conform prevederilor art. 77

1

alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., “impozitul (…) se va calcula și se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii.”

Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal nu este un impozit cu reținere la sursă, întrucât caracteristica esențială a acestui tip de impozit este obligația plătitorului venitului de a reține din suma datorată beneficiarului cuantumul impozitului și de a-l vira bugetului de stat. Or, din reglementarea legală a impozitului aflat în discuție, rezultă că nu operează o reținere a impozitului de către plătitorul de venit, din suma datorată de el beneficiarului plății.

Înalta Curte nu poate împărtăși soluția primei instanțe pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează.

Într-adevăr, impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal nu se reține de către plătitorul de venit, după cum a arătat judecătorul fondului.

Însă, art. 77

1

alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, conferă notarului public care autentifică tranzacția un mandat legal să încaseze impozitul, operațiune care însumează și reținerea acestuia și să îl vireze până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut, fapt pentru care impozitul s-ar încadra în sfera impozitelor cu reținere la sursă, chiar dacă plătitorul de venit nu este notarul public, ci cumpărătorul. Temeiul legal al plății venitului este tranzacția care generează venituri în patrimoniul cumpărătorului.

Declararea impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal se face în formularul 100 “Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”, aprobat prin Ordinul președintelui B. nr. 101/2008.

Procedura de stabilire, declarare și plată a impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal este prevăzută în Anexa nr. 3 la Ordinul ministrului economiei și finanțelor și al ministrului justiției nr. 1.706/1.889/C/2008 privind aprobarea procedurilor de stabilire, plată și rectificare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal și a modelului și conținutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că dispoziția normativă contestată în cauză nu contravine prevederilor din C. fisc. analizate.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite, recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 78 din data de 4 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând, respinge acțiunea reclamantei A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2017.